Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Crucea de la Coslogeni, care s-a făcut ușă de altar

Crucea de la Coslogeni, care s-a făcut ușă de altar

Galerie foto (28) Galerie foto (28) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 06 Ian, 2022

O cruce de piatră, care se face pe sine ușă de altar, probează cu prisosință ceea ce spune Sfântul Isaac Sirul: „Crucea este poarta tainelor”. Dar nu numai atât. Când este asumată de credincios, devine „puterea lui Hristos care poate transforma lumea în paradis”, cum o definea părintele Dumitru Stăniloae. Sau „unirea Dumnezeirii cu omenirea”, cum atât de plastic îi exprima forța părintele Nicolae Steinhardt. Cu certitudine, într-una dintre aceste definiții, sau în toate trei, se încadrează și „Crucea de leac” de la Coslogeni, în jurul căreia credința a luat chip de mănăstire și mână vindecătoare.

Se deschisese parcă cerurile și, într-un noiembrie, prevestitor firesc de apropiate și inevitabile ninsori, Dumnezeu ne mai dăruise în bunătatea Lui o zi de vară fierbinte, ostoitoare și plină de speranță și zâmbet. Ca o mângâiere pentru prezentul nostru sumbru, bântuit de boală, înstrăinare și egoism, pe care trebuie să-l trăim de ceva vreme, cu masca pe figură și cu o nefirească resemnare. Exact în acea zi, însoțiți de părintele protopop de Călărași, Viorel Dinu, am vizitat Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”, din marginea satului Cos­logeni, comuna Dichiseni, județul Călărași, așezământ sprijinit cu umărul pe Brațul Borcea, între orașele Călărași și Fetești, din Episcopia Sloboziei și Călărașilor. Loc de legendă, luminos și primitor unde, de crezi, te poți vindeca, dospind la temelia crucii de piatră de aici lacrimile suferințelor, purtându-ți în spinare tot ceea ce nu-ți convine, tăindu-ți voia și îngenunchind în rugăciune pentru a-ți descoperi în cele din urmă calea de urmat. Adică voia inimii, peste care se așază Crucea Domnului, care pulsează adevărata viață.

Legendă și realitate

Legenda spune că această cruce de piatră, vindecătoare, care în timp s-a prefăcut pe sine ușă împărătească de altar, nu poate fi urnită decât numai cu puterea Domnului. Ea datează din 1734, de pe vreme domnitorului Constantin Mavrocordat. Despre ea, tradiția locului spune că în timp ce era transportată cu un car spre Fetești, din cauza greutății, căruța a cedat în plin câmp, iar crucea nu a mai putut fi urnită din loc nici cu cinci perechi de boi. Din clipa în care, întocmai ca la Mănăstirea Dervent din județul Constanța, s-a aflat că un copil mut care păzea o turmă de oi, atingându-se de ea, a început să vorbească, credincioșii nu au încetat să o venereze. Chiar și astăzi, mulți spun că sfânta cruce ar fi crescut din pământ și că a fost o perioadă în care a fost legată cu lanțuri pentru a-i potoli înălțarea; că din ea izvorăște mir și că doar cei cu credință își află vindecarea în preajma ei. Crucea este plină de inscripții în slavona veche, deslușite doar în parte, din care s-a aflat că a fost comandată de domnitorul Constantin Mavrocordat în cinstea Cuvioasei Parascheva.

Vestea că era o cruce făcătoare de minuni, care atrăgea credincioși din toată țara și că de sub ea izvora apă tămăduitoare, a alertat fostele autorități comuniste, care au încercat să o facă dispărută. Însă nimeni nu s-a putut opune voii lui Dumnezeu. Chiar și buldozerele au cedat când s-a ordonat scoaterea ei din pământ. Sfințenia crucii arăta că nu trebuie mișcată din locul acela. Se spune chiar că un bărbat „nedus la biserică” ar fi paralizat pe loc în timp ce lucra la dislocarea ei. Încă de prin anii ´70 ai secolului trecut, crucea de leac era totuși protejată de credincioși într-un mic paraclis. Între 1990 și 1993, creștinii au ridicat în jurul ei un lăcaș de închinare și slujire, cu sprijinul părintelui paroh din satul Coslogeni. Mai târziu, în 2003, la cererea lor, vrednicul de pomenire Damaschin, Episcop al Sloboziei și Călărașilor, a rânduit ca locul binecuvântat de Dumnezeu să fie transformat în schit de călugări.

Prin strădaniile obștii și aportul financiar al domnului Ștefan Poenaru, membru al Adunării eparhiale a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, precum și cu sprijinul domnului Nicolae Dragu, primar al municipiului Călărași la vremea aceea, la puțin timp de la data înființării schitului, a fost ridicată o frumoasă biserică din lemn, în stil maramureșean, cu hramul „Înăl­țarea Sfintei Cruci”, pictată de Marian Nan, un artist din Călărași. A fost introdusă apă potabilă și s-a făcut conectarea la rețeaua de curent electric. În 2006, i-a fost rânduit și un stareț în persoana părintelui Lucian Ciolovic, iar în anul 2010, cu binecuvântarea Preasfin­țitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, schitul a fost ridicat la rangul de mănăstire de călugări cu viață de obște, pentru ca în 2012 să i se adauge și un impunător corp de chilii.

Loc tainic, vindecător

Astăzi, ca și atunci când a început să fie venerată, „Crucea de leac” de la Coslogeni atrage numeroși pelerini, credincioși care vin în fața ei să se descopere pe sine, să-și pună ordine în viață, să se vindece de neputințe, de încercări, oameni care suferă dezamăgiri, neîmpliniri, ființe ignorate de semeni, care încearcă să descopere forța ascultării duhovnicești care, chiar înainte de tălmăcirea ei, îi face deja înțeleși. Un alt fel de convertire la realitate și adevăr, de „conectare” la un univers spiritual, spre care îi atrage atât curiozitatea, cât și nevoia de a-L descoperi pe Dumnezeu în toată neîncrederea, îndoiala și rătăcirea cuibărită în sufletele lor. Și, aici, la Coslogeni, încep să-L descopere și să-L audă pe Creator cum strigă că există. Cum îi cheamă.

Locul în sine pare a fi fost ales în mod tainic pentru vindecare. Ceva din jur-împrejurul lui și el însuși exprimă taină: apa tămăduitoare izvorâtă de sub cruce, captată astăzi într-un aghiasmatar de la intrarea în mănăstire; movila din spatele așezământului, despre care domnul Florin Rădulescu, șef serviciu la Muzeul Municipal Călărași, ne spune că, nefiind scanată, nu se știe exact de ce natură este, dar că poate fi „mormânt al populațiilor migratoare, ca și cea de la Mangalia, Gur­bănești, ori ca acelea din Bulgaria, sau semn al delimitării de moșii”; Sfintele Liturghii și Sfintele Masluri. Părintele protopop al Călă­rașilor, Viorel Dinu, a aflat de la localnici că movila ar fi groapă comună în care ar fi fost înhumați cu secole în urmă bolnavii de ciumă din satele din zonă. Indiferent ce este, movila adâncește și mai mult taina crucii de piatră de la Coslogeni, care s-a înfipt lângă ea și care, după secole, s-a făcut pe sine ușă de altar, fiind astăzi martoră și deschidere spre taina din sine a fiecăruia dintre cei care se roagă prezenței ei.

Părintele Lucian Ciolovic, starețul mănăstirii, venit aici în 2006 dintr-un alt lăcaș de taină al eparhiei, Hagieni, ne mărturisește că obștea numără astăzi doar doi viețuitori și că, așa puțini cât sunt, țin cu strictețe canonul: „Ne ocupăm zilnic cu rânduiala liturgică și cu celălalte ascultări gospodărești. În jurul acestei cruci s-au petrecut și se petrec minuni. De aceea i se mai spune și «crucea de leac». Creștinii vin să se închine ei cu multă credință și speranțe de vindecări trupești și sufletești. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al Sfintei Cruci, mulți dintre cei care s-au rugat aici și-au găsit liniștea, după cum mi-au mărturisit. Sunt femei care au născut prunci după ce s-au rugat la Maica Domnului și la această «cruce de leac». Pentru noi, călugării, a ne nevoi aici în marginea lumescului nu este o povară, de vreme ce ne-am dorit să ne închinăm viața Mântuitorului. Să facem dintr-o casă a Lui ceea ce Îi este plăcut. Asta ne-am dorit și asta am dobândit, cu toate încercările prin care trecem noi și lumea, mai ales astăzi. Fiecare dintre noi, cu răbdare și cu rugăciune, acasă, la Sfânta Liturghie, spovedindu-ne, cuminecându-ne și cerând sfat duhovnicesc, încet-încet, vom birui provocările acestui prezent. Nu știm dacă acestea sunt semne ale vremurilor de pe urmă, pentru că numai Dumnezeu știe lucrul acesta. Se observă însă că este din ce în ce mai greu, că lucrurile sunt din ce în ce mai tulburi, și de aceea acum trebuie să ne apropiem și mai mult de Dumnezeu”.

O mărturisire publică

În legătură cu lucrarea care se petrece în jurul sfintei cruci de la Coslogeni, nu putem să nu menționăm mărturisirea publică a unui tânăr din Constanța, făcută cu câțiva ani în urmă, care, după o viață de rătăciri și indi­ferențe, negând uneori vehement existența lui Dumnezeu, s-a întâlnit față în față cu El, în sufletul lui gol și pustiu. Exact în acest loc arid se născuse un dor, o sete fără margini de a-L cunoaște, căci Îl descoperise în Psaltirea și în cartea de rugăciuni, pe care părintele stareț de la Coslogeni i le pusese în ranița de merinde, cu care mergea pe câmp cu oile așezământului. Tânărul, după mult zbucium, alesese să încerce viața de mănăstire. Viața îl ridicase, credea el, dar îl și coborâse atât de jos, încât nu-și mai regăsea sensul. Pentru că nu avea ce face toată ziua, a început să citească din Psaltire. Așa a descoperit că este o adevărată comoară de „învățături bune, care pune la îndemâna fiecăruia, după sârguința lui, tot ceea ce îi este de folos. Care vindecă rănile vechi ale sufletului și care aduce cât se poate de grabnic însănătoșirea celui de curând rănit, îngrijește pe cel bolnav și păstrează întreg pe cel sănătos”, după cum arată Sfântul Vasile cel Mare. Așa, toată necredința lui a căzut. Pentru că, întocmai psalmistului David, putea primi și el de la Dumnezeu iertare de păcate. Căci păcatul era ceva grav, și viața nu se putea pune în rânduială fără ca trecutul să fie curățat.

Tânărul nu avea să rămână, însă, multă vreme la Coslogeni. Neastâmpărul îl îndemna să caute liniștea prin alte așezăminte, căci sâmburele îndoielii nu-l părăsise definitiv, revoltat împotriva celui pe care Îl descoperise față în față, revenise inexplicabil. Gânduri de sinucidere îi măcineau încă sufletul, deși mulți dintre cei care îl cunoșteau îi spuneau „sfântul de la Constanța”. În cele din urmă, omul și-a găsit liniștea, L-a primit pe Vindecător în inima lui, și de atunci stă față cu El, și poate totul în Hristos, Care îl întărește.

După un timp, ne-am retras și noi din miezul verii din noiembrie petrecut la Mănăstirea Cos­logeni, tăcuți și împăcați cu noi înșine și cu prezentul pe care îl trăim și prin care ne purtăm propria cruce prin fiecare intersecție a lui, cu toată agoniseala vieții pusă sub umbra ei, înțelegând că „Crucea este semn de mântuire și de viață veșnică”, cum spune Părintele nostru Patriarh Daniel.

 

Citeşte mai multe despre:   Biserici din Romania  -   Mănăstirea Coslogeni