Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Biserica lui Alecu Poloboc
În apropierea Roznovului, la Poloboc, există un valoros monument de arhitectură în lemn, ridicat la 1728, aflat astăzi, din păcate, într-o foarte gravă stare de degradare.
Destinaţia de astăzi este satul Poloboc din comuna Rediu, judeţul Neamţ, o localitate aflată la 25 km depărtare de Piatra Neamţ. Aici am aflat că ar exista o foarte veche biserică de lemn, cu o catapeteasmă extrem de valoroasă, ce ar fi fost ridicată, potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu, în prima jumătate a secolului XVIII. Un lăcaş cu o istoria lungă în spate, ce a slujit comunităţii vreme îndelungată.
Legenda spune că satul ce se află astăzi în componenţa comunei Rediu, din judeţul Neamţ, şi-ar fi luat numele de la boierul locului, Alecu Krupenski, zis şi Alecu Poloboc. De altfel, acest boier este şi ctitorul bisericii de lemn a satului, ridicată în anul 1728.
Din păcate, forfota de fiecare duminică, cântările din strană şi slujbele religioase au încetat de multă vreme să mai însufleţească bârnele vechi. Astăzi vechea biserică a polobocenilor e tristă şi uitată, într-o stare accentuată de degradare. Căci, odată cu ridicarea bisericii noi, de zid, în anul 2000, aceasta n-a mai servit comunităţii, rămânând pradă prafului, carilor, ploilor şi zăpezilor, care-au lăsat răni adânci pe îmbrăcămintea sa de lemn. "Specialiştii care au fost aici au spus că marea problemă a bisericii sunt absidele, care s-au lăsat foarte mult", explică părintele Iulian Asandei, parohul de la Poloboc.
Dac-o priveşti din exterior nu poţi să nu sesizezi un anumit grad de înclinare, dovadă că structura de rezistenţă este destul de afectată. Dar interiorul este cel care dă măsura stării triste în care acest lăcaş se află. Totul pare pustiu şi uitat. Din păcate, comunitatea nu are posibilitatea de a duce la bun sfârşit un proces complet de restaurare şi conservare. Aşa că nimeni, nici măcar preotul recent numit în localitate, nu speră la un final fericit în cazul acestui monument. "Aşa am găsit biserica şi când am venit eu. Din păcate, posibilităţile materiale ale parohiei sunt prea mici pentru a încerca măcar să o restaurăm. Dar eu am făcut deja demersuri la toate instituţiile judeţene abilitate pentru a vedea ce se poate face pentru a obţine finanţare. Lucrurile nu pot rămâne aşa", spune părintele Iulian Asandei.
A venit la Poloboc, ca preot paroh, în 2011. Singurul lucru pe care l-a putut face a fost să menţină lăcaşul măcar în starea în care l-a găsit. Însă, la ritmul în care se degradează de la un an la altul, biserica nu pare să aibă un viitor foarte lung. "Când am venit aici, în biserică erau adunate foarte multe obiecte vechi. Părintele dinaintea mea intenţiona să facă un muzeu. Am scos toate aceste obiecte şi le-am dus la şcoală, unde se face un muzeu etnografic, şi aşa am reuşit să debarasăm interiorul, să poată respira cât de cât", povesteşte părintele Asandei.
O biserică încăpătoare
Construit din bârne de stejar, pe temelie de piatră de râu, lăcaşul a fost ulterior căptuşit cu scândură de brad, atât la exterior, cât şi la interior. Mai apoi, exteriorul a fost îmbrăcat în şiţă.
La început acoperişul era de draniţă, însă în timp a fost schimbat, pentru o mai bună protecţie, draniţa fiind înlocuită cu tablă galvanizată.
Biserica de la Poloboc se remarcă prin proporţiile sale însemnate, mai ales că vorbim despre o biserică de lemn. Iar acest lucru se poate observa cu uşurinţă la interior: naosul este de dimensiuni destul de mari, iar bolţile sunt înalte şi voluminoase. Biserica "Buna Vestire" are un plan treflat, cu absidele şi altarul rotunjite şi nu este pictată în interior.
Potrivit datelor din registrele parohiei, biserica a fost reparată în două rânduri, în anii 1932 şi 1964.
Catapeteasma - odorul cel mai de preţ
Deşi tristă şi părăsită, Biserica cu hramul "Buna Vestire" de la Poloboc păstrează la interior una dintre cele mai frumoase şi valoroase catapetesme întâlnite în bisericile de lemn din judeţul Neamţ. Pictura nu a putut fi datată cu exactitate, dar este de o remarcabilă expresivitate. "Nu se cunosc nici pictorul, nici momentul în care a fost executată pictura, însă se remarcă stilul neobizantin al picturii", spune părintele Asandei.