Pe malul Siretului, în vechea aşezare Rogojeşti din nordul Moldovei, au trăit marii patrioţi din cunoscuta familie boierească a Flondorilor. Urme ale acestei familii se mai păstrează azi doar în biserica de lemn din localitate.
La Rogojeşti, în ţinutul Botoşanilor, se găseşte una dintre cele mai vechi bisericuţe de lemn din această parte de ţară. Până în anul Marii Uniri, satul era parte a Bucovinei şi, implicit, a Imperiului Austro-Ungar ce stăpânea, încă de la 1775, această regiune istorică. Documentele vremii spun chiar că la Rogojeşti se afla graniţa dintre Regatul României şi Imperiul Habsburgic. Cu foarte puţin timp înainte ca Bucovina să fie ocupată de austrieci, la 1761, avea să se ridice biserica de lemn cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ ce serveşte şi azi comunităţii de aici.
În privinţa bisericuţei, în zonă circulă două variante. Potrivit tradiţiei orale, lăcaşul ar fi fost ridicat de sătenii din Rogojeşti pe locul unei alte biserici de lemn, arsă într-un incendiu. O altă legendă spune că biserica ar fi fost adusă dintr-o localitate apropiată, din Bucovina şi ridicată din nou pe locul celei arse. „Nu se ştie cu precizie de unde a fost adusă. În inventarul din 1949 se menţionează că ar fi fost construită de credincioşi, dar în monografiile mai vechi am găsit informaţia că bisericuţa ar fi fost adusă şi aşezată în acest loc, unde a existat biserica veche a satului, care a fost mistuită de flăcări şi care era mult mai mică. La fel spun şi bătrânii satului“, explică părintele Ioan-Flaviu Rus, parohul de la Rogojeşti.
Părintele a ajuns în sătucul de pe malul Siretului în anul 2000. Atât bisericuţa, cât şi clopotniţa se aflau, atunci, într-un stadiu accentuat de degradare. N-a deznădăjduit, ci a muncit zi de zi, pentru a reda lăcaşului duhul de altădată. De asemenea, a căutat să conserve cât mai bine preţioasele odoare de la interior, reuşind să le transmită oamenilor din parohie dragostea pentru biserică şi respectul pentru trecut. Azi, deşi bisericuţa nu se află pe lista monumentelor istorice din judeţul Botoşani, e unul dintre lăcaşurile de lemn cu un valoros patrimoniu şi merită introdus în circuitul turistic al acestei zone. „În inventarul din 1949 am găsit că biserica era monument istoric. Acum nu este. Eu am făcut fotografii, am întocmit un dosar şi am trimis către comisie, dar n-am primit nici un răspuns“, spune parohul Ioan Rus.
Stilul arhitectural
Biserica de lemn de la Rogojeşti este construită din bârne de brad, aşezate pe talpă de stejar, temelie de piatră de râu şi încheiate la colţuri „în cleşte“. Până în 1956-1957, acoperişul a fost de şindrilă.
Astăzi bisericuţa este tencuită la exterior, iar acoperişul este de tablă zincată, ştirbind mult din frumuseţea stilului arhitectural iniţial.
Potrivit consemnărilor din registrele parohiei, lăcaşul a suferit intervenţii de refacere şi adăugire în anii 1874, 1894, precum şi în anii '80 ai secolului trecut.
Cel mai amplu proces de restaurare a bisericuţei a fost făcut în timpul păstoririi actualului paroh. „Când am venit în sat, biserica era tencuită la exterior, dar se afla într-o stare avansată de degradare. Am muncit mult ca s-o aducem la stadiul la care este acum, pentru că multă vreme aici s-au perindat preoţi suplinitori. Pe mine m-au interesat mult lucrul bine făcut în privinţa bisericii, dar şi curăţenia sufletească“. Pentru viitor, priorităţile sale rămân refacerea acoperişului, încercarea de restaurare a catapetesmei, precum şi decaparea vopselei de pe bârnele din interior, pentru ca acestea să poată respira.
Interiorul şi podoabele lui
Iniţial, bisericuţa avea doar altar şi naos. În decursul timpului, au fost adăugate şi pronaosul, şi un mic pridvor în care astăzi este amenajată o mică bibliotecă a parohiei.
Interiorul nu este tencuit, aşa că încă se mai poate observa cioplitura bârnelor, chiar dacă pe acestea a fost aplicată vopsea.
Catapeteasma este cea originală, însă de-a lungul timpului s-a intervenit neautorizat asupra registrelor din partea de jos, afectând pictura. „Pe multe dintre icoanele de pe catapeteasmă a fost dat cu ulei, pentru a străluci, fapt ce a afectat mult pictura. Acum, că am terminat lucrările de restaurare, vom consulta un specialist să vedem dacă se poate face ceva în privinţa restaurării icoanelor de pe catapeteasmă“, spune pr. Rus.
În patrimoniul bisericii se găsesc mai multe icoane datând din jurul anului 1800, stranele vechi ale bisericii, două iconostase, sfinte vase de la 1825, cu numele donatorilor - Teodosie şi Zoiţa de Buchental, foşti stăpâni ai moşiei - gravate, carte bisericească veche, în chirilică, cădelniţe vechi de peste 100 de ani, migălos lucrate, un chivot de lemn în care se păstrează Sfânta Împărtăşanie şi un epitaf din Sfântul Altar ce datează din 1857. „Foarte valoros este acest iconostas, ce prezintă icoana Adormirii Maicii Domnului, foarte probabil reprezentând vechiul hram al bisericii. De asemenea, una dintre cele mai vechi icoane din biserică este cea a Sfântului Arhanghel Mihail“, explică parohul de la Rogojeşti.
Ctitorii lăcaşului
Rogojeştii din lunca Siretului au dat României personalităţi importante ale istoriei noastre, pomenite drept ctitori şi ocrotitori în bisericuţa de lemn a satului. Astfel, unul dintre proprietarii moşiei Rogojeşti a fost Nicolae cavaler de Flondor, bunicul lui Tudor, Iancu şi Nicu Flondor, cunoscute personalităţi ale vieţii publice de la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX. Iancu Flondor a fost unul dintre principalii artizani ai Unirii Bucovinei cu Regatul României, la 1918, Nicu Flondor a fost un remarcabil om politic, de trei ori primar al Cernăuţilor, iar Tudor Flondor, cel care avea să moştenească moşia Rogojeştilor, a fost un remarcabil jurist în vremea Imperiului Austro-Ungar. „Tudor cavaler de Flondor, unul dintre ctitori, a şi fost îngropat aici, în curtea bisericii. Însă în 1969, la inundaţii, capela în care era îngropat a fost mutată cu totul în cimitirul satului. De vreo trei ani, Tudor Flondor a fost reînhumat în curtea bisericii noastre. Tot aici se află şi mormântul preotului Nicolae Antonovici, despre care se spune că ar fi fost şi administratorul familiei boierului Flondor“, precizează părintele Ioan Rus.
Prima atestare documentară a satului Rogojeşti este consemnată într-o jeluire de la 26 martie 1613 a lui Ştefan Tomşa împotriva hatmanului Isac Balica. Numele aşezării, spun documentele, provine de la denumirea de „Rugăşeşti“, ce desemna locul de rugăciune în care se adunau plugurile boiereşti pentru sfeştanie înainte de începerea arăturilor de primăvară.
Satul a fost colonizat cu etnici ucraineni în vremea stăpânirii austro-ungare. Astăzi, familiile sunt mixte, iar limba vorbită este cea română.
Din punct de vedere administrativ, Rogojeştii sunt parte componentă a comunei Mihăileni din judeţul Botoşani.
