La jumătatea distanţei dintre Botoşani şi Dorohoi, în Brăeşti, se găseşte una dintre cele mai frumoase ctitorii în lemn ale acestei zone. Bisericuţa, construită în prima jumătate a veacului XVIII, de boierul Miron Gorovei, e poate cea mai reuşită plăsmuire în lemn a dibăciei şi gingăşiei meşterilor de altădată.
Nu poţi vorbi despre bisericile de lemn ale Moldovei fără a păstra locul cuvenit lăcaşului de la Brăeşti - jud. Botoşani. De dimensiuni modeste, bisericuţa adună tot ce e mai valoros ca arhitectură şi decor în ceea ce numim generic arta lemnului. Mică, fără turle impozante, cu un cerdac decorat cu infinită migală şi gingăşie, cu scara de lemn sprijinită de acoperiş, la fel ca în curţile gospodarilor de odinioară, seamănă cu o căsuţă din poveste, în care păşeşti cu sfială, atent să nu tulburi ceva din rânduiala ce domneşte înăuntru.
„Bisericuţa aceasta e o dovadă a felului în care se lucra odinioară, cu credinţă, în rugăciune. Acum, pentru cei care o zidesc, o biserică e o construcţie ca oricare alta. Dacă ne uităm în trecut, vedem cu câtă grijă, cu câtă răbdare, cu câtă dragoste lucrau meşterii, iată, o bisericuţă de lemn, cu câtă atenţie pentru simetrie, pentru estetică“, spune parohul de la Brăeşti, pr. Gabriel Biţă.
Deşi înscrisă pe lista monumentelor istorice de categoria A (de interes naţional) din judeţul Botoşani, biserica de lemn de la Brăeşti nu se bucură de o foarte mare atenţie în circuitele turistice ale zonei. Turişti ajung aici foarte rar, chiar dacă monumentul este foarte bine semnalizat şi se află chiar la drumul naţional ce leagă Dorohoiul de reşedinţa de judeţ. „Probabil pentru că a fost prea puţin pusă în valoare“, crede părintele Biţă. Şi, pe undeva, are dreptate. Căci în judeţul Botoşani, considerat unul dintre cele mai sărace ale ţării, turismul nu reprezintă o prioritate, deşi potenţial există şi este neexploatat. Însă, infrastructura rutieră extrem de precară face ca turiştii să ajungă aici sporadic.
Totuşi, în cazul în care ajungeţi la Botoşani, nu ezitaţi să vă abateţi 15 kilometri şi până la Brăeşti, pentru a admira, cât încă mai stă în picioare, una dintre bisericuţele reprezentative pentru arhitectura în lemn a veacului XVIII. Veţi pleca de aici, vă asigur, nu doar cu sentimentul unei incredibile călătorii în trecut, ci şi cu imaginea unei lumi ce se topeşte, discret, chiar sub ochii noştri.
Stilul arhitectural
Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ de la Brăeşti este ridicată din bârne de stejar, prinse la colţuri „în cleşti“ şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. Acoperişul este din draniţă, aşezată „în solzi de peşte“.
La exterior se remarcă pridvorul deschis, deasupra căruia se află turnul clopotniţă. Şi în turn, ca şi în pridvor, se află patru stâlpişori sculptaţi simplu, ce sprijină arcade de dimensiuni mici, decorate cu motivul acoladei în partea superioară.
Pridvorul, de o deosebită simplitate, pare să fi fost croşetat în lemn; atât de frumoase sunt detaliile decorului, atât de graţios sunt sculptaţi stâlpişorii pe care se sprijină arcadele. Acestea, la rândul lor, sunt dovada unei măiestrii deosebite: o acoladă frumos arcuită, simetric ordonată şi decorată cu motive vegetale.
Dar unul dintre elementele arhitecturale ce definesc stilul acestei bisericuţe rămâne portalul de intrare, decorat cu 16 roţi solare (rozete). Cercetătorii Ioana Cristache Panait şi Titu Elian remarcau, de altfel, încă din 1972, într-un studiu dedicat bisericilor de lemn din Moldova, acest portal, pe care-l considerau „inegalabil în frumuseţe“.
În partea din faţă a pridvorului, deasupra arcadei, se găseşte inscripţionată pisania bisericii, conform căreia bisericuţa a fost ridicată la 1745, de către boierul Miron Gorovei.
Un interior valoros
Interiorul, modest, te duce cu gândul la biserica începuturilor. Naosul este despărţit de pronaos printr-un perete sugerat de arcade sculptate, aşezate pe stâlpi masivi, de stejar. De o mare valoare artistică sunt decoraţiunile sculptate pe stâlpii peretelui despărţitor, cu reprezentări de o remarcabilă frumuseţe: floarea de lalea şi motive heraldice.
Se pare că biserica ar fi fost pictată pe interior cu ajutorul unui zugrav, Herghici, la 1880, atunci când familia Spireştilor a restaurat întreaga bisericuţă. Acum nu se mai zăresc urme de pictură, dar pânza aşezată pe bolta naosului rămâne martoră a felului în care arăta interiorul bisericii la sfârşitul secolului XIX.
Naosul şi altarul sunt boltite semicilindric, iar pronaosul prezintă o boltă pe plan poligonal alungit din fâşii curbe.
„Suntem bucuroşi că s-a păstrat în bisericuţă catapeteasma originală, din lemn de tei. Nu avem însă informaţii dacă aceasta ar fi fost vreodată restaurată“, explică părintele Gabriel Biţă.
În inventarul lăcaşului se mai păstrează carte bisericească veche, icoane vechi, precum şi o serie de obiecte de uz liturgic. De asemenea, în altar se păstrează un pomelnic de lemn, cu uşile pictate, de o deosebită valoare artistică.
Refaceri şi consolidări de-a lungul timpului
În decursul istoriei sale, bisericuţa a suferit refaceri şi restaurări în mai multe rânduri. Conform însemnărilor păstrate în registrele parohiei, prima reparaţie a fost făcută la 1880, de Mihai, Ioan şi Dumitru Spiru, localnici din neamul vechi, al Spireştilor, cunoscut în zonă. Apoi, la 1892 s-au făcut alte reparaţii, „cu cheltuiala comunii“. Ample lucrări de restaurare s-au realizat între anii 1968-1972, „sub directa îndrumare şi cu sprijinul Înalt Preasfinţitului Iustin, mitropolit al Moldovei şi Sucevei“, biserica fiind apoi resfinţită.
Ultimele reparaţii s-au făcut în 2009, când a fost schimbată şindrila de pe acoperiş. Lucrări se impun şi acum, pentru că lemnul, ca şi structura, începe să dea semne de oboseală. „Lemnul este deja destul de deteriorat. E atacat de cari şi ar trebui tratat. Şi ne-am dori tare mult să putem face o clopotniţă, pentru că avem un clopot primit din 2004, dar nu avem unde să-l aşezăm. Structura bisericii este foarte slăbită şi n-ar rezista dacă l-am urca în clopotniţa de deasupra cerdacului“, explică pr. Gabriel Biţă.
O bisericuţă vie
Poate cel mai important aspect ce merită subliniat este acela că în bisericuţa de lemn de la Brăeşti încă se slujeşte, chiar dacă nu în mod constant. „N-am vrut să rămână aşa, un simplu muzeu. Am vrut să fie vie, însufleţită, să n-o uităm. Aşa că facem aici slujbele în Săptămâna Luminată, oficiem cununii, botezuri. E intimă, caldă, e un loc cu adevărat binecuvântat. Femeile, în mod special, sunt legate de bisericuţa asta. Ele se îngrijesc de ea, ele fac legătura între cei vii şi cei morţi“, consideră parohul Gabriel Biţă.
Lăcaşul a fost singurul ce a deservit aşezarea de la Brăeşti până după 1800, când a fost ridicată biserica de zid, din sat.
Printre oaspeţii de seamă ce i-au călcat pragul se numără Regele Mihai I al României (în 1998), precum şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
