Ansamblul mănăstiresc din localitatea giurgiuveană Comana, cunoscut ca monument istoric, datează din secolele al XV-lea - al XVI-lea. Iniţial, ctitorie a lui Vlad Ţepeş, mai apoi a boierului Radu Ştefan, mănăstirea a cunoscut o perioadă de înflorire mai ales în vremea lui Matei Basarab, când a devenit unul dintre principalele centre religioase ale ţării, însă s-a degradat tot mai mult ca urmare a furiei războaielor antiotomane şi a domniilor fanariote. Purtătoare de răni vechi şi adânci, care au lăsat urme nu numai în construcţia propriu-zisă a aşezământului de cult, ci şi în spiritualitatea acestuia, astăzi, mai mult ca oricând, Mănăstirea Comana are nevoie de ajutor pentru restaurare, spre a i se reda înfăţişarea cuvenită unui monument istoric.
De îndată ce intri în localitatea Comana, judeţul Giurgiu, peste podul Neajlovului, privirea se lasă sedusă de imensitatea unei construcţii, care pare străină locului, deloc integrată peisajului rural. Are alura unei cetăţi vechi, coborâtă din istorie. La fel ca pădurea care împresoară din toate părţile monumentul istoric, protejându-l ca într-un cocon, şi povestea acestui loc este la fel de misterioasă şi se compune dintr-o încrengătură de fapte, date şi evenimente strâns legate de istoria acestui neam. Aceasta este Mănăstirea Comana, care se află în apropierea Călugărenilor, locul unde marele Mihai Viteazul i-a învins pe turci.
Un hrisov din 27 septembrie 1461 al voievodului Vlad Ţepeş menţionează pentru prima dată toponimul Comana, care menţiona „ca să fie hotarul (mănăstirii) până unde se împreună cu balta Comanei, drept în iezerul Câlniţei“. Locul pe care a fost înălţată mănăstirea era, odinioară, o insulă, în mijlocul mlaştinilor, iar accesul se făcea pe o poartă aflată în nordul incintei, după ce se traversa un pod de lemn, uşor de incendiat la vreme de primejdie.
În decembrie 1476, Vlad Ţepeş este ucis pe drumul Bucureşti-Giurgiu şi înmormântat la Mănăstirea Comana, ctitorită de el (după cum susţin cercetătorii Cezar Balliac, Grigore Ionescu, C. C. Giurescu), cu începere de la jumătatea secolului al XV-lea şi până la finele secolului al XVI-lea, când s-a ruinat.
Oare vechimea să fie scuza potrivită pentru starea precară în care se zbate astăzi acest ansamblu mănăstiresc?
Dacă ar vedea boierul Radu Ştefan cum arată acum mănăstirea Comana, cel care a început, în 1588, construirea locaşului monahal de astăzi pe ruinele vechii mănăstiri a lui Ţepeş, poate că nu s-ar mai fi încumetat să tocmească meşteri pentru a ridica lăcaşul de cult.
Însă toate se întâmplă cu un scop, iar dacă acesta este unul menit să răspândească şi să întărească credinţa neamului, chiar şi prin ridicarea de monumente de cult, atunci gestul multora dintre înaintaşii noştri, asemenea boierului Ştefan, trebuie consemnat, apreciat şi luat ca exemplu demn de urmat.
Noua Mănăstire Comana, construită de boierul Radu Ştefan, arăta asemenea unui patrulater neregulat, încins cu ziduri exterioare şi cinci turnuri pentru apărare, era prevăzută cu guri individuale de tragere şi locuri speciale pentru tunuri mici de cetate, care se pot vedea şi astăzi. O adevărată cetate de câmpie.
În această incintă fortificată, boierul a clădit o biserică cu hramul „Sfântul Nicolae“, care a fost refăcută în secolul al XIX-lea. Cu prilejul acestor lucrări a fost descoperit un fragment de piatră funerară care indica mormântul Ancuţei, fiica lui Radu Şerban.
Tot aici se află mormintele domnitorilor Nicolae Pătraşcu, fiul lui Mihai Viteazul, şi Radu Şerban, precum şi ale familiei Cantacuzino.
Consemnările lui Paul de Alep
Documentele vremii atestă, între 1653-1658, vizita lui Macarie de Antiohia în Ţara Românească şi a secretarului acestuia, Paul de Alep, care lasă câteva informaţii referitoare la lăcaşul mănăstiresc: „ş...ţ E o clădire mare închisă cu ziduri de piatră. În cele patru colţuri sunt patru turnuri ş...ţ, cu galerii arcate de jur-împrejur pentru înfrumuseţarea aspectului ş...ţ, clopotniţa este deasupra uşii. Ceea ce-mi plăcea mai mult erau straturile de iarbă verde ce se-ntindeau în curtea mănăstirii cu izvoare de apă limpede, curată, şi chiliile călugărilor aşezate de jur-împrejur ş...ţ. Ei zic că, dacă împăratul ar veni sa le poarte război cu toată armata sa, n-ar fi în stare sa-i înfrângă, lucru ce pare adevărat, căci are poziţie bine întărită ş...ţ, e situată ca o insulă, fiind înconjurată de lacuri, bălţi şi mocirle de nepătruns, nici nu poate fi vorba de un drum care să ducă aici; noi am trecut în corăbii ş...ţ“.
Aceleaşi surse documentare susţin veridicitatea celor spuse de Paul de Alep, mai ales în ceea ce priveşte locul pe care a fost înălţată mănăstirea - o adevărată insulă în mijlocul mlaştinilor. Această poziţie naturală a terenului i-a asigurat siguranţă şi protecţie în faţa năvălirilor duşmane.
Ascensiune şi declin
În 1699, Şerban Cantacuzino restaurează Mănăstirea Comana în tehnica construcţiilor din epoca lui Constantin Brâncoveanu. Lucrările au durat până în 1703 şi s-au concretizat în construirea de noi chilii, coloane de piatră şi a foişorului brâncovenesc pe latura de nord, cât şi în repararea şi înălţarea de ziduri. Cu acest prilej, Cantacuzino strămută rămăşiţele înaintaşilor într-un mormânt comun, transformând astfel ctitoria în „cripta“ familiei, unde, la rândul său, va fi înmormântat. De asemenea, el zideşte Paraclisul „Sfântul Spiridon şi Eftimie“ pe latura de sud-est a mănăstirii.
Aşezământul monahal a cunoscut o perioadă de înflorire mai ales în vremea lui Matei Basarab, când a devenit unul dintre principalele centre religioase ale ţării. Nu mai puţin semnificativ este faptul că Sfântul Ierarh şi Mărturisitor Sava Brancovici (1620 - † 1683) - mitropolit al Ardealului, adept al luptei antiotomane - şi-a făcut ucenicia la Comana.
Afectată în urma luptelor antiotomane din 1657-1662, precum şi în vremea războiului ruso-austro-turc din 1768-1774, mănăstirea se degradează tot mai mult, mai ales în timpul domniilor fanariote. Situaţia devine tot mai grea când Nicolae Mavrocordat închină ansamblul mănăstiresc Patriarhiei Sfântului Mormânt din Ierusalim, în anul 1728, deoarece nu au mai existat moştenitori direcţi ai ctitorului care să se îngrijească de soarta ctitoriei. Prin această închinare, mănăstirea începe să-şi piardă din averi şi moşii.
Timp de trei zile a căzut pradă unui asediu al unui detaşament turcesc din Giurgiu şi a fost grav afectată de un cutremur puternic în 1802.
Ca urmare a unei iniţiative venite din partea arhitectului statului, Schlatter, în 1854 încep lucrările de reamenajare a lăcaşului sfânt. Biserica este refăcută din temelii şi i se schimbă complet aspectul din timpul lui Radu Şerban.
Din 1863, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti şi cu plecarea călugărilor greci de la Comana, mănăstirea nu a mai suportat nici o reparaţie timp de peste 100 de ani. Până în 1991, aşezământul monahal a fost biserică parohială a satului, mai mult a servit ca sediu pentru Prefectura judeţului, şcoala din sat, dar şi ca locuinţă pentru arendaşul moşiei după Războiul de Independenţă.
În 1908, întregului ansamblu arhitectonic de la Comana i s-au făcut lucrări de restaurare, graţie Comisiunei Monumentelor Istorice. De la un timp, complexul monahal a căzut din nou în paragină, mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial.
Biserica a fost consolidată în întregime în 1988-1990, iar mai apoi pictată din nou.
Au mai urmat şi alte lucrări de restaurare, iar cele mai recente au început în 2007, în vederea pregătirii aniversării a 550 de ani de atestare documentară - Comana 1461-2011.
Glasuri de copii printre ruine
Pelerinii care vin aici pot aduce un omagiu eroilor căzuţi în Primul Război Mondial în luptele de pe Neajlov, în cinstea cărora a fost ridicat în incinta mănăstirii un mausoleu, construit în anul 1932, la sugestia marelui om de cultură Nicolae Iorga.
În anul 1992, Comana redevine mănăstire de călugări, cu viaţă monahală de obşte. La fel ca lăcaşul de închinare în care vieţuiesc, cei mai mulţi monahi sunt bătrâni, neputincioşi, bolnavi. De-abia îşi fac simţită prezenţa. Sunt tăcuţi asemenea zidurilor seculare care îi împrejmuiesc, însă primesc cu bunătate pe oricine caută linişte şi pace. Văzându-i, parcă sunt aievea călugărilor celei mai vechi sihăstrii din extremitatea sudică a Codrilor Vlăsiei, din veacul al XIII-lea, care a luat fiinţă în aceste locuri.
Biserica este mereu deschisă. Glasurile copiilor şi ale vrăbiilor sunt cele care animă şi însufleţesc locul. La fel ca înaripatele care se prind, în zborul lor sub cer, alături de porumbei şi lasă impresia unui joc şi a unei veselii generale, pe pământ cei mici zburdă de bunăvoie pe gazonul întins cu iarbă. Doar ei au mai rămas să însufleţească acest loc, amenajat într-o zonă deosebită atât din punct de vedere geografic, cât şi istoric, dar care suferă de uitarea şi nepăsarea oamenilor.
Cei care doresc să facă donaţii pentru restaurarea Mănăstirii Comana pot accesa contul RO28-BRDE-441SV-149-5260-4410.
▲ Destinaţie perfectă la sfârşit de săptămână
Aflată la 30 de km de Capitală, localitatea Comana este un punct de atracţie pentru mulţi bucureşteni care, în traseul lor turistic, pot cuprinde, în afară de vizitarea mănăstirii, Delta Neajlovului, Lacul şi Pădurea Comana. Aceasta din urmă a făcut parte din Codrul Vlăsiei, iar astăzi ocupă 3.614 hectare din suprafaţa teritoriului comunei. Pădurea Comana este una dintre cele mai complexe păduri de foioase din ţară. Arealul este reprezentat de o faună (căprioare, fazani, pisici sălbatice, bursuci, porci sălbatici, vulpi, iepuri) şi o floră specifice, fapt pentru care din 1954 zona este declarată rezervaţie naturală pentru protejarea ghimpelui albastru, bujorului românesc şi a lăcrămioarelor.
Flora are un caracter eurasiatic şi cuprinde 388 de specii, alte 143 elemente europene şi 68 central-europene, la care se adaugă şi un număr de 146 de specii submediteraneene.
În apropierea rezervaţiei se află Lacul Comana, cu o suprafaţă de 600 ha, şi o vegetaţie şi faună acvatică variată. Printre activităţile recreative de care turiştii se pot bucura sunt pescuitul sportiv şi vânătoarea. Pentru a ajunge la Comana este indicată ruta: Şoseaua Bucureşti-Giurgiu-Adunaţii Copăceni-Grădiştea.
