Biserica din Sărata, o comoară a Țării Oltului

În Parohia Sărata, Protopopiatul Avrig, județul Sibiu, se găsește una dintre bisericile monument istoric aflate la poalele Munților Făgăraș, lăcaș de cult cu o pictură deosebită, realizată de frații Grecu, vestiți zugravi bisericești. Comunitatea de credincioși de aici este îndrumată de părintele Ioan-Cătălin Litman, cel care se străduiește să zidească Biserica vie, plămădită din sufletele credincioșilor.

Satul Sărata nu este vizibil dinspre drumul european E68, între Sibiu și Brașov, însă un indicator semnalizează prezența sa în apropiere de Porumbacu de Jos. E68, care leagă estul de vestul țării, este un drum pe care traficul greu șerpuiește cu arcuiri și încovoieli printre case, școli, primării, magazine, biserici. Dincolo de această agitație, uitat parcă de lume, ascuns printre dealurile aflate la poalele Munților Făgăraș, satul Sărata devine o oază de liniște, străbătută de izvoare de apă sărată care dau și denumirea localității. Sărata face parte din comuna sibiană Porumbacu de Sus, de unde, în zilele senine, crestele înzăpezite ale Făgărașilor se profilează spre sud. În acest cadru liniștit și pitoresc, departe de agitația șoselei, unde nu ajunge nici măcar un mijloc de transport în comun, se găsește un sat ce pare încremenit în timp, în care se află unul dintre importantele monumente istorice ale zonei. Este vorba despre Biserica „Nașterea Domnului”, ridicată la începutul secolului al XIX-lea și pictată de frații Grecu din Săsăuș.

Localitatea Sărata se află în Țara Oltului, una din „țările” Transilvaniei de Sud, alături de Țara Făgărașului sau Țara Bârsei. Această Țară a Oltului se află între albia râului Olt ce curge paralel cu șoseaua E68 și Munții Făgăraș. Zona este descrisă ca fiind un amfiteatru natural, prin care numeroase cursuri de apă se reped din munți, mai ales când se topesc zăpezile, spre a se vărsa în Olt. Relieful acestei zone este format din creste montane, dealuri, podiș și luncă spre Olt.

Munții Făgăraș, cu cele mai înalte piscuri din România, au jucat de-a lungul timpului rolul de graniță. Totuși, între românii aflați pe cele două părți ale muntelui au fost schimburi neîntrerupte, unele dintre acestea atestate de pe vremea voievodului Mircea cel Bătrân. Printre mărturiile acestor legături permanente între Țara Românească și zona de sud a Transilvaniei se află și numeroasele biserici în stil brâncovenesc sau cele care sunt pictate în tradiția post-brâncovenească și care pot fi găsite în zona Făgărașului, Avrigului sau chiar a Sibiului.

Satul Sărata este o localitate aflată în zona graniței fostului imperiu, iar printre primele atestări documentare sunt cele din anul 1466 în care este menționată o tranzacție între Ioan Gereb de Vingart pe care o făcuse cu comitele Petru, sau daniile pe care Radu cel Frumos le face lui Stoica Naneș în anul 1473. Majoritatea locuitorilor din satul Sărata au fost până la anul 1700 români ortodocși. Satul a fost trecut forțat la uniație, dar la puțin timp cei mai mulți locuitori s-au întors la Ortodoxie.

În Sărata se pare că au existat mai multe biserici de lemn, construite în perioada anilor 1600-1800, iar una dintre ele a rămas în memoria sătenilor care spun că ar fi fost amplasată în locul unde este poziționat cimitirul satului.

Monument istoric

Biserica „Nașterea Domnului” din Sărata este clasată ca monument istoric, fiind ridicată între anii 1800 şi 1806, în timpul preoților Gavril Calefar și Gavril Stanciu. Construcția este compusă din pronaos, naos și spre răsărit o absidă poligonală și un turn etajat. Pictura a fost încheiată în anii 1806-1808 și este atribuită zugravilor din prima generație a familiei Grecu din Săsăuș, conform monografiei Parohiei Sărata. Frații Grecu fac parte dintr-o familie de zugravi de biserici care au pictat mai multe lăcașe de cult din zona de sud a Transilvaniei. În cadrul acestei familii se găsesc mai multe generații de pictori care au fost influențați de tradiția post-brâncovenească. Printre bisericile pictate de frații Grecu sunt cele de la Zărnești, Mohu, Streza-Cârțișoara, Viștea de Sus, Ucea de Sus, Arpașu de Sus, Fofeldea, Colun, Voivodeni, Oprea-Cârțișoara, în județele Brașov și Sibiu.

În ceea ce privește pictura bisericii din Sărata, aceasta se pare că a fost realizată mai repede, în doar doi ani, față de alte lăcașuri unde pictorii Nicolae și Alexandru Grecu aveau contracte în acea perioadă, această grabă fiind pusă și pe seama dorinței baronului Samuel von Brukenthal de a se încheia mai repede lucrările. După cum menționează Valeriu Literat, în lucrarea „Biserici vechi românești din Țara Oltului”, baronul avea la moșia sa din Avrig și angajați din Sărata, iar o parte însemnată din plata picturii s-ar fi făcut chiar pe cheltuiala baronului, fost guvernator al Transilvaniei. Astfel, execuția picturii de la Sărata s-ar fi făcut cu mai mare exigență și atenție, având în vedere că baronul Brukenthal, un mare colecționar al operelor de artă, ar fi urmărit evoluția lucrărilor.

Pentru că a fost afectată de trecerea timpului, pictura de la Biserica „Nașterea Domnului” din Sărata a fost restaurată începând din anul 2000, lucrările fiind realizate, timp de trei ani, de echipa Ioanei Muntean Zărnescu, pictor-restaurator. Credincioșii din sat își amintesc cum se rânduiau pe atunci să aducă mâncare și alte lucruri necesare echipei de restauratori. Cu acest prilej s-au mai făcut și alte lucrări, precum schimbarea podelei, refacerea insta­lației electrice, lucrări de izolație, dotarea bisericii cu încălzire centrală, lucrări necesare pentru a proteja pictura de degradare.

Biserica a fost resfințită în anul 2003 de Episcopul-vicar de la acea vreme al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfințitul Părinte Visarion Rășinăreanul, în prezent Episcopul Tulcii.

Printre scenele care se remarcă la interior se află și cea cu Maica Domnului în atitudine rugătoare înconjurată de îngeri, imagine aflată pe cupola pronaosului. Printre obiectele de patrimoniu ale Parohiei Sărata se mai află manuscrise și cărți vechi, precum un Antologhion din anul 1766, Cazania lui Varlaam, cu o însemnare datată la 4 iunie 1691, Evanghelia tipărită la București în anul 1760, un Liturghier tipărit la Sibiu în anul 1798 și un Octoih de la Râmnic din anul 1763. De asemenea, în cadrul Parohiei Sărata a funcționat în trecut o școală confesională, construită din piatră, în anul 1874, într-o clădire care ar fi aparținut bisericii.

Cateheze cu credincioșii parohiei

Alături de credincioșii din Parohia Sărata se află părintele Ioan-Cătălin Litman, care se îngrijește de viața duhovnicească a acestora de mai bine de doi ani, de când a fost numit paroh aici. Prin activitatea sa dorește să pună accentul, după cum a menționat, pe clădirea unei Biserici vii, formată din sufletele oamenilor. Se referă la faptul că uneori mai are de îndepărtat unele cutume despre care enoriașii nu conștientizează că nu sunt folositoare pentru suflet, unele dintre acestea fiind preluate din obiceiurile moștenite din vechime.

Părintele Ioan-Cătălin Litman îi îndeamnă pe credincioși să își ofere mai mult din timpul lor lui Dumnezeu, iar un exemplu ar fi prepararea prescurilor, activitate ce necesită dedicarea unui timp și a unor pregătiri ce se pot constitui într-o ofrandă oferită Domnului. Preotul mai spune că timpul petrecut în rugăciune, la biserică, este un timp oferit lui Dumnezeu, care nu poate fi înlocuit cu alte daruri materiale, este o jertfă de timp, o jertfă de suflet pe care o cere credincioșilor din parohie. „Dumnezeu vrea să se zidească Biserică din rugăciunile noastre, din lucrurile pe care noi le facem pentru El”, a spus părintele Litman, care a adăugat că petrece mult timp la biserică tocmai pentru ca și credincioșii să găsească timp și un loc în care să poată vorbi cu el despre Dumnezeu, să se poată ruga în voie, în funcție de programul fiecăruia.

În această parohie, în care se află în jur de 100 de credincioși, nu sunt mulți cei care vin în mod constant la biserică. Preotul paroh îi așteaptă la slujbe, programul acestora fiind intensificat, mai ales în această perioadă a Postului Mare, astfel că ușa bisericii este deschisă pentru cine dorește să vină. „Noi trebuie să venim la biserică cu bucurie, pentru a ne întâlni cu Domnul Iisus Hristos, pentru a ne spune durerile noastre Mântuitorului îm­preună cu toți ceilalți”, a remarcat părintele Ioan-Cătălin Litman.

Părintele paroh susține și un program de cateheze pentru credincioșii din Sărata, la care au început să participe tot mai mulți. „Timp de doi ani nu a venit nimeni, iar începând de anul acesta așa ne-a binecuvântat Dumnezeu că au început să vină câte două persoane, apoi câte patru, apoi câte șase și e din ce în ce mai bine. Catehezele au loc săptămânal, sâmbăta, după Pavecerniță, stăm jumătate de oră, o oră, depinde și ce subiect discutăm. Am început cu Sfânta Liturghie, acum suntem la Sfintele Taine, numai ce am încheiat Taina Mirungerii și vom merge la următoarea taină, cea a căsătoriei”.

Programul liturgic este unul intens, în fiecare zi sunt slujbe dimineața și seara, iar Liturghia se face de câte ori se poate, adică ori de câte ori este cineva care are timp să stea la Liturghie, ne explică părintele Litman. „Dimi­neața facem Utrenia, Miezonoptica cu Ceasul I, seara Ceasul al IX-lea, Vecernia cu Pa­vecernița, iar Liturghie avem duminica, în sărbători și, dacă se poate, miercurea și vinerea, însă nu întotdeauna sunt credincioși care să poată să vină”.

Printre cei care vin mai des la biserică se află și unul dintre cântăreții de la strană, care până acum un an nu venea mai deloc, însă acum este dedicat bisericii. Alți credincioși devotați se ocupă cu îngrijirea lăcașului, fac curățenie, pregătesc focul înainte de slujbă pentru a fi cald în biserică sau cântă la strană. După cum a menționat părintele Litman, unii dintre credincioși cântă pricesne acum, în perioada postului, și citesc din lucrările specifice acestui timp. „Pe de altă parte, sunt persoane care acum descoperă rânduielile din această perioadă a Postului Mare, cum este Canonul cel Mare și slujbele aparte, Pavecernița Mare care este foarte frumoasă. Lumea învață să aibă răbdare, pentru că sunt slujbe puțin mai lungi și sunt în contrast cu viața noastră trepidantă. Omul, când Îi cere ajutorul lui Dumnezeu, nu vrea să îl ajute la sfârșitul lunii, vrea acum! Astea trebuie schimbate, trebuie să ne reîntoarcem, să facem cele ale lui Dumnezeu, nu cele ale omului”, a subliniat părintele Litman.

Activități cu copiii

La hramul bisericii, de praznicul Nașterii Domnului, copiii vin la biserică pentru a primi binecuvântare înainte de a pleca la colindat. Primesc „cocuțe”, cum se spune aici, niște pâinici mici, ca răsplată pentru colind, alături de nuci și mere. Mai este un obicei al satului, numit „burduhoși”, când copiii se vopsesc pe față, tot la sărbătorile de iarnă.

În parohie sunt aproape 30 de copii, iar mai puțin de jumătate vin la școala pe care părintele Cătălin-Ioan Litman o face cu ei după ­cursuri. „Ei vin de obicei la ora 12:30-13:00, unii vin la ora 15:00, au orare diferite. După ce se încheie programul de la școală (aflată la Porumbacu de Jos, centrul de comună, n.r.) mă întâlnesc cu ei aici, am amenajat un oficiu și lucrăm la subiecte care sunt de interes pentru ei. Nu facem oră de religie, facem matematică, geografie, istorie, română”, mai menționează părintele Litman.

Parohia avea în trecut o școală confesională, dar aceasta a fost dată statului român, ne spune unul dintre enoriașii parohiei, cantorul Ioan Vârtan, iar în prezent statutul acesteia este neclar. „Ne dorim să facem lucruri bune, că altfel se dărâmă totul pe aici. (...) Avem nevoie de școală. Noi i-am aprobat părintelui să facă aici un oficiu și să facă acolo after-school. Orele cu elevii le face tot părintele, el vine după-masă și se ocupă cu de toate”, încheie cantorul Ioan Vârtan, cel care ne-a mărturisit că până acum mai bine de un an nu venea deloc la biserică, însă acum încearcă să ajungă ori de câte ori poate, pentru a participa la slujbe și la activitățile parohiei.