La Bârsana, o localitate istorică de pe Valea Izei, se află lăcaşul de cult cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, monument UNESCO. Biserica, ridicată în anul 1711, a fost a unei mănăstiri, însă acum se află pe un deal în interiorul localităţii, fiind parte a parohiei. Pe parcursul timpului aceasta şi-a schimbat locul de câteva ori, fiind numită şi biserica „umblătoare” a Bârsanei.
În localitatea Bârsana se află în prezent una dintre cele mai cunoscute vetre monahale din Maramureş. Reactivarea mănăstirii a avut loc după evenimentele din 1989, la iniţiativa credincioşilor din sat, alături de preotul paroh Gheorghe Urda, care au dorit să reînnoade tradiţia monahală veche de câteva secole din aceste locuri, întreruptă de vitregiile istoriei. Conform tradiţiei locale, în această zonă ar fi existat două centre monahale încă din secolele 13-14, unul în Valea Slatinii şi altul pe Dealul Humâna, dar care au fost distruse. În apropiere de aceste centre monahale sau chiar pe locul unuia dintre ele, cel de pe deal, s-a ridicat în anul 1711 un nou lăcaş de cult, o biserică destinată să deservească o obşte monahală, având hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.
Biserica a fost ridicată de un preot nobil din Bârsana, Ioan Ştefanca, împreună cu fiii lui şi alţi săteni, drept mulţumire adusă lui Dumnezeu că au scăpat de epidemia de ciumă din 1710. Lăcaşul de cult a fost construit chiar de la început ca biserică pentru mănăstire, în locul numit „La Părul Călugărului”, în apropiere de Valea Slatinii, cu apă sărată. „Biserica face parte dintr-o fostă vatră monahală, iar pentru noi acum este ca o mamă sau ca o bunică, având o vechime din anul 1711. Ea a fost construită şi ridicată de către preotul satului, Ioan Ştefanca, rămas văduv de tânăr. Un copil de-al său, mai târziu, aşa cum este consemnat şi în istoria bisericii noastre, apare ca fiind Episcopul Gavriil de Bârsana. Pentru o perioadă, el locuieşte chiar la această mănăstire pe care tatăl lui a construit-o. Prima dată biserica a fost construită în capătul satului, în Cheile Bârsanei, cum spunem noi, spre Strâmtura, dincolo de râul Iza. Mai târziu, biserica a fost adusă în partea satului, prin anii 1735, când Episcopul Gavriil locuia la mănăstire, aşezată pe un platou unde acum este actuala Mănăstire Bârsana. Astfel, biserica a aparţinut fostei Mănăstiri Bârsana”, a menţionat preotul paroh din Bârsana, Marcel Oprişan.
În anul 1717 are loc ultima invazie a tătarilor în Maramureş. În urma bătăliilor purtate în apropiere, tătarii care au murit au fost înmormântaţi dincolo de apă, în zona vechii mănăstiri, în timp ce credincioşii din zonă care au murit în invazie au fost îngropaţi pe platoul unde este actuala Mănăstire Bârsana.
Biserica „umblătoare”
Lăcaşul de cult cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” a cunoscut mai multe relocări de-a lungul timpului. La un moment dat a fost mutat din zona Văii Slatinii, pe malul drept al râului Iza, în apropiere de locul unde este actuala mănăstire. Conform tradiţiei locale, biserica ar fi fost mutată din mai multe motive. Unul este că era prea departe de sat şi era singura biserică din localitate, pe atunci fiind amplasată într-un loc greu practicabil pentru credincioşii din localitate, în pădure, peste râu, iar mutarea ei ar fi făcut-o mai accesibilă. Un alt motiv ar fi că biserica a fost mutată pe locul cimitirului unde erau îngropate victimele tătarilor din lupta de la 1717, pentru a binecuvânta acele suflete îngropate fără slujbe religioase.
Biserica împreună cu mănăstirea au constituit un centru religios important din Maramureş, având şcoală de preoţi, şcoală de pictură, cu multe chilii şi o avere impresionantă în urma daniilor pe care le-a primit de-a lungul timpului. Centrul monahal de la Bârsana a funcţionat până în 1791, când, printr-un document imperial emis de către împărăteasa Maria Tereza, bisericile ortodoxe trebuiau desfiinţate pentru a trece la catolicism. Mănăstirea nu a vrut să treacă la catolicism, iar călugării au fugit la Mănăstirea Neamţ, în Moldova, cu tot cu arhive. Chiliile lor au fost dărâmate, averea mănăstirii fiind confiscată. Biserica mănăstirii de la Bârsana a rămas, astfel, goală, iar pentru a nu fi profanată, sătenii au decis să o mute, în 1795, în localitate, unde se află şi acum, pe vârful unui deal numit Jbâr, într-un loc unde se afla un cimitir în care erau îngropate victimele ultimului val de ciumă din Maramureş, care a avut loc pe la 1742.
Prin mutarea bisericii în sat, localnicii au considerat că astfel vor fi binecuvântate sufletele celor îngropaţi fără slujbe religioase, în urma epidemiei de ciumă, iar prin amplasarea sa în apropiere putea fi mai bine protejată. După ce a fost mutată aici, i s-a adăugat pridvorul, apoi s-a refăcut pictura, în anul 1806. „Aici, pe Dealul Jbârului, în 1805, după ce din 1792 fusese pustie, preotul şi oamenii din sat au hotărât să se facă slujbă în fiecare miercuri, deşi exista atunci altă biserică a satului, ca şi acum, unde aveau loc slujbele în cursul săptămânii, duminica şi la sărbători. Aici aveau loc slujbe în fiecare miercuri mai ales pentru cei care erau înmormântaţi în cimitirul din apropiere. Locului i se mai spunea şi cimitirul ciumaţilor, dar în timp acest loc a devenit unul deosebit, biserica fiind pusă în valoare. A fost adăugată pictura de pictorul Hodor Toader, din zona Valea Vişeului”, a menţionat părintele Marcel Oprişan.
Pictura dedicată vieţii monahale
Biserica a fost pictată de către Toader Hodor şi ucenicul său, Ioan Plohod, amândoi pictori maramureşeni remarcabili, care s-au inspirat din stilurile baroc şi rococo. Ei au folosit pentru pictură, la îmbinarea lemnului, material textil, var preparat după cum era obiceiul acelor vremi, pe care au aplicat culoarea, în picturile lor predominând roşul, albastrul, verdele şi albul. „Biserica nu este una de dimensiuni mari, pentru că a fost ridicată pentru a servi o viaţă monahală, însă pictura de aici este extraordinară şi unică: pe boltă apare Sfântul Proroc Ilie cum se ridică la cer. De obicei, pe boltă avem Pantocratorul, sau pe Maica Domnului sau poate icoana Deisis. Aici este ridicarea Sfântului Proroc Ilie la cer, care poate însemna şi ridicarea minţii, a privirii către cer. Pe catapeteasmă apar Mântuitorul Iisus Hristos şi sfinţii, iar în Altar apar şi chipuri de monahi, ceea ce arată faptul că acest lăcaş de cult a fost dedicat vieţii monahale. Alături de pictorul Hodor Toader a mai lucrat un ucenic, Ioan Pohoda, care venea din Dragomireşti. Împreună au pictat mai multe biserici de mănăstiri în acea perioadă, la Rozavlea, Cuhea, Giuleşti, sau lăcaşul parohial de la Văleni şi altele din zonă. Aceşti pictori erau renumiţi mai ales pentru modul de realizare a portretelor”, a menţionat preotul Marcel Oprişan.
Printre scenele care se remarcă sunt cele din Cartea Genezei, precum crearea lui Adam şi a Evei, ispita şarpelui, izgonirea lui Adam şi a Evei din Rai, Adam şi Eva care plâng către îngeri la uşa Raiului, apoi lucrul pământului, naşterea celor doi fii Cain şi Abel, jertfa lui Cain şi Abel, corabia lui Noe, Avraam şi Isaac, Sfânta Treime cu Avraam la Stejarul Mamvri, îngerii cu Iisus etc. În medalioane se află evangheliştii, alături de scara lui Iacov, înălţarea la cer a Maicii Domnului de către îngeri. Pe boltă, în naos, sunt scene pictate cu îngeri trâmbiţând şi Înălţarea lui Iisus.
În mod neobişnuit, după cum a menţionat şi preotul paroh, bolta naosului este dedicată în întregime scenei înălţării Sfântului Proroc Ilie la cer, în carul său. Mai apar Soborul Sfinţilor Arhangheli, cu Arhanghelul Mihail în centru, ţinând sabia şi balanţa, scene cu Iisus Care spală picioarele ucenicilor Săi, Cina cea de Taină, Iisus în Grădina Ghetsimani, sărutarea lui Iuda, punerea pe Cruce şi crucificarea etc. De pe peretele de nord lipsesc scenele cu Pătimirile lui Iisus, din cauza umidităţii, care a distrus pictura. Mai apar scene cu Iisus în templu, Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, pilda vameşului şi a fariseului, pilda fiului risipitor, Iisus pe mare - pescuirea minunată, cina din Emaus unde participă şi Iisus şi întâlnirea lui Iisus cu Luca şi Cleopa ş.a.
Biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” a fost ortodoxă şi a rămas ortodoxă, încă se păstrează pictura cu patriarhi ai lumii ortodoxe, cei de la Constantinopol, alături de călugări, în Altar. De asemenea, pe bolta Altarului este pictată încoronarea Maicii Domnului de către Sfânta Treime, Înălţarea Sfintei Cruci, Sfânta Treime la masă la Avraam şi Sara şi o scenă unicat, a Sfântului Arhanghel Mihail salvând un copil de la înec, după o legendă locală.
La mijlocul iconostasului se află uşa împărătească, iar uşile de pe margine, cele diaconeşti, ar fi fost tăiate după siluetele Arhanghelilor Mihail şi Gavriil şi au forma aripilor îngerilor. Mobilierul păstrat este original, pictat la 1806, la fel şi Sfânta Masă a Altarului. Icoanele de pe iconostas sunt păstrate la muzeul Mănăstirii Bârsana, alături de alte obiecte.
Monument UNESCO din anul 1999
Când a fost ridicată biserica, existau ferestre foarte mici, iar pe parcurs s-au mai adăugat altele noi, în anul 1900 şi apoi la 1929, cele dintre pronaos şi naos. În pronaos se afla pictată scena cu Judecata de Apoi, însă pictura a dispărut în mare parte din cauza umezelii, astfel că acum se mai pot distinge cetele drepţilor care participă la judecată.
Ultima restaurare a bisericii s-a făcut în anul 1997, când a fost curăţată pictura şi când a avut loc şi o restaurare a lemnului, a stâlpilor de susţinere, iar pe exterior s-a schimbat o parte din lemn. „În anul 1999, biserica din Bârsana a fost trecută pe lista patrimoniului UNESCO, alături de celelalte şapte biserici-monument maramureşene. În 2019 am făcut ultima intervenţie, am schimbat învelitoarea şi i-am adăugat un paratrăsnet nou”, a precizat preotul paroh.
Părintele Marcel Oprişan a menţionat că biserica este vizitată de nenumăraţi turişti români sau străini, iar unii au venit chiar şi în perioada restricţiilor cauzate de pandemie. „O actriţă cunoscută a vizitat biserica şi m-a întrebat ce simt când slujesc aici. I-am spus că în «Anul omagial al satului românesc», un proiect făcut la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Iustin, numit «Drumul catedralelor de lemn», au fost aici 12 care pline de copii care au vizitat toate aceste biserici-monument. Atunci s-a nimerit să fie sâmbătă seara. Ierarhul mi-a spus să facem aici Sfânta Liturghie în duminica următoare, care era şi a migranţilor români, adică prima după Adormirea Maicii Domnului. Am întrebat atunci foarte mulţi oameni din sat dacă aici s-a slujit duminică vreodată. Nimeni nu îşi aducea aminte, avem oameni de 90 şi ceva de ani, aproape de 100 de ani, şi ei nu îşi aduc aminte să fi fost vreodată slujbă duminică aici. Astfel, s-a făcut în 2019, după cine ştie câţi ani, sute de ani, Sfânta Liturghie într-o duminică”, a precizat părintele paroh. Din vechime, în această biserică se slujea miercurea şi se făceau slujbe la sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului.
Pe cei care vizitează biserica-monument, părintele Marcel Oprişan îi îndeamnă să închidă ochii şi să asculte „plânsetul pruncilor la botez, bucuria şi plânsetul mamelor când îşi măritau fetele sau feciorii, plânsetul pentru cei înmormântaţi, rugăciunea care a pătruns în lemnul acesta sfânt, atât de frumos. Dacă închidem ochii şi ascultăm, are atâtea sunete, dar toate sunt din viaţa oamenilor care au trăit aici şi care L-au cinstit pe Dumnezeu, L-au iubit, L-au trăit. Dar şi mai frumos este zumzetul, cântarea monahilor, a celor feciorelnici, a celor care vin la mănăstire şi îşi închină viaţa, aşa cum a fost închinată Maica Domnului, adusă la templu. Hramul acestei biserici este Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Aşa vine un monah sau o monahie şi îşi închină toată viaţa lui Dumnezeu, slujeşte şi poate să ajungă la acea înălţare frumoasă asemenea Sfântului Ilie, care a fost ridicat la cer. Dar şi Maica Domnului a fost înălţată la cer şi a primit acest dar, cea plină de har s-a umplut de har pentru că a trăit în această curăţenie, a avut rugăciunea, smerenia, dragostea şi bunătatea, toate darurile acestea care fac parte din credinţa noastră, de care ne vorbeşte şi Apostolul Pavel. Roada acestui duh cuprinde bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia. Toate acestea închipuiesc modelul unui monah. Aceasta este biserica închinată Maicii Domnului şi credem că aici este singurul loc unde putem şi noi să ne curăţim, dar să ne şi înălţăm, ca şi Sfântul Ilie, alături de Maica Domnului”.
În fostul „cimitir al ciumaţilor”, cum a fost el denumit odinioară, din jurul bisericii, s-au tot adăugat, pe parcursul timpului, mormintele sătenilor care au locuit în vecinătate. A devenit astfel o tradiţie pentru cei din zonă să fie înmormântaţi aici, în timp ce ceilalţi localnici se îngroapă în cimitirul bisericii parohiale din centrul satului, ridicată la 1881. Comunitatea bisericii din Dealul Jbârului a crescut tot mai mult, iar rugăciunile pentru cei trecuţi la Domnul au statornicit biserica „umblătoare” a Bârsanei.
