Protosinghelul Tit Moldovan, un duhovnic mărturisitor

Citește și: Protosinghelul Tit Moldovan, un duhovnic mărturisitor (II)

La 5 august 2012 se împlinesc 25 de ani de la trecerea la cele veşnice a protosinghelului Tit Moldovan, fost duhovnic şi slujitor al Mănăstirii Ţigăneşti, jud. Ilfov, şi unul dintre numeroşii mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe Române în temniţele comuniste.

Şi-a legat numele de Mănăstirea Polovragi, al cărei stareţ a fost la jumătatea veacului trecut (1950-1957), iar la sfârşitul vieţii, de Mănăstirea Ţigăneşti, unde a experiat bucuria slujirii Liturghiei şi a pravilei monahale.

Teodor Moldovan s-a născut la 24 iunie 1923, zi aflată sub ocrotirea Sfântului Măritului Prooroc, Înaintemergător şi Botezător al Domnului, Ioan, în localitatea Asinip (com. Lopadea Nouă), jud. Alba, din părinţi binecredincioşi, Aron şi Ludovica, primind la botez numele Teodor.

Provenea dintr-o familie înstărită şi evlavioasă, iar tatăl său a fost primar în comuna natală.

Inteligent şi ascultător, a urmat şcoala primară în sat, nelipsind vreodată de la slujbele bisericii. În costum naţional, alături de alţi copii, asculta cuvintele Evangheliei şi simţea, aidoma părinţilor de altădată din Pateric, fiorul unei chemări care nu-i din lumea aceasta. La o vârstă fragedă, când încă nu împlinise 15 ani, şi-a îndreptat paşii spre metocul Căldăruşanilor, unde dorea să intre în rândul monahilor. Acolo a fost remarcat de eclesiarhul Catedralei patriarhale. După calculele noastre ar fi vorba de arhimandritul Efrem Enăcescu (eclesiarh în perioada 1936-1938) sau de arhimandritul Inochentie Tănăsoiu (1938-1941). A fost adus la Catedrala patriarhală, cu ascultarea la pangar. Manifesta încă de atunci o evlavie deosebită pentru Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în preajma căruia a privegheat mult. Ştia pe dinafară paraclisul sfântului, pe care nu l-a uitat până la moarte.

În perioada respectivă, protosinghelul Gherasim Bica se număra printre slujitorii Catedralei patriarhale. Teodor Moldovan i-a fost ucenic, iar mai târziu l-a urmat în obştile de la Turnu şi Polovragi, unde fusese numit stareţ. Mănăstirea Polovragi i-a oferit tânărului Teodor Moldovan mari bucurii. Nu se poate găsi o prezentare mai frumoasă despre Polovragiul acelor ani decât fragmentul de amintiri al mitropolitului Bartolomeu Anania din Memorii, Editura Polirom, 2008, pag. 47:

Era în ajunul sărbătorii Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (20 nov. 1942), când am coborât din autobuz la Milostea şi am luat drumul, pe jos, vreo şapte kilometri, până la Mănăstirea Polovragi. Mă întâmpina un munte despicat în două de apa Olteţului, la poala căruia răsăreau turlele bisericii brâncoveneşti, albe de peretele verde al pădurii. Bătea vântul dinspre munte şi foşnetul brazilor se auzea până departe, ca o uriaşă adiere de sănătate peste sufletul meu bântuit. Polovragi a rămas până astăzi mănăstirea inimii mele, nu numai pentru frumuseţea locului, ci şi pentru limpezirile sufleteşti pe care mi le-a dat atunci. Călugării şi fraţii erau puţini, vreo şase-şapte de toţi şi, în afară de bătrânul Serafim, duhovnicul, şi de părintele Casian, paraclisierul, toţi erau tineri şi foarte tineri, elevi prin seminar şi liceu, ucenici ai părintelui Gherasim, care-i ajuta nu numai cu toţi banii, dar şi cu toate cămăşile lui, el purtând în schimb cămăşi făcute de el din şerveţele pe care le aduceau ţăranii la slujbe. Găseam aici ceea ce nu aflasem la Antim, duhul comunitar, spiritul de dăruire, dragostea nefăţarnică. Se trăia modest (carne se mânca poate o datăân lună, când se tăia vreo vită prin sat), hrana consta în zarzavaturi şi fructe (din grădina şi livada mănăstirii), lapte şi derivatele lui (vaca o mulgea stareţul însuşi) şi miere de la vreo treizeci de stupi, al căror tată era tot părintele Bica (rar am văzut un om mai jertfelnic pentru aproapele lui). Stareţul mi-a rânduit o chilie în casa de jos, brâncovenească, pe care a mobilat-o cu ce a avut el mai bun în mănăstire: un pat cu saltea de lână, o masă mare, cu faţă înflorată, un fotoliu cu spătar înalt, preşuri de cânepă. La Polovragi nu existau chilii încuiate, nici măcar aceea a stareţului. Totul se întemeia pe libertate - adică pe o disciplină liberă consimţită -, pe încredere reciprocă. Nici la alimente nu erau chei; dimineaţa, după Utrenie, nu se servea „ceaiul“ în comun; era la voia fiecăruia să meargă sau nu în cămară, să se înfrupte sau nu din ceea ce se găsea la îndemână. Tinerii fraţi învăţau în tot timpul liber, unii din ei, cum erau fratele Vasile şi părintele Tit, îşi făceau studiile în particular. Fratele Vasile - devenit mai târziu părintele Veniamin -, bolnav de plămâni, a trebuit să aibă poruncă aspră de la stareţ pentru a mânca slănină în post...

La Polovragi, tânărul Teodor a devenit monahul Tit când avea 18 ani. Părintele profesor arhidiacon Petre I. David spunea că Tit părea atunci o figură din pictura lui Rafael sau Rubliov. A fost trimis de stareţul Gherasim Bica la Seminarul de la Cernica, pe care l-a absolvit printre elevii fruntaşi, avându-i profesori pe părinţii Firmilian Marin, mai târziu mitropolit al Olteniei, şi Chesarie Păunescu, ulterior episcop la Dunărea de Jos. A fost hirotonit ierodiacon şi ieromonah de către arhiereul Atanasie Dincă, pe seama Mănăstirii Polovragi.

În vremea uceniciei sale la Polovragi vieţuiau în mănăstirea de la Cheile Olteţului tineri care au ajuns monahi de renume: Bartolomeu Valeriu Anania, mai târziu arhimandrit şi mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Veniamin Nicolae, mai târziu arhiereu, Irineu Cheorbeja (ulterior consilier patriarhal, reprezentant al Patriarhiei Române la Ierusalim şi stareţ al Mănăstirii Neamţ), arhimandriţii Veniamin şi Timotei Tohăneanu, stabiliţi la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, arhimandritul Timotei Eftimie (profesor la Seminarul de la Caransebeş şi stareţ la Mănăstirea Hodoş-Bodrog). Toţi se aflau atunci în perioada studiilor. Stareţul îi ajuta pe fiecare în parte, însă resursele materiale ale mănăstirii erau aproape inexistente. Le-a oferit ucenicilor, cu toată inima, livada mănăstirii. Novicii aveau libertatea de a vinde iarba, fructele, nucile, pentru a se putea întreţine la şcoală. Când reveneau în vacanţe, stareţul îi aştepta la gară cu căruţa mănăstirii şi le ducea, el singur, geamantanele.

Mitropolitul Bartolomeu Anania mărturisea că n-a mai întâlnit nicăieri o asemenea atmosferă fraternă şi duhovnicească ca în mănăstirea inimii sale.

În anul 1950, când avea 27 de ani, protosinghelul Tit Moldovan a fost numit stareţ la Polovragi, în locul ieromonahului Veniamin Nicolae, chemat în funcţia de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei.

A fost o perioadă grea pentru mănăstire şi pentru monahism în general. Cu felul său de-a fi, cu vocea calmă şi cugetul curat, atrăgea credincioşii din satele dimprejur. Războiul pricinuise şi acolo multe pagube. Mănăstirea avea nevoie urgentă de restaurare. Cu priceperea sa şi cu jertfa braţelor a făcut în primii ani de stăreţie un mic atelier de bidinele şi perii pentru a se putea întreţine.

A construit în mănăstire două laturi de chilii, a restaurat parţial biserica şi clădirile vechi şi a introdus apă în spaţiile monahale. (va urma)