Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Biserica-bordei de la Stoicănești, unicat în România

Biserica-bordei de la Stoicănești, unicat în România

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 27 Mar, 2021

În condiții de „boicot al istoriei”, ca să-l cităm pe Lucian Blaga, pe meleagurile oltene au apărut așa-numitele „biserici-bordei”. Spații de manifestare a spiritualității țăranului român, loc intim de rugăciune, care a avut o existență de mai multe secole, cum aflăm dintr-un excepțional studiu intitulat „Bisericile-bordei din Oltenia”, semnat de Doru Căpătaru. Pe la 1845, Catagrafia Episcopiei Râmnicului consemna 11 biserici de acest fel, astăzi dispărute. Reconstituirea unui asemenea edificiu de cult, unicat în țară, la Stoicănești, județul Olt, capătă o importanță deosebită.

În 1843, Mihail Kogălniceanu spunea: „Dacă nu avem istorie orice popor dușman ne-ar putea spune că «nu vi se cunoaște originea, și nici numele nu este al vostru, la fel și pământul pe care locuiți». Și, într-adevăr, vorbele acestea ni s-au spus de către ­străini, ni s-a negat originea, numele ni s-a pocit, pământul ni s-a sfârtecat, drepturile ne-au fost călcate în picioare, pentru că nu am avut conștiința naționalității noastre, pentru că nu am avut pe ce să ne întemeiem și pe ce să ne apărăm drepturile”. Iată de ce, pentru noi, românii, Biserica rămâne factorul esențial al certificării originii noastre, a numelui și dreptului asupra pământurilor pe care le stăpânim. Și, așa cum spunea și Lucian Blaga, Biserica, cu satul adunat în jurul ei, „s-a găsit în centrul lumii și al unui destin, ne-a menținut și ne-a salvat ca popor peste ­veacurile de nenoroc...”

Oltenia, patria bisericilor îngropate 

În acest lung proces istoric ostil, apariția bisericilor-bordei în Câmpia Boianului, Romanați, Dolj, Mehedinți sau Teleorman a reprezentat o realitate istorică aparte, care a asigurat unitatea de neam și comuniunea ortodoxă a așe­zărilor rurale din sudul țării, menținute peste capul celor care stăpâneau pe nedrept pământurile românilor.

Din studiul lui Doru Căpătaru aflăm că în zona Olteniei este probabil ca primele asemenea con­struc­ții eclesiale semiîngropate să dateze de la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea, ele supra­viețuind, paralele cu cele de zid de mai târziu, până la începutul secolului XX. Condițiile sociale insuportabile în care era nevoită să trăiască întreaga comunitate rurală și teama de invazii, mai ales pentru cei din zona de câmpie, au constituit cauza principală care i-a determinat pe locuitorii satelor din acest areal să nu-și construiască locuințe și lăcașe de cult durabile, lemnul căzând adesea pradă pârjolului năvălitorilor. Asemenea fapte s-au petrecut pe toată perioada secolelor XV-XIX, cunoscute fiind cazurile când sate întregi, orașe și biserici au ars, se arată în studiul pomenit.

Majoritatea bisericilor-bordei sunt atestate documentar începând din secolul al XVIII-lea și până în primul deceniu al secolului XX. Așa cum a aflat de la bunica sa, Ioana Căpătaru, născută în 1900, care prin 1914 a ­văzut o biserică-bordei pe lângă Maglavit, autorul studiului arată că, de regulă, acestea erau doar văruite la interior și cu multe icoane pe pereți.

Din mai multe documente rezultă un inventar de 33 de biserici-bordei în toate județele oltene, majoritatea având hramul „Sfântul Nicolae”, care era și protectorul spiritual al Episcopiei Râmnicului.

O verigă importantă de spiritualitate

Părintele Gheorghe Ciobanu, parohul Parohiei Stoicănești 2, ne-a mărturisit: „Complexul muzeal-etnografic Boian Stoicănești, în curtea căruia se află și biserica-bordei, a fost inaugurat în anul 2009. Fondatorii acestui muzeu au fost profesorii Traian Zorzoliu, marele om de cultură, fiu al satului nostru, și Gheorghe Vieru, fost profesor de istorie la școala din localitate, ambii chemați la Domnul. Complexul este format din cinci pavilioane expoziționale, care reproduc viața țăranului din veacul al XVIII-lea. Biserica-bordei are la intrare trepte din lemn, podeaua din pământ, iar de jur împrejur băncuțe din lemn. O biserică similară se mai găsește doar în Polonia. Cea de la noi este unica din lume inclusă în circuitul turistic. Se spune că această biserică-bordei a fost construită pe locul unei gospodării vechi, din vremea lui ­Constantin Brâncoveanu. În complexul muzeal de aici mai sunt incluse o locuință tip bordei, o casă țărănească, un atelier de fierărie și unul de tâmplărie. ­Picturile din biserica-bordei au fost executate de Tudorel Lucian Prună, fost discipol al profesorului Traian Zorzoliu”.

„Biserica-bordei, chiar dacă materialicește nu mai există, este un document istoric de netăgăduit, care trebuie să-și reia locul cuvenit în istoria spiritualității românești. Acea «lacrimă de durere pe obrazul trecutului» ­(Gheorghe Bogdan-Duică, Craiova de odinioară după călători străini, Arhivele Olteniei nr. 11/1924) trebuie să o considerăm doar ca pe o lacrimă la pierderea a ceva drag, care s-a întors în pământul care a zămislit-o. Dar a fost această biserică-bordei «o lacrimă de durere pe obrazul trecutului»? Poate că da. Din punct de vedere al spiritualității, rămâne însă ca un adevărat tezaur, o verigă importantă de spiritualitate, care a asigurat lanțul de ­perenitate al ființei românești”, spune Doru Căpătaru spre finalul studiului său.

Ne aliem și noi acestei concluzii, adăugând dimpreună cu domnia sa că biserica-bordei a fost ca „o mirabilă sămânță” sădită în pământul unei țări ortodoxe, binecuvântată de Dumnezeu, din germinarea căreia a zămislit rodul viitor al veșniciei credinței noastre strămoșești și satului ­românesc.

 

Citeşte mai multe despre:   Biserici din Romania