Pe coama dealului vestic al satului Hărpăşeşti, comuna Popeşti, judeţul Iaşi, stă mărturie vremurilor demult trecute biserica ctitorită de Gheorghe Alexandru şi Maria Mavrocordat în anul 1833. Companion îi este un turn din cărămidă, ultima rămăşiţă a conacului boieresc care l-a găzduit vreme de câteva săptămâni şi pe domnitorul Grigore Alexandru Ghica. Biserica are hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena”, iar printre obiectele de cult rămase de la ctitori se numără şi Sfintele Vase pe care părintele Adrian Nechita le foloseşte duminică de duminică.
Înconjurată de unul dintre cele două cimitire ale satului, biserica închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena stă de strajă pe unul dintre dealurile aşezării moldoveneşti a cărei istorie se pierde în negura vremii, prima atestare documentară datând din anul 1488. Câteva veacuri mai târziu, pe moşia ajunsă în proprietatea familiei Mavrocordat se construiesc o biserică şi un conac. Sfântul lăcaş a fost ridicat în 1833, ctitori fiind Alexandru Gheorghe şi Maria Mavrocordat, ale căror morminte le regăsim în pronaosul bisericii. „Biserica este zidită din piatră și cărămidă, cu șarpanta în două ape și învelită cu tablă. Este în formă de navă, cu absida altarului arcuită”, spune părintele Adrian Nechita, parohul din Hărpăşeşti, comuna Popeşti, judeţul Iaşi.
Intrarea se face prin pridvor, de unde se urcă pe o scară interioară din lemn în turnul de apus în care se găsesc clopotele. Pridvorul este separat de pronaos printr-un perete, iar pronaosul de naos prin coloane dreptunghiulare, care îndeplinesc şi rolul de a susţine coloanele transversale de sub bolta naosului.
Sfântul Altar este despărțit de naos printr-o catapeteasmă frumoasă, realizată din lemn de tei, fără ornamente, dar care are trei rânduri de icoane pictate în ulei în stil neobizantin în prima jumătate a secolului al XIX-lea de către un pictor anonim.
Instalat în parohia ieșeană începând cu luna martie a acestui an, părintele şi-ar dori să redea catapetesmei strălucirea de altădată: „Catapeteasma este frumoasă, însă ar fi şi mai frumoasă dacă i s-ar da strălucirea de odinioară. Se poate observa lesne că este afumată; de-a lungul anilor, oamenii, probabil din dorinţa de a o întreţine şi a o păstra într-o stare cât mai bună, au mai lăcuit-o, însă straturile suprapuse de lac au dus la deteriorarea lemnului, care s-a coşcovit. Fiind obiect de patrimoniu, noi nu putem să o restaurăm oricum, există o procedură specială, cu multe aprobări, însă, odată acestea obţinute, restauratori şi binevoitori găsim pentru a o reface”.
În continuare se poate vedea că altarul este semicircular în interior, bolta sa formând un sfert de sferă, iar uşile împărăteşti sunt boltite, cum sunt şi ferestrele. Aceste arcuiri ne poartă cu gândul la firea mai blândă pe care o avea unul dintre ctitori, cel mai probabil Maria, pe a cărei piatră de mormânt se găsesc două inscripţii în limba greacă şi o adăugire în limba română: „Principesa Maria George Mavrocordat, născută Schinas, în anul 1821 la Constantinopole şi încetată din viaţă la 4 mai 1900 în România”.
Sfânta Evanghelie de la anul 1812
Pereții interiori ai bisericii nu au pictură, ci doar un fundal de un albastru domol. Pe pereții exteriori se observă o împărțire a fațadelor deasupra geamurilor printr-un brâu dorsal. În partea superioară a pereților se află o cornișă, cu profiluri liniare la nivelul streașinei.
De-a lungul timpului, lăcașul a fost reparat de mai multe ori, ultimele lucrări de consolidare a monumentului istoric fiind realizate în vara anului 1997, când s-au refăcut zidăria și tencuiala exterioară.
Printre odoarele de mare preț cu care biserica a fost înzestrată de către ctitori se numără o Evanghelie din 1812, un Triod și Tipiconul din 1816, cărți tipărite la Pesta, în timpul lui Francisc I al Austriei. „Chiar Sfintele Vase cu care am slujit astăzi sunt cele de la ctitori. Slujesc cu ele pentru că sunt mărturii ale istoriei noastre, mă cutremură şi mă emoţionează deopotrivă gândul că au fost folosite la săvârşirea Sfintei Liturghii timp de aproape 200 de ani. Policandrele sunt cele originale, doar că odată cu introducerea electricităţii au suferit câteva adăugiri, poate nu chiar dintre cele mai estetice. De asemenea, poartă patina timpului şi jilţul arhieresc, două iconostase şi alte câteva cărţi sfinte”, mai spune părintele Nechita, care, înainte de a fi hirotonit preot (24 decembrie 2020), a fost pictor iconar. Acum însă se dedică în totalitate enoriaşilor pe care îi păstoreşte, încercând să zugrăvească cu pensule imaginare cuvântul Domnului în sufletul oamenilor. „Când timpul mi-o va permite şi Dumnezeu va îngădui, voi relua şi activitatea aceasta deosebită care mă îmbogăţeşte spiritual”, adaugă pr. Adrian Nechita.
Mormintele ctitorilor din pronaosul bisericii
În pronaosul bisericii regăsim mormintele ctitorilor, al principesei Maria Mavrocordat şi al boierului Gheorghe Alexandru Mavrocordat. Cel din urmă, spune părintele, a fost profanat la Răscoala din 1907, iar mărturie a acestui act disperat al oamenilor este piatra care prezintă o fisură pe transversală. „Bătrânii satului povestesc că au aflat de la părinţi că piatra din marmură albă, deşi foarte grea, a fost dată la o parte, nu se ştie cum, însă probabil că furia omului capătă puteri nebănuite. Se presupune că oamenii au luat diverse podoabe cu care a fost înmormântat boierul”, mărturiseşte parohul din Hărpăşeşti.
În partea superioară a plăcilor de marmură se află stema Principatelor Române: capul de zimbru și vulturul cu crucea în cioc. Cele două inscripții în limba greacă sunt datate, una în anul 1804 și cealaltă în 1848.
Bunica Eufrosina Cucoş, decana de vârstă a satului, se împărtăşeşte de 96 de ani în biserica monument istoric. Sprintenă pentru etatea ei, bătrâna este nelipsită de la Sfânta Liturghie şi spune că a îndurat de-a lungul vieţii multe necazuri, pe care le-a putut depăşi doar cu ajutor de la Dumnezeu: „Să ştiţi că nu am dat nimic la spate, le-am trăit pe toate aşa cum au venit, unele peste altele, dar cu credinţă: că a fost greu, foamete, că a fost război, cu armata care era la mine în grădină, am trecut peste toate pentru că puterea lui Dumnezeu este mare. Asta trebuie să o ştie toţi, că numai Dumnezeu ne mai poate ajuta să ducem toate greutăţile vieţii”.
Un singur turn mai aminteşte de conacul familiei Mavrocordat
În jurul bisericii se află cimitirul satului Hărpășești, cel nou, după cum spun localnicii, pentru că mai există unul, mai vechi, pe un alt deal. Se remarcă, pe multe cruci funerare din cimitir, inscripţia: „În veci neuitat de cei dragi”. În apropiere de biserică se află şi mausoleul familiei Rusovici, mari proprietari de pământ în perioada interbelică.
În apropiere exista în trecut un conac boieresc, ridicat înainte de anul 1845 pe moșia descendenţilor lui Nicolae Mavrocordat, domnitorul Moldovei și al Țării Românești. Conacul, cu 36 de camere, un parc şi multe anexe gospodăreşti, a fost vândut lui Alecu Ghyka, tatăl viitorului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica. De altfel, aici, la Hărpăşeşti, domnitorul Moldovei s-a retras în iarna anului 1852/1853 pentru a se odihni şi a se îngriji de sănătate. Din conacul care l-a găzduit pe domnul Moldovei, dar şi miniștri și consuli străini, a mai rămas un singur turn, care este lăsat în ruină.
