Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Cântărețul Maicii Domnului de la Nicula

Cântărețul Maicii Domnului de la Nicula

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Arhim. Andrei Coroian - 12 Sep, 2021

Părintele arhidiacon Ilarion Mureșan se osteneşte la Mănăstirea Nicula de-o viață întreagă. Neobosit cântăreț de strană și iubitor al Altarului, el slujeşte cu râvnă Domnului și Preacuratei Sale Maici. Vocea sa răsunătoare, puternică și clară se aude de peste cinci decenii în poiana minunată a lavrei transilvane. Părintele Ilarion trăiește bucuria slujbelor, slăvindu-L pe Dumnezeu prin cântări și laude. Cântările sale au sporit de-a lungul anilor evlavia credincioșilor față de Maica Domnului, prezentă la Nicula prin sfânta ei icoană. După plecarea la Domnul a părintelui Serafim Măciucă, starețul care l-a primit în mănăstire, el a devenit cel mai vârstnic din Mănăstirea Nicula, cu peste 60 de ani de vieţuire monahală.

Îl cunosc pe părintele Ilarion de peste 30 de ani, fiind împreună viețuitori la Nicula. Am cântat la strană împreună, am slujit împreună la Altar. Nu pot uita râvna sfinției sale de a sluji în biserică. Bucuria pe care o radiază în această râvnă. Prezența și vocea sfinției sale dau sfintelor slujbe un caracter solemn, cald și maiestuos, creează o atmosferă luminoasă și măreață, aidoma slujbelor cerești. Prezența și slujirea părintelui creează o atmosferă sărbătorească, în arhidiaconul râvnitor poți contempla: râvna slujirii, iubirea față de Maica Domnului și talentul artistic.

Părintele arhidiacon Ilarion are darul cântării frumoase și al pictării sfintelor icoane. Sute de mii de credincioși-pelerini, care s-au închinat la Nicula de-a lungul timpului, au ascultat slujbele și cântările lui bisericești. Este omul dăruit de Dumnezeu cu talent și pricepere… Meșter iscusit în multiple îndeletniciri, părintele Ilarion a dus faima icoanelor pe sticlă de la Nicula în toată lumea.

Prin muncă susținută și talent, el a ajuns membru în Uniunea Artiştilor Plastici din România. Mereu a citit, s-a informat şi a progresat. Pasionat cântăreț de strană, a absolvit Școala de cântăreți, însă a învățat mai mult autodidact. Cunoaște o mulțime de cântări psaltice și a ținut să cânte muzică psaltică înainte de anul 1989, când aceasta în Ardeal era mai puțin cunoscută.

În cei peste 60 de ani de viață călugărească a trăit și a văzut multe. Are harul de povestitor și un umor sănătos, uneori hâtru. Este o deosebită plăcere să-l asculți.

Povestirile și întâmplările sale sunt venite parcă dintr-o altă lume. Părintele este un plăcut interlocutor, bun sfătuitor în lucruri duhovnicești și mai ales în probleme practice. Iubește Mănăstirea Nicula, chiar identificându-se cu ea. Mănăstirea face parte din ființa şi din persoana lui. Crede că Maica Domnului îi poartă de grijă, că l-a dorit, l-a adus și l-a ținut aici, la Nicula, lângă sfânta ei icoană.

O viaţă plină de înţelesuri ascunse

Părintele arhidiacon Ilarion Mureșan s-a născut în satul Breaza, comuna Negrilești, județul Bistrița-Năsăud, la 16 februarie 1942. Breaza este un sat aproape de Munții Țible­șului, vecin la sud cu satul Huta, din comuna Chiuești, iar la vest cu Suciu de Sus, din județul Maramureș. Este satul natal al părintelui arhimandrit Macarie Motogna, starețul Mănăstirii Rohia.

Zonă frumoasă, submontană, Culmea Brezei (974 m) este binecuvântată de Dumnezeu cu oameni muncitori și harnici, care au multă evlavie și credinţă. Pe o rază de 15 sau 20 de kilometri acolo sunt construite cinci mănăstiri de călugări și călugărițe. Rohia și Rohiița de călugări; Dobric, Breaza și Căşiel de călugărițe. Din aceste locuri, dacă socotim și comuna vecină Groșii Țibleșului, s-au ridicat o mulțime de slujitori ai lui Dumnezeu: preoți, călugări, călugărițe, chiar un episcop, Preasfinţitul Gurie al Devei și Hunedoarei.

Părintele Ilarion s-a născut într-o familie numeroasă, cu șase copii. Elisabeta și Parascheva, primele două fețite, au plecat de mici la Hristos. Băieții Augustin, Teodor, Dumitru și Ioan (părintele Ilarion de astăzi) au trăit mai mult. Părinții lor, Petru și Elisabeta, le-au dat o bună educație creștină. Preotul satului, părintele Lungu, preot-cărturar de mare vrednicie duhovnicească, fost coleg de studii și prieten cu starețul Mănăstirii Nicula din anii 1960-1969, arhimandritul Serafim Măciucă, slujea cu multă râvnă la mântuirea păstoriților săi.

Tânărul Ioan a făcut şcoala primară în satul natal, Breaza. Apoi a continuat studiile în comunele Negrilești și Ciceu Giurgești. Dăruit de Dumnezeu cu o voce frumoasă, a cântat de mic la strană și în corul bisericii, fiind remarcat de părintele Lungu. Acesta i-a deschis inima spre slujirea bisericească, aprinzându-i în sufletul de copil dragostea față de Dumnezeu și de Biserica Lui.

În copilărie, împreună cu alți consăteni mergea la Mănăstirea „Sfânta Ana”-Rohia, unde era stareț arhimandritul Justinian Chira, Episcopul și Arhiepiscopul de mai târziu, recunoscut pentru harismele sale și viața sfântă. În parohia vecină, Suciu de Sus, tocmai se stabilise cunoscutul preot și profesor universitar dr. Florea Mureșanu, fost protopop al Clujului, după ce executase o primă detenție la Canalul Dunăre-Marea Neagră. El a produs o adevărată mișcare duhovnicească în această comună.

Cunoscut intelectual și vrednic slujitor al Domnului, părintele Florea, între multe alte activități duhovnicești, a ctitorit în perioada 1955-1957 Schitul sau Mănăstirea Breaza de astăzi.

În vederea populării noului schit cu viețuitori bine formați, deprinși cu rânduiala și expe­riența călugărească, el a trimis la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din Arad câțiva tineri din satele din jur, printre care s-a aflat și fratele Ioan Mureșan. Părintele Florea n-a reușit să-și împlinească visul, căci în 1958 a fost din nou arestat și condamnat la 25 de ani de temniță grea. A plecat la cele cerești ca mărturisitor și mucenic în închisoarea de la Aiud, la 4 ianuarie 1962. Avea doar 55 de ani, iar mănăstirea a rămas părăsită până în 1991, când s-a redeschis.

Mănăstirea Hodoș-Bodrog trăia în acele vremuri o perioadă de mare înflorire duhovnicească și gospodărească. Fratele Ioan a rămas în această străveche mănăstire arădeană doi ani, timp în care a deprins tipicul slujbelor, cântările de strană și ascultările mănăstirești. În 1959, în urma Decretului 410, a fost nevoit să părăsească mănăstirea, reîntorcându-se în satul natal. Au fost excluși atunci din viața călugărească peste 7.000 de tineri frați și monahi, vieţuitori în mănăstirile de pe întreg cuprinsul țării.

Încercări înainte de calea monahismului

Fratele Ioan a revenit în satul său natal, Breaza, unde s-a angajat intens în viața și activitatea bisericii locale. Conducea corul bisericii, cânta la strană, iar când avea posibilitatea, neapărat mergea câteva săptămâni sau o lună la Mănăstirea „Sfânta Ana”-Rohia. Părintele stareț Justinian îl primea cu dragoste, îl povățuia duhovnicește și deplângea starea dureroasă existentă, în care tinerii frați nu puteau fi primiți în mănăstire. Fratele Ioan de atunci și părintele Ilarion de mai târziu l-a iubit și l-a prețuit mult pe starețul și Arhiepiscopul Justinian Chira, vorbind întotdeauna despre el cu evlavie și cu respect. Timp de trei ani a mers frecvent la Mănăstirea Rohia, ajutând cu cântarea la strană și alte ascultări, căci și de acolo călugării fuseseră alungați.

În această perioadă s-a înscris la Liceul de Artă din Dej. După numai un an de studiu a fost exmatriculat pe motiv că părinții săi ar fi chiaburi. Faptul nu era adevărat, iar adevăratul motiv era acela că a fost viețuitor și frate de mănăstire.

Anul 1962 este un an crucial în viața tânărului Ioan. Atunci intră definitiv în slujirea lui Dumnezeu la Mănăstirea Nicula. Maica Domnului, prin sfânta ei icoană și prin cele două surori mutate la Hristos și la Maica Domnului la vârsta îngerească a copilăriei, i-a netezit drumul. Avea vârsta de 20 de ani. Citise Monografia Mănăstirii Nicula, scrisă de dr. Victor Bujor, și a rămas profund impresionat. Împreună cu părintele Lungu a hotărât să viziteze Mănăstirea Nicula. Părintele Lungu, insuflat de Dumnezeu, i-a propus fratelui Ioan acest pelerinaj, fiind așa cum am spus, un vechi prieten al părintelui stareț Serafim Măciucă.

Cei doi au mers la Nicula pe 19 iulie 1962, în ajunul praznicului Sfântului Proroc Ilie. Din această zi, părintele Ilarion are trei amintiri duhovnicești adânci, care i-au marcat sufletul pentru tot restul vieții. Prin ele, Hristos-Mântuitorul și Preacurata Sa Maică i-au legat sufletul pentru vecie cu legăturile evlaviei și ale iubirii duhovnicești de sfânta Mănăstire Nicula, de sfânta icoană a Maicii Domnului - ­Odighitria, care este cinstită aici.

Trei întâmplări minunate

Prima amintire este întâlnirea tânărului Ioan cu bătrânul țăran Rațiu din satul Nicula.

Mergând pe drum spre mănăstire, un bătrân țăran pe nume Moșu Rațiu păștea o văcuță pe care o ținea de frânghie la marginea drumului. Evlaviosul bătrân intră în vorbă cu tânărul căutător de cele sfinte și-i povesti întâmplări impresionante legate de lacrimile Maicii Domnului.

Se știe că sfânta icoană a Maicii Domnului de la Nicula a fost pictată de preotul ortodox Luca din Iclod. De la acest preot și pictor-iconar ne-au rămas 24 de icoane, dintre care trei sunt făcătoare de minuni. Pe cheltuiala nobilului român niculean Ioan Cupșa, vestita icoană a fost pictată la 1681 pentru biserica ortodoxă a satului Nicula. Aici, în biserica de lemn a satului, în vremea păstoririi preotului ortodox Mihail Pop, s-a întâmplat minunea plângerii icoanei Maicii Domnului cu lacrimi adevărate vreme de aproape o lună, din 14 februarie până la 12 martie 1699.

Bătrânul Rațiu povesti că în vremea copilăriei sale fiecare familie din satul Nicula păstra cu mare evlavie și sfințenie, într-o sticluță, lacrimi izvorâte din ochii de pe icoana Maicii Domnului. „Când eram mici, povestea bătrânul, în noaptea Învierii, înainte să primim paștile, după ce ne spălam pe mâini, într-un fel de ritual, toți ai casei sărutam sticluța cu ­lacrimile Maicii Domnului.” ­Bătrânul rămase marcat de evlavia trăită în vremea copilăriei… „Mama noastră păstra cu mare sfințenie acea sticluță în lada de zestre. Toți ai casei ne apropiam de ea cu multă cinstire, cu evlavie și frică sfântă și o sărutam doar în noaptea de Paști.“ Despre conținutul lacrimilor pe care le văzuse în sticluță, moșul Rațiu spunea că „era ca untdelemnul de floarea-soarelui, de culoarea mierii de albină şi răspândea un miros de mir bine înmiresmat”. Bătrânul regreta că în timpul războiului, urmat de foamete și instaurarea regimului comunist, s-a pierdut din casă sticluța cu lacrimile Maicii Domnului.

A doua amintire din acea zi este discuția cu o bătrână evlavioasă care înconjura biserica de lemn a mănăstirii în coate și-n genunchi. Rugându-se cu lacrimi, în jurul vechii bisericuțe, bătrâna i-a dezvăluit tânărului frate Ioan taina acestui mod de rugăciune, penitența și roadele ei.

După ce urcase dealul, ostenit, fratele Ioan se așeză pe o buturugă în curtea mănăstirii. Se gândi să guste ceva din merindele aflate în traistă, fiindcă trecuse vremea prânzului. Părintele Lungu plecase în căutarea părintelui stareț Serafim, iar vremea era potrivită. În acest timp, o bătrână țărancă înconjura cu lacrimi și suspine vechea biserică de lemn a mănăstirii, mergând în coate și-n genunchi.

Este cunoscut faptul că la Mănăstirea Nicula cine se roagă în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului având cre­dință se vindecă de orice boală. Istoria a consemnat multe vindecări miraculoase de cancer și alte boli incurabile. Mai este însă tradiția de a înconjura în coate și-n genunchi biserica veche, de lemn, a mănăstirii, de trei ori, de șapte sau de nouă ori, spunând rugăciuni cu lacrimi. Cei care se roagă așa de-asemenea primesc iertare de păcate și scapă de ispite grele. Până astăzi, ziua sau noaptea poți vedea la Nicula oameni obișnuiți sau sus puși venind pentru acest fel de rugăciune. Fratele Ioan intră în dialog cu acea bătrână, iar ea îi spuse povestea ei.

Este una dintre întâmplările minunate, una dintre miile de rugăciuni pe care Dumnezeu cu iubire și cu milostivire le pri­mește și le împlinește. Așadar, fratele o întrebă pe bătrână: „Cine ți-a dat, bunică, acest canon? Vreun călugăr sau vreun preot, căci n-am mai văzut așa ceva”.

„Vai, dragul bunicii! Tu nu știi că cine vine la Nicula cu mari necazuri şi se roagă cu lacrimi, înconjurând biserica în coate și-n genunchi, toate i se împlinesc? Aici locul e sfânt, căci aici a plâns Maica Domnului. Eu vin aici de mică. Am avut un singur fecior, care are cinci copii. El lucra șofer pe camion și ducea cereale din sat într-o altă comună. Într-o noapte, a văzut pe marginea drumului un om rănit. Îl lovise o altă mașină, iar făptașul fugise. El, om bun la suflet, s-a oprit şi l-a luat, ducându-l la spital. Cum era însă grav rănit, medicii au chemat imediat Miliția. Fiul meu, neavând martori, a fost arestat și închis nevinovat. Apoi salariul i-a fost blocat, iar eu sunt bătrână și nu pot munci. Nora cu cei cinci copii au ajuns muritori de foame… De aceea mă rog cu lacrimi acum ca Dumnezeu să-și facă milă de noi.”

De la această întâmplare trecu apoi un an. Fratele Ioan era acum viețuitor la mănăstire. La sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, hramul cel mare al mănăstirii, a reîntâlnit-o pe bunicuţă, care venise plină de bucurie să mulțumească lui Dumnezeu și Maicii Domnului. Miliția descoperise adevăratul vinovat, iar fiul ei fu eliberat.

A treia amintire minunată este tot din acea zi.

Până ce fratele Ioan prânzi, părintele Lungu se întoarse dimpreună cu părintele stareț Serafim. Au intrat apoi în biserica mare a mănăstirii și s-au închinat. Primii doi au ieșit afară depănând amintiri, iar fratele Ioan a rămas în biserică mai mult de un ceas, timp în care s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu. Îi plăcea acest loc, însă nu știa dacă va fi primit. În condițiile restricțiilor de atunci erau puține șanse, de aceea se ruga să afle care este voia lui Dumnezeu. În timp ce se ruga fierbinte, a avut o vedenie minunată. Din Sfântul Altar au ieșit sub chipul a doi îngeri frumoși cele două surioare ale sale, plecate din pruncie la cer, Elisabeta și Parascheva, care i-au spus: Vino aici, ca să slujești Maicii Domnului!

Nu a spus nimănui despre această întâmplare, dar a înțeles din ea că voia lui Dumnezeu era să slujească la Nicula pentru tot restul vieții. Acolo s-a simțit întotdeauna ocrotit de Maica Domnului. După acea rugăciune și vedenie, la ieșirea din biserică primi vestea de la părintele stareț Serafim că îl primește frate la Mănăstirea Nicula. Mare bucurie! Mai era acolo doar un singur bătrân, Daniil, care îngrijea de animale. Doi ani a rămas la mănăstire fără acte, neoficial, cum se spune, fiind expus la multe pericole din partea autorităților. De câte ori venea Miliţia în control, lucru care se întâmpla destul de des, fugea și se ascundea în pădure. Nu o singură dată a trebuit să fugă desculț pe timp de iarnă sau pe timp de noapte. Niciodată nu l-au prins. Maica Domnului l-a păzit întotdeauna, atât de Miliţie, cât și de boli grele, căci odată a petrecut toată noaptea desculț pe zăpadă.

O viaţă de cântare şi slujire frumoasă lui Dumnezeu

Viața fratelui Ioan, devenit ulterior părintele Ilarion, s-a scurs cu bucuriile și ispitele inerente ale vieții călugărești. A rămas în suflet însă cu bucuria pe care numai copiii și călugării o au. Bucuria libertății duhov­nicești, bucuria de a sluji lui Dumnezeu. Fericirea de a trăi pentru Hristos, pentru Preacurata Sa Maică, ocrotitoarea ­neamului creștinesc, şi pentru adevărurile veșniciei.

În lunga sa viețuire monahală, părintele Ilarion a cunoscut personalități duhovnicești marcante ale monahismului românesc din secolul trecut. Își amintește cu plăcere de faimosul ieroschimonah (mai nou descoperit arhischimonah) Nil Doro­banțu. Fost ofițer în armata regală, absolvent a patru facultăți, Teologie, Drept, Filosofie și Litere, poliglot, dar mai presus de toate sfânt, nebun pentru Hristos.

Acest cuvios părinte a rămas de multe ori, câteva luni din an, la Mănăstirea Nicula.

30 de ani, părintele Ilarion a cântat la strană. În condițiile grele ale prigoanei comuniste, împreună cu părintele stareț Serafim au râvnit să slujească Sfânta Liturghie zi de zi. Din cei aproape 10 ani, cât a fost stareț, părintele Serafim Măciucă doar o singură zi nu a săvârşit Sfânta Liturghie. Mai apoi, sub stăreția părintelui arhimandrit Cleopa Nanu (1970-1991), obștea s-a mărit. Au venit părinții Mihail și Artemie, cunoscuții duhovnici de mai târziu, iar slujbele și Sfânta Liturghie se făceau zilnic, după rânduială. În anul 1992, părintele Ilarion a fost hirotonit ierodiacon şi câțiva ani mai târziu hirotesit arhidiacon. Odată cu începutul slujirii la Altar, și-a pus toată dragostea sa, tot darul și talantul cântării în podoaba frumuseții slujbelor bisericești.

În anul 2002, cu ocazia hramului jubiliar, 450 de ani de atestare documentară scrisă a Mănăstirii Nicula, părintele a fost distins cu Crucea Patriarhală de către vrednicul de amintire Patriarh Teoctist.

Privind retrospectiv asupra vieții părintelui Ilarion și asupra slujirii sale, nu poți să nu te bucuri și să nu slăvești pe Dumnezeu prin Hristos, mulțumindu-I că a rânduit oamenilor în Duhul Sfânt, încă de pe pământ, bucuria cerească a sfintelor slujbe bisericești. Inima te îndeamnă să-I mulțumești că sub acoperământul Preasfintei și Preacuratei Sale Maici a descoperit taina vieții călugărești ca pe o icoană a lumii îngerești, unde este bucuria slăvirii neîncetate a lui Dumnezeu.

Rugăciunea și cântarea l-au însoțit pe părintele Ilarion, bucurându-l duhovnicește întreaga viață. Prin ele se bucură el, aducând bucurie şi celor care-l văd și ascultă la sfintele slujbe. Acum, când se apropie de vârsta patriarhală de 80 de ani, nu avem decât să-i arătăm dragostea noastră, rugându-ne Mântuitorului Iisus Hristos să-i umple inima de pace, de lumină și de bucuria Duhului Sfânt, iar Maica Domnului să-i fie mângâietoare, ajutătoare și apărătoare, așa cum i-a fost mereu, aici și-n vecii nesfârșiți.

Citeşte mai multe despre:   Mănăstirea Nicula