Rusăieștii, cătun vechi, răzeșesc, azi parte a satului Poduri și al comunei băcăuane cu același nume, se mândresc cu un monument al arhitecturii populare a lemnului: Bisericuța „Sfinții Voievozi”. Înconjurată de vălul dens al pomilor prinși într-un teribil păienjeniș, ctitoria e ca o cetățuie. Îmbrăcată în haină caldă, de bârne, a adăpostit, cu discreție, toată istoria locului.
La răscrucea Moineștilor, trei drumuri se ciocnesc, punându-te în grea cumpănă, căci fiecare duce spre locuri încântătoare: unul spre Zemeș, înfundându-se în Munții Geamăna, celălalt spre Comănești și Slănic, iar cel de-al treilea urcă dealul spre comuna Poduri. O așezare de pe culmea căreia se vede Moineștiul, înșirat între versanți, cu acoperișurile roșii, cu martorii unei industrii înfloritoare altădată. Sumedenie de drumeaguri se strecoară de la șoseaua ce străbate comuna, pierzându-și urma în cazemata de clorofilă ce ocrotește casele dispuse țanțoș, drept, gospodărește. Încălecăm și noi pe un astfel de drumeag ca să ajungem la Rusăiești, cătun vechi, răzeșesc, azi parte a satului Poduri și a comunei cu același nume. Locul se mândrește cu un monument al arhitecturii populare a lemnului: Bisericuța „Sfinții Voievozi”. Înconjurată ea însăși de vălul dens al pomilor prinși într-un teribil păienjeniș, ctitoria e ca o cetățuie. Îmbrăcată în haină caldă, de bârne, a adăpostit, cu discreție, toată istoria Rusăieștilor. „E cu totul altă trăire aici, Liturghia o simți altfel. Fiind micuță, intimă, plină tot timpul, te încearcă o stare specială. E o bijuterie biserica asta - eu așa o consider. Ea atestă vechimea satului, vrednicia oamenilor de aici, e, într-un fel, sufletul locului”, spune părintele Vasile Popa, paroh la Rusăiești din 2001, în timp ce urcăm dâmbocul spre bisericuță.
În privința istoriei locașului, datele sunt confuze și chiar se contrazic. Potrivit unui articol apărut în revista „Ateneul Bacău” din 1932, semnat de marele pedagog băcăuan Grigore Tăbăcaru, biserica de lemn de la Rusăiești ar fi fost ridicată la 1540 de Ioniță Tătaru și călugărul Catană. Într-un anuar din 1936 se menționează anul 1614 ca fiind cel al ridicării locașului. Apoi, în „Repertoriul bibliografic al monumentelor medievale din Moldova”, Nicolae Stoicescu a plasat atestarea bisericii undeva în secolul al XVIII-lea. Cercetătorul Dorinel Ichim, autorul unui amplu studiu despre bisericile de lemn din Bacău, susține și el că planul arhitectural al bisericii, precum și inscripția de pe vechile strane ale bisericii – anul 1729, arată că aceasta ar fi fost ridicată în secolul al XVIII-lea.
Dincolo de aceste controverse, rămâne certitudinea că bisericuța, așa cum se înfățișează din punctul de vedere al construcției, al tehnicii rudimentare de cioplire a lemnului, precum și al elementelor decorative folosite de meșterii lemnari autohtoni, reprezintă una dintre cele mai vechi și mai bine conservate ctitorii de bârne din întreg ținutul Bacăului și chiar din Moldova.
Reparată de mai multe ori în decursul timpului, bisericuța se păstrează azi în cea mai bună stare, sub purtarea de grijă a părintelui Vasile Popa. Un preot care nu doar că a înțeles să respecte această miraculoasă împărăție a trecutului, ci și să-i sporească frumusețea, având grijă ca nimic să nu fie afectat de timp sau de cari. În ultimii ani, sprijinit de comunitate, a restaurat icoanele vechi, precum și obiectele de cult, și a făcut importante lucrări de întreținere.
Potrivit istoricului parohiei, ultima restaurare capitală avusese loc în 1939, costurile fiind acoperite atunci de câțiva fii celebri ai satului - generalul Nicolae Șova, Eugen Demetrescu, secretar, la acea vreme, al Ministerului de Finanțe, ConstantinDimitriu (inspector școlar general) și avocatul Vasile Șova. Întreaga lucrare a respectat planurile arhitectului Ștefan Balș (nume de prestigiu al Școlii românești de arhitectură din perioada interbelică și membru al Comisiunii Monumentelor istorice, restauratorul Cetății Neamțului – n.r.). Atunci, pereții de bârne au fost tăbănuiți cu scândură, ușile de lemn masiv au fost acoperite cu o minunată feronerie, lucrată după tipicul vremii. De asemenea, s-a înnoit dranița de pe acoperiș, bătută „în solzi de pește”. După această restaurare, bisericuța a fost resfințită, în hrisovul de sfințire găsit în piciorul Sfintei Mese a Altarului fiind consemnat anul 1614 ca an al construirii locașului de către obștea satului.
Stilul arhitectural
Biserica „Sfinții Voievozi”Rusăiești este construită din bârne de stejar, încheiate „în cheotori”, așezate pe „tălchi” de stejar și temelie de piatră de râu. La reparațiile din decursul timpului, pereții de bârne au fost tăbănuiți cu scândură, azi acoperită cu un strat de vopsea. La exterior, protecția de scândură ascunde doar două treimi din înălțimea peretelui, lăsând, sub streașină, să poată fi observată direct frumusețea bârnelor. Tot la exterior pot fi admirate cele două uși - de la intrare și de la Altar -, cu o splendidă lucrătură artistică din fier, precum și consolele sculptate „în cap de cal”. La reparațiile din 1939 a fost adăugat construcției și pridvorul.
Acoperișul este din draniță, la fel ca la începuturile bisericuței.
Podoabele interiorului
Bisericuța de la Rusăiești se remarcă printr-un patrimoniu bogat, mai ales iconografic. Catapeteasma și-a păstrat suportul de la 1614, pictura fiind refăcută în 1841. Apoi, a fost restaurată în 1939 și 1996. De o deosebită expresivitate sunt cele patru icoane împărătești, de dimensiuni mari, pictate la 1820 și despre care se crede că ar fi făcut parte din prima catapeteasmă a bisericii. Alte patru icoane împărătești, îmbrăcate în argint, datând de la 1939, fac parte din zestrea picturală a locașului.
De asemenea, în micul colț muzeistic amenajat de părintele Vasile Popa se păstrează pomelnicul ctitorilor, scris în chirilică, datând din secolul al XVII-lea, o foarte frumoasă cruce veche, precum și o serie de cărți de cult datând din secolele XIX-XX.
Un element distinct, particular, prezent aici și destul de rar la bisericile de lemn este cafasul.
În locaș mai sunt păstrate câteva candele și policandre vechi, ce întregesc și dau acea notă specifică imaginii de odinioară a interiorului.
Despre vechile strane ale bisericii, lucrate „dulgherește” de „Ioniță Diaconul și Toader, feciorul său”, la 1729, se știa că au fost donate bisericii din curtea conacului Rosetti-Tescanu de la Tescani (judeţul Bacău). Am verificat și, din păcate, nu se află acolo, bisericuța rosetteștilor fiind dezafectată și neamenajată. Așadar, urma li s-a pierdut.
De asemenea, multe cărți și obiecte de artă din inventarul bisericii de lemn Rusăiești au fost rechiziționate și transferate în anii ‘80 la Muzeul Mănăstirii Bogdana din județul Bacău.
Satul familiilor Rusei
În Rusăiești, pe lângă biserica de lemn „Sfinții Voievozi”, înscrisă pe lista monumentelor istorice, se mai află și un sit arheologic de interes național, situat pe dealul Ghindaru din apropiere.
Legenda spune că satul Rusăiești ar fi fost întemeiat de o seamă de familii Rusei. Astăzi, cătunul este integrat satului Poduri, făcând parte din punct de vedere administrativ-teritorial din comuna omonimă. Așezarea se află la circa 8 kilometri distanță de orașul Moinești și la 45 de kilometri de orașul-reședință de județ.
