Duhovnicescul părinte Tit Moldovan și resfințirea ctitoriei sale din Asînip

La împlinirea a 25 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui protosinghel Tit Moldovan (1923-1987), în august 2012, chipul slujirii sale monahale și mărturisitoare a fost adus în atenție de Preasfințitul ­Părinte Timotei Prahoveanul, care a publicat un text biografic amplu, în două numere diferite ale Ziarului Lumina, sub titlul „Protosinghelul Tit Moldovan, un duhovnic mărturisitor”. ­Articolul de atunci trece amănunțit prin biografia părintelui Tit, de la adolescența închinată Mântuitorului Hristos, ­începând dintr-un mic metoc bucureștean al Mănăstirii Căldărușani și în ascultările de la ­Catedrala Patriarhală, ­până la plecarea la cele veșnice, dintr-o chilie a Mănăstirii Țigănești.

Pe firul viețuirii sale îmbunătățite, de șase decenii și jumătate, sunt redate momentele esențiale: copilul Teodor (Beteag, după numele inițial de familie), născut în 1923, la sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, în satul Asînip din județul Alba, la vârsta de numai 15 ani era deja închinoviat ca frate de mănăstire; studiază la Seminarul monahal de la Cernica și ucenicește pe lângă protosinghelul Gherasim Bica, în scurt timp urmându-și părintele duhovnicesc la Mănăstirea Polovragi, unde s-a format într-un mediu monahal de excep­ție, temeluit pe exemplul și jertfelnicia sta­rețului. Aici, la vârsta majoratului, devine monah (1941), iar la 27 de ani stareț al mănăstirii gorjene, pe care o conduce până în 1957, când este cuprins în valul de arestări care prigonea Biserica în vremea aceea. Închisorile prin care a trecut (1958-1964) l-au făcut părtaș de suferință cu per­so­nalități ale teologiei și spiri­tualității româ­nești, cum ar fi părintele Dumitru Stăniloae, viitorul Mitropolit Bartolomeu Anania ori arhimandritul Benedict Ghiuș.

Deși ieromonah, ctitorește două biserici în zona sa natală

După isprăvirea anilor de temniță, intră în ascultare la Centrul eparhial de la Craiova, sub ocrotirea Mitropolitului Firmilian Marin, profesorul său de la Cernica. Înțeleptul ierarh îl îndrumă să urmeze și studiile universitare de teologie la Sibiu, iar pe la cumpăna anilor ‘60-’70, după ce îl avusese și ca preșe­dinte al Consistoriului Monahal, se străduia chiar să îl propună pe părintele Tit Moldovan pentru treapta de episcop. Tot în Mitropolia Olteniei a îndeplinit și ascultarea de preot slujitor la Gura Motrului. La mijlocul anilor ‘70, pe când era preot paroh în satul Turdaș, apreciat de vrednicul de pomenire Patriarh ­Justinian Marina pentru cele două ctitorii din zona sa natală (Asînip și Turdaș), este chemat cu slujirea la Catedrala Patriarhală, având prevăzute special două zile libere pe lună pentru a continua coordonarea șan­tierelor de biserici din cele două sate.

În 1978, după plecarea la cele veșnice a Patriarhului care îl ajutase, se va transfera ca preot duhovnic la Mănăstirea Țigănești. Până astăzi, de la viețuitoarele acestei vetre monahale pot fi culese mărturii despre implicarea părintelui Tit în lucrări minunate, ca pe vremea Mântuitorului. Ceva în acest sens se poate afla și dintr-un scurt material intitulat „O naștere miraculoasă și un copil înviat sub oblăduirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Țigănești”, publicat de site-ul stiripentruviată.ro, în urmă cu cinci ani. Acestea se numără între adevăratele repere ale cre­dinței puternice lăsate moș­tenire de duhovnicul priceput și liturghisitorul neprecu­pețit al mănăstirii, care a salvat vieți prin Sfânta Euharistie și grabnica mijlocire a Maicii Domnului.

După o rodnică slujire și în acest loc, având în grijă viețuirea duhovnicească a multor ucenici și ucenice din mănăstiri și parohii, părintele Tit, în ultimii doi ani de viață, s-a aflat în mijlocul obștii de la mănăstirea tulceană Cocoș, de unde a revenit la București, trecând la Domnul în noaptea de 4 spre 5 august 1987. Fusese om cu totul aparte, caracterizat de darul discreției, al milosteniei și de puterea de a empatiza profund, ajutând enorm alți oameni, în viața sa de numai 64 de ani.

La înmormântarea sa au fost prezente mari personalități bisericești

Din vremea stăreției la Polovragi își rânduise acolo același mormânt cu mama sa, monahia Anastasia (†1956), după cum arată epitaful crucii până astăzi. În cele din urmă, locul de odihnă al părintelui Tit s-a hotărât a fi lângă peretele de miazăzi al bisericuței din cimitirul Mănăstirii Țigănești, alături de alte maici îmbunătățite duhovnicește și de distinse perso­nalități ale filantropiei creștine românești. Mulțimea credin­cio­șilor prezenți la înmormântare a impus ca slujba să se țină în curtea mănăstirii, iar din soborul slujitorilor au făcut parte arhimandritul Bartolomeu Anania, pă­rinții profesori Dumitru Radu, Petre I. David, Constantin Galeriu și mulți alți preoți și monahi. „Dacă vouă vi se cuvine să vorbiți despre Tit, mie mi se cuvine cel mai mult, pentru că ne știm de copii”, au fost cuvintele mișcătoare prin care și-a început Bartolomeu Anania panegiricul.

Mormântul său, marcat de o cruce cu bordură din marmură albă, se păstrează îngrijit și este permanent înfrumusețat cu flori. De lucrarea funerară și îndătinatele pomeniri până la șapte ani s-a ocupat unul dintre cei mai apropiați ucenici ai săi, părintele protosinghel și profesor de teologie Justinian Cârstoiu, căruia, alături de domnul Traian Moldovan, le mulțumesc pentru datele oferite în alcătuirea acestui articol.

Parcurgerea acestei scurte hărți biografice a părintelui Tit Moldovan a fost necesară pentru a fi cunoscut, în linii generale, despre cine vorbim la momentul septembrie 2023, când, nu de mult (20 august), în vatra sa natală, frumosul Asînip de Alba, a fost resfințită biserica la care au trudit mintea, inima și mâinile sale alături de alți bărbați vir­tuoși și harnici de la jumătatea anilor ‘70. Evenimentul, ini­țial gândit pentru anul 2022, are o însemnătate duhovnicească și comemorativă cu atât mai profundă, întrucât, fără planurile și voia cuiva anume, a avut loc în anul următor, coincizând și cu centenarul nașterii ctitorului principal. De asemenea, o altă potrivire, cum numai Însuși Dumnezeu poate rândui, este și faptul că acest lăcaș a fost re­sfințit de Înaltpreasfințitul Părinte ­Irineu Pop, păstorul duhovnicesc al Arhiepiscopiei Alba Iuliei de astăzi, care, în anii ‘80, l-a avut duhovnic pe părintele Tit.

Ca să zidești o biserică în comunism trebuia multă iscusință

Prin 1975, clădirea bisericii ortodoxe din Asînip, ajunsă într-o stare avansată de degradare din cauza timpului și a calamităților naturale, se afla și pe lista autori­tăților, în vederea demolării. Chiar în acel an, la iniția­tiva părintelui protosinghel Tit Moldovan, pentru înnoirea zidirii, dar și pentru evitarea unei dezafectări brutale a unui sfânt lăcaș în care se rugaseră moșii și stră­moșii comunității, într-o noapte, o bună parte din vechea biserică a fost desfăcută cărămidă cu cărămidă. Întrucât, în vremea respectivă, calea legală era aproape imposibil de urmat pentru construirea unei biserici, refacerea noului lăcaș, la sfatul primarului cumsecade din Lopadea Nouă, a fost „deghizată” în construcție de capelă funerară, lucrare ce a fost autorizată și chiar susținută financiar de Ministerul Cultelor, așa cum este menționat și în pisanie. Zidirea bisericii a durat trei ani. Ulterior, în perioada 1980-1984, a fost înfru­mu­sețată cu o frescă realizată de pictorul Marcel Codrescu din Bucu­rești, care astăzi lucrează alături de fiul său pe vastul șantier de pictură în mozaic al Catedralei Naționale. Lucrarea de atunci era chiar prima sa pictare integrală a unei biserici. Prin stăruința deosebită a părintelui Tit, pe care tânărul pictor îl aprecia foarte mult pentru dăruirea sa față de Biserică și toți cei din jur, frumu­sețea lăcașului a fost sporită și cu redarea în mozaic a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil de-o parte și de alta a intrării în biserică. Tot domnul Codrescu, care l-a cunoscut bine, dă mărturie astăzi că părintele Tit, susținut de mulți credincioși care îl aveau duhovnic, ajuta în orice loc unde afla că este nevoie de sprijin pentru ridicarea unei biserici.

În iulie 1984, ctitoria părintelui Tit și a comunității din Asînip, în frunte cu preotul paroh Ioan Stan, era gata de târnosire, slujba fiind săvârșită de Episcopul Emilian Birdaș al Alba Iuliei. Un amănunt cu totul inedit este și faptul că pentru acest moment sărbătoresc nepoatele părintelui Stăniloae, maicile Filofteia și Rafaela Potcoavă din obștea Țigă­neș­tiului, au lucrat 150 de șter­gare tradiționale pentru soborul slujitorilor, pentru cele 30 de maici venite la târnosire și pentru corul eparhiei prezent la eveniment. Cu siguranță, această jertfă de rucodelie monahală purta în ea prețuirea și conside­rația profundă față de duhovnicul lor care trudise cu multă dragoste pentru zidirea bisericii din satul natal. Prosoapele rămase, vreo 50 la număr, au fost dăruite doctorandului Ion Cârstoiu, pentru apropiata sa tundere în monahism la Mănăstirea Neamț.

Zbaterea sfințită a părintelui Tit din vremea aceea are putere și peste decenii, dând o vigoare spirituală locului, simțită până astăzi. Rădăcinile unui om al lui Dumnezeu rămân vii în locul lor originar. Viața și lucrarea lui dintr-un anume timp rămân o speranță reală de generare și regenerare spirituală pentru preot și cei credincioși din comunitate. Strânsa legătură dintre ctitor și loc, dintre ierarhul care a sfințit din nou biserica la 100 de ani de la nașterea duhovnicului său de odinioară, precum și altele necunoscute, toate își au noima în viața tainică a Bisericii, plină de sens pentru vii și adormiți în Domnul: „Căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu” (Coloseni 3, 3).

Portretul părintelui Tit făcut de ucenicul său, Arhiepiscopul Irineu

La slujba de pomenire pentru ctitori, care este o continuare firească a Liturghiei săvârșite în ziua sfințirii lăcașului, Părintele Arhiepiscop Irineu, ca un smerit ucenic, a cinstit memoria părintelui său duhovnicesc din urmă cu 40 de ani prin cuvinte deosebit de calde: „A fost un preot de aur […] frumos la suflet și cu o râvnă pastorală și misionară cu totul și cu totul de excepție. Omul care iubea, omul care răbda martiric (când trebuia), omul care avea credință și smerenie - omul lui Dumnezeu. Mi-aduc aminte de multe slujbe făcute cu dânsul la Altarul Mănăstirii Țigănești; de acel Maslu Sfânt făcut la patul muribundei maici Evloghia, de slujirea la înmormântarea acelei maici cu viață sfântă, Varvara Cosma; și cum stăteam eu în chilia lui, în genunchi, sub epitrahil și mărturiseam păcatele mele; și după ce mă asculta și îmi dădea sfaturi ca un părinte al pustiei, ca un mare avă, avă paterical, îmi lua bilețelul și apoi îl aprindea din lumânarea aprinsă cu ocazia spovedaniei mele și deschidea ușița de la soba de teracotă și punea bilețelul să ardă, spunând că așa trebuie să ardă păcatele noastre, cum arde o hârtie pe care au fost scrise. Cu adevărat, model! Mulți studenți de la București și astăzi vorbesc despre el, și mari preoți și profesori. Ucenicii veneau la părintele Tit, care le dădea povețe duhovnicești, jaloane pentru viața care le stă înainte și, de ce nu, câțiva bănuți. Era foarte milostiv. Deci, acest preot ridicat dintr-o vatră transilvană a fost un adevărat luceafăr al Ortodoxiei străbune pe plaiurile Munteniei. Mulți ani a ridicat poveri, a închis răni și a mângâiat suflete zdrobite. Dar s-a dus prea devreme dintre cei vii. Probabil a muncit dublu față de alții și s-a consumat întocmai ca o lumânare. Dar nu mă îndoiesc că sufletul său frumos și curat se veselește printre îngeri și sfinți, iar în aceste clipe îl simt că a fost adus de ființe cerești în această biserică și încă mai poposește cu noi. Asemenea oameni nu pot fi uitați vreodată! Acestea sunt paradigmele morale de care au nevoie tinerii de astăzi, care își iau modele false din lumea showbizului, sportului, cinemaului, artei sau modei. Aceste «modele» slăbesc omului capacitatea de a iubi și a spori în virtute, pentru că trăiesc după standardele lumii. Va zice Apostolul Pavel: chipul acestei lumi trece (cf. 1 Corinteni 7, 31); nu vă conformați după mentalitatea acestei lumi, nu vă potriviți cu duhul lumii acesteia (cf. Romani 12, 2). Părintele Tit s-a sincronizat cu ritmul melodiilor cerești și a trăit pe pământ, fiind în trup, pe meridianele veșniciei. Și astăzi credem că este în loc luminat, în loc de verdeață, în loc de odihnă de unde au fugit durerea, întristarea și suspinul. Fericită să îi fie odihna și memoria binecuvântată din ­neam în neam. Amin”.

Să lași în urma ta un semn al dragostei tale

Bineînțeles, sensibilă față de memoria binefăcătorului ei s-a arătat și comunitatea parohială de astăzi. Deși mai numără doar 52 de membri, însuflețită de părintele ei paroh, pe lângă înnoirea lăcașului, a edificat în curtea bisericii și un bust al părintelui Tit care de acum îi va saluta sau binecuvânta pe enoriași ori de câte ori urcă și coboară aleea lăcașului. O astfel de mărturie comemorativă este rară, mai cu seamă în parohiile din zona rurală. Edificiul se găsește în linie sau simetrie cu o frumoasă cruce-troiță din lemn și oamenii, de fiecare dată când se vor închina Mântuitorului răstignit, își vor aduce aminte și de jertfa vieții părintelui-ctitor și mărturisitor Tit Moldovan, născut între ei pentru Hristos. În plus, de ce nu, putem spune că înfăți­șarea părintelui așezată pe soclu și crucea de alături comunică, peste văi și dealuri, cu marea cruce a fraților-deținuți de la Aiudul care se află la numai câțiva kilometri depărtare de Asînip.

Chiriarhul a exprimat deosebite aprecieri pentru părintele paroh Cosmin-Viorel Cobârzan, cinstit la acest moment cu rangul de sachelar, spunând: „Sărbătoarea de astăzi o datorăm vrednicului părinte Cosmin, care face aici, de câțiva ani, lucrare de evanghelist, păstorind cu multă iubire oițele cuvântătoare încredințate sfinției sale de către Dumnezeu și, totodată, reușind să înnoiască și să restaureze această frumoasă biserică, drept pentru care îl felicităm […]”. Alături de preotul lor au fost cinstiți și toți cei care l-au sprijinit: „Aduc omagii creștinilor din această parohie și altor binefăcători […]; asigur pe toți că datorită faptului că iubesc casa lui Dumnezeu și s-au sacrificat, vor primi răsplată nestricăcioasă în ceruri; dar și până atunci, pe pământ vor avea parte de multe bunătăți și daruri de la Dumnezeu Care nu rămâne niciodată dator celor care fac binele. Vă îndemn pe toți să rămâneți statornici în Biserica străbună care de-a lungul veacurilor a rodit sfinți români, autohtoni, moaște făcătoare de minuni, mănăstiri frumoase și altare minunate, datini străbune și valori etnice. […] Vă mulțumesc că astăzi v-ați adunat în număr mare pe acest sion binecuvântat ca să vă întâlniți cu Iisus Hristos prin Evanghelie și Liturghie, prin cuvânt și taină, cântând cu îngerii măririle lui Dumnezeu!”.

Numirea de „sion” dată locului în predica ierarhului se potri­vește cu așezarea bisericii din Asînip, care domină casele eno­riașilor de pe o colină-platou, înconjurată la rândul ei de alte dealuri care parcă o slujesc cuviincios, înveșmân­tate în nuanțele verdelui de pădure și ale auriului-argintiu de pajiște și holdă secerată. Prive­liștea naturală splendidă, vremea însorită, albastrul cerului cât se poate de senin și prezența copiilor de toate vârstele au întregit și mai mult frumusețea sărbătorii, dându-i o aură aparte simțită de ierarh, de preotul paroh și de mulți cre­dincioși. Cu toții au fost mângâiați de liniștea odihnitoare a Sfintei Liturghii și a pomenirii înain­tașilor din cimitirul care pornește spre răsărit de la absida Sfântului Altar, între primele morminte aflându-se și cel al lui Aron ­Beteag, tatăl părintelui Tit.

Amintiri din România comunistă

De pe colina bisericii pot fi observate majoritatea caselor în­șirate pe mai multe străzi de pământ și piatră pe valea dimprejur. De acolo de sus, dl Traian Moldovan, nepot al părintelui Tit, ne-a arătat pe unde vine casa natală a ctitorului, astăzi aflată în patrimoniul său. Tot de la înălțimea platoului bisericii a fost zărită și cea mai răsărită casă din sat, a „Americanului”, fiind vorba de fosta proprietate a soților Nicolae și Ludovica Gherman, familie înrudită cu cea a părintelui Tit pe linie maternă. Aceștia s-au numărat printre ardelenii care au emigrat în Statele Unite la cumpăna veacurilor XIX-XX, fiind constrânși să aleagă această oportunitate din considerente economice, dar și din cauza binecunoscutei si­tuații politico-sociale care îngrădea abuziv drepturile românilor din Transilvania. Au revenit cu mari speranțe și cu roadele muncii lor în țara întregită după Marea Unire. Comunitatea din care au făcut parte lăsase biserica ortodo­xă românească înălțată în statul Ohio. Nicolae, unul dintre copiii lor născuți în America, a purtat stigmatele acestui dat întreaga viață. Regimul opresiv care avea să preia conducerea României, ca pe mulți alții, l-a ținut într-o continuă supraveghere și tensiune. Nu a fost arestat, însă prigoana s-a materializat prin faptul că nu a putut să își exercite profesia de avocat după ce studiase dreptul la Cluj, rămânând să își asigure existența familiei din meditații la limba engleză și din salariul modest de funcționar la Uzina Steagul Roșu.

La ușa lui Nicolae Gherman, care locuia într-un apartament din Brașov, avea să bată și părintele Tit, vărul său din Asînip, poate pentru adăpostire temporară, îndată după eliberarea din închisoare. Fiica acestuia, profesoara Luminița Gherman-Bălălău, copilă pe atunci, își amin­tește cum unchiul necunoscut le-a oferit cruciulițe sculptate din lemn, darul neprețuit al rucodeliei sale din temniță.

Lăsând cu bucurie Asînipul și ținuturile județului Alba, care oferă mult României creștine prin bogăția duhovnicească și patrimonială a zecilor de mănăstiri și schituri, pe drumul de întoarcere spre București, având în vedere legătura de rudenie și prietenie dintre părintele Tit și vărul său primar Nicolae, a fost aprinsă câte o candelă la mormintele celor doi, din cimitirul Parohiei „Sfânta Treime”-Dârste dinspre marginea sudică a Brașovului și din cimitirul Mănăstirii Țigănești, cu Biserica „Sfânta Treime”, ca un semn de recunoștință și unitate de Sus cu sărbătoarea re­sfințirii Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, una dintre ctitoriile duhovnicescului părinte Tit Moldovan.