Una dintre cele mai frumoase și mai vii mărturii ale artei medievale moldovenești stă așezată pe zidurile Bisericii Arbore din județul Suceava, construită la începutul veacului al 16-lea. Cu o pictură murală ce uluiește prin colorit și mesaj, cu scene unice din punctul de vedere al simbolisticii și cu cel mai prețios monument funerar de stil gotic din Moldova, aceasta rămâne o destinație obligatorie pentru oricine ajunge în Bucovina.
La fel ca Probota sau Pătrăuți, Arbore e un loc ferit, în care turiștii ori pelerinii ajung mai rar decât în celelalte biserici pictate din nordul Moldovei. Dar poate că tocmai lipsa unei așa de mari expuneri, a unei intense vizitări face ca lăcașul și împrejurimile să aibă o tihnă anume, un ritm mai așezat, o mai prezentă senzație de pace. De altfel, și drumul de la Solca, printre câmpuri line, păzite la orizont de zăvoaie, te pregătește pentru întâlnirea aceasta.În ograda bisericii, deschisă doar pentru vizitare, tăcerea e atât de densă încât capătă chip - ba învăluie contururile băncuței de lemn de sub un măr încovoiat de rod, ba se așază pe linii trasate de piatra dură a crucilor de pe mormintele foștilor parohi, ba desenează șipci de șindrilă pe acoperișul ocrotitor, ca o pălărie cu boruri largi. Ba chiar te ajută să-ți imaginezi cum vor fi arătat casele boierului Luca Arbore, de dincolo de gard, construind, pe fundalul lanului de porumb ce foșnește a toamnă, fotografia de odinioară a locului.
Zidit ca biserică necropolă a familiei Arbore, de fostul dregător al domnitorului Ștefan cel Mare, în vecinătatea fostelor sale curți, lăcașul a rămas, în timp, moștenire satului înfiripat în jurul moșiei boierești. Povestea sa ca biserică parohială e presărată cu multe momente grele, în care a fost jefuită și trecută prin sabie de turci și tătari. Spre exemplu, în 1538, în timpul invaziilor turcești ale oștilor lui Soliman Magnificul, unele dintre fețele personajelor pictate, precum și alte scene au fost complet distruse. Dar perioada care a lăsat cu adevărat răni pe zidurile sale este cea cuprinsă între secolele 17 şi 18, în care a stat părăsită, fără acoperiș deasupra. Azi, aceste urme se văd mai ales în zona superioară, a bolților, la interior, unde pictura s-a pierdut definitiv. „Biserica nu a avut acoperiș mai mult de o sută de ani. A nins, a plouat pe boltă și din această cauză și pictura din partea de sus a pronaosului s-a pierdut. Acum vreo 30 de ani, bătrânii care mai erau în sat au spus că ei, când erau mici, au prins arbori crescuți în pronaos, care ieșeau prin boltă”, povestește părintele paroh Alexandru Chifan.
După înscrierea, în 1993, în Lista Reprezentativă a UNESCO, Biserica „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Arbore a beneficiat de un îndelungat proces de restaurare, fondurile fiind suportate de Ministerul Culturii. Astăzi, atât construcția, cât și pictura de la interior și exterior sunt consolidate, restaurate și conservate pentru a putea rezista în timp. „Restaurarea a început în 1990, cu partea exterioară a bisericii, și a durat până în 2018. S-a lucrat doar în lunile de vară, cu fonduri de la Ministerul Culturii. În 2014, pe cheltuiala parohiei s-a înnoit și acoperișul de draniță”, explică preotul paroh.
Biserica a fost ridicată în numai cinci luni
Tanti Ileana Mirea e localnică, din Arbore. De 25 de ani saltă zilnic pe bicicletă și vine să deschidă porțile bisericii pentru vizitatori. Stând pe lângă restauratori, pe lângă profesorii care au lucrat să redea picturii înfățișarea originală, a învățat multe despre istoria și valoarea monumentului. Dar a auzit și numeroase legende care s-au păstrat din bătrâni. Așa că a devenit un foarte bun ghid al locului. Folosește cu dezinvoltură termeni de specialitate din vocabularul restauratorilor și-i exemplifică direct pe scenele pictate, așa că n-ai cum să pleci fără să fi înțeles cum s-a derulat întreg procesul de salvare. „Tencuiala era făcută din var și nisip, iar restauratorii tot așa au lucrat, tocmai pentru ca pereții să poată respira. Pictura de interior a fost restaurată complet. Specific este verdele de Arbore; se spune că sunt 47 de nuanțe de verde în această pictură, număr care ne duce cu gândul la anii de domnie a lui Ștefan”, spune tanti Ileana.
Istoria bisericii pornește de la începutul veacului al 16-lea, când boierul Luca Arbure (după cum i se spunea în epocă), portar de Suceava în vremea domniei lui Ștefan cel Mare, a cumpărat de la descendenții boierului Gherman moșia pe care avea să construiască lăcașul. Din pisania tălmăcită de reputatul istoric Ioan Caproșu reiese că acesta ar fi fost construit între 2 aprilie și 29 august 1502: „... în zilele binecinstitorului şi de Hristos iubitorul domn, Io Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al ţării Moldovei, pan Luca Arbure, pîrcălab de Suceava, fiul bătrînului Arbure, pîrcălab de Neamţ, a binevoit cu bunăvoinţă şi curată şi luminată inimă şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu ajutorul domnului său, a început a zidi acest hram în numele Tăierii cinstitului şi slăvitului prooroc înainte mergător, Ioan Botezătorul. Şi s-a început în anul 7010 (1502), luna aprilie 2 şi s-a sfârşit în acelaşi an, luna august 29”.
„Biserica a fost ridicată atât de rapid pentru că hatmanul Arbore a folosit prizonieri turci, care au cărat pietroaie de la cariera de piatră din Solca. Apoi, zugravul Dragoș, care a pictat biserica la exterior, se spune că ar fi făcut școală la Florența, în Italia. Și numai biserica aceasta a pictat-o toată viața lui. Nici măcar hatmanul n-a văzut-o pictată la exterior, fiind finalizată abia în 1541. Iar Luca Arbore, după cum se știe, a fost decapitat în 1523, la Hârlău, de Ștefăniță Vodă”, explică femeia.
Autorul picturii de la exterior - „Dragosin zugrav, fiul popii Coman din Iași” - a fost plătit de Ana, sora lui Luca Arbore, să o realizeze, dar și să facă unele retușuri la pictura din interior. Harul acestui meșter se vede bine și azi, mai ales pe fațada vestică, acolo unde se păstrează multe registre interesante atât sub aspectul tehnicii de pictare, cât mai ales prin simbolistica atribuită de pictor. Dintre acestea, remarcabil redată este scena cunoscută ca „Ospățul Sfântului Gheorghe”, unică în iconografia românească, cu vădite influențe renascentiste (mesenii sunt așezați cu spatele la privitor). „Pictura de pe faţada vestică alcătuieşte un ansamblu de o rară frumuseţe. Este remarcabilă sensibilitatea cu care zugravul realizează plastic tematica fiecărei scene, găsind întotdeauna şi mijloacele cele mai potrivite pentru a o ilustra. Siguranţa, fineţea şi flexibilitatea desenului, modelarea figurilor, preocuparea continuă de a individualiza personajele, reuşita permanentă în tratarea mulţimilor, redarea sugestivă a perspectivei ca şi măiestria cu care e folosită culoarea constituie calităţi de seamă ale frescelor de pe această faţadă”, sublinia, în studiul intitulat „Biserica Arbure” (Editura Meridiane, 1967), istoricul Ioan Caproșu.
Pictura de la Arbore, o frescă a epocii
Însă și pictura murală de interior conferă bisericii din Arbore un caracter cu totul particular. Măiestria pictorilor se observă în fiecare imagine, de la fizionomia personajelor până la bogăția de detalii oferite privitorilor din toate timpurile despre ceremonialul unei curți boierești, despre vestimentația înalților dregători și a familiilor lor. Din acest punct de vedere, constituie o cronică fidelă a epocii în care biserica a fost construită. „Tablourile votive de la Arbure sunt remarcabile nu numai prin calitatea de document istoric, fiind printre puținele reprezentări veridice ale boierilor români (...), dar și pentru informațiile pe care le aduc istoriei artei decorative, prin redarea cu precizie a costumelor ce le purtau boierii în epocă: caftane din materiale bogate, lucrate cu fir de aur și argint, podoabe bogate din perle, din aur și alte materiale prețioase”, stă consemnat și în istoricul lăcașului.
Dar, dincolo de aceste mărturii încifrate în registrele murale, pictura de la Arbore reflectă multă sensibilitate și armonie, mult simț artistic al celor ce au realizat-o. Scene precum „Cavalcada Sfintei Cruci”, „Adormirea Maicii Domnului” sau „Sfântul Petru când a împărțit pâinea” surprind prin dinamică și prin potrivita măsură a culorilor folosite. De asemenea, portretele sunt excelent executate (ale ctitorilor, al Sfintei Fecioare Maria sau al Împăratului Constantin cel Mare).
Iconostasul original nu s-a păstrat. Însă cel existent acum în biserică, datând de la 1735, a fost complet restaurat de pictorul restaurator Dinu Săvescu. „Catapeteasma a fost restaurată în 2013, cu bani din fondurile parohiei și de la Ministerul Culturii. Era complet înngerită din cauza fumului de la lumânări, lăcașul fiind încă de la zidirea sa biserică de mir. Cei care au restaurat-o au lăsat câțiva «martori», câteva fragmente nerestaurate, pentru a rămâne în timp și a explica felul cum arăta catapeteasma înainte”, spune preotul paroh.
Tot la interior impresionează baldachinul gotic de deasupra mormântului hatmanului Luca Arbore, îngropat în pronaos, alături de soția sa, Iuliana. Realizat din piatră, acesta este opera unor meșteri polonezi din Cracovia și prezintă în partea de sus stema familiei Arbore.
Cine a fost Luca Arbure
Portar al Sucevei timp de aproape 40 de ani, Luca a fost fiul pârcălabului Arbure, cel reținut de istorie ca apărător al Cetății Neamțului în timpul invaziei turcești din 1476. A fost, după cum îl caracteriza istoricul Ion Caproșu, „unul din principalii boieri ai lui Ştefan cel Mare, un sfetnic de seamă al lui Bogdan al III-lea, mentorul şi tutorele lui Ştefăniţă în timpul minoratului acestuia până ce, în 1523, la Hîrlău, fu tăiat de acesta din urmă pentru trădare”. A fost căsătorit cu doamna Iuliana și au avut împreună 11 copii, șase băieți și cinci fete. Doi dintre băieți au fost decapitați de Ștefăniță Vodă în același an în care a fost omorât și tatăl lor.
Cum se ajunge la Arbore
Deși monument UNESCO, la biserica din Arbore turiștii sau pelerinii sosesc mai rar, numai dacă își propun să facă o călătorie până aici. Chiar dacă drumurile de acces sunt impecabile, faptul că se află la o mai mare distanță de celelalte biserici pictate din Bucovina e unul dintre motivele pentru care nu foarte mulți aleg să-și completeze călătoria și cu această destinație.
Dar lunile de vară, în special iulie-august, sunt cele în care e cel mai intens vizitată. Până acolo se poate ajunge din drumul care duce de la Gura Humorului spre Rădăuți, cotind dreapta, prin centrul localității Solca. Biserica poartă hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” și se află la șoseaua principală ce străbate satul Arbore, vizavi de cimitir.
