Decembrie e luna în care, la Miroslovești, verbul „a dărui” devine un fel de motor care pune în mișcare comunitatea, începând de la Sfântul Nicolae, când destinatarii bunătății colective sunt, desigur, copiii, și până la Crăciun, când nu sunt uitați nici cei mari, nici cei mici. Deși acest timp al generozității se suprapune peste perioada mai aspră a postului, o înșiruire de momente emoționante face ca satul întreg să vibreze și să se bucure. Și toate încep și se termină la biserică, locul care condensează spiritul așezării și rugile atâtor generații.
Așa am și găsit lăcașul cu hramul „Sfânta Treime”, așteptându-i pe micii colindători, după ce în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, la invitația părintelui paroh Liviu Siminciuc, și-au lăsat aici ghetuțele. „E o tradiție pe care o menținem de vreo 20 de ani. Copiii de la grădiniță își aduc aici papuceii și primesc daruri și tradiționala vărguță. E bucuria noastră. În ziua de Sfântul Nicolae îi împărtășesc pe toți, apoi ei prezintă un mic spectacol legat de acest mare sfânt, care a fost un mare ierarh și un model de viață pentru noi în a face fapte bune și milostenie, iar la final își găsesc papuceii plini cu daruri”, povestește părintele Siminciuc.
Pentru el, în decembrie, timpul se dilată, așa cum se întâmplă în cazul fiecăruia dintre aceia care au menirea de a fi mesageri ai binelui. Așa reușește să-și împartă atenția și energia cu toții copiii satului, cu bătrânii și familiile aflate în nevoie, să meargă cu Ajunul, să binecuvânteze casele tuturor enoriașilor și să facă mici daruri celor pe care nu are cine să-i mai bucure.
În zilele scurte ale iernii care deja s-a instalat, când orele trec parcă în galop, iar Crăciunul bate la ușă, satul e într-o stare de așteptare și de înfiorată emoție. Grădinile țin în spate povara unei umezeli pătrunzătoare. În unele, fumegă ultimul foc ce va curăța locul. Femeile s-au adunat în case - unele țes, altele pregătesc semințele de cânepă pentru turtele cu julfă ori fac curățenie în camera cea bună, în care părintele va fi primit în Ajunul Crăciunului, pentru a le aduce vestea Nașterii Domnului. Copiii se strâng ciorchine pe la câte o casă de gospodar ori chiar la școală și repetă colindele, căci zilele până la sărbători sunt deja numărate.
Ajunul
Pentru Ajun, câteva gospodine din sat, printre care și preoteasa Liliana Siminciuc, pregătesc, an de an, turte cu julfă sau Pelincile Domnului, dulcele tradițional, de post, pe care fiecare dintre ele a învățat să-l prepare de la mama ori de la bunica. Turtele subțirele ca foaia de hârtie sunt făcute din timp, iar sămânța de cânepă, din care se prepară julfa, trece printr-un întreg proces de coacere și măcinare ca să aibă gustul potrivit.
Cu vreo 10 zile înainte de Crăciun, părintele începe să meargă cu Ajunul, bătând la fiecare poartă, binecuvântând gospodarii, casa și bucatele. Multe familii îl așteaptă cu turte cu julfă, colăcei sau cu bucate de post. Părintele nu merge singur, ci însoțit de cinci-șase copii, vestitorii Nașterii Domnului, care strigă înaintea fiecărei case: „O-Ni-ho-ho!”. Căci, spune părintele Siminciuc, „la Ieslea în care S-a născut Iisus au fost și caii, care au nechezat, iar boii au suflat asupra pruncului și l-au încălzit”. Nu e gospodărie din care părintele să plece și să nu lase mici daruri, ca un simbol al bucuriei acestei mari sărbători a creștinătății.
Liturghia copiilor
Iar bucuria se întregește în prima zi a Crăciunului, când întreaga comunitate vine la biserică pentru a participa la slujbă și pentru a se bucura de momentele pe care copii mai mici și mai mari le pregătesc și le prezintă în fața comunității. „Cei de la grădiniță susțin o mică piesă de teatru despre Nașterea Domnului, sub coordonarea educatoarei Berinica Hogaș. Este o tradiție pe care noi o ținem de aproape 30 de ani. Urmează un mic concert de colinde cu elevii de clase mari, iar apoi toată lumea prezentă la biserică - preot, părinți, bunici - cântă câteva colinde pe care fiecare le cunoaște. La final vine, bineînțeles, Moș Crăciun cu daruri pentru toți copiii. Dar nici unul dintre cei prezenți nu pleacă acasă de la biserică fără a primi un cadou”, povestește parohul.
Vestea Nașterii Domnului este dusă apoi de colindători din casă în casă, pentru că la Miroslovești s-a cristalizat un grup de colindători din care fac parte trei generații - cei care au ajuns la 70 de ani și peste, apoi cei cu vârste între 40 și 60 de ani și copiii de clasa a VIII-a și de clasa a II-a. „Condiția de a fi incluși în acest grup este să aibă costum național specific satului nostru. Acum, grupul numără vreo 30 de persoane, este coordonat de Ionel Cojocaru și susținut de Primărie. Când pleacă la colindat, de la biserică pornește alaiul de colindători, căiuți, capre, urs”, spune părintele.
Și tot în ziua de Crăciun, școala și biserica își dau mâna pentru a face bine în comunitate. „Mergem la circa 50 de familii - cei cu copii mai mulți, cei care sunt bolnavi, bătrâni - să le bucurăm cu daruri de hrană. Măcar ceva bun să aibă pe masa de sărbătoare. Nu-i putem uita pe acești oameni”, consideră părintele Siminciuc.
Colindătorii cu cele mai frumoase costume moldovenești
Mesajul și emoția colindelor sunt sporite, la Miroslovești, de frumusețea costumelor colindătorilor, probabil cele mai spectaculoase din întreaga zonă etnografică a acestei părți a Moldovei. De altfel, în întreg ţinutul Iaşilor nu există alt loc în care portul să fi fost mai curat şi mai nealterat păstrat, după cum aprecia și etnologul Emilia Pavel, cea care a studiat costumul de Miroslovești și a publicat primul studiu despre portul popular din zona Iașilor, în anii ‘70. Astăzi, meritul de a fi perpetuat tradiția țesutului costumelor, cu încurajările părintelui Liviu Siminciuc, îl are mătușa Elena Ciocoiu. Din războiul ei de țesut, moștenit de la mama, ies din nou valurile de pânză roșie, înflorată, pentru fustele din costumul femeiesc, dar și barizurile (broboade - n.r.) galbene, atât de îndrăgite în întreaga zonă etnografică a Iașilor. E o bucurie pentru ochi și suflet să vezi azi fetițele din sat îmbrăcând acest frumos costum și străduindu-se, după puteri, să învețe colinde. Și să înțelegi că prin asemenea oameni, sufletul satului va vibra în continuare, păstrând și pentru generațiile care vin măcar un pic din frumusețea lumii de odinioară. „Îmi sunt dragi copiii și i-am îndemnat mereu să nu abandoneze obiceiul și să umble cu colinda”, spune parohul de la Miroslovești. „Acum avem un grup reprezentativ de colindători; lumea îi așteaptă, îi primește cu drag. Câștigul și bucuria există de ambele părți. Le spun și enoriașilor: «Țineți porțile deschise că până la anul e mult. Acum vin copiii! Bucurați-vă!»”.
