Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Chef de schimbare

Chef de schimbare

Un articol de: Nicolae Dima - 09 Mar, 2008

Un sondaj relativ recent arată că românii sunt ceva mai infideli, la toate capitolele, decât acum 20 de ani. Dincolo de faptul că-şi schimbă telefonul foarte des sau că nu ţin foarte mult să-şi păstreze marca preferată de detergent sau de alt produs casnic, în mod deosebit românii nu prea par dispuşi să-şi respecte angajamentele emoţionale şi mai ales familiale: 41% dintre bărbaţi şi 35% dintre femeile care au răspuns la chestionar au afirmat că şi-au înşelat partenerul de viaţă. Lucrul acesta în sine, deşi este evident unul reprobabil, nu ţine neapărat de o conjunctură. Dimpotrivă, 37% dintre românii întrebaţi au răspuns că nu refuză niciodată un flirt.

Desigur, o critică la adre-sa situaţiei succint descrise mai sus este previzibilă: se ştie că dintotdeauna a fost foarte uşor să iei atitudine, cel puţin verbal, faţă de incorectitudinea morală şi să-i tragi de urechi, figurat vorbind, pe cei care calcă strâmb, dintr-un motiv sau altul. Poate că este totuşi bine să privim chestiunea şi dintr-un alt unghi de vedere: să vorbim deci despre pozitivitatea schimbării. Evident, nu vom putea fi vreodată de acord cu faptul că, odată căsătoriţi, prea mulţi dintre noi nu ştiu să-şi respecte angajamentul matrimonial. Familia este o instituţie esenţială, iar dizolvarea ei îi conduce pe cei doi soţi la o mentalitate care s-ar putea denumi generic prin cuvântul „frivolitate“: eliberaţi de un angajament constrângător, ei îşi consumă cu disperare libertatea redobândită, fără să mai caute calea care, din punct de vedere spiritual, este cea dreaptă. Deci înşelarea partenerului de viaţă este un lucru blamabil şi nefericit, care dovedeşte lipsă de maturitate şi un eşec al raţiunii în faţa instinctelor.

Revenind la ceea ce este pozitiv în rezultatele sondajului amintit, se pare că este totuşi ceva de lăudat în această tendinţă de renunţare la graniţele unei mentalităţi conservative pe toate planurile. Vreme îndelungată am fost obişnuiţi să ne îmbrăcăm la fel şi să facem gesturi mecanice. Egalitarismul comunist a reuşit performanţa de a încălţa un întreg popor cu acelaşi fel de pantofi şi de a-i face pe toţi să meargă teleghidaţi în aceleaşi locuri pentru a-şi petrece vacanţele. Toţi aveau acelaşi fel de automobil şi toţi mâncau acelaşi fel de salam. Mi-a fost teamă, la propriu, că nu vom reuşi nicicând să ieşim din nevoia de a avea şabloane, de a-i lăsa pe alţii să gândească în locul nostru. Păguboasa mentalitate datorită căreia românul stă la un loc de muncă prost plătit, dar sigur, pare a fi înlocuită din ce în ce mai hotărât de ideea de a schimba locurile de muncă în funcţie de interesul personal. Progresul - cel puţin conform manualelor de economie - vine din conştientizarea faptului că cel mai important lucru este să produci şi să-ţi vinzi eficient marfa. Şi este esenţial să priceapă fiecare român că are o importantă marfă de vânzare, chiar dacă aceasta nu este decât forţa propriilor sale braţe.

Probabil că dinamica migraţiei şi contactul cu stilul de gândire vestic au modificat substanţial mentalităţile româneşti. Este bine că ne-am obişnuit să ne arătăm nemulţumirea faţă de servirea nepoliticoasă din magazine, faţă de orice fel de serviciu prost prestat sau faţă de ceea ce angajatorul ne oferă la schimb cu devotamentul nostru. Odată ajunşi în punctul acesta, de un singur tip de confuzie trebuie să ne ferim: să nu tratăm oamenii ca pe simple obiecte. Dacă nu ne place maşina românească, o putem schimba cu una străină, iar dacă nu suntem mulţumiţi de televizorul cumpărat acum trei ani, îl putem schimba foarte uşor. Dar dacă nu ne place omul de lângă noi, nu putem pur şi simplu să-l aruncăm ca pe un tricou uzat sau ca pe o perie de dinţi prea mult folosită. E bine, deci, că ştim să schimbăm în bine lucrurile din viaţa noastră care trebuie îmbunătăţite. Dar să nu ne facem că nu observăm cum obsesia de a ne simţi bine întotdeauna şi cu orice preţ loveşte adesea în oamenii de lângă noi.