Frumuseţile de la Schitul Balş

Cine spune că judeţul Botoşani nu-i atrăgător din punct de vedere turistic nu ştie ce vorbeşte sau cunoştinţele sale în domeniu se opresc la indicatorul de ieşire din oraş. Dacă ar fi să amintim numai mănăstirile Vorona, Coşula, Gorovei, Zosin, cu tot peisajul din jurul lor, şi tot ar fi de ajuns pentru a creiona o hartă turistică destul de convingătoare. Dar câte alte elemente naturale, istorice, culturale şi religioase nu pot contribui la includerea acestui judeţ în circuitul turistic naţional. Voinţă din partea autorităţilor să fie, căci posibilităţi sunt destule.

Schitul Balş, din comuna Frumuşica, este un obiectiv turistic cât se poate de atrăgător, însă, lipsit de o minimă mediatizare, riscă să rămână în anonimat, privându-i astfel pe împătimiţii de natură şi frumos de posibilitatea de a-l vizita. Totuşi, cei care îl cunosc îi trec destul de des pragul în zi de sărbătoare, chiar dacă pentru asta au de străbătut distanţe îndelungate. Nu demult, de Sfânta Treime, a fost hramul Schitului Balş. Peste 1.000 de oameni de pretutindeni au venit la slujbă. Unii fac asta în fiecare an, alţii au venit pentru prima dată, în recunoaştere. Şi unii şi ceilalţi s-au simţit minunat, îmbinând credinţa în Dumnezeu cu dragostea de natură.

Drumul până la schit este anevoios, lung şi cu multe obstacole. Însă nu lipsit de farmec şi de spectacol. Din Frumuşica, direct, nu se poate ajunge. Trebuie să mergi prin Hârlău, de al cărui Protopopiat ţine şi Schitul Balş, apoi prin Pârcovaci, unde încă mai poţi „admira“ urmările alunecărilor de teren de acum 10 ani, după care mai ai de străbătut încă vreo opt kilometri prin pădure, pe un drum îngust, şerpuitor, pietruit pe ici, pe colo. O natură virgină, unde mână de om încă n-a pus piciorul ca s-o compromită. Ca să ajungi la schit, mai ai de urcat şi Dealul Holm, despre care se spune că ar fi cea mai mare altitudine din judeţul Botoşani. În zilele senine, de pe el se poate vedea Ceahlăul. Undeva pe coama Dealului Holm se află Schitul Balş.

Pelerinaj de zeci de kilometri

De Sfânta Treime, curtea Schitului Balş era plină de oameni: bătrâni aduşi de povara anilor, tineri animaţi de bucuria rugăciunii, nepoţi frumos îmbrăcaţi de sărbătoare. Toţi ascultau cuvântul părintelui protop de Hârlău, Neculai Crăciun. A fost o predică de o acurateţe a exprimării şi o bogăţie spirituală care te cucereşte. Elena Agafiţei de 71 de ani, însoţită de cele două nepoate ale sale, Anamaria de 5 ani şi Alexandra de 9 ani, au făcut pe jos drumul până la schit tocmai de la Hârlău, cale de 20 de kilometri. „Nici nu mai ştiu de când fac drumul ăsta pe jos. De vreo 13 ani merg şi până la Mănăstirea Vorona, 45 de kilometri, tot pe jos. Îmi place credinţa în Dumnezeu şi mă rog pentru înţelegere“, spune bătrâna, parcă nemarcată de faptul că mai are de făcut încă 20 de kilometri la întoarcere. Tot pe jos au venit, tocmai de la Deleni, şi soţii Maria şi Vasile Huţupaşu, ambii în jur de 60 de ani. „Cum să nu venim dacă-i frumos?“, zice Maria Huţupaşu, lăudând totodată predica părintelui protopop.

Nu cu mult timp în urmă, au vizitat schitul şi nişte reprezentanţi ai Băncii Mondiale. Când au văzut aceste minunăţii, au exclamat, în limba lor: „Ce frumuseţe! Nicăieri în Europa nu am mai văzut aşa ceva“. Seara la întoarcere, au avut aceleaşi cuvinte de apreciere, mai ales când, la lumina farurilor, drumul era traversat din când în când de câte un căprior, un iepure un mistreţ sau alte vieţuitoare din sălbăticia pădurii.

Slujba de pomenire a fost onorată şi de prezenţa lui Constantin Rădeanu, noul primar al comunei Frumuşica, dar şi de cea a lui Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean. Noul preşedinte a avut chiar în programul său electoral un proiect de drum turistic, care să unească mănăstirile şi schiturile din această parte a judeţului: Mănăstirea Vorona, Schitul Sihăstria Voronei, Schitul Oneaga, Mănăstirea Coşula, Schitul Balş şi Mănăstirea Zosin

După masa de prăznuire, care a adunat aproape întreaga suflare participantă la slujbă, o caravană imensă de maşini şi căruţe şerpuiau alene pe drumul întortocheat. Nu se grăbea nimeni; dar cum să te grăbeşti când natura te îndeamnă să-i admiri frumuseţile?

▲ Istorie de 232 de ani

Schitul Balş are o istorie aparte, presărată de bucurii şi necazuri. A fost înfiinţat de boierul Grigore Balş în 1776, dar în acelaşi an i s-a dat foc, fiind la graniţa dintre moşii, ceea ce a creat conflicte. Biserica actuală a fost construită de Lascăr Sturdza şi Evghenia Ursachi în 1819, dar în 1870 a fost închisă de boierul Mavrocordat. Redeschisă în 1945, când crescuse şi un cireş în altar, biserica a fost închisă din nou de comunişti în 1959. În anul eliberării de comunism, 1990, prin părintele stareţ Isidor Bucătaru, biserica şi schitul au avut parte de o îngrijire adecvată unui lăcaş de cult, iar enoriaşii au început s-o frecventeze din ce în ce mai des. În prezent schitul este locuit de cinci călugări.