Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Laboratorul de sănătate de la Mănăstirea Măgura-Jina

Laboratorul de sănătate de la Mănăstirea Măgura-Jina

Galerie foto (13) Galerie foto (13) Reportaj
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 19 Noi, 2020

Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina, județul Sibiu, este locul unde îți recapeți sănătatea duhovnicească și trupească, un paradis terestru sălășluit în inima munților sfințiți de rugăciunile obștii monahale și de jertfa depusă zilnic de maicile de aici pentru a oferi oamenilor leacuri lăsate de Dumnezeu în natură.

Un pelerinaj la mănăstirea de la Măgura-Jina înseamnă să lași în urmă lumea și cotidianul, pentru a face mai mult loc în suflet lui Dumnezeu, Maicii Domnului și mijlocitorilor pentru mântuirea oamenilor, sfinții care îi ocrotesc și-i îndrumă pe monahi în drumul lor spre desăvârșirea duhovnicească. Din cele două drumuri care duc de la Sibiu spre mănăstire l-am ales pe cel mai spectaculos și mai aproape de ceea ce înseamnă istoria românilor din Ardeal, profund legată de apărarea Ortodoxiei în fața provocărilor din trecut. Am ales să parcurgem o bună parte din Mărginimea Sibiului, unde au viețuit sfinți români, iubitori de Ortodoxie și de monahism, locurile unde s-a păstrat cât mai autentic posibil identitatea românească din Transilvania: limbă, credință, tradiții, port, obiceiuri. Aveam la dispoziție drumul Sibiu-Sebeș, continuând cu Sebeș-Dobra, dar am preferat să intrăm prin Săliștea Sibiului, unde a viețuit Sfântul Mărturisitor Oprea Miclăuș, pentru a urca prin Galeș, satul Sfântului Mărturisitor Ioan, spre Rod, Poiana Sibiului și Jina, de unde am coborât spre județul Alba, la Dobra. Mănăstirea Măgura-Jina se află chiar la granița dintre județele Sibiu și Alba. De la Dobra se urcă opt kilometri în munți, pe un drum forestier greu de străbătut fără un autoturism special făcut pentru astfel de încercări.

Am urcat spre o mănăstire care a reînviat, alături de alte așezăminte monahale din Mărginimea Sibiului, tradiția veche monahală întreruptă abuziv în secolul al 18-lea de generalul austriac Adolf Nikolaus von Bucow. Unii istorici spun că aproximativ 200 de mănăstiri ortodoxe au pierit atunci sub tunurile armatei austriece, în nefericita încercare de a șterge urmele Ortodoxiei din Transilvania. Dar acest negru moment din istoria Transilvaniei nu a putut opri dreapta credință pe aceste meleaguri, iar numeroasele mănăstiri și locașuri de cult zidite și rezidite în epoca noastră dovedesc din plin acest lucru.

Înființată în 1993

Ajunși sus, la mănăstire, găsim maicile și pe părintele duhovnic în toiul pregătirilor pentru iarnă. „Aici bate mereu vântul și iernile sunt grele”, ne spune maica stareță, monahia Olimpiada Barbu. O stivă imensă de lemne pentru foc ocupă o bună parte din curtea mănăstirii, iar maicile și părintele duhovnic Nicon Sturza, alături de binevenite ajutoare, trudesc în a le tăia și depozita. Materialele de construc­ție așezate în apropiere ne fac să înțelegem că aici se lucrează la noi proiecte. „Vrem să facem o clopotniță nouă, pentru că cea veche este deteriorată”, ne explică maica Olimpiada.
După ceva timp, clopotele anunță începerea Vecerniei. Slujba se oficiază în paraclisul de lângă corpul de chilii. Este o bisericuță frumoasă, pictată la interior și care oferă acea intimitate de care au nevoie zilnic monahii pentru a se ruga în tihnă. Mergem apoi în biserica mare. În duminici, la sărbătorile mari și la hramuri, locașul este neîncăpător pentru pelerini și credincioșii din satele apropiate. În fața bisericii se află un mic cimitir unde odih­nește pe vecie maica Maria Streulea, care a întemeiat mănăstirea în 1993. Alungată de la Mănăstirea Râmeț prin decretul comunist din 1959, maica Maria Streulea și-a dorit să revină în mănăstire, iar după evenimentele din 1989 a inițiat cu preoții din Jina și mai multe familii înființarea mănăstirii de la Măgura-Jina. În 2009 avea să treacă la cele veșnice, iar mănăstirea este condusă de atunci de maica Olimpiada Barbu.

Coliba cu semnal la telefon

Pe dealurile din jurul mănăstirii zărim nenumărate colibe ciobănești. Sunt locurile unde ciobanii mărgineni își aduc mioarele la păscut. „Multe dintre ele sunt nefolosite de ani buni”, ne spune maica stareță cu regret că viața sătească de odinioară s-a schimbat și oamenii nu se mai ocupă de oieritul tradițional așa cum se făcea pe vremuri. Maica Olimpiada ne spune apoi că obștea îngrijește o astfel de veche colibă și fâneața din jurul ei. Această colibă este specială pentru mănăstire deoarece aici, mai sus cu aproximativ un kilometru de mănăstire, este singurul loc unde există semnal bun la telefonul mobil și, implicit, la internet. Maica stareță și-a susținut în acest an teza de licență la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Și pentru că pandemia ne-a ținut în case în acea perioadă, examenul de licență a fost organizat on-line. O adevărată provocare pentru maica stareță și pentru celelalte maici care au terminat facultatea sau încă sunt studente. Am rămas mirați de acest lucru văzând ce program intens de rugăciune și de muncă este la mănăstire. „Am făcut ascultare față de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu, care ne-a îndemnat să ne înscriem la Facultatea de Teologie și cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să facem față”, ne mai spune maica stareță. Deși au fost momente grele, mai ales în acest an, în perioada de carantină, maicile au reușit să-și finalizeze studiile, însă nu fără efortul de a urca periodic la colibă pentru a se conecta la platforma on-line unde s-au ținut cursurile și examenul de licență. „Coliba a fost a unei familii de ciobani din Jina, Constantin și Marina. El a trecut la Domnul în 2002, iar doamna Marina încă trăiește în Jina. Ne-a lăsat aici să pășunăm oile, în grădină facem fânul. Aici este cât de cât semnal la telefon și am reușit să ne conectăm la internet printr-un laptop pentru a susține examenul de licență. Eram patru maici studente, acum au rămas două, iar eu sunt în anul I la master. A fost foarte greu să susțin teza într-un mod nefamiliar, în mediul on-line. E ceva cu totul diferit. Am avut emoții că ne lasă bateria laptopului (coliba nu este racordată la rețeaua de curent electric, n.r.) sau că pică semnalul, trebuia să ne încadrăm în timp pentru trimiterea pozelor cu lucrarea sau la trimiterea tezei și a fost o perioadă tensionată”, ne povestește maica Olimpiada. Iar truda aceasta nu a rămas nerăsplătită. Rezultatele la examene și licență au fost foarte bune. Maica Nectaria din obștea mănăstirii a primit și un premiu de excelență la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. „Ne-a întrebat un profesor de ce am ales să urcăm și nu să coborâm în sat, dar oriunde ai merge la cineva în casă, patru oameni fiind, poți deranja. Apoi, monahul încearcă mereu să urce spre cer, nu să coboare”, spune zâmbind maica stareță.

Laboratorul din mansardă

De la coliba ciobănească folosită de maici la cursuri, mergem la mansarda corpului de chilii. Aici descoperim un adevărat laborator unde se prepară ceaiuri, siropuri naturale, creme, săpunuri, bitter suedez, dulceață și multe alte produse naturiste pe care maicile le oferă spre vânzare pelerinilor veniți la Măgura-Jina. Aflăm că multe dintre plantele folosite sunt cultivate în grădina mănăstirii. „Adunăm plante din flora ce crește în jurul mănăstirii: trei-frați-pătați, coada șoricelului, sunătoare, cimbrișor, silur, urzică, mesteacăn. Cultivăm ce nu se face: gălbenele, scai vânăt, pătlagină, anghinare, armurariu, aronia, coacăz negru. Mi-au plăcut foarte mult dintotdeauna plantele și natura. Când am venit aici, nici nu era curent electric, dar am simțit că aici mi-e locul. Așa a fost de la Dumnezeu, zona este cu multe plante. Apoi am citit mult despre plante și efectele lor terapeutice. Am început să facem siropuri, inițial doar de brad și de pin, apoi din mai multe sortimente. Facem săpunuri și creme doar de doi ani. Ne-am documentat și încă ne documentăm”, ne-a spus maica Olimpiada.

Curioși să aflăm procesul de preparare a unguentelor și cremelor terapeutice, cerem detalii de la maica stareță. Monahia Olimpiada ne prezintă întregul proces tehnologic pentru două dintre cremele făcute la mănăstire. „Unguentul de nuci verzi conține șapte-opt plante. Cojim nucile verzi primăvara și păstrăm cojile în alcool, apoi adăugăm coada șoricelului, scoarță de salcie, gălbenele, rostopască, sunătoare, le punem la macerat în ulei și din baza aceea se face unguentul, cu rășină și ceară. La unguentul de gălbenele folosim ca bază plantele uscate și mai concentrate în substanță, le lăsăm în ulei cel puțin o lună și, în funcție de cantitate, punem uleiul la încălzit, adăugăm ceara, rășină de pe brazii din jurul mănăstirii. Apoi turnăm în borcănașe la cald, pe care le sterilizăm. Este un foarte bun cicatrizant, bun pentru piele, zgârieturi, acnee, abcese”, spune maica Olimpiada.

Maici cu studii medicale

O cunoaștem apoi pe maica Veronica. Este specialistă în amestecul plantelor pentru ceai. În timp ce pregătește un amestec de plante pentru un ceai, ne povestește că a lucrat la un plafar în București, unde a învățat multe lucruri despre plantele tămăduitoare. În plus, maica Veronica a absolvit un colegiu postliceal de farmacie și are destule cunoștințe teoretice care o ajută în ceea ce face. Dar nu este singura cu studii medicale. Aflăm de la stareța mănăstirii că și maica Nectaria a absolvit o școală postliceală sanitară. Într-o încăpere de la aceeași mansardă găsim un mic atelier de croitorie. „Facem pentru noi hainele monahale”, ne spune cu smerenie maica stareță. Mai găsim și un mic atelier de pictură, unde se nasc frumoase icoane sub penelul uneia dintre maici, înzestrată de Dumnezeu cu acest talent artistic.

Pelerinajul se încheie cu vizitarea arhondaricului și a spațiilor aflate în construcție unde, speră maica stareță, vor fi amenajate laboratoarele pentru ceaiuri, siropuri, creme, săpunuri și celelalte produse naturiste ale mănăstirii. Trecem pe lângă gospodăria mănăstirii și aflăm că așezământul monahal de la Măgura-Jina are o sută de oi, vaci, găini, un iaz cu pește. Pentru a le îngriji pe toate, maicile muncesc zi-lumină. Programul pe care l-am zărit afișat la intrarea în corpul de chilii ne arată buna-rânduială în ascultările de la mănăstire, fără a face rabat de la rugăciune. Aflăm că părintele Nicon săvârșește zilnic Sfânta Liturghie. Vedem apoi că vârstnicii din obște, cu neputințele lor firești, sunt îngrijiți tot aici. Plecăm și păstrăm în suflet o amintire frumoasă, dar și uimirea că o mână de maici, mai puțin de 20, câte sunt la Măgura-Jina, reușesc să țină o atât de frumoasă mănăstire, să se roage, să muncească, să îngrijească bătrânii, să studieze și să primească pelerini.