La Câmpulung Moldovenesc, lemnul își spune poveștile într-un muzeu înnoit

După o perioadă de aproape trei ani în care a fost închis pentru mutarea patrimoniului și pentru a fi restaurat integral, Muzeul „Arta Lemnului” din ­Câmpulung Moldovenesc a fost (parțial) redeschis, așteptând din nou ca ­sute de pași să calce prin labirintul de încăperi ale fostei Prefecturi a orașului pentru a înțelege nu doar sufletul acestui loc, ci mai ales chipurile pe care, de veacuri, lemnul i le-a croit. Și să-i poată intui viitorul.

În urmă cu cinci ani, publicam în „Lumina de Duminică” povestea Muzeului „Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc, un muzeu unic în România (aici). Căci nicăieri în altă parte nu mai există un patrimoniu dedicat civilizației lemnului atât de vast, însumând 15.000 de piese, majoritatea folosite, în timp, pentru toate ocu­pațiile muntenilor de sub Obcinile Bucovinei, dar și ca unelte, utilaje sau obiecte de uz casnic. Originile muzeului se confundă cu anii primului deceniu al secolului XX, când inimosul profesor Ion Ștefureac a pus bazele unei importante colecții de obiecte pe care le-a adunat, în ani de deplasări în teren, din gospodăriile localnicilor din Ocolul Câmpulungului (orașul Câmpulung și satele care-l împrejmuiesc), colecție expusă apoi în Școala de arte și meserii din oraș, unde profesa. În timpul bombardamentelor din Primul Război Mondial școala a fost distrusă, ca și mare parte din colecție. Au mai putut fi salvate și s-au păstrat până azi, în muzeu, câteva furci de tors, câteva lăzi de zestre, unele păscărițe folosite în ziua de Paști, pentru a duce bucatele la sfințit, și un car de secol XVI. Acest mic patrimoniu rămas a fost îmbogățit în permanență de alți intelectuali bucovineni, iar din 1936, de când s-a pus piatra de temelie a ­Muzeului de Etnografie și Artă Populară, așa cum a fost intitulat la început, a devenit parte din zestrea sa. Profilul muzeului s-a schimbat în anii ‘60, când acesta a fost structurat în două secții - una de etnografie și una de științe naturale. Apoi, din 1969, după mutarea în actualul sediu (clădirea fostei Prefecturi câmpulungene), a fost reorganizat din punct de vedere tematic, axându-se pe cultura și arta tradițională a lemnului. Din 1982, aici există și o expoziție în aer liber (trei case tradiționale din zona de munte a Bucovinei).

Azi, după un riguros proces de restaurare, clădirea muzeului, datând de la 1900, a căpătat ceva din alura cosmopolită a muzeelor occidentale. Sălile integral renovate, spațiile regândite în așa fel, încât să poată fi dimensionate în funcție de nevoile expoziționale, iluminatul generos, posibilitatea utilizării mijloacelor tehnice moderne de expunere sau de sus­ținere a expozițiilor, o mediatecă având o zestre uriașă de imagini și documente, precum și proiectele de digitizare deja începute sunt doar câteva dintre indiciile care-ți arată că te afli într-un muzeu care a pășit de-a binelea în secolul XXI. De la felul în care a fost restaurat până la modul de expunere a obiectelor, totul îl scoate din paradigma îmbătrânită și prăfuită a muzeelor de provincie, conturându-i o imagine modernă, îndrăzneață, avangardistă. „De acum înainte muzeului i se adaugă o nouă misiune. Pentru că unul dintre subiectele fierbinți ale planetei, la momentul actual, este protejarea mediului înconjurător și a biodiversității. Eu îmi doresc foarte mult ca muzeul să devină o platformă de dezbatere pe aceste chestiuni. Dacă avem o misiune față de trecut, începem să ne croim o misiune și către viitor și să mergem cu toate eforturile ­înainte. Dacă esența muzeului este lemnul, suntem cu atât mai îndreptățiți să discutăm despre toate aceste lucruri”, consideră Bogdan Stamatin, managerul Muzeului „Arta Lemnului”.

Împrietenirea comunității cu muzeul

Iar a privi înainte e dificil fără acea simbioză atât de necesară între muzeu și comunitate. Asta a înțeles foarte bine echipa de muzeografi coordonată de managerul Bogdan Stamatin, care și-a canalizat toată energia și ingeniozitatea în a împrieteni câmpulungenii cu acest muzeu, parte din identitatea și din brandul orașului. Trezirea conștiinței patrimoniale în sânul comunității e poate cea mai mare provocare cu care această inimoasă echipă s-a confruntat. Iar primii pași în acest sens au fost făcuți chiar în perioada 1-6 iunie, când, în cadrul unei spectaculoase suite de manifestări inaugurale, comunitatea a fost în centrul atenției - s-au organizat jocuri, concursuri și demonstrații meșteșugărești pentru copii, ba chiar și o petrecere în pijamale, urmată de o noapte în care micuții au dormit la muzeu, spectacole, concerte, ateliere și demonstrații ale meșterilor ­populari, o sesiune de comunicări știin­țifice axată pe teme legate de patrimoniul local și zonal și, evident, deschiderea primei expo­ziții temporare a muzeului, marcând trecerea dinspre trecut spre viitor. „Prin această expoziție ne-am propus să reconectăm comunitatea locală la instituția muzeului, care e un bun al său. Participanții la ­sesiunea de comunicări știin­țifice spuneau că istoria Bucovinei a fost, de fapt, o istorie a pro­prietății și a litigiilor. Ei ­bine, noi ne dorim ca oamenii din Câmpulung să înțe­leagă că asta e proprietatea lor”, spune managerul Bogdan Stamatin.

85 de noduri pe șnurul timpului

Muzeul câmpulungean s-a redeschis la exact 85 de ani de la înființarea în prima sa formă (1 iunie 1936). Ideea timpului, ca fir nevăzut care leagă trecutul de prezent și se îndreaptă spre viitor, este constructul care a stat la baza conceptului expozițional pe care muzeografii l-au gândit pentru redeschidere. Trecerea prin timp, de la primele încercări de constituire a unei colecții muzeale, până la înființarea muzeului și apoi la metamorfozarea sa în diverse forme și structuri, până în zilele noastre, este sugerată de o poveste înșiruită cu ajutorul unui print vertical, pe pereții a șase spații expoziționale. „Am plasat momentele-cheie din istoria și evoluția muzeului într-o cronologie mai largă, care urmărește evenimente legate strict de istoria locală, dar este presărată și cu informații legate de evenimente ce au avut loc la nivel național și internațional”, explică părintele Mihai Botezat, muzeograf în cadrul Muzeului „Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc.

Piesa centrală a expoziției este albumul „Ion Ștefureac”. Acesta cuprinde 107 planșe realizate de profesorul de desen Ion Ștefureac, cel considerat întemeietorul muzeului, autorul primei colecții muzeale câmpulungene. Cu pasiune și dedicare, acesta a trasat pe hârtie planuri de casă, așa cum se construiau în zona Câmpulungului, apoi izvoade de pe straiul popular, motive de pe blidare, podi­șoare, lăzi de zestre, ladă-masă, leagăn de copil, lăsând poste­rității o amprentă valoroasă a acestui loc în care lemnul a fost axul existenței. „Profesor la Școala de arte și meserii, acesta a desenat motive de pe obiectele țărănești, închegând acest album, premiat în 1906 la Expoziția Generală din București cu trei medalii - argint, aur și bronz. Albumul a rămas în posesia familiei sale, au existat încercări de a fi publicat în perioada comunistă, dar fără succes. Anul acesta, în februarie, am reușit să-l ­aducem acasă, cum s-ar spune; a fost donat de nepoți muzeului nostru”, spune muzeograful Mihai Botezat.

Una dintre săli este dedicată Școlii de arte și meserii, locul în care s-a plămădit muzeul de mai târziu. Emblema „Școlii de lemnărit”, așa cum s-a numit de la înființarea în 1895 până în 1925, când a căpătat titulatura de Școală de arte și meserii, e un accent grăitor pentru trecutul acestei „țări a lemnului”. Apoi, obiecte care mai de care mai interesante - piese realizate de elevi și profesori din diverse generații, trusa de unelte cu care lucrau elevii, un fel de kit cum am spune azi, donată de nepotul unui fost elev al școlii, o galerie foto a directorilor, precum și fotografiile cu prima și ultima promoție a școlii (care va fi desființată în 1948) întregesc popasul la acest important moment din istoria muzeului.

Un alt obiect narator din expoziție este caietul cu procesele-verbale de la ședințele organizate de cei care, în 1935, au susținut inițiativa înființării muzeului. În aceste procese-verbale sunt consemnate numele a 15 persoane, printre care profesori, directori de școli, preoți din parohiile ortodoxe câmpulungene. „Într-unul dintre acestea se hotărăște că cinci dintre cei 15 care vor susține inițiativa devin membri fondatori - prefectul Constantin Leontieș, Ilie Veselovschi, cel care avea să fie al doilea director al Școlii de arte și meserii, Ioan Sârghie, ultimul director, învățătorul Constantin Brăescu, care avea să devină și primul director al muzeului, și subprefectul Mihai Michitovici”, povestește Mihai Botezat.

Și firul se deapănă într-o nouă sală, în care sunt expuse obiecte care arată transformarea, în ­decursul timpului, în muzeu mixt, cu o secție de etnografie și una de științe naturale - monede, arme de vânătoare, câteva piese de port tradițional, un album care a aparținut profesorului Ion Jucan, cu altițe decupate de pe cămășile deteriorate și astfel ­salvate.

„În perioada 1964-1968, directorul muzeului a fost Angela ­Paveliuc Olariu, cunoscut etnograf ieșean. În această perioadă s-a decis ca la Câmpulung să se facă un muzeu specializat în cultura și civilizația lemnului, pentru că aceasta era tematica potrivită zonei. Atunci s-a renunțat la ideea de muzeu mixt, iar obiectele care țineau de partea de științe naturale au fost donate școlilor din Câmpulung”, subliniază părintele Mihai Botezat. Următoarea încăpere evocă tocmai momentul 1967, cel în care muzeul s-a reprofilat pe cultura tradițională a lemnului. O mini­expoziție de obiecte de uz pastoral, toate din lemn, sugerează, mai ales prin modul de expunere, cum arăta muzeul la acel moment.

Expoziția se încheie cu ima­ginea drumului „peste pri­hodiște” (potecă printre stânci, trecătoare - n.r.), care face trecerea dinspre Câmpulung spre Frasin, în Obcini, ca un semn că drumul lemnului și al muzeului închinat lui duce mai departe, dinspre trecut spre ­viitor.

„Ne-am dat seama că, pentru a spune povestea unui lucru, nu e suficient să-l urmărești cu lupa, ci, cumva, contextul în care el apare este aproape la fel de ­important. Prin urmare, am înțeles că nu este deloc suficient să ne aplecăm asupra momentului 1936, ci să vedem care au fost toate acele resorturi care au condus, pas cu pas, la apariția muzeului. Și să explorăm ce înseamnă toată «magma» aceea din care a ieșit. Am descoperit că poten­țialul este fenomenal - de la personajele astea ca Ion Ștefureac, apoi Școala de arte și meserii, ideea acestei «republici a nesu­pușilor» care este Câmpulungul, toate au adus ­muzeul ­ăsta aici. Faptul că încă de la 1910 Ion Ștefureac își dădea ­seama că trebuie să ne punem bogățiile astea într-o vitrină e fabulos; omul ăsta era un ­vizionar. Noi nu facem acum decât să-i aducem numele în față, pentru că foarte multă lume a rămas doar cu ecoul acestui nume propriu, datorită străzii pe care se află muzeul. Dar, păstrând pro­porțiile, Ștefureac este pentru noi ce e Antipa pentru Muzeul Național de Istorie ­Naturală din București. Un fel de protopărinte. Organizarea acestei expoziții a fost o provocare; am fost un fel de detectivi în trecut”, crede ­managerul ­Bogdan Stamatin.

Muzeul va fi amenajat integral până la finalul anului

Expoziția care a inaugurat redeschiderea muzeului va fi deschisă până la sfârşitul anului, perioadă în care va fi organizată și expoziția permanentă, de la etajul clădirii. Atât conceptul expozi­țional, cât și modul de etalare a obiectelor vor fi schimbate și aici, iar piesele rămase vor fi mereu în expoziții temporare, pentru a putea valoriza cât mai mult din patrimoniul muzeului. „Ne dorim ca expoziția de la etaj să poată fi citită în mai multe chei - să fie dedicată și copiilor, pentru care să găsim povești legate de obiecte, să sugereze și ideea de protejare a naturii, dar, în același timp, ne gândim și la faptul că românul a fost dintotdeauna frate cu codrul și vrem să venim către partea aceasta de rezistență în munți. Să nu fie doar lemn și atât. Ci să fie lemn care spune povești și se adresează mai multor categorii de vizitatori”, explică muzeograful Mihai Botezat.

Un proiect spectaculos al muzeului este Mediateca Ocolului Câmpulung, creată cu ajutorul ­fotografului Ovidiu Ștefeligă. Aceasta adună, în format digital (imagine foto-video și sunet), fotografii din arhiva muzeului, dar și din alte patru colecții private, una chiar a lui Ovidiu Ștefeligă. „Am apelat la oamenii din exterior, în ideea de a digitaliza fotografii a căror istorie o cunoaștem sau măcar o putem localiza în timp. De câteva zile mediateca are o interfață interactivă - dacă cineva vede o fotografie care-i spune ceva, în care identifică ceva, ne poate trimite un mesaj și noi completăm cu infor­mația primită. Ne bucurăm și ne bazăm și pe ajutorul lui Horațiu Silviu Ilea (etnograf, muzeograf la Muzeul Național al Țăranului Român din București, originar din Câmpulung Moldovenesc - n.r.), mare iubitor de fotogra­fie veche, colecționar și bun cunoscător al personajelor din fotografiile câmpulungene vechi. Cât mai sunt bătrâni, dăm zor cu publicatul, fiindcă ei pot fi o sursă importantă de recunoaștere a detaliilor din fotografii”, explică Ovidiu Ștefeligă. Mediateca are deja și pagină de Facebook, pe care administratorii au gândit-o ca un loc al interacțiunii imediate și al dezbaterii, în ideea identificării locurilor și personajelor necunoscute din aceste prețioase mărturii ale trecutului.

Iar muzeul, cu un chip atât de înnoit, va putea fi un spațiu de întâlnire între generații, un loc al regăsirii și al rescrierii istoriei Câmpulungului, căci lemnul, aici, niciodată nu obosește să-și spună poveștile.