Ctitoria episcopului Iosif Argeşiu din satul natal

Caz aparte de arhitectură eclezială din nordul Olteniei, această elegantă biserică, aflată într-un sat de moşneni de pe Valea Lotrului, se constituie într-un interesant model de stil eclectic al începutului de secol XIX, fiindcă lăcaşul îmbină tradiţia constructivă a locului cu importurile culturale ale epocii.

Una dintre cele mai spectaculoase zone ale Olteniei, Valea Lotrului, veche aşezare, este depozitara unor comori de arhitectură tradiţională puţin cunoscute încă. Parte din această regiune, comuna Mălaia se află la 54 de kilometri distanţă de Râmnicu Vâlcea, între două lacuri de acumulare, la o altitudine de 460 de metri, fiind dominată de versanţii stâncoşi ai văii râului, ce şerpuieşte între Munţii Căpăţânii şi Munţii Lotrului. Sat vechi de moşneni, Mălaia a fost populată în secolul al XVIII-lea cu păstori refugiaţi din sudul Transilvaniei din pricina prigoanei generalului austriac Bucow împotriva creştinilor ortodocşi. Cu toate acestea, două documente de arhivă din veacul al XVI-lea atestă o şi mai mare vechime a localităţii.

Legenda întemeierii Mălaiei e comună tuturor aşezărilor de acest tip de pe Valea Lotrului. Se spune că satele Voineasa, Brezoi, Ciungetu şi Mălaia ar fi fost întemeiate de lotrii (haiducii) Voinea, Breazu, Ciungu şi Mălai. Nu e imposibil ca localnicii din Mălaia să fi avut o biserică înaintea celei de lemn ctitorite de episcopul Iosif al Argeşului aici, căci un document de la 1759 consemnează existenţa lui „popa Ilie din Mălaia”.

Ca şi biserica de lemn de la Grămeşti, cea din acest sat de ţărani liberi reprezintă un caz aparte datorită faptului că nu este zidită de localnici, ci de un înalt ierarh. Episcopul Iosif Argeşiu, originar din Mălaia, era o personalitate a epocii sale. Nicolae Iorga îl considera „cel mai vrednic dintre clericii munteni”.

Însemnările dintr-un Minei al lunii august, făcute de Doba din Romanaţi, afirmă: „La Episcopia Râmnicului era episcop Nectarie şi la Episcopia Argeşului era episcop Iosif, episcop ce se cheamă Lotrean, ales şi de bun neam, om sfinţit, ales, drept şi smerit”.

O copie după pisania originară a bisericii de lemn din Mălaia, pictată deasupra uşii ce desparte pronaosul de naos, confirmă ctitorirea lăcaşului de către episcopul Iosif al Argeşului: „Această sfântă Biserică, cu patronagiul Sf. Erarh Nicolae şi Cuvioasa Paraschiva s-au clădit din temelie de repausatul prea sfinţia sa Iosif Arhiereu al Argeşiului în zilele blagocestivului domn Ioan Alisandru Ipsilant Voivod. În anul de la Adam 7315 (1807), iunie în 5 zile”.

La sfârşitul veacului în care fusese clădită, biserica îşi schimbă pentru prima dată înfăţişarea. E supusă la consistente lucrări de renovare şi tencuire în interior şi exterior. Importanţa lor e vădită de cea de a doua pisanie, plasată chiar la intrarea în biserică, deasupra uşii: „Această sfântă biserică cu patronagiu Sf. Ierarh Nicolae şi Sf. Cuvioasă Paraschiva s-au renovat tencuindu-se şi zugrăvindu-se în zilele Majestăţii Sale Regelui Carol I, cu binecuvântarea Prea Sfinţiei Sale Părintelui Episcop D.D. Ghenadie al eparhiei Râmnicului şi Noului Severin, cu cheltueala şi ostenelele tuturor locoitorilor, ctitori, moşneni ai Mălaiei prin stăruinţa preotului Florea Pleşoianu la anii mântuirii 1892, luna februarie, ziua 19. Zugravi Toma Cristea, Ilie Dumitrescu, C. Costescu”.

Semn al schimbării mentalităţilor dominante în epoca medievală, când zugravii îşi păstrau anonimatul, dezvăluirea numelor acestora e completată la biserica din Mălaia cu numele zidarilor, scrise pe peretele de est al naosului, în dreapta Sfântului Altar. Tencuirea şi pictarea bisericilor din lemn erau echivalente cu o nouă ctitorire.

În 1966, aflat într-o avansată stare de degradare, lăcaşul din lemn de la Mălaia e consolidat cu şase contraforţi masivi din zidărie de cărămidă, trei pe peretele de sud şi trei pe cel de nord, în scopul de a susţine elementele cosoroabei. Proiectul a fost abordat şi estetic, cu sprijinul unor arhitecţi, astfel încât se păstrează şi astăzi un monument cu o înfăţişare armonioasă, ce a dobândit, graţie ultimei intervenţii suferite, un surplus de pitoresc şi originalitate.

O arhitectură inedită

Biserica de lemn din Mălaia, una dintre cele mai mari din zonă, nu se deosebeşte totuşi structural de celelalte monumente de acest tip. E uninavată, cu plan dreptunghiular simplu şi cu absida altarului decroşată faţă de corpul principal. Construită din lemn de brad şi laric, are distribuţia tradiţională a spaţiilor de cult: pridvor deschis, pronaos, naos şi altar.

Cu dimensiuni reduse, pridvorul ei se sprijină pe patru stâlpi ciopliţi, încheiaţi cu capiteluri îmbinate în grinda ce susţine cosoroaba. Aceasta e sculptată în partea inferioară în forma coarnelor de berbec, element simbolic considerat în general a fi o emblemă a civilizaţiei pastorale. Totuşi, coarnele de berbec au şi o altă semnificaţie străveche: sunt un însemn masculin al puterii pe care civilizaţia noastră ţărănească l-a perpetuat pe întregul ei teritoriu.

Mai puţin obişnuit pentru arhitectura zonei este peretele masiv care desparte pronaosul de naos. Mica turlă octogonală cu patru ferestre înguste reprezintă un adaos mai recent. Edificiul este aşezat pe o temelie rudimentară, o talpă din bolovani de râu nelegaţi cu mortar. Acest soclu are şi rolul de a compensa diferenţa de nivel a terenului. Interesant este că, pe latura de nord, sub fereastra din proximitatea altarului, temelia e aşezată pe o veche cruce de piatră, detaliu ce aminteşte de ritualurile sacrificiale practicate în vechime de constructori.

O pictură între tradiţie şi modernitate

Cercetările efectuate la biserica de lemn din Mălaia au pus în evidenţă absenţa zugrăvelii interioare la data primei ei ctitoriri. Aşa cum se prezintă astăzi lăcaşul, pare că doar icoanele de pe catapeteasmă şi de pe uşile împărăteşti sunt contemporane cu zidirea iniţială. Realizată în manieră bizantină, pictura acestora oferă o imagine sugestivă a zugrăvelii bisericilor de sat din nordul Olteniei, încă necontaminate de influenţele occidentale din secolul al XIX-lea.

Pictura murală a bisericii e în întregime realizată în tehnica uleiului, în anul 1892. Redarea aproape realistă a portretelor, dar şi tipul de compoziţie amintesc de influenţa artei venite din Apus. Programul iconografic rămâne însă, în bună măsură, cel tradiţional. Fără să fie de o valoare artistică deosebită, pictura bisericii de lemn din Mălaia rămâne purtătoarea unei certe valori documentare. E de remarcat combinaţia dintre sugestiile occidentale şi stilul rural, uşor stângaci, al epocii. Pe zidurile exterioare ale bisericii se mai păstrează o singură scenă pictată, la nord de altar: Sfântul Gheorghe ucigând balaurul.

Biserica de lemn din Mălaia se constituie astfel într-unul dintre cele mai semnificative cazuri de stil eclectic prezent în lăcaşurile de cult din Oltenia de Nord. Pe lângă indiciile privind evoluţia mentalităţilor în zonele rurale profunde ale Munteniei, monumentul oferă un captivant material de studiu privind procesul treptat de asimilare a importurilor culturale venite pe substratul tradiţional, începând din secolul al XIX-lea.