Copiii au de multă vreme un loc aparte în Biserica „Sfântul Silvestru” din Bucureşti, poate chiar dinainte de păstorirea părintelui profesor Constantin Galeriu în această parohie (1973-2003). Părintele Galeriu a avut şansa, dar şi puterea ca, după 1989, să contribuie substanţial la dezvoltarea noii dimensiuni pe care a dobândit-o cateheza pentru copii prin ora de religie introdusă în şcoli, fiind chiar primul profesor de metodica predării religiei.
Urmaşii părintelui Galeriu în slujirea la parohie se străduiesc să acorde cel puţin aceeaşi atenţie copiilor, în primul rând prin derularea programului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, iniţiat de Patriarhia Română, dar şi prin alte programe şi activităţi la nivelul parohiei. În cadrul programului catehetic s-au organizat cele două grupe de vârstă: grupa 9-10 ani, coordonată de diac. Constantin Lazăr, şi grupa 11-12 ani, coordonată de psaltul Emil Pârlea. Dar sunt şi copii mai mici, chiar preşcolari, atraşi de activităţile acestui program, dorind să participe alături de fraţii sau prietenii mai mari.
Programul catehetic vine în completarea orei de religie pe care copiii o au la şcoală. Completarea nu vizează atât cunoştinţele teoretice, cât dobândirea unor deprinderi creştineşti. De aceea programul se desfăşoară chiar în biserică, deşi pe unii adulţi care intră în biserică şi doresc să se roage câteva clipe în tihnă îi cam tulbură freamătul şi izbucnirea vocilor celor mici care se grăbesc să răspundă – şi o fac energic, atunci când li se pune o întrebare – sau se adresează ei cu o nelămurire coordonatorului lor. Însă binefacerea ce se revarsă, pe de o parte, asupra copiilor, iar pe de altă parte, prin prezenţa lor, asupra Bisericii, este incomparabil mai mare decât deranjul pe care l-ar simţi unii dintre cei care vin în biserică, fiecare cu necazurile şi grijile lui, tocmai la ora la care se desfăşoară o cateheză pentru copii. De fapt, catehizarea copiilor în biserică este o retrăire a vremurilor în care stră-străbunicii noştri învăţau literele şi cititul după Ceaslov, chiar înainte de apariţia primelor Bucoavne (Abecedare), şi acest lucru îl făceau în tinda bisericii.
Noi, slujitorii Bisericii, ne bucurăm văzând dragostea cu care părinţii şi bunicii îşi aduc odraslele la orele de cateheză, pentru că în aceste ore avem posibilitatea să sădim în inimile şi sufletele lor cuvântul dumnezeiesc, din paginile Sfintelor Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi. Şi am dori să vedem cuvintele semănate de noi rodind însutit. Însă numai Dumnezeu este cel „Care face să crească” (1 Co. 3, 7)!
Răsplata pe care noi am putut să o acordăm pentru receptivitatea şi roadele de până acum ale copiilor merituoşi a fost un pelerinaj la mănăstirile Cernica şi Pasărea şi la Schitul Găneasa, în ziua de 9 aprilie, pe de o parte pentru că era săptămâna „Şcoala altfel”, pe de altă parte, pentru că în acea săptămână l-am prăznuit pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. S-au format trei grupe de copii: mare, mijlocie şi mică. Primele două au fost supravegheate în mod direct de cei doi coordonatori de grupă ai programului catehetic, iar cea de-a treia de diac. Adrian Argintariu, coordonatorul serviciului misionar al parohiei.
Ne-am adunat cu toţii în Biserica „Sfântul Silvestru” la ora 8 dimineaţa şi am început cu o rugăciune pentru binecuvântarea călătoriei. Şi-am pornit! Până să ajungem la Mănăstirea Cernica, diac. Constantin le-a citit copiilor viaţa Sfântului Calinic, urmând ca ei să descopere când vor fi ajuns la mănăstire unele dintre lucrurile despre care au auzit citindu-li-se. Astfel, au regăsit, îndată după intrarea pe poarta mănăstirii, Fântâna turcului; apoi în biserica mare mormântul iniţial al Sfântului Calinic, în pridvor; apoi racla cu sfintele sale moaşte, în pronaos; şi racla cu moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe. Fiind slujbă, n-am zăbovit prea mult în biserică, pentru a nu deranja; ne-am îndreptat către ostrov. Am văzut mica şi eleganta biserică din cimitir, închinată Sfântului Nicolae, şi pe cea mare, care e încă în construcţie. Am zăbovit câteva clipe şi la mormântul părintelui profesor Dumitru Stăniloae şi am încercat să le spunem, pe măsura puterii lor de înţelegere, că, după cum avem noi lângă Biserica „Sfântul Silvestru” mormântul părintelui Constantin Galeriu, aşa şi cimitirul de la Cernica se bucură de mormântul părintelui Stăniloae. Am rămas surprinşi când una dintre fetiţe, ce-i drept, din grupa mai mare, a remarcat că numele părintelui este greşit încrustat pe cruce! Mai auzise despre părintele, la şcoală, de la profesorul ei de religie.
După o plimbare pe malul lacului, ne-am îndreptat către Mănăstirea Pasărea. Pe drum le-am povestit copiilor câte ceva din istoria acestei mănăstiri. Am început tot cu biserica mare, ca şi la Cernica, iar copiii au remarcat similitudinile de formă şi aranjare a bisericii.
Ne-am închinat la toate icoanele şi la sfintele moaşte, apoi fiecare copil a ţinut să scrie, pe masa special amenajată, câte un pomelnic. Unii dintre cei mai mari s-au străduit să nu uite să-l treacă pe nici unul dintre colegi pe pomelnic şi au avut nevoie de o a doua filă. Cei mici nu s-au lăsat mai prejos şi au scris şi ei, aşa cum s-au priceput, pomelnicele lor. O să cam aibă bătaie de cap părinţii mănăstirii când le vor pomeni! Chiar dacă, probabil, n-au făcut decât să-i imite pe cei mai mărişori, este un lucru extraordinar ca un copil de 5-6 ani, aflându-se într-o mănăstire, să se străduiască să scrie pe un pomelnic numele său, ale părinţilor, ale fraţilor şi ale bunicilor.
Am fost apoi prin ateliere. Copiii au rămas minute în şir cu ochii aţintiţi la ciocănelele şi dăltiţele cu care maicile modelau foile de argint pentru raclele în care vor fi puse sfinte moaşte; la fel şi la maşinile de brodat veşmintele preoţeşti. Cu greu am putut să-i desprindem din ateliere, doar cu promisiunea că vom merge să vedem şi animalele mănăstirii. Şi, deşi începuse să picure, nu s-au lăsat până ce nu au văzut şi viţeluşii, şi purceii, şi întreaga gospodărie.
Popasul următor a fost la Schitul Găneasa, închinat Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. O biserică nouă, mai mică decât cele din mănăstirile prin care trecusem, amplasată pe o margine de deal care se pogoară către lac. Frumoasa pictură ce o împodobeşte ne-a oferit prilejul să facem o recapitulare a modului în care sunt poziţionate icoanele pe catapeteasmă şi, cu cei mai mărişori, chiar în naos. S-au bucurat apoi alergând de jur împrejurul curţii amenajate pe panta care coboară spre lac.
În fine, am ajuns şi în pădurea Pustnicul, pe malul celălalt al lacului de la Mănăstirea Pasărea. Atracţia a fost parcul de joacă cu tobogane şi leagăne, după care am umblat prin pădure şi-am cules flori, fiecare pentru mama, bunica, mătuşa sau pentru cine-l aştepta acasă.
Deşi ne-am înapoiat la Biserica „Sfântul Silvestru” cu ceva timp mai devreme decât ne propuseserăm şi îi anunţaserăm pe părinţi, i-am găsit pe aceştia deja acolo, aşteptându-şi cu nerăbdare copiii. Se pare că pentru unii dintre părinţi a fost prima oară când şi-au lăsat o zi întreagă copiii să plece fără ei. Coborând din microbuz, fiecare îşi aranja cât mai bine buchetul de flori pe care îl avea de oferit celor care îl aşteptau. Însă floarea cea mai frumoasă au oferit-o toţi aceşti copilaşi Maicii Domnului. Deşi obosiţi după o zi de excursie, probabil şi înfometaţi, deşi nerăbdători a le povesti părinţilor despre ceea ce-au văzut şi făcut, au mai zăbovit alături de noi şi ne-au tras pe noi slujitorii, după ei, în faţa icoanei Maicii Domnului, spre a-i mulţumi pentru ziua minunată, pentru călătoria binecuvântată şi întoarcerea în pace, cu sănătate şi cu bună-sporire.
