Mănăstirea Dumbrava se află în judeţul Alba, la limita cu judeţul Cluj, la 15 kilometri de Turda, lângă Autostrada A10 Sebeş - Turda. În acest aşezământ care se extinde de la un an la altul, odată cu numărul tot mai mare de pelerini creşte constant şi numărul celor care primesc adăpost, hrană şi afecţiune. În prezent, la Mănăstirea Dumbrava găsesc alinare şi sprijin în jur de 200 de persoane, copii şi vârstnici.
Sute de suflete, copii şi vârstnici, alături de monahii, vieţuiesc în incinta mănăstirii ridicată sub formă de cetate, un loc în care, după cum sunt încredinţaţi cei care locuiesc aici, lucrează în mod vizibil Dumnezeu şi Maica Domnului. Este un loc plin de animaţie, datorită prezenţei copiilor, a venirii şi plecării pelerinilor, a roirii personalului care oferă îngrijire şi care este mereu prins în activităţi, a muncitorilor care mai repară sau mai construiesc câte ceva, astfel încât totul pare un stup de albine unde nectarul faptelor bune se transformă în ocrotirea şi iubirea oferite celor mai vulnerabili, copiilor orfani şi vârstnicilor care, într-un fel, sunt şi ei orfani, mulţi dintre ei neavând pe nimeni.
Mănăstirea a început să se ridice începând cu 26 octombrie 1996, când a fost pusă piatra de temelie pe terenul donat de locuitorii satului Dumbrava, pe locul unde în anul 1703, în vremea uniaţiei, a fost martirizat preotul Ioan, care a fost ars de viu într-o căpiţă de fân.
Alături de Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ s-a mai ridicat o biserică de dimensiuni impunătoare cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. La mănăstire se slujesc zilnic Sfânta Liturghie şi cele şapte laude, iar alături de lucrarea duhovnicească, faptele milei creştine împlinesc porunca iubirii aproapelui. Obştea monahală este îndrumată de părintele duhovnic, arhimandritul Vasile Crişan, alături de maica stareţă, monahia Mina Cerceş.
Centre sociale pentru copii şi vârstnici
La Mănăstirea Dumbrava funcţionează unul dintre cele mai mari centre sociale din ţară, care cuprinde case de tip familial pentru copii, în regim rezidenţial, un adăpost destinat ocrotirii copiilor în regim săptămânal, un centru maternal destinat adăpostirii temporare a mamelor aflate în situaţii dificile şi centrul pentru ocrotirea şi îngrijirea vârstnicilor. Toate acestea, atât mănăstirea, cât şi ceea ce a înflorit aici, au pornit de la iniţiativa părintelui duhovnic Vasile Crişan.
„La Mănăstirea Dumbrava, încă în urmă cu 20 de ani, s-au pus bazele unor centre sociale. La început pentru casele de copii, apoi, imediat, pentru centrele de persoane vârstnice. Acum, în total, avem în jur de 80 de bătrâni în cele două centre”, ne spune părintele Vasile Crişan. Alături de centrul de la Dumbrava mai există centrul de la Teiuş, care ţine tot de Mănăstirea Dumbrava.
„Ne-am extins şi la Teiuş, acolo s-a investit din Olanda, s-a făcut o casă foarte frumoasă, însă nu avea cine să o pună în folosinţă, iar olandezii, văzând activitatea de la noi, tare mult au dorit să ne ocupăm noi. Ei nu mai au nici o implicare financiară, doar ce au construit acolo. Centrul de la Teiuş este foarte bine pus la punct, în sensul că este foarte dotat, este ca la un hotel acolo. Pe lângă dotări este necesar ca să se ocupe cineva de aceste persoane vârstnice. Dintre vârstnicii care vin la noi, unii abia pot umbla, alţii sunt chiar la pat, iar la aceștia se observă, pe parcurs, o schimbare în bine. Este un climat adecvat acestora, mănăstirea este foarte aproape, unii dintre ei participă la slujbe, mai ales că zilnic este rugăciune. Chiar şi la centrul de la Teiuş este cineva care face zilnic rugăciune cu vârstnicii. Rugăciunea, dar şi mişcarea pe care o fac, îngrijirea pe care o primesc îi readuc la o nouă viaţă”, afirmă părintele Crişan.
La început, mulţi dintre beneficiarii centrului au fost primiţi, deşi nu aveau nici un venit sau nu aveau pe nimeni, iar între aceştia unii s-au aflat în situaţii foarte dificile de-a lungul vieţii, astfel că îngrijirea pe care o primesc la Mănăstirea Dumbrava este pentru ei un dar primit de la Dumnezeu.
„Sunt unii dintre cei pe care i-am primit aici care nu au pensie. La noi, oamenii mănâncă bine, au confort, încercăm să le oferim condiţii bune. Mulţi sunt pe medicaţie, au medicul de familie care vine la ei, avem şi o persoană, asistenta maică, care se ocupă să le administreze medicamentele zilnic. Este o bucurie pentru noi să îi vedem pe oamenii aceştia foarte mulţumiţi şi împliniţi. Avem exigenţe în ceea ce priveşte personalul, astfel încât să se poarte foarte bine cu bătrânii, să le vorbească frumos, pentru că şi aşa au necazurile şi durerile lor”, ne mai spune părintele Crişan, care precizează că sunt foarte multe solicitări, astfel că urmează să se deschidă şi cea de-a treia casă pentru persoane vârstnice.
„Sunt solicitări, asta este. Din păcate, omul, dacă e bătrân, nu mai trebuie nimănui, iar atunci vârstnicii iau calea aceasta, fie la noi, fie la un centru de persoane vârstnice, pentru că aici este durerea mare, constat că nu ştim să le mulţumim părinţilor noştri şi să îi îngrijim. Ce este mai bine...? Să îi dăm la o casă de bătrâni, să se ocupe de ei, pentru că noi nu mai avem timp. Dar ei nu ne-au dat nici la casa de copii, nu ne-au dat nicăieri, ci ne-au îngrijit pe noi. Nu împlinim ceea ce se spune: . Ei ne-au dăruit viaţă, ne-au dăruit totul, iar noi nu ştim să dăruim, şi atunci, ce vom dobândi? Eu nădăjduiesc că Dumnezeu ne poartă de grijă, ne ajută şi am o mare satisfacţie pentru aceste persoane vârstnice pe care le văd foarte mulţumite”.
Pentru ca beneficiarii să se simtă cât mai confortabil, fiecare are în cameră televizor pentru ca să poată urmări slujbele religioase de la Trinitas TV sau să se uite la altceva care le este benefic, pentru că sunt persoane care nu se pot deplasa şi atunci o slujbă religioasă îi ajută foarte mult, susţine părintele Vasile Crişan.
„La noi preţurile nu sunt mari, între 2.500-3.000 de lei pe lună, unii dintre ei au pensie, iar care nu au pensie, i-am primit de la început aşa şi aşa stau, dar la cei care vin acum, mai sprijină aparţinătorii. La centrele de bătrâni avem şi diferite activităţi, oricând este loc de mai bine, însă mă bucur foarte mult când văd chipurile lor destul de senine, luminate, mulţumite”, ne asigură părintele duhovnic.
750 de porţii de mâncare zilnic
Mănăstirea Dumbrava este deschisă tuturor celor care doresc să vadă cum pot fi ajutaţi copiii şi vârstnicii.
„Biserica se implică în sprijinirea persoanelor vârstnice, nu are rost ca oamenii să spună că Biserica nu face nimic. Eu i-aş invita pe toţi să vină aici, la noi, să vadă ceea ce se face, la fel şi în foarte multe locuri din ţară. Biserica chiar se implică! Dacă mă refer la comuna noastră, Unirea, care este o comună mare, aici sunt două case de bătrâni, cea de la noi, de la Dumbrava, şi la Unirea şi care sunt ale Bisericii”, a subliniat părintele Crişan.
Beneficiarii centrului de la Mănăstirea Dumbrava sunt din toată ţara, în timp ce la Teiuş Primăria a cerut ca prioritate să aibă vârstnicii din zonă. „Condiţia pe care a pus-o Primăria, care ne oferă pentru ficare beneficiar câte 250 de lei pe lună, este ca prioritate să aibă vârstnicii din Teiuş. La Dumbrava nu primim de la Primărie sprijin, totul este susţinut de mănăstire, astfel că sunt primiţi din toată ţara oameni care doresc să vină. Să ştiţi că mulţi vin aici pentru că este mănăstirea foarte aproape, iar ei sunt legaţi de biserică. Odată cu deschiderea celei de a treia case, depăşim 100 de persoane vârstnice beneficiare. Cu toţii, bătrânii, copiii şi mănăstirea suntem peste 260 de persoane. La Mănăstirea Dumbrava sunt îngrijiţi peste 100 de copii. Noi facem câte 750 de porţii de mâncare pe zi, fiind trei mese”, menţionează părintele Vasile Crişan.
Copiii sunt găzduiţi în mai multe centre, în special în case de tip familial.
Pentru părintele duhovnic reprezintă o mare împlinire ajutorul pe care el şi obştea mănăstirii pot să îl ofere copiilor şi vârstnicilor aflaţi în situaţii dificile: „Mulţumesc lui Dumnezeu că ne ajută şi ne ducem înainte cu asistenţa socială, avem cea mai mare satisfacţie pentru ceea ce facem, pentru implicarea colaboratorilor care mă susţin şi mă sprijină. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate!”.
„Îmi place foarte mult să citesc”
La centrul pentru vârstnici din incinta mănăstirii ne-a întâmpinat doamna preoteasă Georgeta Cinăzan, coordonator în cadrul aşezământului pentru vârstnici de la Dumbrava, care ne-a povestit despre activităţile şi programul zilnic al beneficiarilor.
Acolo am întâlnit-o şi pe Olimpia Bărbulescu, o beneficiară nevăzătoare, care locuieşte în centru de 20 de ani, chiar de la înfiinţare. Timpul, în trecerea sa, nu i-a cruţat chipul, însă expresia feţei doamnei Olimpia este plină de candoare şi bucurie, trăiri şi trăsături ce par a fi moştenite de la părintele ei duhovnicesc, Teofil Părăian.
Alături de Psaltire, Olimpia citeşte foarte des din scrierile celor doi părinţi remarcabili de la Sâmbăta de Sus, părintele Arsenie Boca şi părintele Teofil Părăian.
„Sunt mulţumită, aici e foarte bine. De obicei merg la biserică, dar acum am avut o problemă la un picior şi nu am putut ajunge la slujbă. Avem tot ce trebuie: mâncare, loc pentru dormit, la noi în cameră este foarte bine, avem căldură. Eu fiind nevăzătoare nu ies foarte des din cameră. Nu mai am pe nimeni, nu am familie. Sunt din Oradea. Anul acesta o să împlinesc, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, 20 de ani de când sunt aici. Eu mai citesc, avem şi televizor, ascultăm şi la radio, de obicei la Trinitas. De citit, citesc în limbaj Braille. Am Psaltirea în şase volume primite de la părintele Teofil Părăian. Dânsul a fost şi duhovnicul meu până când am venit aici, atunci mi-a şi trimis cărţile. Îmi place foarte mult să citesc, am terminat liceul de nevăzători la Cluj. Pe părintele Teofil Părăian l-am cunoscut când eram la Bucureşti. Dânsul venea des la Bucureşti, ţinea conferinţe şi venea şi pe la noi pe la şcoală. Odată m-a întrebat de unde unde sunt. . Când am venit aici, la Dumbrava, am avut de la dânsul câteva CD-uri cu părintele Arsenie Boca, despre care mi-a vorbit foarte mult şi foarte frumos. Tot de pe CD-uri am ascultat şi conferinţele părintelui Teofil Părăian, care sunt foarte frumoase. M-am ataşat atât de mult de tot ce era acolo, la Sâmbăta, că odată i-am spus: Părinte, aşa de mult m-aş fi bucurat dacă această mănăstire era de măicuţe. ”.
O altă beneficiară a aşezământului, Antoaneta Chidu, din Sibiu, îşi aminteşte cu drag fostul ei loc de muncă de la Spitalul Judeţean şi de cărţile lăsate în urma sa.
„Am lucrat la laboratorul de bacteriologie, de unde m-am şi pensionat.” Singură fiind, s-a simţit în nesiguranţă, astfel că a ales să vină la aşezământul de la Mănăstirea Dumbrava, unde este înconjurată de alţi vârstnici şi de personalul care îi oferă îngrijire şi atenţie.
„Ce să facem, c’est la vie!” Aici, la Dumbrava, are timp să meargă la biserică, să socializeze şi mai ales să citească: „Am un mare noroc, văd să citesc şi fără ochelari. Am avut acasă bibliotecă mare”, ne mai spune Antoaneta Chidu.
„Vârstnicii şi copiii au nevoie de iubire”
Georgeta Cinăzan, coordonator în cadrul centrului pentru vârstnici de la Dumbrava, ne-a prezentat programul obişnuit al unei zile, care începe dimineaţa cu micul dejun, cu igiena personală oferită pentru cei care nu se pot descurca singuri sau cu plimbare, pentru ceilalţi. Persoanele cu probleme de mobilitate rămân în camere, unde au televizoare, în fiecare cameră, astfel că fiecare se poate uita la ce doreşte.
„Unii dintre ei citesc cu plăcere. În spaţiile comune socializează, povestesc din amintirile lor. Cu unii dintre vârstnici este nevoie de foarte multă răbdare, trebuie să îl luăm pe fiecare aşa cum este, nu ştim nici unul dintre noi cum va fi la vârsta lor. Afecţiunea pe care o oferim este foarte importantă pentru ei, la fel ca la copiii mici: au nevoie să îi iei în braţe, să îi mângâi, au nevoie de iubire.”
La amiază, cei care se pot deplasa mănâncă la sala mare de mese a mănăstirii, cei care se pot deplasa doar cu cadrul vin la sala de mese a centrului, iar celor care nu pot să se deplaseze li se duce mâncarea în cameră. Pentru cei care au anumite solicitări în ceea ce priveşte dieta, maicile de la bucătărie se străduiesc să le gătească special câte ceva deosebit de ceea ce mănâncă ceilalţi.
După masa de prânz urmează programul de somn, unii joacă remi sau alte jocuri, unii citesc, se uită la TV sau îşi spun povestea vieţii. Seara, beneficiarii primesc cina.
„Aici este permanent personal de îngrijire, avem şi noaptea. Există şi medic care vine o dată pe săptămână la toată lumea, dar şi ori de câte ori este necesar, când este solicitat. Cei care necesită analize sau un tratament deosebit sunt duşi la spital. Avem şi o maică asistentă aici, care îi îngrijeşte. La mănăstire suntem cu copiii, cu bunicii, cu obştea mănăstirii, este o energie pozitivă, iar Dumnezeu şi Maica Domnului chiar sunt aici, în mijlocul nostru, şi lucrează din plin”, ne-a mai spus Georgeta Cinăzan.
