Aproape 12 mii de suflete numără Belceştii, comuna din judeţul Iaşi, din drumul Cotnarilor şi Hârlăului. În această perioadă, aici totul este un mare şantier: drumul miroase a bitum proaspăt turnat, la şcoala din centrul comunei se munceşte de zor la lucrările de extindere şi de consolidare, la sfintele biserici se zoreşte la înfrumuseţarea sufletelor, pentru că este post şi oamenii se mărturisesc de păcate, iar preoţii „lucrează“ la mijlocirea cu Dumnezeu prin Taina Spovedaniei. Frumuseţea sufletească a enoriaşilor şi a păstorilor din fruntea obştei este dată şi de numărul mare de biserici de aici, opt, una pentru fiecare sat, şi asta în pofida neajunsurilor materiale cu care se confruntă, zona geografică nefiind una prielnică pentru dezvoltarea unor mari investiţii. Unul dintre preoţii de aici este părintele Vasile Florariu, un adevărat ctitor de biserici, care a vegheat, neobosit, alături de părintele Mihai Zaharia, la construcţia celor mai noi dintre ele. „Există o zicală - suflete mari, în case mici. Oamenii de aici nu au o situaţie materială deosebită, dar putem să ne mândrim cu o bogăţie spirituală la Belceşti“, îşi începe istorisirea părintele Vasile Florariu.
În drumul spre podgoriile renumite de la Cotnari, din judeţul Iaşi, şerpuind printre dealuri, cu maşina sau cu trenul spre târgul Hârlăului, turlele semeţe ale celor opt biserici ale Belceştilor „dezvelesc“ dragostea oamenilor de aici pentru cuvântul lui Dumnezeu.
Ulmenii, sătenii din partea stângă a barajului Tansa, se mândresc cu cea mai veche biserică, datând din anii 1810-1815, iar pe celălalt mal, intrând în inima Belceştilor, la Văleni, oamenii se mândresc, deopotrivă, cu tinereţea bisericii lor în stil ştefanian, a cărei frumuseţe nu a ieşit încă de sub schele, şi a preotului lor de doar 25 de ani. Vorba unui bătrân prezent la Sfânta Liturghie, care ne-a întărit credinţa că şi preoţii tinerii pot fi la fel de preţuiţi de obşte precum marii duhovnici: „se cădea ca la o biserică tânără să fie numit un preot tânăr“.
Mergând mai departe, pe drumul proaspăt cârpit cu bitum smolit, aflăm de un vrednic slujitor al Domnului, care este, fără nici o exagerare, ctitor al trei lăcaşuri de cult: părintele Vasile Florariu. Părintele Florariu s-a implicat activ şi, după cum singur ne-a spus, „aproape fără de odihnă“ la ridicarea Bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“, parohia Ruşi, la înălţarea unei alte biserici în satul Rediu, comuna Scobinţi, de lângă Hârlău, şi, nu în cele din urmă, la refacerea şi finalizarea construcţiei Bisericii „Sf. Nicolae“ din Satu-Nou, Belceşti, acolo unde este preot paroh.
Liantul care a făcut ca neobositul preot să fie prezent între oameni şi să-i bucure cu un loc al lor de rugăciune este familia sa, una destul de numeroasă, cu şapte copii: „La biserica ridicată la Ruşi pentru oamenii de acolo care veneau şi se rugau aici, la sfânta biserică de la Satu-Nou, am vrut să fiu acolo nu doar pentru dragostea pe care mi-au arătat-o aceştia, ci şi pentru fiul meu, primul dintre cei şapte copii, Alexandru, care urma să devină preot şi nu avea un loc unde să slujească. Cât despre ridicarea bisericii de la Scobinţi, la aceasta mă implic şi acum, pentru că lucrările au început mult mai târziu, pentru cel de-al doilea fiu al meu preot, Ionuţ“, ne-a explicat părintele Florariu. O umbră de regret îl încearcă pe părintele Vasile, pentru că nici nu s-au finalizat lucrările la biserica de la Ruşi şi fiul cel mare a ales să conducă pe calea mântuirii credincioşii din satul Hodora, la câţiva kilometri de Belceşti.
Cinci fii, cinci slujitori ai Bisericii
De altfel, ineditul din viaţa părintelui Vasile este chiar familia sa, al cărei număr de membri se ridică la nouă, plus nurorile şi nepoţii. „Patru dintre băieţi au terminat Facultatea de Teologie sau sunt studenţi, iar al cincilea băiat urmează cursurile Seminarului Teologic. Alexandru şi Ionuţ sunt deja hirotoniţi preoţi, primul la parohia Hodora, al doilea la Scobinţi, iar Andrei este în anul III de facultate, tot la Teologie. Cel de-al patrulea, Emanuel, a preferat în acest an să urmeze tot această cale, a slujirii de Dumnezeu“, a continuat părintele Florariu. Afară de aceştia, părintele a mai fost binecuvântat de Dumnezeu cu două fete, una care are reale aplecări spre artele frumoase, cu talent la pictură, şi cea mică, care încă se bucură de jocul copilăriei.
„Există un Dumnezeu care trebuie slujit şi slăvit“
Întrebat dacă şi-a influenţat copiii în vreun fel ca să urmeze calea preoţiei, părintele Florariu nu a negat că i-a sprijinit în alegerea lor, lăsând însă ca hotărârea finală să vină dinlăuntrul fiecăruia, astfel încât serviciul religios să capete substanţă în faţa lui Dumnezeu şi a credincioşilor.
„A fost alegerea lor, nu i-am obligat să facă ceea ce nu le place, au simţit dragostea slujirii lui Dumnezeu şi au vrut să meargă pe drumul acesta. Climatul din familia noastră probabil că i-a făcut să creadă în acest rol al lor, de păstori. Nu a fost o slujire falsă din partea noastră. Când a fost vorba de post, post a fost şi la noi în familie, iar rugăciunea a fost rugăciune. Nu a existat duplicitate sau scop material, au făcut-o din dragoste, convinşi că preoţia presupune sacrificii, presupune jertfă, necazuri, şi lipsuri materiale destule. Dumnezeu a dorit să fie aşa, să rânduiască ca în familia asta numeroasă a mea să aibă aleşii Lui“, crede preotul paroh de la Satu-Nou.
O altă posibilă explicaţie a faptului care face ca în familia Florariu să fie trei preoţi şi alţi trei în devenire este şi necazul care i-a făcut să creadă că Dumnezeu, acolo sus, vede şi rânduieşte toate lucrurile, însă, deopotrivă, ne şi încearcă credinţa. Le-a dat boli necruţătoare, însă le-a dat şi putere şi voinţă pentru a trece peste toate. Transparenţa şi deschiderea faţă de enoriaşii săi, de oile sale, este cu atât subliniată, cu cât părintele nu se fereşte să vorbească despre boala doamnei preotese, necaz care i-a unit mai mult în determinare şi în apropiere unul de celălalt. „Dumnezeu ne-a iubit şi ne-a încercat. Când vine vorba de încercare, ca să te vindeci de o boală atât de grea, de cancer, este mâna lui Dumnezeu. Şi poate şi pentru că mama lor, doamna preoteasă, a supravieţuit celor patru operaţii şi s-a făcut bine, fiii mei au înţeles că există un Dumnezeu care trebuie slujit şi slăvit. Boala ne-a unit, ne-a întărit, însă cu fericire pot spune că am învins-o. Cum spunea Sfântul Apostol Pavel: când suntem slabi, atunci suntem tari“.
„În fruntea oilor, nu după oi“
Cu sârguinţă şi răbdare, părintele Florariu a reuşit să „se dea după oamenii locului“, să le accepte tradiţiile şi să-i păstorească aşa cum se cuvine: „Mi-a fost uşor să mă dau eu, unul singur, după felul lor de a fi, să îmbrăţişez tradiţia lor. Şi am încercat ca, pe acest drum al mântuirii, să fiu în fruntea oilor şi nu după oi, e foarte important să vadă că le doreşti binele. În Belceşti am venit în 1989, înainte de Revoluţie, pe 6 august, în urmă cu 19 ani, am ţinut prima slujbă pentru enoriaşii mei. Aici nu am găsit casă parohială, fiind pe timpul comunismului, nu-ţi dădea voie să faci reparaţii, turla nu era terminată, biserica avea altă formă, clopotniţa era în formă de ceapă, rotundă. Nu mi-a fost greu să mă ataşez de oamenii de aici, întrucât eram tot moldovean de-al lor, cunoşteam situaţia lor, posibilităţile lor materiale şi spirituale“.
Zelul preoţesc şi tinereţea l-au apropiat pe părinte de oameni, aceştia răspunzând cu uşurinţă şi în mod firesc la determinarea acestuia de a face treabă, de a propovădui prin casele lor Cuvântul. Tocmai voinţa şi dorinţa preotului Florariu au făcut posibilă, în anul 1996, sfinţirea bisericii de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Fusese finalizată pictura interioară, ridicată turla bisericii, se construise casa parohială.
Belceştenii, „suflete mari, în case mici“
Belceştiul nu se laudă cu bogăţia materială a oamenilor, lăsând acest lucru într-un plan secund. Mândria lor sunt şcolile bune, copiii silitori şi cu bun simţ, dar mai ales credinţa lor în Dumnezeu. „Există o zicală - suflete mari, în case mici. Oamenii de aici nu au o situaţie materială deosebită, dar putem să ne mândrim cu o bogăţie spirituală la Belceşti, 92% din populaţia Belceştiului fiind ortodoxă, iar credinţa lor a făcut ca sectele să nu găsească adepţi în rândul oamenilor de aici“, a spus părintele Florariu.
După anul 1989, în comuna Belceşti s-au mai ridicat alte două biserici, una mai frumoasă decât cealaltă: „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul“ - Ruşi şi „Văleni“. „Deşi epuizaţi financiar, oamenii din parohia noastră au fost doritori să mai aibă o sfântă biserică, s-au strâns ca într-un stup de albine în jurul mătcii, şi am reuşit să răzbatem şi să păstrăm uniunea între oameni şi între preoţi. Dumnezeu a avut grijă şi ne-a trimis oameni de bună credinţă, care ne-au sponsorizat şi ne-au ajutat să ridicăm biserica de la Ruşi, desprinsă din parohia noastră. Pic cu pic şi s-a făcut marea, aşa se zice şi aşa a fost şi aici“, susţine preotul paroh de la Satu-Nou.
Stăruinţa oamenilor şi a preotului nu se termină însă aici. La parohia Satu-Nou urmează să fie construit un centru social, pentru care se va turna temelia încă din această toamnă. La acest centru se vor împleti acţiunile dedicate bătrânilor cu cele pentru copii şi tineri, toate urmând a fi posibile şi cu buna colaborare a cadrelor didactice de la şcoala din sat. „Urmează construcţia unui centru social, cu sală de pomenire, cu o sală în care să se desfăşoare activităţi educative cu elevii şi adolescenţii, în colaborare cu cadrele didactice de la Şcoala Satu-Nou. Vrem ca, duminica, cei mici să poată să se joace şi să asculte slujba, în acelaşi timp supravegheaţi de o persoană abilitată, astfel încât mamele, părinţii, să poată să se roage în linişte în sfânta biserică“, ne-a mai explicat părintele Vasile Florariu.
▲
„Pentru o biserică tânără se cădea un preot tânăr“
În Belceşti s-au ridicat, în doar şase ani, două biserici la nici doi kilometri distanţă una de cealaltă. „Construcţia celor două biserici tinere, surori le putem spune, a început la 21 martie 1999, când a fost pusă, în acelaşi timp, piatra de temelie, de către preotul Mihai Zaharia şi Vasile Florariu. Oamenii au dorit o biserică a lor şi nu au contenit să sară în tot acest timp pentru a ajuta la ridicarea lăcaşurilor de cult“, a spus şi preotul Sebastian Zaharia, părintele Sebică, aşa cum este el cunoscut în parohia cea mai tânără a Belceştilor.
Curiozitatea a făcut să-l întrebăm pe părintele Sebică ce înseamnă să păstoreşti spre mântuire aproape o mie de suflete la doar 25 de ani. „Cei mai mulţi mă cunoşteau încă de mic, dar oamenii de aici sunt săritori şi primitori, astfel că nu au probleme. S-a pus la un moment dat problema cum se vor spovedi la mine, însă şi-au dat seama, după un timp, că tinereţea mea nu reprezintă un impediment în a le înţelege nevoile şi necazurile şi în a-I sluji cu dragoste lui Dumnezeu“, se mândreşte părintele Sebică. Că oamenii în toată firea îl preţuiesc pentru elanul său, ne-am convins chiar în momentul în care oamenii veniţi în număr mare la biserică au ţinut să-şi arate susţinerea. „Părintele este tânăr, plin de viaţă şi dornic să facă multe, astfel că nouă nu ne rămâne decât să-l ajutăm şi să nu contenim în a ne mândri că la o biserică aşa tânără a dat Dumnezeu un preot tânăr, cuminte şi dornic de muncă. Aşa se cădea să fie“.
La Biserica din Văleni, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, mai sunt multe de făcut: catapeteasma este lucrată în lemn de un meşter de la Bacău, „o lucrare foarte elaborată, icoanele vor fi aplicate pe locurile lăsate libere în lemn“. „În exterior vom construi clopotniţa, cu cinci clopote, şi o casă, să-i zicem de prăznuire. O sală la demisol, unde temperatura este mai rece, se vor putea ţine cei adormiţi până în momentul îngropăciunii, ca să ne aliniem şi noi la normele europene şi la normele de igienă, întrucât mulţi oameni nu au spaţiu unde să-şi plângă morţii. Vor fi şi camere pentru oaspeţi, cu grupuri sanitare şi tot ce trebuie pentru momente cum ar fi zilele de hram şi sărbătoare, însă toate le vom face la rândul lor“, şi-a prezentat părintele Sebică planurile de viitor.
▲
Biserica din Ulmi a fost sfinţită în 1815 de mitropolitul Veniamin Costachi
Potrivit unor date „încopciate“ de-a lungul timpului în documente oficiale sau monografii realizate de oameni învăţaţi ai locului, numele comunei Belceşti apare prima dată în anul 1579, într-un document redactat în timpul domniei lui Petru Şchiopul. Din anul 1810 se păstrează până astăzi cea mai veche biserică din comună, în satul Ulmi, cu hramul „Sf. Ecaterina“, în 1815 fiind sfinţită de mitropolitul Veniamin Costachi.
Biserica din satul Ciorăni a fost construită între anii 1860-1862 şi are hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“. De altfel, lângă actuala biserică a existat o biserică din lemn, datând încă din 1774.
În Satu-Nou sau Belceştii Noi, cum s-a numit la început, construcţia la biserica cu hramul „Sf. Nicolae“ a început în 1933, cu aprobarea ministrului cultelor de atunci, Victor Iamandi, însă ea a fost finalizată mult mai târziu, în 1953, iar în anii â90 a suportat mai multe lucrări de modernizare şi finisare interioară şi exterioară.
În satul Tansa, biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construită între anii 1926-1931.
Între anii 1920-1929 a fost construită, pentru litenarii strămutaţi din judeţul Suceava, biserica cu hramul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“.
În Munteni, temelia bisericii a fost pusă în anul 1933, prin contribuţia lui Victor Iamandi.
În Satu-Nou se înalţă şi biserica catolică cu hramul „Sf. Tereza a Pruncului Iisus“, ridicată de credincioşii romano-catolici.
