Cetatea Sighişoara, o călătorie cu farmec în timp

Sighişoara este un punct de referinţă pe harta turismului românesc. Cetatea săsească construită în secolul al 12-lea este cea mai veche aşezare medievală locuită din ţara noastră şi printre puţinele de acest gen din lume. Dincolo de acest amănunt interesant, cetatea Sighişoarei este o oază de arhitectură medievală, aşezată într-un cadru natural ce o pune în valoare din plin. Farmecul acestui burg atrage anual sute de mii de turişti nu numai din România, ci din întreaga lume, iar festivalul medieval care se desfăşoară aici a crescut şi mai mult renumele locului. 

Din Oraşul de Jos, privirea îţi este atrasă irezistibil de zidul fortificat şi de turnurile care înconjoară cetatea situată pe înălţime. Urci şi, trecând printr-una dintre cele două porţi, intri într-o altă lume: case de sute de ani, străzi înguste cu pavaj de piatră, ziduri, trepte, un impunător turn cu ceas, acoperişuri de ţiglă şi şindrilă, obloane de lemn, geamuri şi uşi cu elemente vechi, însemne heraldice, meşteşugari cu produse autentice, restaurante ce păstrează patina timpului şi oferă meniuri asortate cu istoria. Pe scurt, edificii care au văzut nenumărate generaţii. În toate pulsează viaţa de astăzi, pentru că una dintre calităţile locului este acest amestec între traiul cotidian şi parfumul prafului istoric. Cetatea Sighişoara este un oraş-muzeu, plin de viaţă prin locuitorii săi şi prin turişti. 

Considerată cea mai frumoasă şi mai bine păstrată cetate orăşenească din Transilvania, despre Sighişoara găseşti apelative şi aprecieri superlative: „Perla Transilvaniei”, „Mărgaritarul Transilvaniei”, un „Nürnberg transilvănean”. În fapt, cetatea este un valoros complex de arhitectură militară, civilă şi ecleziastică, fiind singura cetate medievală locuită în întregime din sud-estul Europei. Din 1999, când a intrat în Patrimoniul Universal UNESCO, tot mai mulţi turişti din întreaga lume descoperă farmecul acestui vechi orăşel atât de bine conservat.

Întemeiată de saşi 

Cetatea a fost întemeiată în veacul al 12-lea de coloniști originari din Flandra, Mosela sau Saxonia, fugiți din țara de origine și ajutați cu privilegii de regii Ungariei să se stabilească între Târnave şi Carpaţi și să asigure paza graniței de est, de unde năvăleau migratorii. Acei colonişti, pe care îi ştim drept saşi, erau foarte buni meseriaşi, organizaţi în bresle, circa 19 la număr, după cum mărturisesc bastioanele şi turnurile ridicate de ei în cetate. 

Odată cu consolidarea economică şi, mai ales, în urma organizării şi întăririi breslelor, cetatea Sighişoara s-a extins, ajungând la forma actuală în secolul al 15-lea. Ridicarea zidului împrejmuitor, lung de 930 de metri, şi înălţarea turnurilor de apărare au fost sarcina breslelor mai bogate. Fortificarea a apărut ca o necesitate, în urma unei năvăliri tătare din anul 1241. Zidul s-a construit în trei etape: ceea ce s-a ridicat în secolele 14-15 are înălţimea de 3-4 metri şi prezintă creneluri prin care se putea trage cu arcul şi cu arbaleta; porţiunea de zid construită un secol mai târziu are 2 metri înălţime şi prezintă goluri de tragere şi guri de aruncare; iar porţiunea de zid ridicată după 1630 are până la 10 metri înălţime.

Pentru orice vizitator sunt deosebit de interesante cele nouă turnuri ale cetăţii, care au mai rămas, funcţionând ca mici muzee în mare parte astăzi: Turnul cu Ceas, Turnul Frânghierilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Cojocarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Tăbăcarilor, Turnul Cositorarilor, Turnul Fierarilor. 

Muzeul oraşului, în Turnul cu Ceas 

Cea mai frumoasă şi poate mai atractivă clădire este Turnul cu Ceas, pe vremuri sediul Primăriei, în care acum este amenajat Muzeul de Istorie Sighişoara. Muzeul este structurat pe şase niveluri, la etajul 5 este mecanismul ceasului, iar la ultimul nivel este balconul, pe toate laturile, din care turiştii au o vedere panoramică de neratat asupra cetăţii şi a oraşului din afară, de unde se pot face fotografii reuşite. Este singurul muzeu din ţară organizat pe verticală. Muzeul de Istorie Sighișoara deține colecții de arheologie (preistorie, daco-romană, migrații, medievală), farmacie și instrumentar medical, artă, instrumente muzicale, obiecte și unelte ale diferitelor bresle, elemente de orologerie, mobilier şi unelte de uz gospodăresc, textile, ceramică, icoane pe lemn și pe sticlă, arme albe și arme de foc, numismatică. 

Lângă Turnul cu Ceas se află Muzeul de Arme şi vechea închisoare militară a oraşului, numită şi Camera de tortură, ambele fiind expoziţii permanente ce fac parte din Muzeul de Istorie. Directorul acestei instituţii, istoricul Nicolae Teşculă, a precizat că în 2019 muzeul s-a bucurat de interesul a 227.000 de turişti, ceea ce constituie cel mai mare aflux de vizitatori din istoria sa. Anul acesta, în contextul pandemiei, vor fi mai puţini, iar regulile sunt specificate într-un comunicat al muzeului: „Accesul în muzeu va fi permis în grupuri de maximum 3 persoane, cu excepția familiilor cu 2 sau mai mulți copii, iar durata vizitei nu va depăși o jumătate de oră. Pentru a păstra regulile de distanțare în muzeu nu se vor efectua ghidaje, expozițiile fiind etichetate cu texte explicative”. Muzeul poate fi vizitat de marți până duminică, între orele 9:00 și 15:00. 

Alte obiective turistice ale cetăţii sunt: biserica ortodoxă cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, biserica fostei mănăstiri a dominicanilor, biserica evanghelică din Deal, biserica evanghelică (a leproşilor) în stil gotic, Scara şcolarilor, Gangul babelor. 

Aici s-ar fi născut Vlad Ţepeş 

La Sighişoara se află şi umbra lui Vlad Ţepeş. Sincer vorbind, mai mult a tatălui său, Vlad Dracul, care a şi locuit aici între 1431 şi 1435, când aştepta să urce pe tronul Ţării Româneşti. El fusese încoronat la Nürnberg de împăratul Sigismund de Luxemburg drept domn al Țării Românești și deţinea moşii întinse în Oltenia, în Țara Făgărașului și Almașului. Avea dreptul de a bate monedă munteană (ducaţi noi), care a circulat şi în Transilvania. Se presupune că, în perioada şederii lui aici, s-ar fi născut fiul său Vlad Ţepeş. Mitul lui Dracula este însă speculat din plin pentru amuzamentul turiştilor străini, mai ales. Casa în care a locuit tatăl lui Ţepeş este aproape de Turnul cu Ceas, o plăcuţă aminteşte aceasta, dar înăuntru este un restaurant, nu un muzeu. La etaj este amenajată o „cameră a groazei”, alimentând ideea prinţului-vampir.

Istoria ca un tăvălug 

Istoria cetăţii Sighişoara este extrem de complexă şi în acelaşi timp zbuciumată, marcată de tot felul de lupte, jafuri, asedii, incendii, epidemii şi distrugeri. În anul 1514, în timpul războiului țărănesc al lui Gheorghe Doja, țăranii din jurul Sighișoarei s-au adunat sub conducerea lui Ioan Secuiul, fratele lui Doja, intrând în Sighişoara şi omorându-l pe primar. În secolul al 15-lea, cetatea devine centrul întregii Universităţi Săseşti, căpătând şi un renume artistic, prin lucrările meşterilor şi artiştilor care lucrau altare şi picturi religioase. În 1522, s-a construit aici o şcoală. La începutul secolului 15, cetatea a fost cucerită de secui pentru opt luni, apoi a izbucnit o epidemie de ciumă, au urmat jafurile şi ocuparea cetății de către trupele imperiale ale lui Gheorghe Raț, aflate în război cu armatele de secui și turci comandate de Ștefan Bocskay, cum spun cronicile: „În puține zile, ei au golit pivnițele de vin, au pus stăpânire pe locuitori, pe femeile și copiii lor, i-au despuiat de lucrurile lor, i-au snopit în lovituri și i-au maltratat... Ei au făcut mai mult rău decât inamicii care se găseau de cealaltă parte a zidurilor”. În 1605, a intervenit Radu Șerban, care aduce regiunea Târnavelor sub controlul armatelor Țării Românești, pentru a restabili ordinea. Mânat de dorinţa de răzbunare, în 1612, Gabriel Báthory a pornit asediul asupra Sighișoarei, dar cetatea a rezistat. A urmat altă epidemie de ciumă, apoi un incendiu uriaş a mistuit 624 de case, 7 turnuri de apărare şi biserica mănăstirii. Când, în 1706, sighișorenii au refuzat să-l voteze pe Rákóczy drept principe al Transilvaniei, armatele generalului Pekri Lorincz au distrus bastionul din fața Turnului Aurarilor și o parte din zidurile vecine, distrugând astfel apărarea cetății. Au urmat alte calamități și lupte: în 1709 epidemia de ciumă a secerat peste o cincime din locuitori, adică circa 4.000 de suflete; în 1736 și 1788 au avut loc grave incendii, cel din urmă distrugând o treime din oraș; în 1771 a avut loc o inundație catastrofală care a afectat Orașul de Jos; în 1784, răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan cuprindea și iobăgimea din zona Sighișoarei. În 1849, trupele generalului Bem au asediat cetatea, dar au fost învinse de generalul şi prinţul rus Skariatin. Acesta a şi căzut în lupta de la Sighişoara, la fel şi celebrul poet maghiar Petőfi Sándor. 

După Revoluţia de la 1848, orașul a fost în bună parte colonizat cu secui. Foștii iobagi au fost împroprietăriți, iar practicarea comerțului și a meseriilor a fost liberalizată. Breslele de meșteșugari au decăzut în lipsa monopolului asupra producției de odinioară. În locul lor a apărut mica industrie, amplasată în Orașul de Jos. Fabricile textile și alimentare au înlocuit vechile manufacturi. În 1940, ceea ce mai rămăsese din bresle ca mici „corporaţii industriale” a fost desfiinţat. 

Multe dintre aceste momente din istoria cetăţii se regăsesc în exponatele, hărţile şi obiectele de artă şi de uz casnic care se pot vedea în Muzeul de Istorie al oraşului Sighişoara. Este bine ca, bucurându-ne de farmecul acestui burg medieval, să cunoaştem şi aspecte din trecutul celor care l-au construit, au muncit şi au luptat să trăiască în acest spaţiu, înfrumuseţându-l. Ei ne oferă, fără îndoială, un model de vieţuire şi de supravieţuire.