Bucuria mântuitoare de a-l sluji pe cel de lângă noi

Slujirea celor doi preoți din Parohia Unirea, Protopopiatul Călărași, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, este definită cel mai elocvent de cuvintele lui Clement Alexandrinul: „Cel de lângă noi este un alt eu”. În acest alt „eu” regăsim și dragostea de Dumnezeu, și ascultarea duhovnicească, și împărtășirea cuvântului Mântuitorului, și slujirea fratelui, căci drumul spre Creator trece obligatoriu și prin aproapele nostru. Cu alte cuvinte, ne mântuim prin aproapele, cum spun Sfinții Părinți. Această fundamentală lecție de viață rodește din plin în comunitatea călărășeană.

La numai 21 de kilometri de Călărași, pe malul stâng al brațului Borcea, se află localitatea Unirea. Vechiul nume al așezării a fost Șocariciu, după unii cercetători de sorginte cumană, după alții denumire provenită de la rusescul „suhar” - „suhariți”, care înseamnă „pesmeți”, cuvânt ce amintește de cuptoarele ridicate aici, la confluența brațului Borcea cu pârâul Răul, care face legătura cu Dunărea. Aceste cuptoare deserveau centrele de aprovizionare cu pesmeți pentru trupele rusești care se aflau în conflict cu turcii. În jurul lor se crede că s-a înfiripat și comunitatea locală, fie de către cei care le deserveau, fie de către cei veniți în zonă cu turmele la păscut din alte locuri. Oricum, cuptoarele erau puncte de întâlnire a oamenilor, iar folosirea îndelungată a cuvintelor „suhar” sau „suhariți” a dus la încetățenirea numirii așezării „Șocariciu”, care în 1964 a fost schimbat în Unirea.

Credință străbună

Un pomelnic scris pe un Triod din 1782, care menționează exis­tența Parohiei Șocariciu, dovedește prezența comunității creștine aici cu mult înainte de achiziționarea respectivei cărți de cult. Despre prima biserică ridicată în această așezare nu se cunoaște nimic. Abia în 1832 este consemnată existența unui lăcaş din paiantă în mijlocul satului. Locul Sfintei Mese al acestei biserici este păstrat și astăzi. De asemenea, se presupune că icoana Maicii Domnului cu Pruncul, existentă astăzi în biserică, ar proveni din catapeteasma acestei biserici. În 1875 a început ridicarea actualului sfânt lăcaş din cărămidă, cu aportul enoriașilor, care a fost terminat în 1877 și ­ care are hramul „Sfântul Ierarh ­Nicolae”. În decursul vremii, acesta a fost restaurat în repetate rânduri, pictat și repictat, adăugându-i-se și o clopotniță. Fără îndoială, o personalitate importantă, aparte, a comunității, a fost părintele Vasile Popescu, al cărui portret se află zugrăvit pe un perete din cancelaria parohiei, despre care ne-a vorbit părintele coslujitor Vasile Lazăr: „Eu slujesc aici de 16 ani. Părintele Vasile Popescu a slujit în vechea comunitate a localității Șocariciu, fiind în egală măsură preot și medic al satului. Dispunea de suficiente abilități terapeutice pe care le folosea în tratarea celor suferinzi. Cunosc în acest sens chiar un caz: o persoană care a căzut și și-a fracturat coloana, pe care părintele a reușit să o vindece. A slujit la noi imediat după cel de-al Doilea Război Mondial şi era foarte iubit de credin­cioși. Din cauza opiniilor sale, a avut de suferit în perioada comunistă, fiind obligat să se ascundă o vreme. Bătrânii satului spun că ar fi petrecut o perioadă retras ca un sihastru în clopotnița biseri­cii. Nu se cunosc prea multe date ­despre biografia sa, în jurul sfinției sale năs­cân­du-se un fel de taină”, ne-a mărturisit preotul.

Centrul social

În 2018, comunitatea a realizat un proiect în valoare de 50.000 de euro, finanțat din fonduri europene, care a însemnat reabilitarea sfântului lăcaş și ridicarea unei monumentale clopotnițe noi cu utilitate multifuncțională. Un alt obiectiv deosebit realizat de comunitate în ultimii ani este, fără îndoială, centrul social, ridicat cu binecuvântarea arhierească a Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și cu sprijinul oamenilor de bine și al autorităților locale, în imediata apropiere a bisericii. În numai un an, între 2011 și 2012, clădirea a fost finalizată, iar la 6 decembrie 2012 a fost sfințită de ierarhul locului. Centrul poartă același hram cu biserica comunității. Dispune de o trapeză în care pot servi masa aproximativ 100 de persoane, de bucătărie dotată cu tot ceea ce este necesar pregătirii hranei, grup sanitar, centrală termică, un spațiu de birou și o capelă mortuară. În exteriorul clădirii au fost construite o magazie și un solar. Odată finalizate aceste obiective, au fost încheiate parteneriate cu primăria comunei, cu şcoala gimnazială din sat, cu căminul cultural și cu Așezământul de bătrâni „Sfânta Maria” din localitate, pentru a spori implicarea Bisericii în viața comunității și a înmulți actele caritabile destinate semenilor aflați în dificultate. Astfel, organizarea unor agape cu prilejul hramului bisericii și al altor sărbători bisericești și naționale, precum şi oferirea de hrană caldă celor nevoiași au devenit preocupări constante ale preoților din Unirea. În timp, centrul social s-a organizat și în after school, oferind sprijin copiilor cu probleme la învățătură, cu ajutorul cadrelor didactice voluntare și al celor doi preoți, care au organizat cercuri pastorale, ore de cateheză etc. Centrul social ajută financiar familiile nevoiașe, bătrânii fără ajutor, cărora le oferă alimente de bază, rechizite școlare copiilor, îmbrăcăminte și multe alte bunuri necesare traiului.

Slujire în pandemie

Restricțiile din perioada de pandemie au afectat serios activitatea caritabilă a Bisericii pentru cele aproximativ 700 de familii ale parohiei. Părintele paroh Florinel Leuștean, care slujește la Unirea de 20 de ani, ne-a mărturisit: „Suntem din ce în ce mai puțini. Populația este îmbătrânită, tinerii au plecat la muncă în afara țării. Trecem prin această perioadă de pandemie foarte greu. Oamenii sunt săraci, neputincioși. De aceea încercăm să ne implicăm în viața lor și să-i ajutăm pe cât putem în condițiile date. Până anul trecut, am desfășurat o frumoasă și bogată activitate în cadrul centrului. Am început cu oferirea unui prânz zilnic copiilor care aveau părinții plecați la muncă în străinătate, și care își făceau și temele cu profesorii voluntari de la școala gimnazială din localitate în centrul social. După doi ani, nu am mai putut susține această activitate, oferindu-le hrană caldă doar de două ori pe săptămână. Nu este ușor să slujești într-o comunitate sătească, dar cu ajutorul lui Dumnezeu ne descurcăm”, ne-a spus acesta.

La rândul său, părintele coslujitor Vasile Lazăr ne-a declarat: „În această perioadă grea, am încercat din răsputeri să fim alături de credincioși, să nu creadă că i-am abandonat. Cu toate restricțiile impuse, respectând măsurile de pro­tecție, am mers acolo unde am fost solicitați, la domiciliul credincio­șilor, pentru a le alina singurătatea și pentru a-i ajuta, recoman­dân­du-le să se roage la Dumnezeu, să vizioneze sfintele slujbe transmise de Radio TRINITAS și de televiziunea Patriarhiei. Împreună cu primăria am reușit să procurăm medicamente și să oferim asistență medicală celor bolnavi”, ne-a mărturisit preotul.

Prin intermediul centrului social, au fost organizate colecte de fonduri pentru procurarea de medicamente, îmbrăcăminte și alimente necesare celor nevoiași. Câțiva credincioși au fost sprijiniți să ajungă în spitale pentru a fi operați, preoții implicându-se în mod nemijlocit în ajutorarea unor cetățeni cărora le-au ars gospodăriile sau au fost inundate.

Până în pandemie, centrul social a organizat numeroase excursii cu copiii în mănăstiri, grădini zoologice, cetăți din județul Constanța, unități de pompieri sau cluburi sportive, zile onomastice, cursuri de gastronomie, activități agricole și de întreținere a spațiului curții bisericii, confecționarea de măr­țișoare. Au fost desfășurate şi proiecte educaționale cu școala din localitate, precum: „Fii generos”, „Dăruind vei dobândi!”, „Sărbătorile pascale”, ­„Ziua persoanelor vârstnice”, „La mulți ani tuturor femeilor!” În cadrul unor asemenea activități, copiii au dăruit dulciuri și sucuri bătrânilor din Căminul „Sfânta Maria” din comună, cărora în fiecare an le-au prezentat spectacole artistice, i-au colindat, dezvoltând atitudini pozitive față de semeni, față de sine, toleranță, responsabilitate și dobândind spirit civic, mentalitate comunitară, con­știe­ntizarea valorilor de solidaritate și generozitate etc.

Întâlnirile bilunare ale copiilor în biblioteca școlară au dus la diminuarea analfabetismului în rândul celor nevoiași și a abandonului școlar. În perioada de pandemie, toate aceste activități au fost suspendate, nu și oferirea de alimente de bază familiilor nevoiașe, vârstnicilor și persoanelor vulnerabile.

Încercând să sintetizăm lucrarea care se săvârșește în Parohia Unirea pentru „eul” de lângă noi, o cuprindem într-un singur cuvânt: bucurie - satisfacția de a sluji aproapelui, care izvorăște din porunca Mântuitorului Iisus Hristos, Pedagogul tuturor timpurilor. De aceea, activitatea socio-caritativă a Bisericii, a preoților ei, nu trebuie înțeleasă doar în dimensiunea ei orizontală. Adică nu trebuie privită doar ca răspuns la așteptările comunității, ci trebuie avută în vedere și dimensiunea verticală, adică faptul că grija față de cei aflați în suferință este una dintre condițiile esențiale care facilitează accesul în Împărăția cerurilor. De aceea, preoții unei asemenea slujiri devin cârmuitori ai păstoriților pe calea veșniciei. Numai astfel drumul spre Dumnezeu și mântuire trece prin aproapele, fundamentând esențial înțelegerea faptului că „sfârșitul lumii va fi atunci când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin”, cum spun părinții îmbunătăţiţi.