Viaţa noastră este o luptă împotriva păcatelor şi a patimilor. Athosul, munte al rugăciunii neîncetate, al isihiei, al ascultării până la renunţare, al dăruirii şi al pregustării luminii Învierii, este locuit de călugări care luptă continuu pentru învierea sufletului. Iar cel mai puternic stimulent al acestei lupte este tocmai Învierea Domnului.
În marea armată atonită este şi o oaste de călugări care se roagă în dulcele grai românesc la Schitul românesc Prodromu. „Noi luptăm pentru învierea sufletului prin curăţirea de patimi, prin agonisirea virtuţilor, prin post şi prin rugăciune având nădejdea Învierii. Bucuria cea mai mare pe care trebuie să o aibă călugărul este învierea sufletului. Dacă viaţa călugărului este o luptă continuă pentru învierea din patimi, atunci sigur că şi Învierea Domnului o trăieşte ca pe o mare bucurie. Îi dă nădejdea că va învia şi cu trupul pentru Împărăţia cerească şi îi dă o pregustare a învierii sufletului, aici, pe pământ. Bineînţeles, această luptă este desăvârşită prin împărtăşirea cu Sfintele Taine prin care ne unim cu Hristos, aşteptând astfel Învierea de obşte“, spune părintele ieroschimonah Paisie Moisa, epitrop întâi la Schitul Prodromu.
Învierea, stimulentul luptei pentru mântuire
Învierea Mântuitorului este o mare bucurie pentru noi, creştinii, ne apropie de El, de Hristos, şi în acelaşi timp ea ne arată ţelul spre care să tindem. „Credinţa în Învierea Mântuitorului este cel mai puternic stimulent al luptei noastre pentru mântuire. Dacă săvârşim fapte virtuoase doar ca să câştigăm lucruri pământeşti, dacă postim sau ne rugăm numai pentru ca să ne fie bine pe pământ, n-am câştigat nimic. Lupta noastră este pentru câştigarea mântuirii, pentru învierea sufletului, pentru învierea din patimi. Cum spun Sfinţii Părinţi, fără învierea sufletului nu vom trăi Învierea Mântuitorului. Sfântul Teodor Studitul explică în acest sens că cei care trăiesc în patimi, care sunt robiţi de pofte sau de lăcomii nu pot prăznui niciodată Paştele cum ar trebui şi nu se pot bucura de marele praznic. Pentru ei rămâne o simplă sărbătoare sau o sărbătoare a trupului, se bucură de odihnă, de mâncare mai bună, de lucruri din acestea pământeşti. Dar nu se bucură cu adevărat de Învierea Mântuitorului şi de învierea sufletului lor. De asta călugărul se luptă tot timpul să fie mai aproape de Dumnezeu şi atunci sigur că şi Învierea Domnului este o mare bucurie pentru el“, mai spune părintele Paisie.
Postul Mare este un timp de exercitare mai ales pentru virtuţi, monahii îşi pot disciplina trupul şi sufletul, constată la ce stadiu sunt în lupta duhovnicească, iar prin rugăciune şi prin post conştientizează ce patimi îi stăpânesc, ce patimi au biruit şi cum trebuie să lupte în continuare. „Atunci când suntem în linişte şi trupul şi sufletul sunt strunite prin rugăciune, mintea este mai limpede şi poate să judece, poate să ia decizii importante pentru suflet, să facă o nevoinţă mai mare în lupta cu patimile, să pună început bun pentru tot anul. În Postul Mare se pot lua foarte multe hotărâri dacă suntem cu luare aminte la nevoinţa aceasta trupească şi sufletească, fiindcă Duhul Sfânt lucrează prin pocăinţă şi prin rugăciune şi astfel ne apropiem de Dumnezeu.“
Pregătirea pentru marele Praznic
Cum se pregătesc călugării din Schitul Prodromu pentru marele praznic al Învierii Domnului?, l-am întrebat pe părintele Paisie. „La noi nu este o rânduială mai deosebită decât în România, avem aceleaşi rânduieli, aceleaşi slujbe, dar să zicem că postul este mai aspru decât în ţară şi rugăciunile sunt mai lungi, de zi şi de noapte. Ca în fiecare post, masa este o singură dată în zi, la ora 15, când se mănâncă fără ulei. Dezlegare la ulei este numai sâmbăta şi duminica, când sunt şi două mese în zi. Rugăciunile la biserică sunt mai lungi, cu citiri din Psaltire, din Sfinţii Părinţi. În general, sunt, pe zi, cam 7-8 ore de rugăciune numai în Biserică, în afară de asta călugărul trebuie să mai facă la chilie rânduiala lui proprie de canon şi încă 1-2 ore de lectură din Sfinţii Părinţi. La acestea se adaugă ascultările, pentru că trebuie să ne îngrijim şi de trup. Astfel, călugării au ascultări 3-4 ore sau chiar 7-8 ore pe zi. Cei care au ascultări mai grele sunt scutiţi de a veni la biserică ziua, adică la slujba Ceasurilor şi la Vecernie, care se fac începând de la ora 12 până la 15. Dar, în schimb, nu sunt scutiţi de slujba Pavecerniţei Mari, care se face la ora 17, şi de Utrenie, care se face de la ora 3 până la 6 dimineaţa.“ Astfel, fiecare se luptă după putere cu rugăciunea, cu postul, cu înfrânarea, cu înfrânarea limbii, cu rugăciunea inimii, cu tăcerea şi fiecare cu ascultarea lui. „După putere, ne străduim să ne luptăm cu noi înşine ca să putem să facem şi ascultările de obşte, şi să avem grijă şi de curăţirea, şi punerea în rânduială a sufletului şi a trupului. Nădejdea noastră este că vom spori încet, încet fiindcă lupta duhovnicească nu este numai pentru o zi sau două, este pentru toată viaţa“, mai spune părintele Paisie.
Învierea Domnului la Schitul Prodromu
În Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos, la Prodromu, Deniile se fac în fiecare noapte, de la ora 3 până la ora 6 dimineaţa. Luni, marţi şi miercuri se citesc la Ceasurile al treilea, al şaselea şi al nouălea, Stâlpii Evangheliilor, adică cele patru Evanghelii împărţite în nouă părţi. În Joia Mare se face Sfântul Maslu dimineaţa şi apoi Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia de la ora 12, când majoritatea călugărilor se împărtăşesc cu Sfintele Taine. Din această zi şi până în duminica Învierii, monahii nu mai mănâncă nimic. În Vinerea Mare, se citesc Ceasurile Împărăteşti şi nu se săvârşeşte nici o Liturghie. Vecernia cu scoaterea Sfântului Epitaf sau Aer se face seara, iar Prohodul Domnului începe de la ora 22. Sâmbătă dimineaţa, de la ora 10, se fac Ceasul al nouălea şi Vecernia Sfintei Învieri, care este unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. „Cine vrea să mănânce, în Sâmbăta Mare se dă o masă la ora 15, fără ulei, însă majoritatea călugărilor postesc până duminică, când se împărtăşesc din nou cu Sfintele Taine. În această perioadă, ascultările sunt mai puţine, toţi ne pregătim să fim cât mai curaţi cu trupul şi cu sufletul şi ascultările se limitează numai la cele gospodăreşti, la curăţenie, la trapeză, cu primirea pelerinilor şi, bineînţeles, cu participarea la sfintele slujbe“, mai spune părintele Paisie.
În noaptea de Înviere, slujba începe la ora 24, se trage clopotul mare pentru adunarea părinţilor în biserică, se citeşte Canonul Sfintelor Paşti din Penticostar, urmat de citiri din Faptele Sfinţilor Apostoli până la ora 1, când iese preotul cu Sfânta Lumină. Se înconjoară biserica de trei ori şi după aceea se intră în biserică şi continuă slujba Învierii până pe la ora 6. După aceea urmează masa, când se serveşte un peşte, legume, o salată, un ou, o felie de brânză, cozonac şi un pahar de vin. De aici se merge la chilie pentru odihnă, fiindcă la ora 14 începe Vecernia numită şi Învierea a Doua.
Aşadar, pregătirea şi întâmpinarea Învierii Domnului, în Muntele Athos, se face în mod desăvârşit. Călugării atoniţi trăiesc fiecare zi pentru înviere. Mai ales acum în Sfântul şi Marele Post. Mereu cu gândul la marea bucurie a praznicului Învierii, monahii luptă neîncetat pentru învierea sufletului.
