Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Societate Reportaj „În mijlocul suferinței ne întărește Dumnezeu”

„În mijlocul suferinței ne întărește Dumnezeu”

Galerie foto (12) Galerie foto (12) Reportaj
Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 12 Apr, 2022

Ultimii doi ani de pandemie ne-au învățat să fim mai atenți la sănătatea trupului. Medicii din spitale s-au dovedit adevărați eroi ai vremurilor noastre. Dar nu trebuie să uităm nici de preoții din instituțiile medicale, care cu dăruire și discreție poartă grijă de sufletul pacienților. Un asemenea preot este părintele Marius Ciprian Dinu de la capela Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București.

În curtea Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucu­rești, chiar în preajma pavilioanelor pentru bolnavii de COVID-19, se prezintă discretă privirilor noastre capela cu hramurile „Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul” și „Sfântul Cuvios Fila­ret cel Milostiv”. De la începutul pandemiei am citit multe știri despre această instituție spitalicească aflată în prima linie în tratamentul pentru COVID-19 și mai nimic despre lucrarea discretă, dar extrem de utilă, a părintelui Marius Ciprian Dinu de la acest sfânt lăcaș. Preot dedicat, cu o pregătire deosebită, ne-a vorbit despre darul slujirii aproapelui aflat în sufe­rință: „În perioada de pandemie am mers în spital pe baza solicitărilor făcute de pacienți. Iar în perioadele în care numărul de infectări scădea îi vizitam și pe cei­lalți pacienți, fără a fi solicitat în mod special. Oamenii sunt foarte receptivi și recunosc această nevoie de spiritualitate, care îi ajută să treacă mai ușor prin suferințele provocate de boli și pentru a se liniști sufletește aici în atmosfera de spital, care este neplăcută pentru oricine. În momentul în care apar temeri, oamenii le înving prin rugăciune”.

Primul spital pentru tratamentul tuberculozei

Primele instituții românești specializate în combaterea tuberculozei au fost Spitalul și Sanatoriul „Filaret” din București, enti­tăți care au constituit încă de la început o singură unitate sanitară. Spitalul a fost construit în anul 1906 la solicitarea profesorilor Ion Cantacuzino și M. Petrini-Galați, membri de seamă ai Societății pentru profilaxia și tratamentul gratuit al tuberculoșilor săraci la domiciliu. Terenul de 7,3 ha, oferit de Consiliul comunal al municipiului București pentru ridicarea celor două pavilioane, se află situat pe dealul Filaret. Acesta a păstrat numele ierarhului Filaret al II-lea, Mitropolit al Ungrovlahiei în perioada 1792-1793, care a trecut la cele veșnice la vârsta de 52 de ani din cauza tuberculozei. Dintre medicii de seamă ai Spitalului „Filaret” din perioada de început îi amintim pe doctorul Ștefan Irimescu (1871-1956), primul ftiziolog român; doctorul Alexandru Slătineanu; medicii H. Teodoreanu, Ecaterina Arbore (prima femeie medic din România), Atanase Vergu și Francisc Rainer. „Cel mai frumos lucru pe care l-am auzit a fost de la o doamnă doctor care mi-a spus că se roagă pentru mine, ceea ce m-a bucurat. Avem o colaborare bună cu cadrele medicale, ei tratează trupul, iar noi ne ocupăm de partea spirituală a omului. Sunt integrat în acest colectiv, avem relații de respect reciproc, colaborare profesională și personală”, a mărturisit părintele Dinu.
Capela are o istorie scurtă, fiind ridicată în cursul anului 2010. De 8 ani, preot slujitor este părintele Marius Ciprian Dinu. Înaintea acestuia au slujit în spital preoţii Dragoș Stoica și Costin Laurențiu Aldea. Datorită ostenelii celui din urmă, biserica s-a putut înălța pe parcursul unui singur an. Con­struc­ția este din lemn, pe temelie din beton. Lemnul a fost dăruit de o parohie din Hunedoara, care a avut dorința de a se adăuga și hramul „Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul”. Pentru că este o biserică din lemn, în genul celor ardele­neș­ti, a fost adusă o echipă de tâmplari din Deva, la recomandarea preotului care a dăruit materialul. Acoperișul, realizat din șindrilă, a fost montat de o echipă de constructori-restauratori de la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”. Catapeteasma din lemn de tei și mobilierul au fost lucrate într-un atelier din Moldova. Lucrările de pictură au fost executate, în perioada 11-17 iunie 2012, de către pictori stagiari în cadrul sesiunii de examene și atestări organizate de Comisia de pictură bisericească. Cei 15 pictori au lucrat sub supravegherea și coordonarea pictorului Grigore Popescu, membru în Comisia de pictură bisericească. Capela Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti a fost sfinţită în data de 21 octombrie 2012 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Împreună-slujire

Comunitatea acestei bisericuțe este mică și fluctuantă, în primul rând sunt pacienți de la pavilioanele din preajma bisericii: TBC, CMDR, Oncologie și alte secții, care au voie să iasă și care atunci când simt nevoia vin aici să se roage. Apoi sunt câteva familii cu copii, din afara spitalului, care, atașate fiind de acest sfânt lăcaș, vin de se spovedesc și se împăr­tășesc aici. Respectând protocolul pentru echipare, părintele Ciprian vizitează și asistă religios și pacienții din secția COVID-19. „În aceste condiții de spital și de boală, foarte mulți au dorit să se spovedească și să se împărtă­șească. La început mi-a fost teamă că m-aș putea îmbolnăvi, mai ales că la începutul pandemiei am avut nevoie de cinci săptămâni de concediu medical pentru că aveam o boală a plămânilor, alta decât COVID. Dar atunci când au venit solicitările din partea pacienților m-am rugat și am primit curaj să îndeplinesc slujirea necesară lor. Reacția lor de bucurie m-a susținut foarte mult. Medicii se ocupă cu tratamentul necesar trupului, dar pacienții au nevoie pe lângă acesta și de Sfânta Împăr­tă­șanie, spovedanie și rugăciunea împreună cu preotul. De-a lungul timpului am avut mărturisiri din partea pacienților că, în ciuda faptului că nu se simțeau bine, atunci când s-au rugat și au avut sus­ți­nerea preotului, au primit puteri noi ca să lupte cu boala”, a mai adăugat preotul.

„Rugăciunea este totul”

Părintele Ciprian are mereu în fața ochilor modelul suprem al Mântuitorului Iisus Hristos, apoi a fost impresionat de viața și slujirea Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, care a îmbinat slujirea de medic cu cea de arhiereu. Sunetul produs de salvare este pentru el, încă o dată în plus, îndemn la rugăciune: „Am văzut bolnavi de COVID care aveau deficit major de oxigen și care erau foarte demni, își asumaseră si­tuația. Iar dacă unii dintre ei erau siguri că nu vor putea birui boala, nu am observat disperare, deși situația era foarte grea. Și în aceste situații dificile ei au întâlnit în preot pe cineva care are timp să le asculte poveș­tile, să-i încurajeze și care poartă suferința lor în rugăciune către Dumnezeu. M-am obiș­nuit cu sunetul salvării și când îl aud înalț o rugăciune către Dumnezeu pentru cel care se află în suferin­ță”.

În duminici, sărbători și diverse momente ale zilei, în această micuță biserică din incinta Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, pacienți și oameni din oraș se adună la rugăciune pentru sănătate și pacea lumii. Discret, în haina lui cernită, preotul vorbește lui Dumnezeu despre suferința oamenilor, implorându-I ajutorul. „În mijlocul suferinței ne întărește Dumnezeu, fără acest ajutor nu am putea face față la suferințele pe care le vedem aici în spital. De asemenea, mărturisesc că mă susține reacția de bucurie și de mulțumire a pacien­ților. Mă în­tărește ori de câte ori văd că un pacient se simte mai bine după ce ne-am rugat împreună, s-a spovedit și s-a îm­păr­tășit. Rugăciunea este totul. E o întâlnire personală cu Dumnezeu, care ne oferă tot ceea ce avem nevoie”, ne-a spus în încheiere preotul de caritate Marius Ciprian Dinu.

 

Citeşte mai multe despre:   Biserici din Romania