Catedrala închinată eroilor din Târgu Mureş

Înainte de 1918, românii ardeleni nu au avut permisiunea să constru­iască biserici decât în afara zidurilor oraşelor. După Marea Unire, în marile oraşe din Transilvania au început să se ridice astfel de edificii care să suplinească lipsa lăcaşurilor de închinare. O biserică măreaţă ridicată de români în aceste condiţii a fost şi Catedrala „Înălţa­rea Domnului” din Târgu Mureş, cunoscută şi sub denumirea de „Catedrala mare”, dedicată eroilor căzuţi pentru eliberarea ţării şi mai ales a Transilvaniei.

Catedrala „Înălţarea Domnului” din Târgu Mureş este impresionantă prin dimensiuni. A fost, până în anii ’90, unul dintre cele mai mari edificii religioase din România, alături de catedralele mitropolitane din Iaşi, Timişoara şi Sibiu. Aici slujeşte, de 40 de ani, părintele Silviu Negruţiu, cel care ne-a povestit istoria ridicării şi înfrumuseţării bisericii dedicate eroilor neamului din inima Transilvaniei: „Românii din această zonă se găseau mai mult în satele limitrofe oraşului Târgu Mureş. Pe la 1907 au început nişte colecte pentru o biserică în Târgu Mureş, în localităţile Remetea şi Podeni. După Războiul de Independenţă şi Primul Război Mondial, românii îşi doreau o biserică mare în Târgu Mureş, având şi dorinţa de a aduce un omagiu eroilor care au căzut pentru eliberarea ţării şi mai ales pentru Transilvania. Aşa a apărut ideea ridicării unei biserici aici în Târgu Mureş”.

Părintele Silviu Negruţiu a remarcat că oamenii care au dorit să iniţieze ridicarea unei biserici în oraş „au fost ajutaţi de Dumnezeu, şi de context, să aibă capacitatea de a se ocupa de această problemă. La Târgu Mureş a fost numit primar Emil Dandea. Acesta era căsătorit cu o nepoată de soră a Patriarhului Miron Cristea. Nu se vorbeşte nicăieri, dar nu se poate ca Miron Cristea să fi fost străin de lucrul acesta, mai ales că era din zonă şi era legat de Transilvania, de Mănăstirea Topliţa. Preot aici era părintele Ştefan Rusu, care e bistriţean şi a avut legătură cu familia patriarhului. Noi aparţineam, în perioada aceea, teritorial, de Cluj, unde era Episcop Nicolae Ivan. Sub el au început atunci să se ridice bisericile de piatră din Transilvania, iar cele mai mari s-au rostuit în perioada în care el era chiriarh. Din cauza faptului că ţara venea după război şi se punea problema lipsei de fonduri şi a sărăcirii familiilor care trebuiau să ridice biserici, Episcopul Nicolae Ivan a mers pe ideea reducerii din dimensiuni, iar la Cluj se vede lucrul acesta. Dar târgmureşenii s-au încăpăţânat să nu facă rabat la planul iniţial al lăcaşului”.

Astfel, după ce s-au adunat fondurile, în 10 mai 1925, Ziua Regalităţii României, s-a pus piatra de temelie. La eveniment au participat Episcopul de la Cluj, Nicolae Ivan, un sobor de preoţi, oameni politici precum Alexandru Lapedatu sau poetul Octavian Goga, care era legat de zonă. Realizarea planului a continuat cu greutate, însă, odată ridicată, biserica a devenit cea mai mare din ţară ca suprafaţă de interior, cel puţin până la evenimentele din decembrie 1989: „Doar grosimea pereţilor o diferenţiază de dimensiunile exterioare, iar cu ocazia picturii care a venit târziu s-a ajuns să se măsoare peretele şi s-a vorbit despre aproape 7.000 de metri pătraţi interiori de pictură murală”, a spus părintele Negruţiu, care a adăugat că până în anii ’90, cele mai mari biserici, ca suprafaţă la exterior, erau catedralele de la Iaşi şi de la Timişoara. Cu toate acestea, suprafaţa cea mai mare în interior se găsea tot în catedrala din Târgu Mureş. „Lucrările s-au terminat abia în anul 1934. Fiind gândită şi în spirit patriotic, sfinţirea a avut loc în 2 decembrie, ziua în care a fost eliberat Târgu Mureşul de către armata română, iar la sfinţire a venit Nechita Duma, Episcopul de la Argeş. Nu s-a putut realiza gropniţa pentru eroi, în schimb s-a pus hramul bisericii «Înălţarea Domnului» şi s-au ţinut slujbele de pomenire a eroilor aici în biserică”, a mai spus părintele Silviu Negruţiu.

Credinţa românilor ilustrată în pictură

Planul bisericii, realizat de arhitectul Iosif Vlad, este de cruce greacă, în stil neobizantin. Până în 1971, biserica nu a fost pictată, ci împodobită cu icoane. Era zugrăvită doar cupola, de către Aurel Ciupe. Pantocratorul este de fapt un vitraliu, care are un diametru de trei metri şi jumătate. „S-au tot făcut demersuri, însă lucrurile au trenat între a găsi pe cineva să picteze şi a găsi fondurile pentru pictură. Singurul care s-a angajat să facă pictura a fost profesorul Nicolae Stoica. El a renunţat să picteze la Putna, a venit la Târgu Mureş ştiind despre ce e vorba. Se spunea despre el că a urcat pe schele şi a uitat să mai coboare. A gândit mult biserica aceasta, erau perioade când lucra zi şi noapte, iar următoarea zi strica tot. Nu s-a găsit nimeni să poată acoperi atâta spaţiu de pictură şi să propună soluţia pentru a o realiza. S-a mers pe ideea picturilor din Moldova cu foarte multe registre. În dreptul iconostasului este brâul care merge pe grindă dintr-o parte în alta - până acolo s-a dus pictorul Stoica, încât a vrut să mărească spaţiul de pictură vălurind grinda. Grinda e vălurită, la fel şi partea dinspre peretele din absidă, astfel că s-a creat o deschidere mai mare”.

Pictorul a respectat erminia, iar deasupra Altarului se află Maica Domnului cu Pruncul, care era, la vremea respectivă, cel mai mare mozaic din Europa, după cum spune părintele Negruţiu: „S-a lucrat aici în biserică, a durat enorm, nimeni nu credea că poate să fie realizat datorită mărimii şi datorită faptului că era destul de greu să te apropii de absidă cu schelă şi cu o aşa întindere de mozaic, mai ales că o parte din eşafodaj era din lemn gros, iar de multe ori ţineau în braţe stâlpul de lemn şi pictau pe după stâlp pe perete. A fost o muncă titanică”.

Alături de scenele mari, „Naşterea Domnului” în absida dinspre sud, „Răstignirea” care a fost impusă mai în spate datorită crucii din faţadă şi „Învierea” înspre nord, mai sunt reprezentări biblice, Liturghia cerească, scene din istoria Bisericii şi din istoria locală. „La intrare, în pronaos, este pentru prima dată, cred, când a fost pictat, în cele două scene, martiriul Sfinţilor Ilie Iorest şi Sava Brancovici. De asemenea, au fost pictate şi monumentele sau efigiile care în Transilvania dovedesc continuitatea prin credinţă a românilor. Pe grinzile de acolo sunt pictate de la donariul de la Biertan până la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, în ordinea istorică”, a menţionat părintele Silviu Negruţiu. Pictorul Nicolae Stoica a dorit să arate credinţa legată de istoria românilor, astfel încât, după cum remarcă părintele Negruţiu, nu există scenă în care să nu fie roşu, galben şi albastru. Şi la baza cupolei, sub medalioane, este un brâu cu tricolorul pe care o privire neavizată poate să nu îl observe.

Mobilierul catedralei este autentic, de o mare valoare fiind şi iconostasul, îmbrăcat în aur, lucrat de un profesor de sculptură, Traian Bobletec. „În perioada 1970-1986, cât a durat pictura, cu toată protecţia pe care au făcut-o cei de atunci, s-a deteriorat mobilierul. După ce s-a terminat pictura, am insistat să recuperez piesă cu piesă şi să refac imaginea autentică a iconostasului şi a tot ceea ce a însemnat sculptura, pentru că de multe ori schelele au fost mari, s-au mişcat, mai ales partea exterioară a amvonului unde s-a refăcut piesă cu piesă. Mobilierul acesta de strane a fost foarte afectat datorită bucăţilor de sculptură aplicate”, a spus părintele Negruţiu. Pictura iconostasului a fost realizată de pictorul Virgil Simionescu.

Resfinţiri în 1991 şi 2012

Pictura bisericii a durat mult, aproape 18 ani. S-a dat toată tencuiala jos, până la cărămidă, s-a refăcut tencuiala pentru a putea fi pictată biserica în tehnica frescă. „Imaginaţi-vă că toţi pereţii erau uzi şi o pădure de schele, nu se vedea nimic. În ’86 s-a terminat pictura, iar domnul Nicolae Stoica, profesorul, a murit în ’88. De la sfinţirea bisericii au lipsit oameni care au trudit pentru ea, Episcopul Emilian Birdaş, protopopul David Lazăr şi pictorul Nicolae Stoica. A fost resfinţită în 1991, când Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei, atunci Episcopul Alba Iuliei, ne-a făcut posibilă prezenţa Patriarhului Teoctist Arăpaşu, cu un sobor de ierarhi, pentru a doua sfinţire din istoria lăcaşului nostru”, a menţionat preotul paroh.

Lucrările la biserică nu s-au oprit. „După ce s-a terminat şantierul acesta uriaş, am descoperit că sunt mari probleme la acoperiş şi la subsoluri, a trebuit să deschidem un şantier care a durat aproape 10 ani. Sunt aproape 3.000 de metri pătraţi de acoperiş din cupru. S-au realizat refacerea acoperişului, problema exterioară, problema subsolurilor şi problema scărilor. Esplanada era foarte deteriorată, astfel că în fiecare toamnă şi în fiecare primăvară trebuia să intervenim. Atunci aproape am distrus-o, apoi am refăcut-o în mare parte şi am placat-o cu marmură”.

A urmat sfinţirea din 12 august 2012, care s-a făcut de către Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, care atunci era Episcop la Miercurea Ciuc, Preasfinţitul Părinte Gurie, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, şi Preasfinţitul Părinte Andrei, care era Episcop-vicar la Sibiu.

Slujitor al bisericii timp de 40 de ani

Comunitatea credincioșilor de la Catedrala mare din Târgu Mureş este păstorită în prezent de către protopopul Olimpiu Zăhan, preot al Parohiei Târgu Mureș VIII, preotul Silviu Negruțiu, paroh al Parohiei Târgu Mureș II, și preotul Petru Șerban, păstor al Parohiei Târgu Mureș II, sector II. Aici se slujesc zilnic Utrenia şi Sfânta Liturghie dimineaţa, iar după-masa Vecernia, Acatist şi Taina Sfântului Maslu, care s-a făcut, până nu demult, în fiecare zi.

Preotul Silviu Negruţiu a slujit în acest loc timp de 40 de ani, astfel că a ajuns să cunoască fiecare metru pătrat al catedralei: „Eu am fost adus aici imediat după licenţă, în 1982. Episcopul Emilian Birdaş a participat la susţinerea licenţei, la Sibiu, şi când a plecat din curte, m-am nimerit acolo şi mi-a solicitat să îl caut. Dar povestea, în gândul lui, cred că a început odată cu instalarea Mitropolitului Antonie Plămădeală, când am cântat la masa festivă. Preasfinţitul Emilian m-a chemat, m-a pus să îi cânt şi mi-a spus: «Măi băiete, dacă e aşa cum gândesc eu, ţi-o pus Dumnezeu mâna în cap». Voia, de fapt, să mă trimită în momentul acela la Miercurea Ciuc, dar până la urmă, după licenţă m-a trimis aici pentru a fi diacon şi pentru a ajuta parohia şi protopopiatul. Perioada nu a fost prielnică, era nevoie de parohii, dar Preasfinţitul Emilian nu a vrut să deschidă capele, aşa că am rămas aici pentru că era o parohie delicată, cu şantierul. Românii din Târgu Mureş aveau atunci doar patru biserici, dintre care biserica de lemn nu era activă, doar biserica de piatră, Catedrala mare şi Catedrala mică”.

Pentru că a fost chemat în armată, diaconul de atunci a fost sfinţit preot pentru o parohie aproape inexistentă, Glodeni, cu 10 credincioşi, astfel încât să rămână aproape de catedrală: „Am rămas aici pe post de cântăreţ şi de preot, mergeam la Glodeni la nevoie. Acest statut l-am avut până în 1989, când s-au reînfiinţat mai multe parohii. S-a pensionat părintele David Lazăr şi, eliberându-se postul II, am fost numit preot fără gestiune aici. Când s-a pensionat părintele Aurel Sămărghiţan, care a fost protopop, cu gestiune aici, am fost trecut din postul II pe postul I. Din 1982 până în 1989 am fost cântăreţ şi preot, şi din 1992 paroh, până acum când urmează să fiu pensionat. Se împlinesc anul acesta 40 de ani de când zi de zi am fost aici, m-am legat, m-am altoit acestei biserici, ea face parte din mine, am crescut odată cu ea, o cunosc cât se poate de bine”.

Părintele Negruţiu ne-a împărtăşit amintiri din timpul lucrărilor exterioare: „Zi de zi eram când sus pe cupolă, când jos. Metru pătrat cu metru pătrat, fiecare etapă de lucru din biserică are o poveste pentru mine. Îi cunosc pe toţi cei care au făcut câte ceva, din 1982 până acum. De foarte multe ori, am fost mai mult al bisericii decât al familiei. Nu am putut să lipsesc, fiind mereu legat de problemele de aici. Au crescut copiii cu soţia, ea fiind învăţătoare. Băiatul e în America, profesor universitar, pianist, iar fiica e actriţă la Bulandra. Soţia a fost învăţătoare la bază, iar acum este profesor universitar la Universitatea de Arte Târgu Mureş (UAT), pe linia ştiinţelor pedagogice, cu un doctorat în pedagogie”.

În afara lucrărilor şi a sfintelor slujbe din biserică, părintele Negruţiu a dorit să adauge şi o notă culturală, astfel că aici a fost în câteva rânduri corul Liceului „Dinu Lipatti” din Bucureşti, unde a fost elev fiul său. „Am avut colaborări foarte multe şi cu Filarmonica din Târgu Mureş, cu artişti din ţară, cu directorul Teatrului din Sibiu, Constantin Chiriac, cu Dorel Vişan, Dan Puric, câteva coruri din Bucureşti. Am avut colaborări şi cu Liceul de Artă din Târgu Mureş, a cărui orchestră a cântat aici. Foarte mulţi dintre studenţii de la UAT au venit la noi, corul lor ne-a colindat, corul Filarmonicii, în fiecare an aveam cel puţin două concerte: unul de colinde, înainte de Crăciun, şi unul de pricesne, în Postul Paştilor”. Părintele Silviu Negruţiu a format şi corul catedralei, în anul 1982: „Eu eram tenor, mai erau încă trei oameni din Filarmonică, o soprană, o altistă şi un bariton, iar de la patru oameni, corul a crescut până la 30 de persoane”. Au fost şi conferinţe susţinute de teologi, de ierarhi, printre aceştia fiind şi părintele Bartolomeu Anania, pe vremea când nu era episcop.

În prezent, parohia este una îmbătrânită, cea mai mare proporţie a credincioşilor din oraş aflându-se în cartierele ridicate în timpul comunismului, unde după 1990 s-au construit şi biserici. Având în vedere că în oraş există şi un număr mare de etnici maghiari, părintele Silviu Negruţiu a dorit ca relaţiile cu aceştia să fie bune, la nivel interuman fiecare parte încercând să accepte diferenţele: „Cu maghiarii ne-am acceptat, am prieteni cu care m-am înţeles, nu am avut niciodată probleme pornind de la etnie sau de la credinţă. Chiar dacă nu ne-am înţeles în unele probleme, ne-am acceptat fiecare punctul de vedere”.