Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj La Bucov, rugăciunea armonizează și unește comunitatea

La Bucov, rugăciunea armonizează și unește comunitatea

Galerie foto (29) Galerie foto (29) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 26 Mai, 2022

O biserică este ca un surâs albastru al cerului. Porțile ei, cum frumos arată un aforism al lui Girel Barbu, „scârție a veșnicie”. Și ce înălțător este să intri în ea trup și să ieși suflet, cum zice Teodor Burnar. În biserică te rogi, și chiar dacă nu ți se împlinesc toate cererile, rugăciunea te împlinește întotdeauna. Pentru că ea este iubire, descoperire de sine în aproapele, întâlnire cu Creatorul în inima ta, unde și El Se roagă. Din această dragoste s-a înălțat și noua biserică a Parohiei „Sfânta Treime” din Bucov, Protopopiatul Ploiești Nord, Arhie­piscopia Bucureștilor, care este gata de sfințire.

Noi, oamenii, suntem dife­riți, uneori buni, alteori răi și enervanți, dezamăgitori, nerecunoscători, im­per­fecți, supuși greșelilor, poate avem ce ne trebuie sau, dimpotrivă, ne lipsesc multe, dar, înainte de toate, ne avem unii pe alții! Și, în Biserică, toți suntem unul. Adevărul este precum o operație chirurgicală: uneori doare, dar de cele mai multe ori vindecă. Această realitate modelează comunitatea parohială, o eliberează de frici, o „înfometează” de iubire și sens. O asemenea existență am întâlnit și noi în localitatea prahoveană Bucov.

Istorie și credință

Așezarea își revendică numele de la pădurile de fag care se aflau în trecut aici („bucov” în slavă înseamnă „făget”). Pe teritoriul său au fost descoperite urme de locuire hallstatiană, iar istoria sa tumultoasă poartă în posteritate și trista aură a înfrângerii aici a lui Mihai Vodă Viteazul de către polonezi, în bătălia din 19-20 octombrie 1600. Localitatea se află la inter­sec­ția unor drumuri istorice: Drumul sării, de la Slănic spre Bucu­rești, Drumul petrolului și Drumul vinului. O perioadă, Bucov a fost capitala județului Săcuieni, desfi­in­țat în 1847. Dar, indiferent de vre­muri, oamenii locului au fost și rămân cea mai importantă bogăție.

Părintele Mihai Ionescu slujește la Bucov din anul 2000, iar din 2005 este paroh. A venit aici din satul Dumbrava, județul Prahova, unde trăiesc ai săi dintotdeauna. Continuă tradiția familiei, în care au fost preoți străbunicul, bunicul, tatăl, fratele, și va fi dusă mai departe de cei doi fii ai săi, studenți la Teologie. „Parohia noastră, situată în apropierea Ploieștiului, este formată din vreo 900 de familii. Majoritatea sunt băștinași care s-au ocupat și se mai ocupă cu agricultura, creșterea animalelor, legumicultura (tradiție împrumutată de la comunitatea bulgară stabilită în zonă pe vremea lui Ipsilanti), dar și cu industria. În perioada comunistă a existat aici un CAP model. Avem în parohie și o comunitate importantă de rromi. Toți însă suntem foarte uniți în jurul bisericii. Au fost preoți slujitori care au început și și-au încheiat activitatea, de cel puțin 30 de ani, în această comunitate. Această slujire a lăsat o amprentă semnificativă în modul religios de manifestare al eno­ria­șilor”, ne mărturisește preotul.

Viețuirea comunității în apropierea orașului și a Rafinăriei Teleajen nu a constituit întotdeauna un lucru benefic. Până în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, parohia a avut o biserică mare, cu trei turle, ridicată la începutul secolului al 19-lea de către familia Filitis, care a fost adusă în țară de Mitropolitul Dosoftei. Aceasta a primit moșia de la Bucov, unde a și locuit o perioadă. Ea a dat o seamă de politicieni marcanți ai Partidului Conservator din Prahova. Biserica a tot fost renovată în decursul anilor, dar la 11 iunie 1944, în urma unui bombardament care viza rafinăria, au căzut peste ea trei bombe. A fost distrusă aproape în întregime, la fel și cimitirul din preajmă. În urma acestei drame, credincioșii s-au chinuit să-și refacă sfântul lăcaş. Inițial au vrut să-l ridice la șosea. În perioada comunismului, însă, s-a aprobat construirea unei capele pe amplasamentul bisericii ruinate. Așa a funcționat timp de 50 de ani. Apoi, și aceasta a ars, iar la cutremurul din 1977 s-a deteriorat grav. Cum comunitatea este destul de mare și oamenii sunt foarte credincioși, era nevoie de o altă biserică. Așa că, imediat după Revoluție, părintele de atunci, Dinu Georgescu, a obținut concesionarea terenului pe care s-a ridicat biserica nouă, începând din 2006. Acum este gata de sfințire, inclusiv pictura realizată de artistul Constantin Dumitrescu-Gherghe.

Suflul vieții

Pentru că această strălucitoare biserică este rodul rugăciunii comu­ni­tății, l-am întrebat pe părintele Ionescu cum numește această nevoie indispensabilă a omului, care îi între­ține „metabolismul de zi cu zi al vieții”, cum definește rugăciunea părintele Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj.

„Rugăciunea este într-adevăr suflul vieții, existența în sine. Fără ea nu putem trăi. Iar proba cea mai recentă, dureroasă, a constituit-o pandemia. În timpul ei am simțit ce înseamnă lipsa rugăciunii în comuniune. Până atunci era firesc să ne întâlnim în biserică, să trăim în spiritul rugăciunii. În pandemie, însă, am simțit dureros ce înseamnă să te rogi singur în Sfântul Altar, să săvârșești slujbele Prohodului și Învierii fără nici un credincios alături. Când am oferit oamenilor Sfânta Lumină și Paștele prin crăpăturile porților, am văzut cât de mare era dorul de rugăciune, de preot și de Dumnezeu. Și câte lacrimi se vărsau dincolo de ele, în noaptea Învierii, când ni se interzisese să trăim așa cum se cuvine marele praznic. Și biserica aceasta nouă este tot rugăciune. Pictura, cu cromatica, cu armonia ei, defi­neș­te atmosfera comu­nității, rodul rugăciunii ei, tihna oamenilor, buna înțelegere dintre ei și artistul care a zugrăvit-o, liniștea în care s-au desfășurat lucrările”, ne mai spune părintele paroh.

La rându-i, părintele coslujitor Valentin Cazan, de loc din satul Zalhana, comuna Mănești, județul Prahova, se află în parohie din 2010. Definește rugăciunea ca fiind temelia vieții duhovnicești. „Fără rugăciune, toate celelalte fapte nu au fundament. Numai rugăciunea ne așază în legătură cu Dumnezeu. Și, atunci, tot ce realizăm bun facem ca pentru Dumnezeu. De aceea, dacă s-ar putea, viața noastră întreagă ar trebui să fie o rugăciune închinată lui Dumnezeu. Asta încerc să fac în primul rând cu mine. Și chiar dacă îmi rostesc rugăciunile rânduite, totuși nu e suficient. Ar fi bine ca efectul lor după pravilă să se extindă la întreaga zi. Adică să avem un gând permanent îndreptat spre Dumnezeu. Și prin tot ce facem să-L slujim pe El. Indiferent unde ne aflăm, oriunde am merge, să con­ști­entizăm că acolo, în timpul acela, Îl slujim pe El. Dar facem asta? Când săvârșim fapte nu tocmai bune Îl slujim oare pe Dumnezeu, sau mai mult pe noi, egoismul și interesul nostru? Rugăciunea este indispensabilă. Este vorbirea noastră cu Cel care ne-a creat. Adică cu Tatăl nostru Cel ceresc. Și câte nu ai să-i spui unui tată? Mai ales în vremurile de acum. Am trăit pandemia, acum războiul de la frontiere. Ce altceva decât rugăciunea poate să ne alunge teama și frica? Noi însă trebuie să ne raportăm altfel la realitatea din lume. Adică să fim siguri că tot ce se întâmplă este știut de cineva. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Dumnezeu știe de ce a fost pandemie, știe de ce este război. Și, atunci, dacă avem această conști­ință, prin rugăciune, vom ști și noi să trecem prin ele. Rugăciunea este cea mai la îndemână jertfă pe care o putem face, mai ales pentru aproapele nostru, dând dovadă astfel de smerenie”, ne mărturisește părintele Cazan.

Armonie și filantropie

O maximă spune că „mântuirea noastră trece prin curtea vecinului”. Adică prin aproapele nostru. În această superbă definiție se înglobează și armonia parohiei, și coslujirea celor doi părinți de la Bucov, și rugăciunile lor care „trec prin catapeteasmă în biserică”, după cum ne spune părintele Ionescu. Un adevăr mărturisit de credincioși și de un preot mai în vârstă, care a vizitat parohia. „Lucrul acesta răzbate și, în timp, se așază, devine statornic. Și tot aici își găsesc loc și colectele pentru refugiații ucraineni, și actele filantropice săvârșite în comunitate: repararea și ridicarea câtorva locu­ințe pentru oamenii sărmani, hrana și îmbrăcămintea oferite copiilor nevoiași, lemnele pentru încălzit, medicamentele, ajutoarele bănești pentru persoanele care au avut nevoie de intervenții chirurgicale și multe altele, pentru că suntem ca o familie. Toate acestea țin comunitatea vie. Și ne învață să ne smerim în fața bolii, a necazurilor, să empatizăm cu cel de lângă noi, să înțelegem sensul sintagmei: «Mai fericit este a da decât a primi»”, ține să ne precizeze părintele paroh.

Nu sunt neglijați nici copiii. De aceea, parohia colaborează foarte bine cu Școala „Constantin Stere” din localitate, cu cadrele didactice, des­fășurând împreună diferite ac­ti­vități: „Avem un grup de tineri voluntari care se implică în activitățile noastre filantropice, copii mai mici care ne ajută la punerea Paștelui în punguțe, și copii îmbrăcați în veș­minte care ne ajută în Sfântul Altar”.

Încercările prezentului

Trăim vremuri agitate, reci, un timp înstrăinat de sine și de cer. Și parcă ne-am pierdut busola și mărșăluim buimăciți prin prezentul nostru nebunesc. „Tot ce ni se întâmplă sunt semne, atenționări că trebuie să ne trezim și să alegem pe ce cale mergem, pentru că omenirea nu se îndreaptă către ceva bun. Dumnezeu, probabil, ne lasă să pătimim din pricina faptelor noastre, iar cei care au urechi de auzit să audă. El ne tot atențio­nează să ne îndreptăm viața, să facem voia Lui, căci până acum am făcut mai mult voia noastră, și vedem unde am ajuns. Eu cred că Dumnezeu, ca un părinte iubitor, ne amintește că ne iubește. Că ne așteaptă la El și că vrea să ne salveze din hăul în care ne-am prăbușit, numai să-I cerem lucrul acesta”, este de părere părintele coslujitor Valentin Cazan.
Este adevărat că generația noastră trăiește momente de mare încercare. „Eu cred însă că nu trebuie să disperăm, pentru că în istorie au fost momente mult mai grele. Bunicii noștri au fost mult mai încercați. Războaiele, perioada comunistă, închisorile acelei epoci au fost mult mai apăsătoare. Dar, dacă ești creștin, trăiești în Hristos, și ai perspectiva eshatologică a vieții, ești conștient că trebuie să-ți faci bine treaba «în pătrățica ta» și în timpul tău, pregătindu-te să răspunzi provocărilor care vin. Pandemia am simțit-o pe pielea noastră. Războiul îl simțim doar prin oamenii care suferă și prin ceea ce ne arată televizorul, rugându-ne să ne ferească Dumnezeu de încercări și mai mari. Dar, indiferent cum ar fi, trebuie să înțelegem că toate sunt îngăduite de Dumnezeu. Și trebuie să le luăm cu credință, cu nădejde, pentru că avem o singură viață aici pe pământ, dar trăim pentru a ajunge în veșnicie cu Hristos. Dacă judecăm așa, lucrurile se schimbă. Nu mai trăim într-o panică, într-o disperare continuă. Doar frica morții ne duce în panică. Dacă trebuie să ne temem de ceva, aceea este frica de moartea duhovnicească. De asta trebuie să ne păzim cel mai mult”, ne mărturisește și părintele Ionescu.

La Bucov, trecutul, prezentul și viitorul comunității își găsesc cea mai autentică și convingătoare expresie în biserica satului. În lăcaşul cel nou, în care, prin rugăciune, toți încearcă să treacă „prin curtea vecinului”.

 

Citeşte mai multe despre:   Biserici din Romania  -   Parohia Bucov