Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Iaşiul „bisericilor trecutului nostru”
De-a lungul vremii, Iaşiul a cunoscut o continuă metamorfoză, devenind, pe rând, „dulce târg”, „mândră cetate”, oraş „al amintirilor”, „al cărţii” sau „al poeziei”. Istoricul şi omul de stat Nicolae Iorga l-a aşezat, însă, pe un piedestal afirmând despre el că este „un muzeu naţional” şi „Biserica bisericilor trecutului nostru”. Fotoreportajul care urmează încearcă să prezinte o parte dintre lăcaşurile de cult care transformă capitala Moldovei într-o mare Biserică primitoare.
În vremurile trecute, romantice, Iaşiul era admirat de iluştri oameni de cultură pentru care nu exista nimic mai frumos decât ulicioarele în care se pierdeau ca într-un vis, în legănatul frunzelor şi al miresmei florilor de tei. „Dulcele târg” a devenit, astfel, leagăn permanent sau meteoric al ideilor multor oameni de cultură şi de stat. Ion Creangă, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi sunt doar câteva dintre personalitățile vrăjite de Iaşi, un oraş al marilor zidiri, o cetate a spiritualităţii şi culturii româneşti. Istoricul Nicolae Iorga este cel care l-a ridicat, din acest punct de vedere, pe un piedestal, exprimându-şi, totodată, nedumerirea că mai sunt români care „n-au fost niciodată la Iaşi, deşi n-ar trebui să fie nici unul”.
Zidirile monumentale din oraş, dincolo de măiestria şi priceperea celor care le-au plămădit, sunt mărturii vii ale unui trecut peste care nu trebuie să fie aşternută sub nici un chip uitarea. Fiecare lăcaş sfânt învăluit în murmurul rugăciunii nu doar la ceas de sărbătoare, ci în orice zi din an, ne descoperă un adevăr de netăgăduit, anume că românii sunt un popor binecredincios care se regăseşte spiritual, indiferent de vremuri, în braţele protectoare ale Bisericii.
