Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
„Au simţit că în Ortodoxie este locul lor”
În 14 ani de când slujeşte în parohia misionară din Mlenăuţi (Botoşani), părintele David-Dan Stoean şi-a adus contribuţia la întoarcerea la dreapta credinţă a douăsprezece suflete. De fiecare dată, la Botez sau la rugăciunile de întoarcere la Ortodoxie, biserica a îmbrăcat straie de sărbătoare, creştinii ortodocşi bucurându-se împreună. „În viața mea era prezent Dumnezeu, dar eu nu-L vedeam. După câţiva ani de căutări, am simţit îmbrăţişarea şi ajutorul Măicuţei Domnului, care mi-a salvat copilaşul, şi sub îndrumarea părintelui m-am botezat în dreapta credinţă”, mărturiseşte Ana, o tânără de 23 de ani din Mlenăuţi.
În satul Mlenăuţi, comuna botoșăneană Hudeşti, situată în nordul țării, nu departe de graniţa cu Ucraina, biserica ortodoxă cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” s-a primenit în ultimii ani prin râvna preotului paroh David-Dan Stoean, cu sprijinul credincioşilor din sat, dar şi al oamenilor de bine pe care preotul i-a întâlnit în cale.
Parohia misionară numără 135 de familii ortodoxe, dintre care 65 sunt formate doar din bătrâni sau bătrâne văduve. În sat mai există însă 72 de familii care aparțin confesiunilor protestante și neoprotestante şi nu mai puţin de patru case de adunare: una a adventiştilor, una a creştinilor după Evanghelie şi alte două ale penticostalilor. Astfel că activitatea misionară a părintelui paroh nu s-a rezumat doar la a fi un bun iconom şi un bun liturghisitor în faţa Altarului, ci, urmând cuvântul Mântuitorului, a devenit şi „pescar de oameni”. La început, înainte de a fi instalat preot aici, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, în 2007, mulţi preoţi, colegi sau foşti profesori de la seminar, îl întrebau: „Tu ştii unde te duci?”, iar părintele dădea din umeri, după cum ne-a dezvăluit. „Şi mai bine că nu ştiam”, spune hotărât părintele: „Dumnezeu a ştiut mai bine unde să-mi călăuzească paşii, iar bucuriile duhovniceşti care au urmat după greutăţi, după încercări grele, au compensat din plin”.
Iar cele mai înălţătoare momente spirituale au fost, fără îndoială, întoarcerea fiilor risipitori de la sectanţi şi primirea unor oameni care toată viaţa L-au căutat pe Dumnezeu, dar L-au găsit doar în urma Botezului din sânul Sfintei noastre Biserici. „Oamenii aşteptau ca preotul să fie în mijlocul lor, să-i asculte, dar şi să-i înveţe, să-i călăuzească în dreapta credinţă. Acum situaţia este calmă, ne respectăm reciproc, ne salutăm, pentru că suntem oameni, vecini, însă la începuturile mele în parohie a fost mai dificil, încercările de a-i atrage pe creştinii noştri şi de a-i ademeni cu tot felul de foloase materiale erau la ordinea zilei, aş putea spune că uneori chiar într-un mod agresiv. Dar au trecut toate”, mărturiseşte pr. Stoean.
Douăsprezece suflete salvate
În cei 14 ani de misiune, părintele paroh de la Mlenăuţi a avut bucuria (re)primirii în sânul Bisericii a douăsprezece suflete. Dintre acestea, o poveste frumoasă este spusă de o familie formată din părinţi şi două fiice.
„Istoricul primirilor la Ortodoxie a membrilor acestei familii începe în anul 2011, când, după vizita de binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan în contextul de schimbare a Sfântului Antimis, s-a întors la dreapta credință Daniela, una dintre fete. În anul 2018, la scurt timp după conferința preoţească de primăvară din Protopopiatul Darabani şi slujba de sfințire a casei parohiale, susținute și săvârșite în parohie de către Părintele Mitropolit Teofan, părinții ei, Dumitru și Simona, au hotărât să se întoarcă și ei la Ortodoxie”, rememorează preotul paroh.
Într-un sfârșit, nu demult, în data de 9 octombrie 2021, Ana-Laura, cea de-a doua fiică a familiei, a primit, urmând rânduiala, Sfintele Taine ale Spovedaniei, Botezului, Mirungerii și Sfintei Împărtășanii. „Înainte de acest moment cu adevărat de mare sărbătoare am purtat nenumărate discuţii, a fost o perioadă premergătoare de catehizare și de pregătire duhovnicească. Respectând tradiția ca de fiecare dată la săvârșirea unei primiri la Ortodoxie a unui adult să fie invitat și un alt slujitor implicat în lucrarea misionară, alături de mine şi de credincioşii din parohie a fost părintele Cosmin-Constantin Pristavu, de la Parohia «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie»-Oroftiana de Jos”, a mai spus părintele Stoean.
Cu Ana, părintele a vorbit despre adevărata credinţă la şcoală sau în momentele când era primit în casa lor cu ajunurile şi cu agheasma de la început de lună. „Am vorbit, am discutat, i-am adus lămuriri acolo unde avea îndoieli... Dumnezeu lucrează, dar nici diavolul nu se lasă mai prejos şi tot au mai amânat. Pentru orice lucrare ziditoare trebuie însă răbdare... Până la urmă au venit şi important este că au venit cu inima deschisă şi nu pentru că au primit vreun beneficiu material, au venit pentru că au simţit că aici, în Ortodoxie, este locul lor”, se însufleţeşte preotul paroh.
„Dumnezeu şi Maica Domnului mi-au salvat copilul”
Anul trecut, Dumnezeu a binecuvântat-o pe Ana cu o sarcină îndelung aşteptată şi dobândită cu mare greutate. A fost unul din nenumăratele semne pe care Dumnezeu i le-a arătat pentru ca ea să se convingă de iubirea Lui. Au urmat momente când credinţa Anei a fost pusă la încercare, când a înţeles că îmbrăţişarea dreptei credinţe nu mai putea suferi amânare. „La 5 luni de sarcină am ajuns la spital cu risc de avort spontan, Domnul a avut grijă de prunc, dar eu, în loc să-I mulţumesc că mi-a salvat copilul, am fost mâniată că mi se întâmplă mie acest lucru. Apoi la 7 luni am născut un copil mic, de 1 kg, medicii spunând că are șanse extrem de slabe de a trăi, mai ales că, pe lângă faptul că era atât de mic, mai avea şi COVID-19. Imaginaţi-vă cum era acolo intubat, fără mine, iar doctorii tot îmi spuneau că va muri. Într-o zi mi-a sunat telefonul de la spital şi mi s-a spus că i se macină plămânii și va muri în câteva ore. În acele momente m-am rugat la Dumnezeu mai mult ca niciodată; am rugat-o pe Măicuța Domnului, care are grijă de toți copiii, să aibă grijă și de al meu, ca să nu moară. Peste noapte am adormit plângând, cu privirea către o icoană a Maicii Domnului”, povesteşte Ana momentele de mare cumpănă.
În următoarea zi, după-amiază, tânăra mamă a fost sunată de la spital: un tratament trimis de la Bucureşti i-a salvat copilaşul. „Nu am nici o îndoială că Dumnezeu a auzit ruga mea și mi-a salvat copilul şi aşa am hotărât că trebuie să-I aduc mulțumire. După Botez s-a lăsat linişte în viaţa mea, pace, iar copilul meu este bine şi sănătos. Cât am fost la penticostali, la creştinii după Evanghelie, era prezent Dumnezeu în viaţa mea, dar eu nu-L vedeam, nu-L simţeam în inima mea. Totul mergea în viaţa mea fără vreun sens... Părintele din sat m-a ajutat să-L primesc pe Dumnezeu, să mă botez în credința dreaptă aşa cum a făcut-o și sora mea”, a mai spus Ana.
Biserică-monument istoric de secol 19
Biserica din Mlenăuţi a fost zidită în anul 1819 de către Costache Manole, fiind declarată monument istoric de patrimoniu naţional. Construcţia lăcaşului de cult este din piatră, soclul şi pereţii din cărămidă, având o grosime de peste un metru şi jumătate. Ridicată în stil moldovenesc, în formă de cruce, biserica din Mlenăuţi are un turn din zid deasupra pronaosului, ce ţine loc de clopotniţă. Catapeteasma este veche, din lemn de tei, fără ornamente sculpturale, însă cu o pictură frumoasă, realizată în ulei, în stilul bizantin. Biserica a suferit unele reparaţii în anii 1910 şi 1982, iar prin grija preotului David-Dan Stoean, a fost renovată la exterior. În acelaşi timp au fost amenajate aleile, iar în curte a fost ridicată o cruce mare din metal. „Am renovat şi casa parohială, iar activitatea liturgică am completat-o cu activitatea de catehizare a tinerilor, cu activităţi pentru copii şi, mai ales la sărbătorile importante, sau atunci când a fost nevoie, împreună cu tinerii din parohie am purtat de grijă bătrânilor neputincioşi chiar şi numai pentru a le mângâia sufletele cu o vorbă bună, cu un colind, cu o găleată cu apă cărată de la fântână. Şi nu am făcut deosebire că bătrânii aceia erau creştini ortodocşi ori de altă credinţă faţă de a noastră”, a completat părintele paroh.