Amintirea unui pelerinaj de Bobotează în Țara Sfântă

Despre viața și lucrarea în istorie a Mântuitorului ne vorbesc Sfintele Evanghelii. Parcurgând Sfânta Scriptură, în special Noul Testament, se naște în inimile și în mințile multora dintre noi și dragostea de a vedea Locurile Sfinte unde a trăit și a lucrat mântuirea lumii Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Țara noastră a fost binecuvântată de Dumnezeu chiar și prin faptul că nu se află la o distanță prea mare de Țara Sfântă, un lucru care, pe lângă credința și dragostea oamenilor care tânjesc spre a ajunge pe unde au călcat pașii Mântuitorului, precum și datorită Agenției de pelerinaje BASILICA TRAVEL a Patriarhiei Române, înlesnește din ce în ce mai mult pelerinajele românilor în Israel.

În istoria recentă a grupurilor de pelerini români în Țara Sfântă se înscrie și cel din ianuarie 2019 de la Biserica Dobroteasa din București, alături de alte câteva sute de compatrioți aflați tot în pelerinaj, cu care ne-am întâlnit iar și iar pe la Locurile Sfinte unde am ajuns. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și prin grija părintelui paroh Gheorghe Sima, s-a rânduit să meargă la Ierusalim un buchet de 90 de credincioși din țară, dar și din Anglia, Franța și Canada, majoritatea covârșitoare fiind ucenicii aceluiași preot, printre noi având de la copii de 5-6 ani până la persoane mai în vârstă, trecute de 80 de ani. 

Încă din seara celei dintâi zile a pelerinajului, am primit ca pe o nevoință binecuvântată înfruntarea unei ploi torențiale, reci, sub fulgere și tunete precum vara pe meleagurile noastre, ploaie care, în mod neașteptat, a îmbogățit patrimoniul pelerinajului nostru, încălzind atmosfera lăuntrică dintre credincioși și dând o notă inedită, de neuitat, umblării noastre pe jos în Nazaretul copilăriei Domnului Hristos. Fără ca cineva să răcească, și cu hainele uscate ca prin minune în doar câteva ceasuri, a doua zi am avut bucuria să urcăm pe Muntele Tabor, sub căldura și lumina unui soare care îmbia chiar la o liniște adăpostitoare de suflet, înlesnind mult reflecția la evenimentul deschiderii ochilor celor trei apostoli – Petru, Ioan și Iacov – ca să-L vadă pe Învățătorul lor așa cum, de fapt, era dintotdeauna: plin de slavă și de lumină. Așa cum descrie Evanghelia, prin glasul ce s-a auzit atunci, Dumnezeu Tatăl a transmis apostolilor și, prin ei, Bisericii, ca moștenire veșnică, ascultarea de Fiul Său: „Acesta este Fiul Meu cel ales, de El să ascultaţi!“ (Luca 9, 35). Am trecut aici cu toții, cu multă evlavie, pragul mănăstirii grecești „Schimbarea la Față”. Ne-am închinat cu emoție icoanei marelui praznic, ne-am rugat cântând troparul și ascultând Evanghelia sărbătorii. N-am uitat să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că a îngăduit și ajutat ca această mănăstire să fie zidită prin truda arhimandritului român Irinarh Rosetti (1771-1859) și a ucenicilor săi, mari căutători ai liniștirii isihaste. 

Ne-am îndreptat mai departe către Muntele Fericirilor, unde a răsunat din nou cântare și Evanghelia în limba română. După trecerea prin alte câteva locuri însemnate, am poposit la Tabgha. În biserica de aici ne-am ațintit îndelung privirea asupra secularului mozaic care înfățișează cei doi pești și un coș cu cinci pâini. Copiii din grup mai ales au fost captivați de ochiul de apă din incinta mănăstirii unde înotau vioi pești de diferite culori, detaliu amenajat în legătură cu rememorarea minunii săvârșite aici de Domnul. Noi, cei mai mari, am reflectat la faptul că, dincolo de săturarea oamenilor adunați, Domnul înmulțește cinci pâini, ca întărire a inimii (Ps. 103, 17), și numai doi pești (care - după cum se știe - conțin fosfor, spre luminarea minții). Din comparația simbolică a cifrelor am înțeles și mai mult că mintea nu trebuie niciodată să covârșească inima, iar credința simțită trebuie să fie îna­inte-mergătorul rațiunii, după cum rezultă și din rânduiala liturgică: „Capetele noastre, Domnului să le plecăm”, pentru ca „Sus să avem inimile”. 

Miercuri a început ca o altă zi cu vreme bună, prin admirarea frumoasei pustii unde se află Mănăstirea Hozeva și - foarte însemnat pentru noi, românii - moaștele întregi și la vedere ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, despre care se cunoaște mai puțin că a fost viețuitor pentru o scurtă perioadă (1934) și în Mănăstirea Turnu din județul Vâlcea. Ca monah la mănăstirile din Țara Sfântă - unde, printre altele, a împlinit și ascultarea la infirmerie -, el s-a aplecat cu multă dragoste asupra răniților din războaie și a beduinilor bolnavi care - parcă și astăzi - așteaptă, pe drumul spre Hozeva Sfântului Ioan, mila pelerinilor români. 

De la Mănăstirea Cuviosului Gheorghe Hozevitul am mers într-un alt loc al milei, pe Muntele Eleon (sau al Măslinilor), locul pe care Domnul îl frecventa, ieșind din Cetatea Ierusalimului spre a Se ruga în tihnă. Pentru că aici se află mai multe mănăstiri, iar colina este împânzită de măslini din fructul cărora se extrage prin excelență untdelemnul, muntele pare a fi o candelă în natură ce cheamă neîncetat mila Celui ce S-a înălțat la ceruri de pe acest vârf. Un alt popas duhovnicesc a fost în Grădina Ghetsimani, apoi la mormântul Maicii Domnului, unde am coborât mulțimea treptelor interioare cu gândul la o cântare din slujba Adormirii: „Și scară către cer mormântul se face… veselește-te Ghetsimani, a Născătoarei de Dumnezeu sfântă casă”.

În cea de-a patra zi, după ce am trecut pragul vechilor mănăstiri ale Cuvioșilor Sava și Teodosie, cu Peștera Magilor, am pătruns pe ușa smereniei, în splendida Biserică a Nativității din Betleem, loc unde - la 7 ianuarie 2000 - toți întâistătătorii și președinții țărilor ortodoxe au cinstit cele două milenii împlinite de la Nașterea Domnului. 

Ajunul Epifaniei Domnului pe malul Iordanului

Vineri, în ziua ce a urmat, am avut rara și marea bucurie să ne aflăm pe malul Iordanului, chiar în ajunul Epifaniei Domnului pe stil vechi. Am luat parte la sfințirea apei de către Patriarhul Ierusalimului, am văzut întreita binecuvântare a apelor Iordanului prin aruncarea și plutirea Sfintei Cruci bogat împodobite cu busuiocul care, după tradiție, a fost imediat împărțit credincioșilor. Mulți dintre pelerini, căutând cu credință, delicat și liniștit cursul întors al Iordanului, au avut bucuria să observe plini de convingere acest lucru. Mai mult decât atât, am simțit că este întru totul firesc ca Iordanul, râu al vieții care alimentează Marea Galileei (fiind sursa vitală de apă pentru întreaga regiune), să nu se mai verse în Marea Moartă, după cum îi este cursul geografic. Apele sale, odată ce Îl primesc pe Hristos-Dumnezeu, Izvorul vieții, este de așteptat să nu se mai verse în marea morții, pentru că aceasta „a văzut și a fugit”. Fiecare am înțeles și mai mult că, odată cu Botezul Domnului și cu botezul propriu, trecerea vieții noastre se schimbă, nemaicurgând spre moarte, ci spre viața adevărată. În plus, cu fiecare actualizare a botezului prin taina mărturisirii, a pocăinței, viața credinciosului își schimbă cursul, ocolind înfundăturile exis­ten­țiale. Chiar Maria Egipteanca, perla pocăinței din Sfântul și Marele Post al Paștilor, și-a schimbat cursul vieții, plecând de la Biserica Sfântului Mormânt și trecând apele Iordanului către pustia devenirii ei. Datorită convertirii extraordinare, sfintei i s-a închinat un paraclis chiar în complexul bazilical al Învierii. 

În aceeași zi a bucuriei, plini de emo­ție, mulți dintre pelerini și aproa­pe toți copiii din grup au cobo­rât, purtând cămășile albe, la apa Ior­danului, fiecare cinstind memoria propriului botez. Peste doar alte câteva ceasuri, la Sfânta Liturghie de noapte ce avea să fie săvârșită în Altarul de pe Golgota, cu toții urmau să se împărtășească asemenea pruncului care, după ce este afundat în cristelniță, urcă spre Sfântul Altar pentru primirea Sfântului Trup și Sânge al Domnului. Da, în noaptea ce urma să vină, aveam să ne împăr­tă­șim în chiar locul în care Iisus Hristos Și-a vărsat sângele pentru a spăla păcatele omenirii și a ne mântui.

După ce am lăsat, plini de mângâiere sufletească, binecuvântatul Iordan cu gândul la Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, Sfântul Proroc Ioan, ne-am închinat în cunoscuta Mănăstire a Sfântului Gherasim, unde am aflat că prin această vatră monahală a trecut chiar Sfânta noastră Cuvioasă Parascheva de la Iași, ocrotitoare și a Bisericii Dobroteasa.

Cea din urmă zi a pelerinajului nostru a fost dedicată mai ales cetății vechi a Ierusalimului, ima­gine efervescentă în care Dumnezeu este căutat continuu de omul-pelerin. Am primit binecuvântarea părintelui arhimandrit Teofil Anăstăsoaie la Așezământul Românesc din Ierusalim, și cu toții am simțit balsamul, ungându-ne sufletele atunci când Superiorul Așezămin­telor Româ­nești de la Locurile Sfinte ne-a îm­păr­tășit cu multă blândețe și cu mare convingere puternice cuvinte de folos duhovnicesc, cu simțire pur românească. 

Închinarea, pentru ultima oară în acest pelerinaj, la Sfântul Mormânt, cel mai căutat loc din lume de către pelerinii creștini, a fost un moment adânc, însoțit de cântarea „Hristos a înviat”, de mare emoție și căutare lăuntrică pentru fiecare, cu toții înțelegând că atât la Ierusalim, cât și în fiecare locaș sfânt unde ne aflăm, suntem datori să ne apropiem cu același tremur sufletesc de Sfântul Potir din care ni Se oferă Domnul jertfit pe Sfânta Masă-Mormânt a fiecărei biserici de parohie sau mănăstire. 

Atât pe parcursul pelerinajului, dar mai ales la final, toți credin­cioșii din grup își împărtășeau, într-o armonie și frățietate aparte, o deosebită atenție, amabilitate, prietenie reciprocă și mai ales recu­noștința față de Dumnezeu, exprimată, de pildă, prin mărturia unuia dintre pelerinii care ardeau de întâlnirea cu Țara Sfântă, Luminița Gherman Bălălău, o distinsă profesoară din București: „Cum să plec la Domnul fără genunchii așezați în Locurile Sfinte, fără să îmi pun la spălat păcatele pe piatra ungerii, fără să aud clopote de avertisment răsunând, în minte și suflet, în întrebări? Rânduiala și mila divină au lucrat ca să mă așez printre enoriașii Bisericii Dobroteasa într-un pelerinaj de iarnă în Țara Sfântă. De bucurie și uluire, uitam să respir ordonat, mâinile înfometate atingeau icoane, pietre, dantele în lemn. De la Hozeva la Iordan, o plutire de care erau responsabili îngerii fiecăruia. Trupurile n-au cedat de neputințe, luând, de la minte și suflet, abur de victorie. Istorie aglomerată și ciudată a două popoare, veacuri, evenimente, ruine au învigorat neuroni altfel dormitânzi acasă. Ne strecuram printre milenii și secole, ziua de astăzi uimindu-ne. Hristos Mântuitorul, Maica Lui, sfinții șopteau, după putința și vrerea fiecăruia dintre noi, paginile Noului Testament. Aici S-a născut, aici a fost alăptat, aici S-a ridicat la ceruri Iisus Cel blând. Aici se bucură Părinții Fecioarei, aici își plânge ea Fiul, aici se ridică la El, sub privirile Apostolilor. Aici s-au nevoit sfinți și sfinte în rugăciune și smerenie. Aici sunt Betleemul, Ierusalimul, barca pescarilor ajunși apostoli, Iordanul sfidând legile fizicii de Bobotează. Aici și aici și aici fost-am în pelerinaj. Doamne, slavă Ție pentru bucuria duhovnicească a robilor Tăi!” 

Nădăjduim că fiecare dintre cei 90 de pelerini ai parohiei bucureș­tene Dobroteasa a revenit din Țara Sfântă cu ceva din acea stare de Înviere permanentă și cu un foc viu în suflet, așa cum va fi simțit și Moise în Rugul Aprins din cartea Ieșirii. Nu puțini dintre noi, la un an distanță, destăinuie că au avut mult timp după revenirea acasă o stare de bine cum nu au trăit niciodată: harul lui Dumnezeu ne-a atins sufletele. Simțim și mărturisim că pelerinajul acesta a adus o adiere înnoitoare în viața noastră, a fost o școală a comuniunii și a înfrățirii credincioșilor, o bucurie rară, o adunare de daruri duhovnicești ce le dorim lucrătoare cât mai mult în viața parohiei și a Bisericii noastre, în general. Timp de o săptămână am fost cu toții o parohie vie, ca un tot unitar în mișcare continuă, căutând febril să pășim pe urmele pașilor Mântuitorului nostru Hristos, în murmur de rugăciune. 

În final, dar nu cel din urmă gând îl închinăm cu toată recunoștința Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru binecuvântarea către toți pelerinii români, dreptmăritori creștini de pe meleagurile noastre, cărora le înlesnește demersul de a se închina la Locurile Sfinte din Israel și Palestina și a reveni acasă cu bucuria minunilor dumnezeiești în suflet, mai întăriți duhovnicește și mai îmbogățiți în credință.