Crucea Talienilor, o punte între munte şi cer

Ca să ajungi de la apa Moldovei la cea a Bistriţei, trebuie să treci munții dinspre Suceava spre Neamț, urmând, de la Cornu Luncii și până la Borca, vestitul Drum al Talienilor. Calea, folosită din vechime pentru a ajunge din Moldova în Transilvania, a fost transformată într-un drum modern de regele Carol I, cu ajutorul muncitorilor italieni aduși special în zonă. „Talienii”, cum i-au numit localnicii acum mai bine de un veac, au croit o cale trainică, care străbate Pasul Stânișoarei, șerpuind printre versanți impunători. În semn de mulțumire pentru reușita muncii lor, sus, pe platoul cel mai înalt, au ridicat și o cruce de piatră - Crucea Talienilor. Azi, aceasta e mărturie a memoriei locului și oamenilor care au făcut posibilă trecerea prin acești munți.

August 2025. Capătul temporal al unui drum proiectat și realizat încă din vremea regelui Carol I, dar finalizat, la standarde moderne, abia acum. Drumul Talienilor, pentru că despre el este vorba, una dintre cele mai fermecătoare căi de trecere montană din România, unește azi teritoriul dispus între apa Moldovei și cea a Bistriței. Venind dinspre Fălticeni, te abați din drumul spre Gura Humorului spre Cornu Luncii, traversezi valea lungă și ordonată a Mălinilor, cu satele curate și gospodărite ca niște orășele montane, apoi urci, încet, pe curbe de nivel dispuse pe versanți, creionând serpentine spectaculoase, până sus, pe platoul din Pasul Stânișoara. Aici, din punctul de observație de lângă Crucea Talienilor ți se deschide în fața ochilor blândul lanț muntos ce desparte, asemeni unui zid natural, ținutul Sucevei de cel al Neamțului. Respiri cu toată ființa aerul tare, eliberat din plămânii brazilor, apoi cobori, urmând calea ce se mai îngustează, dar care desenează aceleași serpentine amețitoare, spre Pârâul Cârjei și Borca.

Ți-ar trebui câteva zile să faci toate opririle pe care le dorești. Calea e presărată la tot pasul de puncte din care se deschid priveliști neîntrecute. Îmbrăcați în verdele pădurii, versanții colorează orizonturi suprapuse. Soarele se joacă cu aceste contururi, creând tușe de acuarelă - când foarte vii, când estompate. Fânețele eliberează miros de miere polifloră. Natura e ca o esență intensă; distilat de liniște și de frumos. Pretutindeni, toponime rezonante, martori solitari ai unei lumi cu rânduieli vechi: Arșița Rea, Valea Colibei, Piatra Rea, Bâtca Dohotarului.

Și tot pretutindeni urmele războaielor ce au marcat prima jumătate a secolului trecut: un osuar și un monument al ostașilor români, la Valea Colibei, cazematele construite sus, pe Stânișoara, de regele Carol I, parte din sistemul de apărare a țării, amintirea eroului Vasile Teodoreanu, omorât de nemți, în zilele când armata română a schimbat taberele, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Fiindcă această lungă vale a Mălinilor, ca și Drumul Talienilor, a ținut linia frontului în ambele războaie. Iar memoria locală a rămas sensibilă la aceste amintiri.

„Când eram student, urcam adesea până pe munte, cum îi spunem noi, aici, platoului pe care se află Crucea Talienilor. Era drum de piatră, greu accesibil, dar folosit de localnici pentru a trece dintr-o parte în alta. Locurile, după cum vedeți, sunt de o frumusețe rară. Mai de mult, aici, pe Stânișoara, erau multe stâne - o parte erau ale noastre, ale celor din Mălini, iar altele erau ale celor de peste munte, de la Borca. Era «raiul stânelor», așa spuneau oamenii”, povestește părintele Florin Sava, ghidul nostru pe acest drum. A copilărit în Mălini, în ograda bunicilor, și, deși a făcut Facultatea de Teologie la București, după o perioadă de opt ani în care a slujit în biserica de la Forăști, din apropiere, s-a întors în inima Munților Stânișoarei. De doi ani, e paroh la Poiana Mărului, în comuna în care a copilărit. „Pentru mine, Mălinii sunt acasă. Am crescut cu bunicii, cu tradiția mersului la Mănăstirea Slatina, în vecinătate. E locul pe care îl simt cel mai aproape”, spune părintele.

„Talienii” și trăinicia unui drum

În vechime, dintr-o parte în alta, peste munți, se trecea pe potecile cunoscute de săteni. Unele legende spun că pe ele ar fi umblat și Petru Rareș, fugind de turci, spre cetatea Ciceului, în Transilvania. Pe firul acestora avea să se contureze, la începutul secolului trecut, ceea ce astăzi cunoaștem ca Drumul Talienilor (DJ 209 B). Regele Carol I a intuit în primul rând importanța militar-strategică a acestei căi care lega Vechiul Regat de drumurile spre imperiul vecin (Imperiul austro-ungar). Așa că a dispus construirea unui drum modern pentru acel timp, bine pietruit, cu șanțuri de scurgere și, din loc în loc, a unor cantoane, în care trăiau câte două familii care munceau la întreținerea câte unei porțiuni a drumului. Construcția a durat șase ani, lucrările având loc în perioada 1896-1902. ­Proiectul a fost semnat de ingineri austrieci, iar drumul a fost realizat cu ajutorul muncitorilor italieni, cunoscuți pentru seriozitate și rigoare în abordarea construc­țiilor, aduși în Mălini de trei ­antreprenori: Albuzzi, Celante și Fondianer. Italienii proveneau din nordul Italiei, din zonele ­aflate atunci sub stăpânirea Imperiului austro-ungar.

„În 1898, antreprenorii italieni Giovanni Albuzzi şi GBA Celante au obţinut contractul pentru construcţia drumului Stânişoara-Sabasa, segment de drum ce făcea legătura între Mălini şi Borca. La 12.02.1898 cei doi antreprenori aduc la Mălini 17 muncitori italieni pentru lucrări de terasament pentru o perioadă de 6 luni, care ulterior se va prelungi. În luna aprilie a aceluiaşi an mai sunt aduşi încă 10 italieni. Cei doi antreprenori locuiau în Mălini, unde numărul italienilor ajunsese în 1898 la 46 de bărbaţi, cinci dintre ei luându-şi şi soţiile. GBA (Antonio) Celante sosise în Mălini în 1896 la vârsta de 43 de ani. Giovanni Albuzzi, în vârstă de 33 de ani în 1898, venise în România tot în 1896 împreună cu soţia sa, Natalia (23 ani) şi fiica lor de 3 ani, Valeria”, notează Dorel Bălăiță într-un studiu publicat în Anuarul Muzeului Național al Bucovinei din 2022. Tot el amintește că pentru muncitorii italieni au fost emise „mai multe piese monetiforme cu valoare nominală”. Cu aceste așa-zise monede, italienii își puteau procura alimente sau obiecte de strictă necesitate.

Rezultatul final a fost unul uluitor pentru acele vremuri - peste 55 de kilometri de drum pietruit, construit în condiții grele, cărând materialele necesare cu mare dificultate, pe distanțe însemnate. Piatra utilizată pentru drum era adusă de la Râșca, iar cea folosită pentru zidurile de sprijin, „cioplită și bătută cu ciocanul”, era adusă din munte. Noul drum, pentru care s-au cheltuit 2 milioane de lei, lega și Domeniile Coroanei, trei dintre cele 12 domenii din toată țara, instituite prin legea din 1884, aflându-se, pe atunci, în ținutul Sucevei: Mălini, Borca și Sabasa (împreună cu Fărcașa). În ediția cu numărul 148, din 1907, a ziarului „Evenimentul”, descoperită de comandorul (r) Dumitru Amariei, fost viceprimar, actualmente consilier al primarului din Mălini, în reportajul „Pe Bistrița. Din Dorna la Broșteni” se menționa: „Timp de trei ore suim pe Stânișoara, șosea în laseuri crețe, poduri și viaducturi de artă, iar în vârf un monument de piatră, sculptat de-un priceput și om de gust, pe care se citește că șoseaua Cornu Luncei-Stănișoara a fost lucrată din 1896 la 1902”. Informația e prețioasă și restabilește un adevăr istoric, drumul nefiind construit în perioada 1902-1914, așa cum a fost eronat menționat în foarte multe documente publice din ultima jumătate de secol.

Tot un maistru-zidar italian, Iacob Pizamosca, a coordonat și lucrările de construcție a Bisericii „Sfânta Treime” din Poiana Mărului, comuna Mălini, începute în anul 1921 și finalizate în 1942. Un nepot al acestui maistru, Iosif Pizamosca, încă mai trăiește și locuiește în Mălini.

„Acest drum a fost folosit și după război o bună bucată de timp. De aici de la noi, din Mălini, până dincolo, la Sabasa, erau patru cantoane, în care stăteau cantonieri - oamenii care aveau grijă de drum și de șanțuri. Eu am prins vremurile acelea, când eram copil. Unul dintre cantonieri era neam cu noi. Avea tărăboanță, îi aduceau acolo piatră tocată și când apărea o groapă el umplea tărăboanța cu piatră și se ducea să o acopere. Șanțurile le curăța tot timpul. Drumul era foarte bine întreținut, deși era drum de pământ și piatră. Înainte de război, o bună bucată de timp drumul se traversa cu căruța poștei. Se schimbau caii undeva la Văleni, iar dincolo, după ce urcau Stânișoara. Prin 1962 existau deja niște mașini carosate, curse le spuneam noi, care traversau muntele, venind dinspre Fălticeni, spre Borca”, povestește Dumitru Amariei. După 1963-1964, odată cu apariția căii ferate în zonă, pe care se căra mai lesnicios materialul lemnos din exploatările forestiere de pe Valea Suhei, drumul a fost abandonat și s-a deteriorat treptat.

În prima jumătate a lunii august a acestui an, proiectul de modernizare și reabilitare a Drumului Talienilor, început în 2020, a fost finalizat. Astăzi, șoseaua ce traversează Stânișoara dinspre Cornul Luncii, trecând prin Mălini, spre Borca este complet asfaltată și arată impecabil, ușu­rând substanțial accesul dinspre Suceava spre Neamț. Pentru economia și turismul din zonă, drumul constituie deja un adevărat catalizator, mai ales că exploatează din plin și povestea „Baltagului”, celebrul roman sadovenian, a cărui acțiune a fost deliberat proiectată de autor pe acest traseu montan pe care-l cunoștea bine. Drumul și Crucea Talienilor sunt obiective turistice de primă mână și pentru oaspeții care ajung în comuna Mălini, una ­dintre cele mai frumoase, mai bine gospodărite și mai îngrijite comune de munte din câte am vizitat în Moldova. Aici totul arată exact ca într-o cochetă stațiune turistică - drumurile comunale sunt integral asfaltate, pârtia de schi e bine întreținută, există locuri special amenajate pentru camping și rulote, foarte curate, multe pensiuni și restaurante cu produse locale, iar fluxul turistic este neîntrerupt.

Crucea Talienilor, simbol și toponim

Dar italienii nu au făcut doar vestitul drum, ci au ridicat, pe culmea Stânișoarei, și o cruce cioplită în piatră, înaltă de 9 metri, încrustată cu însemnele regali­tății române, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru că au putut duce totul la bun sfârșit. „În vârf, pe muntele Stânișoara, s-a ridicat pentru comemorare o cruce înaltă de 9 metri, minunată ca și construc­­ție, ca și concepție - după obiceiul strămoșesc”, stă notat într-un articol din ziarul „Evenimentul”, publicat în anul 1902. Crucea domina platoul montan și era loc de popas pentru călătorii care treceau dintr-o parte în cealaltă a muntelui. Localnicii i-au spus simplu „Crucea Talienilor”. Azi, numele nu mai aparține doar acestui monument, devenind, în timp, un toponim.

15 ani avea să mai stea, falnică, pe culme, această cruce. În decembrie 1917, în timpul retragerii de pe frontul din Ardeal, soldații ruși au distrus-o. „Urmele rușilor pe Stânișoara sunt revoltătoare. Frumoasa cruce de piatră din vârful Stânișoarei nu mai este, nici frumoasele cantoane de adăpost. Unde-a stat regina Maria la masă în 1915, acum vezi un murdar bordei rusesc”, scria eruditul cărturar Gheorghe Teodorescu Kirileanu, aflat în serviciul Casei Regale din anul 1906, în volumul „Martor la istoria României”.

Crucea Talienilor a fost refăcută de Primăria Mălini în 2022, pe același amplasament. Iar în imediata apropiere au fost construite, din lemn, câteva foișoare și un punct de observație, perfect integrate în spațiul natural. Trecătorii poposesc aici, la granița dintre munte și cer, să mediteze la vremurile de restriște din perioada războaielor, să admire frumusețea fără cusur a acestor munți, dar mai ales să câștige câteva momente de liniște absolută, atât de necesare în iureșul lumii în care apoi se întorc.