Clubul iubirii într-o familie cu şapte copii

Duminica părinţilor şi copiilor, sărbătorită anul acesta la 5 iunie, reprezintă o sărbătoare în plus pentru părintele Gheorghe Costea, parohul Bisericii „Sfântul Ilie”-Grant din Bucureşti, şi pentru doamna preoteasă Mariana Alina Costea, întrucât îşi vor boteza cel de-al şaptelea copil, pe fetiţa Antia. 

Cei mai mulţi oameni din zilele noastre consideră că a avea mulţi copii ar însemna o viaţă cu multe greutăţi şi că nu s-ar putea descurca financiar, că nu le-ar plăcea să aibă atâtea responsabilităţi cotidiene. Nu la fel gândesc părintele Gheorghe Costea şi soţia sa, ba chiar au de gând să „înmulţească Ortodoxia” în continuare. Îşi amintesc de formula aceasta pe care, în anii 2009-2011, Preasfinţitul Părinte Episcop Gattas Hazim o spunea despre ei când aveau doar trei copii, în perioada amintită părintele Costea fiind preot misionar în Damasc.

Să facem prezentarea familiei: Emilian are 12 ani, un preadolescent înalt şi subţire, cu o frizură fotbalistică, adoptată în ton cu marea lui pasiune, fotbalul. Face antrenamente serioase, merge la club după cursurile şcolare. Iosif va împlini în vara aceasta 11 ani şi este mai pasionat de baschet, dar merge de curând şi la lecţii de chitară. Anisia, cea mai mare dintre fetele familiei, are 9 ani, două codiţe frumoase de culoarea grâului şi nişte frumoşi ochi albaştri. Este foarte serioasă şi grijulie, atentă la nevoile fraţilor, spune mama ei. Merge la balet, la vioară, la cor şi poartă sus „standardul feminităţii”, cum i-a definit comportamentul naşul ei. Rafail are 7 ani, ştie că are nume de arhanghel şi îi place acest lucru. Iustinian are 5 ani, fiind ­născut în anul când Patriarhia îl omagia pe Patriarhul Justinian, un motiv în plus pentru care a primit acest nume, dar şi în amintirea unchiului său Iustin, care a ales calea monahismului în Muntele Athos. Este un copil îndrăzneţ şi iubitor. Cât stăm de vorbă cu părinţii şi cu ceilalţi fraţi în curtea bisericii, apare, spre mirarea ­tatălui său, cu un pumn de bomboane şterpelite din vasul special păstrat în biserică, din ­care se oferă copiilor după Împărtăşanie. Ariadna, de 2 anişori, se ţine şi ea după mingea fraţilor mai mari, spre bucuria tatălui: „Încurajez şi fetele spre fotbal, ele au şanse mai mari să ajungă în lotul naţional pentru că sunt puţine”. Despre micuţa Antia, al cărei nume l-a ales mămica ei ­căutând îndelung în calendar, nu prea se ştie cu cine va semăna.

Sfântul Dimitrie i-a adus împreună

„Am cunoscut-o pe Alina la hramul Sfântului Cuvios Dimitrie. Ea cânta în corul Parohiei Dobroteasa, iar de acest cor se ocupa un coleg al meu de seminar. La sărbătoarea Sfântului Dimitrie, la Catedrala Patriarhală erau şi ei rânduiţi să cânte şi aşa ne-am cunoscut. Ne-am căsătorit pe 1 februarie 2009”, povesteşte părintele Costea. Dacă părintele Gheorghiţă provine dintr-o familie numeroasă, fiind băiatul cel mai mare din cei cinci fii ai părintelui Tănăsache Costea, în schimb, preoteasa Alina mai are doar un frate. Poate de aceea şi-a dorit mereu să aibă mulţi copii. A terminat facultatea în cadrul ASE și are un masterat în acelaşi domeniu, iar o vreme a lucrat într-o corporaţie multinaţională.

„Copiii te fac să uiţi grijile la uşă”

O întreb pe frumoasa preoteasă dacă este greu să fie mama atâtor copii şi îmi răspunde: „La primii doi a fost mai greu, acum însă nu mai e așa greu. Greutatea constă mai mult în faptul că au activități multe de făcut după ce ies de la şcoală şi alergăm toată ziua cu ei. Dar altfel, în casă nu e nici o greutate, e frumos, și cei mai mari chiar au grijă de cei mici. Amândouă bunicile fac mâncare, iar ei nu sunt nişte copii care să nu te lase să faci treabă, sunt foarte înţelegători. De multe ori chiar mă ajută la treabă. Indiferent ce te tulbură pe drum, când intri pe ușă e o bucurie, indiferent că ei se bat, că fac nebunii sau se joacă, e o mare bucurie. Ei te fac să-ți lași grijile la ușă”. Apropo de mersul la multiple activităţi extra­şcolare, în casă există un program mare prins pe perete, cu orarul zilnic şi traseul fiecărui copil.

Dacă tatăl copiilor ţine neapărat ca fiecare copil să aibă în formarea lui, pe lângă învăţătură, şi practicarea unui sport, în schimb, mama îşi doreşte mult ca ei să citească, să nu stea în timpul liber cu ochii în telefoane şi tablete. Are o întâmplare amuzantă de povestit: „La un moment dat, înainte de naşterea Ariadnei, dându-mi seama că nu mai am timp şi pentru mine, dar şi pentru că vreau neapărat ca cei mici să citească, să aibă şi cultură generală, am instaurat regula să citim cu toţii în fiecare seară de la 20:00 până la 20:45. În prima seară toată lumea era cu o carte în ­mână şi citea. Eu eram fericită că în sfârşit citesc, deşi era atâta linişte că ne auzeam şi gândurile. Apoi s-a auzit Iosif: «Vai, câte litere are cartea asta, câte cuvinte, câte pagini! Nu pot să citesc tot, sunt multe tare...» I se pare tare greu, nu are răbdare să citească. M-a întrebat zilele trecute ce se întâmplă dacă ia «B» la evaluarea naţională? I-am spus că va citi o săptămână. S-a cam speriat. Dar dacă ia mai puţin şi nu-i dau voie să se uite pe tabletă toată vara i se pare mai uşor decât să citească o săptămână. Şi am ţinut regula cu lectura din fiecare seară un an întreg. Eu ţin mult să citească, să adoarmă seara devreme şi să nu se joace mult pe calculator”.

Există şi prilejuri cu care se reuneşte întreaga familie Costea lărgită, cuprinzând şi bunicii, dar şi familiile fraţilor părintelui Gheorghe Costea. În iulie anul trecut au fost chiar toţi, inclusiv fratele de la Athos, acum părintele ­Proclu, care ajunsese în ţară pentru nişte acte. „Am mers cu toţii la Neamţ, de unde provine mama, unde ne petreceam vacanţele când eram mici”, povesteşte părintele Gheorghe Costea.

Tradiţie de familie

Cât despre mersul în vacanţe, este o tradiţie a familiei să meargă o săptămână la mare, într-un loc cu regim all-inclusiv, sistem care îi ajută mult pe părinţi, ei aleg mâncarea de la început şi se aşază la masă toţi deodată. Au o maşină mare, un multivan cu opt locuri. „Când mergeam la mare cu primii trei copii eram liniştiţi, erau foarte cuminţi, stăteau pe păturică, nu plecau fără noi ­nicăieri. Când a apărut Rafail, era să-l pierdem”.

Dusul copiilor la cursurile de după şcoală este mai mult sarcina tatălui, care consideră că această preocupare pentru cultivarea diverselor talente şi aptitudini ale lor este cea mai bună investiţie pe care ei o pot face pentru copiii lor. Cu Emilian merge mama lui duminica dimineața la competiţii, iar cât durează meciul, mămica poate participa la slujbă, pentru că există o biserică în baza sportivă a FCB. Şi bunicii se implică în aceste drumuri cu nepoţii. Se mai întâmplă uneori, destul de rar, şi mici „accidente”, cum a fost atunci când pe Rafail l-au lăsat la şcoală o oră şi jumătate. Venise un meşter să facă revizia instalaţiei de gaze şi toată lumea s-a concentrat pe aceasta. Dar copilul nu s-a impacientat, a fost dus de portar în şcoală şi a aşteptat acolo până au ajuns părinţii.

În pandemie au avut mare noroc că au putut să iasă prin curtea casei şi a bisericii, iar tatăl şi cei mai mari s-au plimbat în grup cu bicicletele. Pe de altă parte, doamna preoteasă spune: „Nu l-am văzut niciodată mai mult timp acasă pe soţul meu ca atunci!”.

Copiilor nu pare să le lipsească ceva, sunt veseli, zglobii şi bucuroşi. Doar Anisia a avut de curând o mică problemă: şi-a dorit un ­animal de companie, mai ales că o colegă are câte unul în fiecare cameră. Mama i-a explicat că, ­fiind singură la părinţi, fetiţa aceea simte nevoia unei companii. Până la urmă, au cumpărat un iepure, dar se cam plictiseşte ­bietul iepuraş, pentru că Anisia are toată ziua teme de făcut sau cursuri de balet, canto şi vioară.

„Am intensificat rugăciunea”

Dacă această familie este bine­cuvântată, acesta este şi rodul unei vieţi de permanentă legătură cu Dumnezeu. De vreo cinci ani în Biserica „Sfântul Proroc Ilie” din cartierul Crângaşi se săvârşeşte zilnic Sfânta Liturghie, de la 5:30 dimineaţa. „Când au început acest program, cu părintele Tănăsache Costea şi părintele ­Petre Comşa, slujba începea la ora 6:00. Au cerut însă credincioşii să facem mai dimineaţă pentru a avea timp să meargă şi la serviciu după aceea. Şi chiar avem zilnic în jur de 30-40 de persoane, inclusiv câţiva copilaşi. S-a întâmplat ca într-un an, în ziua de luni, să aibă amândoi de ţinut cursuri la Facultatea de Teologie, aşa că slujeam eu, dar de la 5:30, ca să pot duce apoi copiii la şcoală. De când sunt paroh, de anul trecut, începem la 5:30 în cursul săptămânii de lucru, iar sâmbăta de la 7:00 şi duminica de la 7:30. În perioada aceasta slujim prin rotaţie, cu părintele Tănăsache, părintele Petre fiind plecat la Muntele Athos”, precizează părintele Costea, care subliniază rolul fundamental al rugăciunii: „Sunt anumite lucruri în care nu poți să reușești decât cu ajutorul rugăciunii. De exemplu, fără rugăciune nu poţi să fii liniştit şi calm cu copiii tăi. Apoi, au fost momente când a trebuit să intensificăm rugăciunea chiar înainte să rămân aici la parohie, pentru că eu, din 2011, din cauza situaţiei din Siria, unde nu mă puteam duce, eram doar îmbisericit aici. Din 2021 s-a hotărât numirea mea ca preot paroh”.

Fotografie de grup

Facem fotografia de grup pentru ziar a familiei cu şapte copii. Plecăm din curtea bisericii, care este lipită de cea a casei parohiale, cu un sentiment că am întâlnit şi oameni fericiţi. Am certitudinea că dragostea din această familie merge de la unul la altul ca o minge de fotbal, se transformă apoi în vioară, dansează în paşi de balet şi se preface în orice visează fiecare copil al familiei. Părinţii, ca nişte antrenori cu mult tact şi disciplină, au mereu grijă ca mingea aceasta invizibilă, dar reală, să nu se spargă, să nu se piardă. Antrenează cu răbdare şi iubire, aşteptând cu nădejde micile şi marile meciuri ale vieţii. Finanţatorul clubului este Însuşi Hristos.