Schitul Darvari, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, are o istorie ce coboară în timp, până în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Construită ca utilitate internă, paraclisul devine necropolă a familiei Darvari. După ce între zidurile lăcaşului de închinare s-au rugat pentru scurt timp călugăriţe, acesta a fost închinat Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos. În această perioadă sunt aduse moaştele a 14 sfinţi, dar şi o copie după icoana Maicii Domnului, Prodromiţa. În timpul comunismului, Schitul Darvari este transformat în biserică de mir. Imediat după 1989, mai mulţi părinţi duhovnici şi profesori de teologie au avut un dialog cu oamenii de cultură ai vremii. Programul s-a numit „Serile de la Darvari“. Abia în 1996, datorită patriarhului Teoctist, Darvari redevine schit.
Pe întinsul bulevardului Magheru, unul dintre cele mai aglomerate bulevarde ale Bucureştiului, tronează clădiri care de care mai înalte, ascunzând în spatele lor furnicarul caselor vechi, bucureştene. Şi aici sunt tot aceiaşi oameni grăbiţi - spre ce, numai ei ştiu -, maşini înghesuite care la primul semn al semaforului încep cursa până la următoarea culoare roşie, nebăgând în seamă specificul zonei prin care îşi şerpuiesc drumul. Nu au timp să afle că statuia lui Caragiale este acolo deoarece în acea zonă a locuit marele scriitor sau să admire faţada exterioară a Şcolii Centrale. Doar dacă un elev mai neatent le sare în cale îşi ridică ochii din pământ sau dacă şoferii îşi pun în funcţiune plăcuţele de frână, tocite din cauza traficului bucureştean, pot observa turlele Bisericii Icoanei şi, poate, îşi fac repede semnul crucii, cu promisiunea că data viitoare vor intra să se închine în ea.
Dacă nu observă acestea, sigur nu va observa nici străduţa mai retrasă, liniştită, cu maşini parcate de o parte şi de alta, invadată de frunze uscate, toamna, şi uitată de cei care curăţă zăpada, iarna. Vede totuşi indicatorul cu denumirea străzii - Schitul Darvari - şi probabil se gândeşte la existenţa cu mult, mult timp în urmă a unui schit dispărut în şirul îndepărtat al anilor. Singura clădire mai zveltă este Azilul Schitul Darvari şi, poate din cauza bătrâneilor care îşi trăiesc fericirea anilor din urmă aici, tinerii fac cale întoarsă, alegând altă străduţă, mai „vie“.
Comoara boierului Darvari
În sfârşit, cine nimereşte străduţa zăreşte, printre maşini şi copaci cu ramuri plecate, un gard din zid, înalt, mereu alb, având profiluri în interior. Călătorului nostru probabil îi vine întrebarea, „ce-o fi vrut să ascundă cel din spatele zidului?“. Dacă i-a îmboldit curiozitatea, trecătorul nu trebuie decât să treacă prin uşa care pare mai neagră decât este în realitate, din cauza zidului imaculat, şi să afle despre comoara boierului Darvari.
Cu adevărat, aproape se simte că intri într-un vechi schit de munte. Verdeaţa din belşug, iar florile sunt mai pline de bucurie şi parfum decât oriunde în poluata capitală. Spaţiul este îngust, iar construcţiile se înalţă pe verticală, precum o aşezare monahală din vârf de pisc. Biserica este în centrul fizic, dar şi duhovnicesc al vieţii monahale. Trebuie să treci pe la biserică ca să ajungi la celelalte clădiri, dându-ţi un sentiment de apropiere şi familiaritate. Şi aici este forfotă, oameni care vin şi pleacă, călugări care îi petrec sau se îngrijesc de buna rânduială a lăcaşului de rugăciune, dar, cu toate acestea, nu este o luptă cu timpul crud şi vremelnic, ci o fugă spre veşnicia şi binecuvântarea lui Dumnezeu.
Cele mai frumoase sunt slujbele de noapte. În întunecimea străzii, doar zidul alb îţi spune unde este schitul. Dacă, în jurul schitului, oraşul mai freamătă, odată intrat pe portiţa joasă, îndemnându-te să-ţi pleci capul smerit, parcă timpul stă în loc. Orele nu se mai măsoară în secunde şi minute, ci în bucurii şi împliniri. Lumina prezentă artificial în curtea îngrămădită lipseşte cu desăvârşire în biserică. Întu-nericul este străpuns de flacăra lumânărilor din mâinile protopsalţilor şi a candelei de la iconostas. Glasurile lor inundă spaţiul, dând valoare veşnică timpului şi gând de rugăciune inimii celor prezenţi. Sfinţii sunt prezenţi nu numai spiritual, ci şi fizic prin părticele din sfintele lor moaşte, făcând rugăciunea mai vie. După ce priveghezi în miez de noapte la Darvari, nu mai ştii dacă a trecut un an, o viaţă sau doar două ore. Starea de fericire încă mai este prezentă şi după ce părăseşti zidurile schitului. Oraşul obosit se odihneşte, dându-i ocazia pelerinului să îşi ducă liniştea câştigată şi între pereţii căminului propriu. Ajuns acasă, îşi doreşte ca timpul să treacă cu o repeziciune mai mare decât până acum, ca să revină la o altă slujbă în miez de noapte la Schitul Darvari.
Biserica, închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil
Schitul Darvari a apărut la dorinţa boierului Mihail Darvari, un mare latifundiar de începutul secolului al XIX-lea. Având majoritatea caselor din jurul Bisericii Icoanei în proprietate, boierul şi-a dorit să îşi facă un paraclis propriu. L-a construit în prelungirea de răsărit a Bisericii Icoanei. L-a gândit ca necropolă, de aceea în biserică, în partea dreaptă, înainte de scaunul arhieresc, este o candelă care arde permanent pe mormântul familiei Darvari.
Biserica, construită în 1834, era fără turle, înconjurată de ziduri înalte şi groase care apărau chiliile construite pentru adăpostirea preoţilor slujitori. Schitul Icoana, cum s-a numit în primii ani de existenţă, avea trei hramuri: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, după numele soţiei boierului, Elena, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, după numele boierului, dar şi învierea dreptului Lazăr.
Darvari, închinat Schitului Prodromu
Obştea se formează mai târziu, prin 1835, când 12 călugăriţe au fost aduse de la Mănăstirea Ciorogârla. Maica Sofia, prima stareţă, a cârmuit obştea între 1835 şi 1846 şi, mai apoi, între anii 1854 şi 1859, în timpul căreia au slujit doar preoţi de mir.
În 1865, ca urmare a secularizării lui Alexandru Ioan Cuza (1863), călugăriţele ce vieţuiau la Darvari au fost trimise la mănăstirile Pasărea şi Ciorogârla, din apropierea Bucureştilor, iar schitul a fost închis. Datorită călugărilor români de la Schitul Prodromul din Muntele Athos, prin 1869, schitul se redeschide, pentru a-i adăposti. În trecerea lor prin Bucureşti, unde veneau deseori pentru strângerea de ajutoare, stăteau aici şi săvârşeau sfintele slujbe.
Monahii atoniţi dau o vigoare nouă schitului, prin slujbele după tipicul Sfântului Munte, dar şi organizând o mică editură misionară şi o mică fabrică de lumânări pentru nevoile proprii. Aşa a apărut ideea mai apoi, ca să pună un egumen român de la Sfântul Munte şi să închine biserica de aici Schitului românesc Prodromu. Bună bucată de vreme călugării au fost aduşi de acolo.
Comuniştii închid Schitul Darvari
Ultimul stareţ, părintele Simion Ciumandra, care a păstorit până în 1959, atrăgea mult prin aşezarea lui duhovnicească. Veneau la el oameni de cultură, cum ar fi Tudor Arghezi, sculptorul Gheorghe Anghel, care se spovedeau, ori mai stăteau de vorbă cu dânsul.
Printre vieţuitorii schitului amintim şi pe părintele ieromonah Dometie Ionescu, ucenicul schimonahului Nectarie, protopsaltul Sfântului Munte. Părintele Dometie a tipărit în 1898 o „Antologie“ de cântări compuse sau traduse de învăţătorul său, Nectarie Protopsaltul, iar în 1909 o „Antologie“, cu cântări psaltice şi cântece de stea.
Schitul a suferit mai multe reparaţii. În 1894, la cererea mitropolitului Ghenadie Petrescu, Nicolae Darvari, epitropul schitului, repară biserica, adăugându-i o turlă şi un pridvor. Peste câţiva ani, între 1933 şi 1934, Mihail Darvari, nepotul ctitorului, înlocuieşte din temelie vechiul lăcaş, construind biserica actuală. A îmbinat armonios stilul oltenesc cu cel muntenesc bisericesc, iar chiliile le înnoieşte. Planurile de construcţie aparţin arhitectului Gheorghe Simotta, iar pictura interioară, în frescă, pictorului I. Keber. În 1959, regimul comunist închide schitul, obligându-i pe cei 13 călugări şi pe stareţul lor, părintele Simion Ciumandra, să plece la Mănăstirea Cernica. Lăcaşul devine biserică de mir, ca filie a Bisericii Icoanei.
În prezent sunt 8 vieţuitori
Abia după anul 1989, se fac lucrări de restaurare a picturii deteriorate. Părintele Sofian Boghiu, stareţul Mănăstirii Antim, însărcinat cu supravegherea lucrărilor, dă schitului un spor de pace şi duhovnicie. Datorită vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, la 31 martie 1996, Schitul Darvari redevine aşezământ monahal. Părintele Ambrozie Meleaca, acum Episcop de Giurgiu, este chemat de la Mănăstirea Crasna, din Prahova, şi devine primul stareţ după 1989. Se dovedeşte un bun duhovnic şi chivernisitor al treburilor gospodăreşti, reparând chiliile deteriorate, dar păstrând cu grijă arhitectura iniţială. Din anul 2000, când părintele Ambrozie este hirotonit Episcop-Vicar Patriarhal, locul său este luat de părintele Ghervasie Mânzicu. Acesta reface chiliile deteriorate de pe partea sudică, construind şi o clopotniţă, după planurile originale făcute de arhitectul Gheorghe Simotta. Noul corp este opera arhitectului Nicolae Vlădescu, având chilii pentru monahi, dar şi trapeză, clopotniţă, pangar şi un mic paraclis de rugăciune. Ascultarea stareţiei este încredinţată părintelui Eftimie Zeca, din 2006, iar de la sfârşitul anului 2007, cârmuitor duhovnicesc este numit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, părintele Teofil Anăstăsoaie, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În prezent, sunt 8 vieţuitori, dintre care 3 preoţi, luptând să menţină flacăra rugăciunii aprinsă în inima oraşului.
▲ „Slujbele respectă programul Sfântului Munte“
Actualul stareţ al schitului, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, păstoreşte schitul de un an. Fiind exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, părintele are experienţa vieţii de mănăstire şi datorită timpului petrecut ca slujitor al Catedralei patriarhale. Printre primele hotărâri luate a fost reconstruirea vechiului ansamblu de chilii, dar şi o mai strânsă legătură cu tinerii.
Părinte stareţ, am observat că aţi demolat vechile chilii. În ce stadiu de degradare le-aţi găsit?
Erau vechi şi nu mai puteau fi locuite din cauza igrasiei şi stării în care ajunseseră, ceea ce ne-a determinat să pornim proiectul unui nou corp care să echilibreze sistemul arhitectural. Este o replică a corpului A, din partea stângă cum intraţi în schit, dar cu câteva particularităţi. Pe lângă chiliile care vor fi la demisol şi la etajul I, la ultimul etaj va fi o sală mare, multimedia, în care se va organiza muzeul mănăstirii şi o bibliotecă cu posibilitatea de a fi folosită şi pentru întâlnirile cu preoţii, stareţii, dar şi pentru întâlniri duhovniceşti. Sperăm ca, prin această sală multimedia, să grăim în limbajul vremii. Vor fi 13 chilii, cât şi un apartament oficial pentru oaspeţii mai aleşi. Actuala clădire nu răspunde tuturor nevoilor obştii, sunt doar 7 chilii plus cea a stareţului, iar părinţii au fiecare chilia lui. La momentul actual nu mai putem primi pe nimeni în rândul obştei.
Schitul Darvari are un program liturgic apropiat de cel al Muntelui Athos. Cum sunt rânduite slujbele şi la ce oră?
Slujbele pe care le avem respectă programul Sfântului Munte, adică avem şi slujbe de noapte. Utrenia, Miezonoptica şi Ceasul I se fac noaptea, de la ora 22:30 până la 01:00. Dimineaţa se săvârşesc Ceasurile 3 şi 6, acatistul zilei şi Sfânta Liturghie, iar după-amiaza, la ora 17:00, Ceasul 9, Vecernia şi Pavecerniţa. În afara programului de slujbe, părinţii se ocupă cu spoveditul, cu povăţuirea pelerinilor şi a credincioşilor care-i trec pragul.
▲ Icoana Maicii Domnului, soră a Prodromiţei
Odoarele de preţ ale mănăstirii constau în icoana Maicii Domnului, o copie după Prodromiţa, şi cele 14 părticele de sfinte moaşte.
Icoana Maicii Domnului este copie a Prodromiţei de la Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos, cunoscută prin modul minunat în care zugravul ei nu reuşea să îi facă chipul, dar într-o dimineaţă l-a găsit pictat de o mână necunoscută. A fost adusă de călugării atoniţi în 1922. În semn de cinstire, actuala obşte a mănăstirii a înregistrat un CD cu paraclisului Maici Domnului, care se termină cu o Slavă specială, pusă pe note după un manuscris din Sfântul Munte.
Celelalte odoare, cele 14 părticele din sfintele moaşte ale sfinţilor Ioan Gură de Aur, Haralambie, Elefterie, Siluan Athonitul, Ignatie Teoforul, Alexie, omul lui Dumnezeu, dar şi alţii, sunt cinstite cu mare evlavie de credincioşi. Când e sărbătoarea sfântului respectiv, călugării scot în procesiune părticica din moaşte, se poartă pe o raclă de argint şi încojoară biserica, apoi o pun spre închinare oamenilor.
▲ „Serile Darvari“
În timpul în care Darvari era parohie, s-a desfăşurat, după 1990, un program cultural-duhovnicesc numit „Serile Darvari“, la iniţiativa oamenilor de cultură, iubitori de frumos. Veneau profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Constantin Galeriu, mari personalităţi ale lumii laice, Sorin Dumitrescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi mulţi alţii. Aveau loc discuţii libere, convorbiri; s-a şi tipărit o carte ca urmare a acestor întâlniri. Aici, profesorii de teologie, părinţii duhovniceşti au găsit limbajul potrivit pentru a pune bazele unui dialog ziditor. „Ei încercau oarecum să se deschidă către credinţă, dar veneau din comunism şi erau destul de timizi. S-a făcut un pas mai serios, pentru că totul era organizat într-o atmosferă de linişte şi de familiaritate. Nu era ca o conferinţă, ci stăteau pe scăunele în grădină şi vorbeau. Se puneau şi filme duhovniceşti sau documentare, creându-se această comuniune între oamenii Bisericii şi oamenii de cultură“, ne-a spus părintele stareţ Teofil Anastăsoaie. După ce s-a înfiinţat mănăstirea, programul slujbelor n-a mai permis continuarea discuţiilor.
▲ Cei care leagă cerul de pământ
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, prăznuiţi astăzi, sunt primii ocrotitori ai Schitului Darvari, aleşi datorită numelui de botez al primului ctitor, Mihail Darvari.
Icoana lor străjuieşte deasupra porţii de la intrarea în vechiul schit bucureştean.
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt sărbătoriţi astăzi în mod special, pentru că ei au fost în istoria omenirii cei mai aproape de oameni, transmiţând acestora voia lui Dumnezeu în momente de căpătâi. Pe Mihail, care înseamnă „puterea lui Dumnezeu“ şi este „voievodul“ oştilor cereşti, îl întâlnim prima dată când Lucifer a căzut din cer împreună cu mulţimi de îngeri. Se spune că în acel moment toţi îngerii s-au tulburat, iar Arhanghelul Mihail a strigat: „Să luăm aminte!“. Din clipa aceea, îngerii nu au mai căzut din cer. Tot Mihail a adus cele zece pedepse peste poporul egiptean şi a însoţit poporul evreu din Egipt în pământul făgăduinţei. Îl întâlnim apoi pe Mihail la cearta cu diavolul din pustiul Arabiei pentru trupul lui Moise şi la arătarea lui Isus Navi. El a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon, a păzit pe proorocul Daniil în groapa cu lei, a adus foc peste cetăţile Sodoma şi Gomora, a dat putere lui Ghedeon pentru a se lupta, l-a scos viu pe Lot din Sodoma. La sfârşitul lumii, împreună cu ceata arhanghelilor, Mihail va suna din trâmbiţă, va scula pe cei morţi şi va aduna toate popoarele pentru a fi judecate.
Al doilea arhanghel pe care îl sărbătorim astăzi, Gavriil, („bărbat-Dumnezeu“), are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari. El este înfăţişat în icoane cu un crin în mână, ceea ce arată bucuria pe care o aduce şi veştile bune. Tradiţia arată că datorită înfăţişării sale plăcute a fost ales şi trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria, pentru a-i vesti taina cea mare a întrupării Domnului. Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Domnului, a vestit în templu, Sfântului Zaharia, că soţia lui va naşte la bătrâneţe pe Sfântul Ioan Botezătorul. Gavriil a dus la cer rugăciunea Fecioarei Maria când petrecea în templu şi i-a adus hrană îngerească la templu, în Sfânta Sfintelor. Tot el a vestit păstorilor că în Betleem S-a născut Mesia, descoperind magilor taina întrupării.
Tradiţia bisericească arată că s-a hotărât data de 8 noiembrie pentru cinstirea specială a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, pentru că 8 este simbolul vieţii veşnice.
Sfântul Mihail este protectorul direct al călugărilor, al armatelor creştine, al voievozilor, care purtau cu ei pe câmpul de lupta icoana marelui arhanghel. Sfântul Gavriil este protectorul fecioarelor creştine, al familiei creştine, protectorul mamelor care nasc copii, dar şi protectorul copiilor şi al călugariţelor iubitoare de feciorie şi iubitoare de Hristos. Sfântul Gavriil ocroteşte pe fecioare, acoperă pe mame, păzeşte pe prunci, duce rugăciunile cele fierbinţi la Dumnezeu şi aduce înapoi împlinirea cererilor. El slujeşte tainelor celor mari şi ajută la înmulţirea şi mântuirea neamului omenesc. (Ştefan MĂRCULEŢ)
