La Colacu, pe locul vechiului curs al râului Moldova, Dumnezeu, mutând geografia după un plan al Său, a lăsat un tăpşan neted, pe care, peste veacuri, avea să fie ridicată biserica de lemn. Pe "un loc olecuţă mai ascuns", de unde şi astăzi stă mărturie dreaptă a vremurilor de demult.
Poposim astăzi la Fundu Moldovei, în satul Colacu. Sub poală de munte, biserica de lemn e parte din decorul atât de generos al naturii. Privit de sus, de pe culmea Dealului Negru, întreg ansamblul - clopotniţă, casă parohială, biserică - pare să fi fost aşezat pe verdele crud de un peisagist desăvârşit.
Atât de armonios e ansamblul şi atât de naturală înfăţişarea, încât îţi vine să crezi că din pădurea de pe coasta de deasupra câteva trunchiuri au coborât la vale, luând aceste forme, ca să pecetluiască pentru vecie minunile şi taina lemnului.
Localnicii se bucură de câteva secole de acest frumos lăcaş dăltuit în lemn. Deşi unele documente, precum şi tradiţia locului, susţin că anul construcţiei este 1800, există unele argumente care înclină spre a duce şi mai adânc, în istorie, vechimea lăcaşului. "Conform unei inscripţii de pe o cruce, se spune că biserica ar fi de la 1800. Inscripţia spune că preotul de atunci, Gavriil Ciupercovici, şi soţia lui sunt ctitorii acestei biserici. De asemenea, se spune că biserica ar fi fost construită pe locul alteia mai vechi, tot din lemn. Nici vorbă! De fapt, această biserică este mult mai veche, iar la 1800, probabil, s-a făcut o reparaţie capitală", ne lămureşte pr. Domiţian Coclici, de 17 ani paroh la Colacu - Fundu Moldovei.
Un valoros complex din lemn
La Colacu există un întreg complex din lemn, înscris în lista monumentelor istorice din judeţul Suceava: casa parohială, biserica, clopotniţa, toate înconjurate de un gard din bârne de brad. Frumuseţea ansamblului este amplificată de cea a aşezării. "Când am ajuns aici, n-am ştiut de unde să o iau. Am venit în 1996 toamna şi, în iarna aceea, în 22 de zile, am făcut 52.000 de solzi şi 10.000 de draniţe. Deşi nu-i cunoşteam bine pe oameni, am umblat prin sat şi am adunat butuci care erau buni de draniţă", povesteşte părintele Domiţian Coclici. Cu multe eforturi, a reuşit să refacă întregul complex aşa cum arăta odinioară.
În curtea bisericii se află o foarte veche căsuţă ce servea drept locuinţă pentru paroh, refăcută de părintele Coclici şi transformată într-un mic muzeu al satului. O cameră serveşte unei colecţii etnografice cu piese din zonă, iar cealaltă adăposteşte odoare şi obiecte de cult salvate din podul bisericii. Vechea casă parohială, care era lutuită pe dinafară, a fost curăţată, drăniţată şi îmbrăcată în solzi pe exterior, iar înăuntru a fost blănită cu scândură.
De asemenea, gardul a fost refăcut din bârne de brad (ultimele reparaţii fuseseră făcute în 1923) şi acoperit cu şindrilă, iar şindrila de pe acoperişul bisericii a fost şi ea înlocuită.
Interiorul necesită de urgenţă lucrări de restaurare
Dar, dacă exteriorul e o splendoare, lemnul e bine întreţinut şi totul e făcut cu simţ de răspundere, interiorul n-a mai putut beneficia de acelaşi tratament. Cu banii pe care a reuşit să-i strângă, parohul a putut reface, în 1997, doar exteriorul, după toate canoanele unui proces de conservare. N-au mai fost însă fonduri şi pentru interior, aşa că aici totul se degradează văzând cu ochii. "Mi-aş dori multe pentru această biserică, dar nu sunt bani. Am găsit totul o ruină aici şi am obosit. Această a doua catapeteasmă trebuie pusă într-un muzeu, la fel prapurii vechi, pictaţi pe pânză de sac, icoanele vechi, ca să putem elibera interiorul. Mi-ar trebui măcar 100.000 de euro să refac cele două catapetesme, ar trebui să tratez lemnul dinăuntru împotriva carilor. De asemenea, instalaţia electrică trebuie refăcută", spune cu tristeţe parohul, conştient că şansele de a-i reda, şi înăuntru, splendoarea de altădată sunt mici, foarte mici.
În biserica de lemn de la Colacu s-a slujit neîntrerupt până în 1964. Apoi, până în anul 2000, s-au oficiat slujbe doar în ziua hramului, de Sfântul Nicolae. Mai pe urmă, din 2000 până în 2005 s-a slujit din nou în biserica de lemn, cât timp s-au făcut lucrări în biserica nouă. "E foarte greu să slujeşti aici. Vântul bate prin toate părţile. Jumătate din oameni stau înăuntru, jumătate afară, pentru că nu încap toţi", spune pr. Coclici.
Stilul arhitectural
Biserica ce poartă hramul "Sf. Nicolae" este construită din bârne de brad încheiate "în coadă de rândunică" şi aşezate pe un soclu de piatră de râu. Ulterior, pentru a fi protejate, bârnele au fost placate cu scândură de brad.
Monumentul prezintă trei turle, adăugate, cel mai probabil, după momentul construcţiei. De asemenea, biserica are un pridvor închis.
Acoperişul larg se sprijină pe console măiestrit cioplite, "în cap de cal", după tipicul vechilor construcţii bucovinene în lemn.
În interior, aspectul de "recioplit" al lemnului pare a îndreptăţi afirmaţia părintelui Coclici, potrivit căreia biserica ar fi fost construită înainte de anul 1800. Peretele despărţitor dintre naos şi pronaos prezintă o arcadă cu decoraţiuni incizate, la fel ca şi arcada din interiorul clopotniţei.
Atât clopotniţa, cât şi biserica sunt acoperite cu draniţă "în trei flori".
Lăcaşul a fost restaurat în mai multe rânduri: între anii 1972-1974, când acoperişul a fost reînnoit cu draniţă "în două flori", precum şi în 1997, de către actualul paroh, an în care a şi fost resfinţit.
Într-o latură a ctitoriei se află cimitirul satului Colacu, iar în curtea ansamblului se găsesc câteva pietre de mormânt din secolul al XIX-lea, unele inscripţionate cu litere chirilice. Tot în curtea largă a bisericii se află şi mormântul unui fost primar al Cernăuţiului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Traian Popovici, despre care se spune că ar fi salvat de la deportare 20.000 de evrei din Bucovina.
Ansamblul de la Colacu merită integrat în circuitul turistic al Bucovinei
"Turişti am câte 2-3 pe vară; mai vin câţiva străini. Vara asta sunteţi primii vizitatori", spune cu amărăciune pr. Domiţian Coclici. Locul, "olecuţă ascuns" de la drum, cum îl caracterizează parohul, e parcă uitat de lume, deşi ansamblul bisericesc de la Colacu merită să fie vizitat şi admirat. Aici, turiştii au posibilitatea să observe felul în care înţelegeau să se îngrijească de cele ale sufletului vechii bucovineni şi să vadă, ca într-o oglindă, trecutul acestui ţinut. Iar măiestria lucrului în lemn, lăsată mărturie pe întreg ansamblul, spune totul despre un meşteşug ridicat la rang de artă în "ţara fagilor", botezată, în graiul austriecilor stăpânitori, Bucovina.
Biserica păstrează două catapetesme
Biserica de lemn de la Colacu păstrează două catapetesme. Despre una se spune că ar fi servit bisericii până la 1800, an considerat al refacerii capitale. Cealaltă, mai nouă, a fost instalată în biserică la 1820. Ambele stau acum în bisericuţă, una mai degradată decât cealaltă.
De altfel, toate obiectele de cult aflate în lăcaş necesită lucrări de restaurare, iar interiorul trebuie amenajat şi refăcut. Visul părintelui Coclici este ca în sat să se înfiinţeze un muzeu mai încăpător, în care să poată aşeza cea de-a doua catapeteasmă, precum şi celelalte obiecte peste care acum se aşterne praful, astfel încât şi interiorul bisericii să poată fi amenajat şi conservat cum se cuvine.
