Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Locul care dă încă o şansă vieţii
Preţuirea şi dragostea pe care le-o datorăm celor peste care anii au trecut nu trebuie să rămână la un nivel teoretic, ci trebuie transformată în îngrijire şi implicare efectivă pentru uşurarea greutăţilor pe care vârsta înaintată le aduce cu sine. În majoritatea familiilor, cei ajunşi la vârste venerabile se bucură de un climat prielnic şi potrivit pentru o îmbătrânire frumoasă. Dureroase sunt însă exemplele în care vedem bătrâni părăsiţi sau uitaţi de copiii sau de nepoţii lor, abandonaţi de toţi cei din jur, nevoiţi să-şi ducă ultima parte a vieţii în singurătate, chin şi tristeţe. Din fericire, există locuri unde astfel de bătrâni (şi nu numai) găsesc oameni iubitori şi dedicaţi slujirii aproapelui, care le mai alină din suferinţe şi le redau dorinţa de viaţă. Un astfel de loc este şi Căminul de bătrâni de la mănăstirea Pasărea.
Mănăstirea Pasărea, important monument istoric şi artistic, aflat în judeţul Ilfov, la 29 km de Bucureşti, păstrează tradiţia creştină a bolniţelor (spitale sociale care au existat încă de pe vremea Sfântului Vasile cel Mare) şi găzduieşte un aşezământ dedicat îngrijirii bătrânilor. În liniştea cadrului natural deosebit şi în atmosfera duhovnicească din mănăstire, am găsit foarte multă bunăvoinţă şi ospitalitate, atât din partea măicuţelor angajate în această lucrare filantropică, precum şi din partea bătrânelor găzduite aici.
Greutăţile începutului
„Iniţierea acestui proiect a ţinut cont de dorinţa testamentară a monahiei Mina Stoicescu de a creea o bolniţă, după tradiţia Bisericii Ortodoxe, în care să fie asistate, cu prioritate, măicuţele bătrâne şi bolnave care nu aveau ucenice. Astfel, căminul de bătrâni a luat fiinţă în anul 1991, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a fericitului întru adormire patriarhul Teoctist şi prin osteneala şi contribuţia maicilor Mina şi Pavelida şi a celor şapte ucenice ale acestora. Construcţia clădirii nu a fost uşoară, fiind necesare zile şi nopţi de muncă, împărţite între căratul cărămizilor şi a sacilor de ciment, pregătirea mesei muncitorilor şi participarea la slujbele bisericii. Primii ani au fost cei mai grei. Trăiam zi de zi cu teama că nu ne vor ajunge banii pentru hrană, medicamente şi materialele de curăţenie”, ne explică maica Mateea Mariş, directorul căminului de bătrâni.
Iniţial, s-au amenajat două dormitoare în chiliile maicilor şi, multe luni, acestea au dormit pe saltele lângă paturile bolnavelor. Cu timpul, căminul a devenit cunoscut, primind astfel ajutoare de la creştini din ţară, dar şi de la o organizaţie caritativă din Germania. „Astfel, pe lângă măicuţele din mănăstirea noastră, am putut primi un număr mare de măicuţe care au fost obligate să părăsească mănăstirile în urma decretului dat pe timpul lui Gheorghiu Dej şi care, după evenimentele din anul 1989, au găsit înţelegere la aşezămintele de pe lângă mănăstiri. De asemenea, o altă categorie care a beneficiat de ajutorul nostru, au reprezentat-o preotesele văduve, unele dintre ele victime ale regimului comunist”, ne mai spune maica Mateea.
O bătrâneţe trăită mai aproape de Dumnezeu
În mod firesc, se pune întrebarea ce importanţă are pentru bătrâne mediul monastic în care sunt îngrijite. Astfel, am aflat că într-un aşezământ situat pe lângă o mănăstire şi cu personal preponderent monahal, bătrânele dobândesc un echilibru afectiv şi emoţional, tind spre comunicare şi socializare, acceptă cu tărie bătrâneţea şi se pregătesc cu încredere pentru trecerea în împărăţia lui Dumnezeu. Această linişte sufletească este datorată măicuţelor care lucrează aici deoarece, pe lângă meseria pe care o au, sunt, în primul rând, slujitoare ale lui Dumnezeu. Ele au mai multă compasiune şi înţelegere pentru nevoile de orice fel ale bătrânelor. La acestea se adaugă consilierea şi asistenţa spirituală de care se bucură bolnavele din partea preoţilor care slujesc la mănăstire şi care le spovedesc şi le împărtăşesc periodic sau ori de câte ori solicită. Căminul are şi o staţie de amplificare cu difuzoare în fiecare cameră şi zilnic se pot asculta toate slujbele şi rugăciunile făcute în biserică. Persoanele cu o stare bună de sănătate fizică şi psihică pot merge la biserica mănăstirii atunci când doresc să participe la oficierea cultului divin public. „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, noi ne străduim pe cât putem să le asigurăm persoanelor asistate în căminul nostru o atmosferă cât mai apropiată de cea de acasă. Am încercat să le personalizăm camerele, aducându-le diferite obiecte şi lucruri personale. Celor care sunt sănătoase le permitem accesul la bucătărie pentru a-şi putea găti diferite mâncăruri de care au poftă şi pe care le făceau atunci când erau la casa lor”, continuă maica Mateea. De asemenea, cu ocazia marilor sărbători, la acest cămin se organizează mese festive cu bucate tradiţionale, pentru ca şi bătrânele să se bucure de spiritul praznicului. Maica Mateea ne-a mai spus că, de câte ori s-a ivit ocazia, au invitat personalităţi de la diferite televiziuni care, pe lângă faptul că au venit şi au stat de vorbă cu bătrânele, au adus şi daruri. La fel procedează şi câteva dintre voluntarele de aici, care sunt profesoare de religie şi care vin împreună cu elevii şi mai alină, aşa cum pot, suferinţa bolnavelor: le aduc mărţişoare de 1 martie, le cântă colinde de Crăciun etc.
Lucrarea filantropică se va extinde
Un lucru care te impresionează profund la Căminul de la Pasărea este dorinţa măicuţelor de a le ajuta pe bătrâne, precum şi dăruirea lor pentru creşterea şi dezvoltarea acestei instituţii puse în slujba aproapelui. Iar planurile pe care aceste adevărate reprezentante ale apostoliei creştine le au pentru viitor sunt elocvente în acest sens. Se doreşte creşterea numărului celor asistaţi, atât prin dezvoltarea căminului, cât şi prin înfiinţarea serviciului de îngrijire la domiciliu, care ar putea preveni ruperea persoanelor vârstnice de mediul familial. Altă dorinţă ar fi aceea de a oferi persoanelor cu diferite probleme sociale ajutor temporar, constând în îmbrăcăminte, hrană, sprijin financiar şi consiliere spirituală. În acest sens, aşezământul doreşte păstrarea şi întărirea legăturii cu autorităţile locale, în vederea identificării şi rezolvării cazurilor sociale, dar şi colaborarea cu organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale în scopuri exclusiv umanitare. De asemenea, căminul doreşte atragerea de voluntari din rândul creştinilor, pentru acordarea serviciilor de îngrijire persoanelor aflate în nevoie.
În prezent, aşezământul filantropic de la Pasărea a fost extins, prin construirea unei clădiri anexe care oferă locuri de găzduire atât pentru bătrâni, cât şi pentru personalul care deserveşte căminul. Planurile, după cum am văzut, sunt multe şi măreţe. Fondurile, însă, aproape că nu reuşesc să acopere nici susţinerea bătrânilor care sunt aici. Mai mult, toate locurile de care acest cămin dispune sunt ocupate, făcând imposibilă dorinţa maicilor de a ajuta cât mai multe persoane aflate în suferinţă.
▲ „Măicuţele sunt devotate misiunii pe care o îndeplinesc”
Am avut ocazia să stăm de vorbă cu câteva dintre bătrânele care beneficiază de ajutorul căminului de la Pasărea. Întrucât numele pacientelor sunt confidenţiale, vom reda în continuare doar gândurile acestora cu privire la locul unde îşi petrec ultimii ani din viaţă. Sentimentul este unanim: acest aşezământ este o binecuvântare cerească, o şansă nesperată pe care bătrâneţea le-a oferit-o şi un mod plăcut de a cunoaşte oameni deosebiţi. Doamna cu care am petrecut mai mult timp a început prin a ne arăta icoanele, Biblia şi cărţile de rugăciuni aflate pe o noptieră lângă patul pe care îl ocupa, subliniind faptul că are o credinţă tare în Dumnezeu şi în lucrarea răscumpărătoare a Fiului Său. La adresa măicuţelor asistente a avut numai cuvinte de laudă: „Măicuţele sunt binevoitoare, credincioase şi devotate misiunii lor, fiind conştiente că o fac în numele Domnului. Aici putem face tot ceea ce ne dorim. Singura regulă este ca măicuţele să aibă grijă de noi şi ea este respectată cu sfinţenie. Maica director este o persoană deosebită, care aleargă toată ziua şi se preocupă intens ca fiecare să aibă ceea ce îşi doreşte şi are nevoie. La fel şi maica doctor, care ne vizitează de mai multe ori pe zi pentru a se asigura că suntem sănătoase”.
De asemenea, vorbind despre condiţiile pe care le oferă acest aşezământ, ne spune că atmosfera este deosebită: stau câte două persoane în cameră, pot aduce de acasă lucruri personale cu valoare sentimentală, au un living în care îşi pot împărtăşi experienţele de viaţă şi se pot uita la televizor, au posibilitatea de a se plimba prin aerul curat de la marginea lacului. La final, doamna ne-a mărturisit: „Întotdeauna mi-am dorit ca, la sfârşitul vieţii să vin la mănăstire, iar acum această dorinţă mi s-a îndeplinit. Sunt foarte mulţumită că pot fi aici şi, într-adevăr, simt că Dumnezeu îmi este aproape”.
▲ Capelă construită cu fonduri europene
Încă de la sosirea la acest cămin, am observat că se lucrează din greu, nu numai pentru îngrijirea bătrânelor, dar şi pe latură administrativă. De aceea, am întrebat-o pe maica director despre proiectele pe care le are în derulare. „Proiecte există şi pot spune că, de când aşezământul este păstorit de Preasfinţitul Varsa-nufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, lucrurile au început să meargă bine. Principala noastră preocupare este de a consolida clădirea şi de a o aduce la standarde europene, pentru a oferi servicii de calitate conform normelor actuale. Încercăm să regândim spaţiile de cazare, deoarece avem nevoie de mai multe grupuri sanitare, indispensabile pentru a obţine acreditarea căminului, ca furnizor de servicii sociale. Dar să vă dau exemplul unui proiect care se află în faza de finalizare: am construit în curtea căminului o capelă prin intermediul unor fonduri europene, obţinute cu ajutorul domniei sale, Prinţul Sturdza”.
Maica Mateea ne-a mai spus că tot personalul care lucrează la acest cămin este calificat, fie că sunt măicuţe, surori sau persoane laice. Există două bucătărese, şase infirmiere, un asistent social, maica doctor, personalul administrativ etc. Pe lângă personalul angajat, aici îşi desfăşoară activitatea şi voluntari - persoane credincioase, care vin cu drag să ajute. În prezent, sunt îngrijite peste 50 de bătrâne, dintre care majoritatea măicuţe sau preotese văduve. Însă căminul are în grijă şi persoane cu probleme sociale cauzate de pensiile foarte mici sau de lipsa locuinţelor, bătrâne abandonate, victime ale violenţei familiale şi persoane cu afecţiuni foarte grave, care nu pot fi tratate în familie. Există şi o categorie mai mică de persoane care au o situaţie materială mai bună şi care au şi susţinători. Prin îngrijirea acestora, căminul îşi poate asigura mijloacele de subzistenţă necesare bunei funcţionări.
▲ Nici o zi fără o faptă bună
Pentru cei care doresc să fie alături de bătrânii de la Pasărea, însă timpul nu le îngăduie acest lucru, s-a deschis un cont, la care oricine poate contribui.
Aşezământul „Căminul de bătrâni Pasărea” - director maica Mateea Mariş
Cod fiscal 19101537
Cont BCR 74RNCB00 75085881000001, sucursala sector 4, Bucureşti.