Mănăstirile de pe Valea Oltului și cele din Munții Builei se conturează într-o oază de frumusețe și spiritualitate de un farmec aparte. Cu toții căutăm lavrele sau schiturile despre care se știe că au duhovnici aleși și viață monastică deosebită. Puțină lume știe că în partea de sud a orașului Râmnicu Vâlcea se află un loc așa cum nici nu gândești, încărcat de istorie și primenit cu un așezământ nou, de o frumusețe arhitecturală deosebită, parcă în oglindă fiind cu biserica Mănăstirii Cozia.
Duhul Coziei se simte la tot pasul, căci părintele Sava, starețul Mănăstirii Antim-Troianu, care s-a format ca monah în obștea de pe Valea Oltului, a adus cu sine și o fărâmă din traiectul monastic cozian. Din inima acestei oaze de liniște și rugăciune, pelerinul ajuns aici este plăcut impresionat de panorama orașului văzut de la schit. Și ce poate fi mai minunat decât o atmosferă de rugăciune și pace a sufletului, conturată într-o așezare mirifică?
Biserică, muzeu și grajd de animale
Amintirea unei bisericuțe în stil grecesc, în care mă închinam ori de câte ori ajungeam aici, m-a făcut să urc drumul îngust care duce spre mănăstire, cu dorința de a mă opri direct în pridvor, pentru a contempla frumusețea locului. Așezământul acesta nu numai că este încărcat de istorie, ci se conturează într-o fericită îngemănare de nou și vechi. Fostul egumen al Mănăstirii Hurezi, Hrisant Penetis, aromân din Tessalia, a ridicat biserica cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, în preajma anilor 1839-1840, urmând ca în anul 1843 să fie sfințit întregul ansamblu monastic, deși așezămintele monahale ctitorite în secolul al 19-lea erau foarte puține. Numele Schitului Troianu este legat de mișcările revoluționare de la 1848, vreme în care aici se afla comandamentul militar al armatei de panduri și voluntari de la Râmnic, condusă de generalul Gheorghe Magheru. „Casa Magheru”, cum era numită atunci, ulterior a devenit „Muzeul Magheru”. A trecut un secol până când toate clădirile care aparțineau acelui complex au fost restaurate, amenajându-se noul Muzeu „General Gheorghe Magheru”: „După o vreme, spune părintele stareț, a dispărut totul din locul acesta despre care cei care vin acum să se închine cred că așa a fost dintotdeauna. Se spune că în locul bisericuței vechi a fost o alta și mai veche, ceea ce ne duce cu gândul că Troianu vine de fapt de la Traian, iar așezarea aceasta este fără-ndoială una dacică. Cert este că la un moment dat locul acesta monahal și-a pierdut identitatea, casa stăreției ajungând să fie transformată în depozit, foișorul și pridvorul dărâmate, iar biserica devenise grajd pentru vite, ceea ce a fost foarte dureros”.
În anul 1989 totul devenise o ruină. Abia în 2001, vrednicul de pomenire Arhiepiscop Gherasim al Râmnicului l-a adus aici pe arhim. Sava Pleșa, de la Cozia. Cunoscut pentru seriozitatea și priceperea sa în treburile gospodărești, părintele Sava a venit la Troianu nu numai pentru a face ascultare, ci pur și simplu din dorința de a da viață acestui loc binecuvântat.
Copie perfectă a bisericii Mănăstirii Cozia
Cum am intrat pe poarta mănăstirii, aveam să găsesc un alt loc de rugăciune, apărut într-o gură de Rai, aproape de cer și vegetație care rezistă și iarna. Așa se conturează priveliștea care m-a întâmpinat la Troianu, o lume nouă, pe o vatră ancestrală pe care eu personal o cunoscusem altfel cu ani în urmă. Prin lucrările de reînnoire şi înfrumuseţare, mănăstirea, așa cum arată azi, este o oază de verdeață, în mijlocul căreia se înalță o adevărată perlă arhitecturală. Interesant este faptul că biserica s-a ridicat într-un timp foarte scurt, 2008-2011, într-o tehnică de lucru nouă, dar durabilă în același timp. Părintele stareț ne dumirește în privința acestui gen de construcție: „Biserica Mănăstirii Antim a fost construită din zidărie portantă, pe fundaţii de beton, pereţi din cărămidă plină, iar tavanele din bolţi şi arce de beton armat monolit. Și acoperișul este deosebit, impunător și durabil în același timp, fiind executat din şarpantă de lemn și ulterior învelit cu cupru. Biserica a fost construită, asemenea celei de la Cozia, având un plan trilobat și o singură turlă pe naos, aceasta fiind executată în stil tradiţional, pentru ca mai apoi lumina să pătrundă în sfântul lăcaș prin cele douăsprezece ferestre. Construcția este pe cât de impozantă, pe atât de luminoasă. Pe brâul de sub streașină au fost sculptate rozete din piatră de Bașchioi, așezate într-o simetrie perfectă, iar ușa de la intrare și ferestrele bisericii sunt mărginite de ancadramente din piatră, minuțios dantelate. Spre deosebire de biserica Mănăstirii Cozia, biserica cea nouă a Mănăstirii Antim are un paraclis la demisol, unde se slujește încă din anul 2011. Am încercat să punctez oarecum asemănările dintre cele două biserici, fiecare însă având propria unicitate”.
Omul sfințește locul
Cu douăzeci de ani în urmă, nu mi-aș fi imaginat că părintele Sava va pleca vreodată din Cozia. Ne întâlneam adesea, iar după rugăciune, povesteam ore în șir. Intrând în viața monahală la numai 17 ani, părintele are multe de povestit și o face într-un stil propriu, păstrând graiul autentic ardelenesc, fără a se grăbi în exprimare. Tot ceea ce știe în materie de slujire, dar și de organizare a muncii, toate „secretele” unei obști așezate le-a preluat de la doi duhovnici desăvârșiți, părintele Gamaliel și părintele Vartolomeu. Știam că este un foarte bun organizator și că în relația cu oamenii, când începe un șantier, știe întotdeauna să coordoneze impecabil lucrările. Fără îndoială că acesta a fost și motivul pentru care vlădica Gherasim l-a trimis aici: revigorarea vieții monahale de la Mănăstirea Antim (la vremea aceea Troianu) și conturarea unei noi viețuiri monastice. Țin minte că la început, când erau doar doi călugări aici, nu aveau nici măcar unde să doarmă, iar acum mă minunez de ceea ce-mi văd ochii și mă bucur în același timp de modul de așezare a vieții monahale, după toate canoanele ortodoxe. Vine lume din întreaga țară la Mănăstirea Antim, iar cine trece măcar o dată prin locul acesta, fără îndoială că va fi mânat de dor și va reveni într-o bună zi. Părintele Sava se smerește, dar pe toți cei care s-au îndrăgostit de acest loc i-a atras ca un magnet. Slujește minunat, dar mai important e faptul că rugăciunile sale sunt foarte puternice. Personal am simțit acest lucru, într-unul din momentele grele prin care am trecut la un moment dat. Acum, revin aici cu bucuria de a păși într-un loc despre care părintelui Sava îi place să spună că a renăscut din cenușă, precum pasărea Phoenix.
La propunerea părintelui arhimandrit Sava Pleșa, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a aprobat schimbarea vechiului nume al Mănăstirii Troianu în Mănăstirea Antim, după numele Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitorul Râmnicului. În toamna anului 2016, biserica nouă a Mănăstirii Antim a fost sfințită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu Patriarhul Antiohiei.
