Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
„Biserica este săracă financiar, dar bogată în oameni“
Cartierul bucureştean Titan, situat în Sectorul 3 din Bucureşti, este împodobit de câţiva ani cu o frumoasă biserică din lemn, în stil maramureşean, construită în Parcul IOR. Construcţia a durat doar doi ani şi a necesitat eforturi mari din partea preotului paroh şi a credincioşilor. Parohia găzduieşte o serie de activităţi sociale şi culturale.
Parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ din Bucureşti a fost înfiinţată în anul 1992, în cartierul Titan, pentru a oferi asistenţă religioasă credincioşilor din zonă. Parohia a purtat încă de la început numele cartierului bucureştean, pentru a fi mai uşor localizată. Prima problemă majoră pe care au întâmpinat-o credincioşii de aici, conduşi de parohul Adrian Niculcea, fost slujitor la actualul Schit Darvari, a fost construirea unei biserici în care să se oficieze slujbele religioase.
Biserica din Parcul IOR
Locul de construire a bisericii, Parcul „Intreprinderea Optică Română“ (IOR) a fost ales, după cum mărturiseşte pr. Niculcea, prin grija lui Dumnezeu. „Îmi aduc aminte că în 1992 căutam un loc pentru construirea bisericii. Căutam prin dosul blocurilor, în locuri unde credeam că nu deranjez pe nimeni. Însă am avut zece răspunsuri negative de la Primărie, motivându-se că terenurile respective sunt revendicate ori nu se ştie proprietarul. Atunci, am cerut un loc în Parcul IOR, conştient că nu-l voi obţine. Atunci s-a întâmplat minunea şi mi-au aprobat cererea. Numai Dumnezeu a vrut ca cei de la Primărie să îmi aprobe“, ne-a povestit părintele paroh.
Proiect îndrăzneţ
Lucrările de construcţie a bisericii bucureştene au debutat imediat după ce s-a obţinut terenul. Conştient fiind de faptul că parohia nu poate susţine financiar lucrări ample de construcţie, pr. Niculcea a hotărât să se elaboreze un proiect pentru o biserică din lemn, în stil maramureşean. Un arhitect bătrân, de 84 de ani, dar cu suflet mare, numit Nicolae Goga, a realizat proiectul bisericii, în doar şapte planşe. Ulterior, proiectul a fost mărit, alţi specialişti contribuind la realizarea lui.
Chiriaşii de la Darvari - primii ctitori
Cheltuielile mari au fost suportate de chiriaşii din imobilele Schitului Darvari. Pr. Niculcea, ultimul paroh de la Darvari, cu binecuvântarea patriahului Teoctist, a rugat persoanele care locuiau cu chirie în casele schitului să ajute la construirea bisericii din Titan. „Se ştie că Schitul Darvari, unde am slujit înainte de a veni la această parohie, avea mai multe imobile închiriate. Din banii proveniţi de la aceste chirii am reuşit să cumpărăm materialele de construcţie. I-am rugat chiar pe respectivii chiriaşi să cumpere ei lemnul, betonul şi celelalte materiale şi să nu mai plătească chiria. Plata muncitorilor a fost suportată de parohie, din banii pe care i-am adunat de la credincioşi“, ne-a spus pr. Niculcea.
Fiind o construcţie în stil maramureşean, am putea spune că Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ - Titan a fost construită de renumiţii meşteri din Maramureş, care au realizat adevărate opere de artă atât în ţară, cât şi în străinătate. Însă parohia nu a putut suporta cheltuielile unei astfel de echipe de muncitori. S-a apelat atunci la meşteri locali, conduşi de inginerul Dan Constantinescu. „Au fost multe cheltuieli enorme pentru noi, dar s-a dovedit încă o dată că Biserica este săracă financiar, dar bogată în oameni. Turnul bisericii a costat cât restul construcţiei. Am avut însă bunăvoinţă din partea unui director de la o intreprindere care producea stâlpi din fier; acesta, spovedindu-se la noi, a dorit să contribuie şi el cu ceva. Ne-a adus acest turn, cu cea mai mare macara posibilă. A fost o operaţiune dificilă. A trebuit să taie fire de la stâlpii de pe stradă, iar în curtea bisericii am avut alte probleme. Dar prin acest efort deosebit, domnul respectiv a devenit unul dintre marii ctitori ai bisericii noastre“, ne-a mai spus pr. Niculcea.
Inaugurată după doi ani
Iarna dintre anii 1994-1995 a surprins biserica în plină construcţie, fără acoperiş. Prin grija părintelui Clement Popescu, pe atunci stareţ la Mănăstirea Cernica, şi cu ajutorul unei echipe de muncitori de la Construcţii Căi Ferate, construcţia s-a acoperit provizoriu cu carton. Au urmat celelalte lucrări, printre care şi cele din curte, cum ar fi lumânărarul, baptisteriul din faţa bisericii, gardurile, librăria şi altele. Sfinţirea bisericii a avut loc în 1996, la acest eveniment participând mii de credincioşi, dar şi un impresionant sobor de preoţi.
Zeci de activităţi sociale şi culturale
Pe lângă programul liturgic obişnuit, la parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ - Titan din Bucureşti se desfăşoară o serie de activităţi în care sunt implicaţi enoriaşi, dar şi credincioşi din alte parohii. Astfel, în fiecare an, 120 de elevi de clasele I-IV primesc meditaţii gratuite la disciplinele principale, de la 30-40 de profesori. Parohia are cabinet medical pentru săracii din parohie, dar şi cabinet juridic. În permanenţă, familii sărace primesc alimente. În fiecare săptămână se ţine cercul de teologie, iar periodic, un cerc de pictură. Mai există un cenaclu literar, iar în fiecare săptămână un grup de surdo-muţi primesc asistenţă religioasă în limbajul mimico-gestual. La parohie se editează şi revistele „Effata“, „Euxin“ şi „Biserica din lemn“. Anul trecut s-a construit şi o librărie, în care sunt aduse cărţi de la principalele edituri de profil. Preţurile sunt fără adaos, astfel încât lucrarea să fie misionară.
„Acum, avem aici biserica noastră, care e mereu plină“
Credincioşii din parohie văd în biserica lor o binecuvântare de la Dumnezeu, întrucât înainte de a se construi erau nevoiţi să parcurgă distanţe considerabile pentru a participa la slujbele religioase de la cea mai apropiată biserică. Iată ce ne-au spus două credincioase:
Florica Niculescu, 72 de ani, pensionară: „Sunt de la început alături de părintele paroh şi am participat activ, ajutându-l. Înainte mergeam foarte departe, la «Lucaci», cu două mijloace de transport. Acum, avem aici biserica noastră, care e mereu plină.“
Rodica Ioniţă, 69 de ani, medic: „Ca medic şi ca profesor am avut probleme în timpul regimului comunist din cauza credinţei şi de aceea mergeam mai rar la biserică. Acum, vin des la biserica aceasta şi mă simt foarte bine. La Paşti este unic. E plină curtea bisericii de oameni cu lumânări în mână“.