Ridicată la 1778, din grija boierului locului, Constantin Stroici, bisericuţa de lemn de la Prelipca (jud. Botoşani) aduce, până în zilele noastre, aerul unui timp al răbdării şi al migalei.
Mare dragoste pentru cele sfinte trebuie să fi avut boierul Constantin Stroici, în urmă cu mai bine de două veacuri, când, pe un dâmboc din mijlocul cătunului Prelipca, a ridicat o zveltă bisericuţă de lemn! Drept mulţumire pentru fapta sa, preoţii şi sătenii l-au trecut în pomelnicul ctitorilor, alături de soţia sa, Anastasia, rugându-se pentru el până în zilele noastre. Cu bârnele încă zdravene, aşezate bine pe temelia de piatră, lăcaşul pare de neclintit. De pe acelaşi dâmb, pe care a fost înălţat acum 236 de ani, veghează atent asupra caselor pitice dimprejur, mărturisind, dincolo de timp, tăria credinţei prelipcenilor ce şi-au trăit aici vieţile.
Ctitorul lăcaşului este cel care a ridicat şi bisericuţa de lemn de la Horlăceni, un sat aflat nu departe de Prelipca.
În vechime, codri întinşi de tei căptuşeau dealurile ce văluresc zona, întâlnindu-se, în văile joase, cu Pârâul Întors. Case mici, drumuri strâmte, cu vatra satului nu prea împrăştiată, întregeau tabloul cătunului răsărit din truda clăcaşilor care au muncit pe moşia Prelipca. Într-un astfel de ţinut a apărut, la sfârşit de veac XIX, lăcaşul boierului Stroici. Ceva mai încăpătoare decât o casă de om, bisericuţa a dat lemnului din codri deşi din apropiere sensuri şi rosturi noi. Iar meşterii ce i-au croit îmbrăcămintea s-au întrecut în a migăli cu pricepere şi răbdare fiecare bârnă, fiecare stâlp, fiecare înfloritură.
Stilul arhitectural
Bisericuţa cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ de la Prelipca este construită din bârne de stejar, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“ şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. De-a lungul timpului, pentru a proteja interiorul de curenţii reci de aer, precum şi de umezeală, bârnele au fost blănite cu scândură. De asemenea, draniţa de pe acoperiş a fost înlocuită cu tablă zincată. Intrarea în micul lăcaş se face printr-un pridvor deasupra căreia se află turnul clopotniţă.
Începută de boierul Stroici, la 1778, construcţia a fost încheiată la 1783 de banul Ghiţescu şi soţia sa, Profira. Primele lucrări ample de restaurare au fost făcute în 1926, cu cheltuiala sătenilor. Apoi, la 1938, soclul de piatră pe care sunt aşezate bârnele a fost întărit. „Ultimele reparaţii au fost făcute în urmă cu 10 ani. Atunci s-a blănit interiorul şi exteriorul cu scândură“, explică proaspătul paroh al bisericii de lemn din Prelipca, pr. Silviu Chitic-Ciurciun.
Un patrimoniu sărăcit în timp
Din păcate, odată cu trecerea timpului, zestrea de interior a micii biserici s-a împuţinat, multe dintre obiectele de patrimoniu pierzându-se pentru totdeauna. Astăzi, cea mai de preţ podoabă a bisericii este catapeteasma. „Catapeteasma este cea originală şi nu a fost niciodată restaurată. De asemenea, se mai păstrează o serie de icoane praznicale vechi“, spune pr. Chitic-Ciurciun.
Venit în sat doar de câteva luni, părintele e hotărât să pună în valoare lăcaşul atât de vechi, astfel încât acesta să-şi recapete farmecul şi strălucirea de altădată. „Bisericuţa aceasta este monument istoric, iar noi suntem datori să ne respectăm trecutul. De aceea, împreună cu câţiva enoriaşi interesaţi şi foarte implicaţi în ceea ce înseamnă istoria acestui loc, dorim să întocmim o monografie riguroasă şi completă, care să cuprindă nu doar date despre sat, ci şi despre bisericuţă. Satul acesta este cu totul special. Îmi plac oamenii, m-am îndrăgostit de locuri, de copii. N-aş mai pleca de aici“, mărturiseşte părintele Silviu Chitic-Ciurciun.
Satul de pe moşia Prelipca
Satul Prelipca este situat în judeţul Botoşani, la şapte kilometri distanţă de Dorohoi şi la numai doi kilometri dreapta de şoseaua ce leagă acest oraş de reşedinţa de judeţ.
Cunoscută în hrisoavele domneşti încă de la 1639, moşia Prelipca avea să dea numele său şi satului de clăcaşi înfiinţat ulterior. Denumirea, spune un document de la 1938, ar proveni de la expresia de origine slavă „pare-lipca“, însemnând „peste tei“, trimiţând la pădurile de tei ce se întindeau, odinioară, pe aceste meleaguri.
Vreme de aproape două sute de ani (1656-1839), moşia s-a aflat în proprietatea familiei boierilor Stroici, cea din care se trage şi ctitorul bisericii de lemn.
