Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Centenara biserică din Domnești de Sus

Centenara biserică din Domnești de Sus

Galerie foto (12) Galerie foto (12) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 15 Iun, 2021

Un veac. Atât împlinește în acest an biserica actuală a Parohiei Domnești de Sus, cu hramurile „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, din Protopopiatul Curtea de Argeș, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. O sută de ani, dintr-o istorie milenară a unei comunități cu rădăcini în negura începuturilor. Istoricii au căzut de acord că aici au trăit oameni chiar înainte de voievodatele lui Litovoi și Seneslau, adică pe timpul stăpânirii romane.

Prof. dr. Petre Ionescu Muscel vorbea în 1941 de existența unei fortărețe a lui Seneslau pe dealul cimitirului din Domnești, care ar fi străjuit drumul dintre Curtea de Argeș și Câmpulung, peste munți, spre Brașov. Documentele vechi vorbesc despre această așezare încă de la 1560 și despre numele ei, care provine de la popasul domnesc pe care îl făceau aici domnițele și olacarii pentru a-și schimba caii trăsurilor, în drumul lor spre capitala Țării Românești a vremii, și de la Râul Doamnei, care în vechime se numise Râul Negru, ce desparte așezarea în două, în care Marghita, soția lui Negru Vodă Basarab, urmărită de tătari, s-ar fi înecat.

Jertfa unui preot ctitor

Construirea bisericii sărbătorite în acest an, unul dintre cele două lăcaşuri ortodoxe din localitate, a fost începută în 1906 (cu puțin timp înainte de Răscoala țăranilor din 1907) și terminată în 1921. Principalul ctitor a fost preotul Ioan Moisescu, omul care s-a jertfit pentru ea, plecând la Domnul în ziua de 19 iunie 1919, când a fost strivit, undeva pe lângă Gănești, de o căruță răsturnată, cu care transporta produse locale spre sudul țării, unde urma să le vândă, strângând astfel bani pentru ridicarea sfântului lăcaş. Alături de el au muncit enoriași tineri, bătrâni și copii. Pictura bisericii a fost executată de Gheorghe Belizarie, din Pitești, fiul cunoscutului pictor Belizarie Paraschivescu (1846-1901), iar sfințirea ei a fost făcută în 1922, în vremea Patriarhului Miron Cristea. În acest sfânt lăcaş, care arată ca o catedrală, au slujit de-a lungul anilor, într-o continuitate firească, mai mulți preoți.

Lipită aproape de ea, înfruntă vremurile și biserica veche, cu același hram, monument istoric, aflată în prezent în conservare, în vederea unei dorite reabilitări. Ea a fost ridicată în 1828, avându-l drept ctitor principal pe „popa Moisa”, zugrăvit la intrarea în biserică, alături de familia sa, în costume specifice zonei Sibiului, de unde se crede că au venit aici locuitorii așezării, după 1760.

La Domnești, în această biserică, spre care își îndreaptă pașii localnicii, totdeauna fără oboseală, am ajuns și noi, într-o zi de început de vară, ducându-ne de mână ulițele satului din noi, ca pe niște lumânări aprinse spre casă, într-o noapte post-pandemică de Înviere. I-am trecut pragul, i-am cunoscut preoții, cu care am vorbit, înțelegând că ei sunt cărătorii de lumină pentru candelele aprinse în inimile noastre. Și că într-un asemenea moment aniversar, tot ei se fac lumină, ca să vedem noi, oamenii, pe unde călcăm, de unde venim și încotro ne îndreptăm. Pentru că ei, dimpreună cu toți ceilalți preoți ortodocși care au slujit aici și care slujesc pretutindeni, zidesc frumosul din noi, prin impecabilul lor exemplu de dăruire, ctitorindu-ne catedrale sufletești, din care nu mai putem ieși altfel decât purtând în suflete o făclie aprinsă.

Responsabilitate asumată

Părintele Daniel Ionuț Moisescu slujește în această parohie din 2010, iar din 2019 este paroh. „Biserica noastră a avut o temelie mai veche. În 2019, cu ajutorul primit de la Secretariatul de Stat pentru Culte, am înlocuit vechea pardoseală cu una de marmură, deoarece existau denivelări, din cauza celor două temelii. Cu un secol în urmă, când enoriașii de aici au hotărât să extindă biserica, s-au gândit la viitor. Adică la dezvoltarea comunității și la creșterea numărului credin­cioșilor. În prezent, avem peste 300 de familii, oameni cu dragoste de Dumnezeu, foarte mândri de înaintașii lor, familii de ardeleni din Jina care, persecutați de autoritățile austro-ungare pentru că erau ortodocși, au trecut munții, stabilindu-se aici. Noi, preoții, am încercat să le întărim permanent sentimentul respectului față de înaintași, față de Biserică și de tradiții. De Sânmedru, de pildă, pe fiecare uliță, vecinii aprind focuri, care simbolizează arderea răului și pregătirea pentru iarna ce vine, cu nădejdea că primăvara va aduce prosperitate. Prin aceasta, enoriașii păstrează neștirbită și vie o frumoasă tradiție. Și tot aici, în noaptea de Crăciun, pentru că facem slujba la miezul nopții, ne colindă grupuri de copii cu Steaua, care ne aduc vestea minunată a nașterii Pruncului Iisus. Sunt aceiași copii ai parohiei care ne ajută la strană, în Sfântul Altar. Iar noi îi iubim și-i încurajăm să conserve această tradiție, pentru a păstra și întări credința noastră creștină, de sorginte apostolică”, spune părintele Daniel Ionuț Moisescu.

Toate acestea sunt nu numai o carte de vizită, ci și un element identitar al neamului nostru, mai spune părintele paroh: „În această lucrare se cuprind și cei care sunt plecați la muncă în afara țării, care de sărbători se întorc acasă pentru a petrece alături de rude și de comunitate bucuria comuniunii cu ei. Așa cum străbunii s-au trudit pentru a înălța sfântul lăcaș, la fel și noi suntem datori să îl întreținem, să îl înfrumusețăm, să-l păstrăm pentru a-l lăsa moștenire generațiilor viitoare. Ortodoxia a fost și rămâne liantul care ne ține uniți. Ctitorul bisericii actuale a ridicat și biserica veche, monument istoric, la care se vor face, în primul rând, lucrări de înlocuire a acoperișului deteriorat, la fel ca la biserica mare. Nădăjduim ca primind ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor iubitori ai casei lui Hristos să putem demara cât mai repede aceste lucrări. Desfășurăm de asemenea numeroase activități social-filantropice și culturale, colaborând în acest sens foarte bine cu autoritățile locale și cu școala. Cele trei entități sunt singurele care pot asigura viitorul comu­nității noastre rurale, pentru că, așa cum spunea și Blaga, la sat s-a născut veșnicia”.

În aceeași idee se desfășoară și catehezele cu copiii, chiar dacă o perioadă nu au mai avut loc din cauza pandemiei: „Cu siguranță, vor fi reluate de îndată ce se va putea. Slujesc aici cu un sentiment de bucurie, de împlinire sufletească, deoarece, împreună cu preotul, acum pensionar, Adrian Ionescu și cu părintele coslujitor Ovidiu Vlăsceanu, am reușit să facem ceva pentru această comunitate, pentru casa lui Dumnezeu. Trăiesc satisfacția împlinirii omului care în viață trebuie să sădească un pom, să ridice o casă și să sape o fântână. Așa și noi, preoții, ne străduim să lăsăm ceva în urma noastră”, ne mărturisește părintele paroh Daniel Ionuț Moisescu.

Un fel de înveșnicire

La Domnești domnește o pace ziditoare. Ziua îți sună în suflet ca o orgă în catedrală. Ca o chemare la reculegere. Ca o sărbătoare pascală. Întotdeauna curățită de patimi, de patina timpului. Un fel de înveșnicire plină de viață! Sau un gen anume de zidire a unui mâine, ca un dar minunat, oferit trecutului ce va veni.

Părintele coslujitor al parohiei, Marian Ovidiu Vlăsceanu, consilier cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, ne-a prezentat programul acestei importante aniversări a bisericii parohiale. „Începând cu 1 octombrie 2019, cu binecuvântarea Părintelui Arhi­episcop Calinic, am fost numit preot aici. Primul moment aniversar din acest an al comunității este cel al împlinirii unui veac de la sfințirea bisericii. Apoi, anul viitor, vom sărbători 150 de ani de existență a Parohiei Domnești de Jos, iar în 2023, comuna va împlini 500 de ani de atestare documentară. Din acest motiv, cu binecuvântarea arhierelui nostru, am demarat proiectul «Centenarul Parohiei Domnești de Sus», care însumează activități educaționale, culturale, sociale și administrativ-gospodărești. Am început în 15 ianuarie, când am serbat Ziua Culturii Naționale, omagiindu-l pe Mihai Eminescu, prilej cu care ne-am bucurat de prezența cadrelor didactice de la Liceul Tehnologic «Petre Ionescu Muscel» din localitate, de elevi îmbrăcați în costume populare, care au recitat din creațiile marelui nostru poet, de istorici și oameni de cultură. Profesorul George Baciu, poet și prozator argeșean, spunea atunci că «a trebuit să vină preoți din altă parte pentru a face cultură în Domnești», cu referire la noi, cei care slujim în parohie, dar care nu suntem din zonă. Apoi, de Ziua Unirii Principatelor Române, am organizat o zi de cateheză, după slujba pe care am oficiat-o, în care am vorbit credincioșilor despre importanța acestui act și despre necesitatea ca noi să cunoaștem istoria, să o trăim, să ne-o însușim și să o transmitem mai departe. Nici un popor nu poate trăi fără istorie. După acestea, am marcat 200 de ani de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu, din 1821. În acest sens, am colaborat cu colonelul în retragere Laurențiu Domnișoru, președintele Filialei Județene Argeș «Posada», a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, prilej cu care au fost susținute comunicări care au evocat personalitatea lui Tudor Vladimirescu. Un invitat important a fost și George Rotaru, un om pasionat de vexilologie, care a realizat o copie a steagului de luptă al lui Tudor Vladimirescu, pe care ne-a oferit-o și nouă. În acest an, vom organiza și lansări de carte, expoziții de icoane, de fotografie ortodoxă și concerte. Un proiect eparhial intitulat «Pelerinul filarmonic» implică și parohia noastră, urmând ca, împreună cu Corala «D.G. Chiriac» din Pitești, să inițiem concerte de muzică sacră, în zilele de sâmbătă și duminică, în mai multe biserici din mediul rural. Personal, sunt foarte impresionat de tradițiile locale dedicate Nașterii Domnului. Nu știam că la Domnești, de Crăciun, slujba se oficiază la ora 2:00! Am văzut însă cum credincioșii vin în Betleemul bisericii în număr mare, să se bucure de Nașterea Mântuitorului, înțelegând că Dumnezeu este în tot și în toate, printre ei aflându-se foarte mulți tineri. Oamenii aprind lumânări, cu care merg în cimitir, după care revin la slujbă. Interdicțiile de anul trecut, când slujeam singuri în biserică, ne-au întristat profund. Momentul cel mai răscolitor s-a petrecut în noaptea de Înviere, când, aflându-ne, după rânduială, în fața bisericii, vedeam credincioșii stând dincolo de poartă, descumpăniți și speriați. Iar cei care locuiesc în casele din jur așteptau cu lumânări în mâini, după garduri, să primească lumina Învierii. Durerea mă apăsa. Parcă nu mai aveam cui să spun «Veniți de luați lumină!» Cât de tare să fi strigat să se fi auzit în toată parohia acest îndemn? Am trăit un moment pe care nu aș vrea să-l mai cunosc vreodată”, ne-a mărturisit părintele Vlăsceanu.

Așa ni s-a revelat nouă, în Parohia Domnești de Sus, într-o zi de vară, lucrarea cărătorilor de lumină ai candelelor din noi, și faptul că Ortodoxia este chiar firea noastră. O „intersecție” ontologică, în care ne întâlnim cu Dumnezeu și cu sinele nostru.

 

Citeşte mai multe despre:   Biserici din Romania