Biserica veche din Sfântu Gheorghe, călăuză pentru români

Aşezat în vârful unei coline, cel mai vechi lăcaş de rugăciune al românilor din municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, ne vorbeşte despre trecutul comunităţii care şi-a păstrat identitatea naţională şi credinţa străbună cu mari sacrificii. Biserica este ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi este înconjurată de cimitirul ortodox.

 
Istoricul edificiu este până în prezent un simbol al Ortodoxiei în Covasna. Împreună cu şcoala confesională din apropiere, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” este un adevărat centru al românismului din oraşul covăsnean, care spune multe despre trecutul românilor ortodocşi de aici. În lucrarea „Românii din Covasna și Harghita. Istorie. Biserică. Școală. Cultură”, scrisă de Ioan Lăcătușu, Vasile Lechințan şi Violeta Pătrunjel, găsim o monografie completă a celei mai vechi biserici din Sfântu Gheorghe. Primul lăcaş a fost ridicat pe locul actualei biserici în 1790, cu hramul Sfântului Nicolae, iar primul preot a fost Zosim Popoviciu. Era din lemn, aşezat în mijlocul cimitirului şi avea un turn-clopotniţă care a fost zidit din piatră la 1802. Pisania de la intrare ne spune că acestui turn de piatră i s-a adăugat actuala biserică în 1871. Zidirea nu ar fi fost posibilă fără implicarea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Marele Mitropolit era preocupat să-i ajute pe românii din Sfântu Gheorghe să-şi rezidească lăcaşul de cult, dar şi şcoala confesională, ambele fiind la acea vreme în degradare. În lucrarea menţionată sunt amintite demersurile românilor din Sfântu Gheorghe către autorităţile maghiare, susţinute de Mitropolia de la Sibiu pentru a primi un nou loc, central, pentru biserică şi şcoală. Autorităţile au evitat cât au putut de mult să dea un răspuns comunităţii româneşti, astfel încât s-a decis refacerea bisericii şi a şcolii confesionale pe acelaşi amplasament.

Rolul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna

Fără implicarea Mitropolitului Ardealului din acea vreme, marele Andrei Şaguna, poate că biserica şi şcoala confesională a românilor din Sfântu Gheorghe nu ar fi fost refăcute. Sfântul Andrei Şaguna redacta o circulară în 1870 prin care făcea apel la colectă în toată Mitropolia Ardealului pentru a-i sprijini pe fraţii români ortodocşi din Sfântu Gheorghe în ridicarea unei biserici de zid în locul celei de lemn, de dimensiuni mai mari, pentru a face faţă creşterii numărului de credincioşi. Au contribuit, conform documentelor, comunităţi din Braşov, Cluj, Vâlcele. Sunt consemnate şi donaţiile din 1879 ale comunităţilor din Poiana Sărată, Breţcu şi Purcăreni pentru achiziţionarea catapetesmei.

Lăcaşul zidit este dreptunghiular, fără abside. Intrarea se face prin tinda pe care se află turnul vechi de la 1802. Reparaţii capitale au fost făcute după cutremurele din 1977 şi 1990, iar tavanul a fost refăcut sub formă de boltă. A fost pictată în frescă de pictorul Gheorghe Munteanu. Iconostasul este împodobit cu icoane pictate în anul 1872 de pictorul Gheorge Marinescu din Reşiţa şi de pictorul Gheorghe Stoienescu din Bucureşti.

Transformată în grajd de trupele germane

Primul Război Mondial avea să aducă noi provocări comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe. În 1916, biserica a fost transformată în grajd pentru caii trupelor germane, lucru care a dus la o deteriorare de neimaginat a edificiului. Preotul de atunci, Iosif Popovici, a fost întemniţat în perioada 1915-1917. După Marea Unire, prima grijă a comunităţii româneşti a fost repararea bisericii, iar preotul Iosif Popovici a avut un rol important în acest demers. În perioada de reparaţii, slujbele religioase se oficiau în sala festivă a Prefecturii, iar la sărbătorile naţionale se oficiau în piaţă. Statul român a acordat o sumă importantă de bani pentru refacerea bisericii distruse în timpul războiului. Planurile de reparaţii au fost întocmite de arhitectul oraşului, Dumitru Paşcu. În ianuarie 1922, lucrările de reparaţii erau finalizate. În aprilie 1923, Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului venea la Sfântu Gheorghe pentru a resfinţi biserica. Vizita ierarhului de la Sibiu a rămas consemnată ca un eveniment de marcă. A vizitat şi alte parohii româneşti, a participat la discuţiile despre înfiinţarea Protopopiatului Sfântu Gheorghe şi la demersurile pentru obţinerea unui teren în centrul oraşului, unde să se înalţe Catedrala ortodoxă.

Un nou război, alte pagube

Cel de-al Doilea Război Mondial a adus noi provocări comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe. Proprietăţile parohiei au fost confiscate de autorităţi, iar în casa parohială au fost cazaţi refugiaţi. Pământul arabil oferit în trecut parohiei era pus sub sechestru. Arhiva parohială şi biblioteca erau duse la primăria oraşului. Lăcaşul de cult a fost din nou deteriorat. După Dictatul de la Viena, comunitatea românească a fost supusă unor presiuni enorme venite din partea autorităţilor maghiare. Documentele vremii spun că, la 1940, doar 40 de credincioşi mai număra comunitatea, din cei 2.119 dinainte de dictat. Viaţa bisericească a românilor din Sfântu Gheorghe şi din întregul protopopiat a fost aproape distrusă.

În 1944, românii şi preoţii lor au revenit la Sfântu Gheorghe, în 8 octombrie săvârşindu-se şi prima Sfântă Liturghie după război. Chiar dacă în anii următori comunitatea s-a concentrat pe construirea catedralei din centrul oraşului, biserica veche din cimitir nu a fost lăsată în paragină. Am amintit deja reparaţiile din 1977 şi 1990. Pisania consemnează că, în perioada 1991-1992, au fost făcute şi lucrările de pictură interioară şi exterioară. Lucrările au fost făcute de pictorul Vasile Munteanu din Covasna, ajutat de Nicolae Macoş, sub îndrumarea preotului paroh Oliviu Hagiu.

Proiectul unei cantine sociale

La biserica veche din Sfântu Gheorghe slujesc acum preoţii Mircea Coliban (din 2005) şi Ovidiu Mureşan (din 2015). Pe lângă programul liturgic săptămânal şi activităţile duhovniceşti obişnuite, cei doi clerici s-au îngrijit ca lăcaşul de cult şi cimitirul ortodox din jurul acesteia să fie păstrate în cele mai bune condiţii. Cu ajutorul credincioşilor şi al autorităţilor locale au fost efectuate lucrări de înfrumuseţare a bisericii, a imobilelor din jur şi a cimitirului comunităţii. „De când am venit în această parohie am renovat casa parohială şi casa cantorală. Recent a fost schimbată pardoseala lăcaşului de cult pentru a oferi cele mai bune condiţii credincioşilor noştri atunci când vin la sfintele slujbe”, ne spune preotul Ovidiu Mureşan.

Unul dintre proiectele de viitor ale comunităţii are o importantă componentă social-filantropică, fiind dedicat oamenilor cu nevoi materiale. Aşa cum ne-a spus părintele Ovidiu Mureşan, în apropiere de casa parohială este pregătit terenul şi se fac demersurile pentru construirea unei cantine sociale. Peste 80 de persoane nevoiaşe din oraş vor primi aici masă caldă de trei ori pe săptămână. În curând vor începe lucrările de construcţie la cantina socială care va fi unul dintre proiectele comunitare importante în oraş.

Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din oraş

În biserica veche din Sfântu Gheorghe se desfăşoară foarte multe dintre activităţile Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din oraş. Înfiinţată în 14 septembrie 2020, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, asociaţia de tineret se află sub atenta coordonare a preotului Mircea Coliban. Tinerii ortodocşi organizează întâlniri duhovniceşti şi conferinţe, participă la sfintele slujbe, adună bani şi ajutoare pentru diferite cazuri. De câteva ori pe săptămână se întâlnesc în biserică pentru rugăciune, activităţi duhovniceşti, discuţii şi ateliere.

Tinerii din Sfântu Gheorghe sunt mereu alături de oamenii în nevoi. Periodic se organizează campanii de ajutorare, campanii de donare de sânge şi alte activităţi menite să aducă mângâiere şi bucurie în suflete. O latură importantă a activităţilor este cea de păstrare şi de promovare a tradiţiilor româneşti, a obiceiurilor de la marile sărbători. Tinerii îi au ca ocrotitori spirituali pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ.
     
Şcoala confesională

În apropiere se află şi clădirea unde a funcţionat Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheorghe. Aflată în administrarea Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, clădirea şcolii confesionale este acum spaţiu de expoziţie, unde vizitatorii pot afla mai multe despre trecutul românilor din judeţul Covasna.

Şcoala confesională este atestată documentar la 1799. Un raport al magistratului orașului Sfântu Gheorghe din 15 iunie 1799 menţionează că a fost ales locul construirii, au fost aduse materialele și a fost începută construcția școlii pentru copiii de confesiune ortodoxă. Până la terminarea clădirii, cursurile școlii s-au ținut într-o locuință închiriată a grănicerului secui Ioan Dants. Istoricul şcolii confesionale întocmit de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni menţionează un document din 1893 în care este amintit faptul că la acea vreme şcoala era frecventată nu doar de românii ortodocşi, ci şi de elevii reformaţi şi catolici, lucru care demonstrează că instituţia de învăţământ era foarte bună.

Şcoala a funcţionat până în 1874, când elevii au fost mutaţi la o instituţie de învăţământ de stat. Clădirea a servit apoi drept spaţiu pentru activităţi catehetice, pentru administrarea pieţei şi mai târziu a fost închiriată mai multor familii. În perioada 2006-2011, clădirea a fost renovată şi transformată în muzeu. Au fost amenajate patru încăperi: sala de clasă, vestibulul, biblioteca şi locuinţa învăţătorului. În toate aceste încăperi au fost expuse obiecte şi documente de mare importanţă istorică. Vizitatorii pot admira costume populare româneşti, ţesături specifice zonei, obiecte de uz casnic, piese de mobilier vechi, cărţi, reviste, ziare şi documente, manuale, cărţi religioase şi de ştiinţă.