Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Mănăstirea Petrova „primeşte cu drag pe oricine, precum face şi Hristos”

Mănăstirea Petrova „primeşte cu drag pe oricine, precum face şi Hristos”

Galerie foto (12) Galerie foto (12) Reportaj
Un articol de: Oana Rusu - 24 Aug, 2022

Mănăstirea din localitatea maramureşeană Petrova este situată între Sighet şi Vişeu, nu departe de graniţa cu Ucraina. Aici milostenia şi grija faţă de aproapele, fie el ucrainean, român, maghiar sau de alte confesiuni, fac minuni, pentru că toţi sunt primiţi cu aceeaşi atenţie şi dragoste.

Pe culmea înaltă a unui deal se află Mănăstirea Petrova, locul fiind numit şi dealul Hera, astfel că mulţi dintre localnici spun că merg la „mănăstirea de pe Hera”. Spre acest loc înalt, duminică de duminică şi la sărbători, sute de credincioşi urcă pentru a participa la Sfânta Liturghie. Atunci când sunt serbate cele patru hramuri, la Izvorul Tămăduirii, Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, vin mii de credincioşi din zonă şi din întreaga ţară.

Pentru că este aproape de graniţa cu Ucraina, Mănăstitrea Petrova este şi locul unde şi-au găsit adăpost numeroşi ucraineni care au fugit de război, mulţi dintre aceştia fiind în tranzit, în timp ce alţii au găsit aici o casă primitoare, copiii lor fiind înscrişi la şcoala din sat, unde există învăţământ în limba ucraineană. Părintele stareţ al mănăstirii, protos. Agaton Oprişan, este el însuşi vorbitor de ucraineană, iar la mănăstire slujbele se fac atât în limba ucraineană, cât şi în limba română, în zonă fiind mulţi etnici ucraineni.

„Eu sunt născut într-o familie de ucraineni, dar sunt român, ţara mea, patria mea este România, aici am crescut, aici am învăţat, aici am fost educat, aici mi s-a oferit totul, în ţara aceasta. Doresc să transmit, astfel, un mesaj către toţi oamenii care trăiesc în România, să respecte ţara aceasta, locul unde ne-am născut, unde am crescut. Aici este o mănăstire în care se slujeşte în limba română şi în limba ucraineană. Am acceptat sfatul părintelui Cleopa de a face această mănăstire şi pentru cei care sunt ucraineni din zonă, pentru că înainte aceştia mergeau la Sihăstria şi spuneau acolo că s-ar bucura să aibă şi în zona lor o mănăstire unde să participe la sfintele slujbe. La Sihăstria ei ar fi dorit să meargă mai des, la acea vreme, dar se plângeau că este distanţa mare până acolo şi spuneau că s-ar fi bucurat să aibă şi ei nişte călugări care să le ştie şi limba lor, ucraineana”, povesteşte protos. Agaton Oprişan, stareţul de la Petrova.

Sfatul părintelui Cleopa de la Sihăstria

Urmând sfatul părintelui Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria, primit în anul 1995, părintele Agaton, care pe atunci era monah la Frăsinei, vatra monahală din judeţul Vâlcea, a început construcţia mănăstirii de la Petrova în anul 2000, când a fost sfinţit locul: „Am fost pe la părintele Cleopa Ilie în 1995, când mi-a spus să vin în Maramureş să fac o mănăstire. Aşa am început această mănăstire în 2 mai 2000. A venit atunci Preasfinţitul Iustin, în a treia zi de Paşti, la Vecernie, când a sfinţit acest loc. Cu ajutorul lui Dumnezeu se poate vedea ce s-a realizat în aceşti ani. Eu am nişte principii, ca mănăstirea să se facă din osteneală, nu din a cere ajutor. De când sunt aici, în mănăstire, de 22 de ani, nu am cerut, nu am apelat niciodată la oameni, cine cât a vrut a putut ajuta, de aceea nici nu avansăm prea repede cu construcţia. Cred că este important să zideşti şi sufletele oamenilor. Aşa am început să slujim, avem şi un paraclis unde slujim în cursul săptămânii, iar aici, la demisolul din biserica aceasta mare, slujim de sărbători şi duminici”.

Lucrările de construcţie nu se desfăşoară într-un ritm foarte alert, însă părintele Agaton este mulţumit că „toată lumea care vine aici este primită la masă, le oferim tuturor, nu numai refugiaţilor. În fiecare duminică, oferim tuturor celor care vin o masă caldă, ei stau la masă cu noi”. De asemenea, multe alte fapte de milostenie se fac aici. „Începând din anul 2002, din 29 august, în fiecare duminică ducem mâncare la spital, la psihiatrie, duminică de duminică, la 180 de persoane, bărbaţi şi femei, le oferim masă caldă. Încercăm să ajutăm suflete nevoiaşe. Mănăstirea s-a mai implicat în multe alte activităţi. Când au fost inundaţii în Petrova am reuşit să ridicăm o casă unei familie. Tot cu ajutorul oamenilor, am cumpărat teren, unde s-au ridicat două  case, una prin episcopie, iar la una ne-am implicat noi, mănăstirea, să o ridicăm”, a mai spus protos. Agaton Oprişan.

Obştea mănăstirii este formată din patru monahi şi un preot slujitor, care este din localitatea Petrova, fiind preot cu familie, cu doi copii, după cum remarcă părintele stareţ.

Mănăstirea este deschisă tuturor

Mănăstirea Petrova are porţile deschise pentru toate etniile şi confesiunile, după cum remarcă protos. Agaton Oprişan, fiecare suflet fiind primit aici cu dragoste. Astfel, hramul principal al mănăstirii este „Izvorul Tămăduirii”, pentru că ucrainenii din zonă ţin sărbătorile pe rit vechi, dar aparţin de Patriarhia Română, de Biserica Ortodoxă Română. Astfel, după cum arată părintele stareţ, de la Învierea Domnului, la Izvorul Tămăduirii, până la Rusalii, sărbătorile pascale sunt sărbători care se ţin de cei pe rit vechi odată cu restul credincioşilor ortodocşi.

„Am pus această sărbătoare a Izvorului Tămăduirii ca hram ca să se bucure de ea şi românii, şi ucrainenii, pentru că noi nu facem diferenţă, cu toţii avem şansa de a ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. De multe ori mai sunt şi unguri care vin aici la mănăstire, iar de Înviere, îi salut pe români, pe ucraineni dar şi pe unguri, pe fiecare în limba lor. Fiecare naţionalitate, când este salutată pe limba sa, în biserică, se bucură, am văzut lacrimi în ochii lor, mai ales ungurii, atunci când au fost salutaţi în limba lor. Am avut la slujbă şi penticostali, adventişti şi i-am luat cu mine la masă, împreună cu părinţii, cu călugării. Mi-au spus unii: «Părinte, dar ăla e sectar, e pocăit». Le-am spus că la mine nu există pocăiţi, la mine există oameni, iar noi suntem Biserica lui Hristos şi ne-a învăţat ceva Hristos, să le oferim dragoste, să le oferim respect, să vadă că Biserica este caldă, că primeşte cu drag pe oricine, precum face şi Hristos. De atunci nu mi-a mai spus nimeni nimic. Aceasta este esenţa noastră, dragostea. Pentru că acestea ne duc în Împărăţia lui Dumnezeu. Se spune că porţile Raiului se deschid cu milostenie, cu dragoste, cu bunătate”, spune părintele stareţ.

„Noi trebuie să facem binele”

Deşi situaţia financiară nu este una foarte bună, lucrările la biserica mare înaintează, astfel că anul trecut au fost puse geamurile şi unele dintre uşi, biserica fiind mare, după cum apreciază părintele stareţ: „Noi am făcut biserica în funcţie de cum vin creştinii la biserică, iar de obicei duminica vin câteva sute de persoane, dintre care cele mai multe stau la masă. Nu sunt oameni bogaţi, zona este săracă, mulţi oameni se bucură că au mâncare caldă aici, noi le oferim tot ce se poate. Noi avem nădejea în Dumnezeu că ne dă de toate. Aşa cum şi celor care vin din Ucraina plini de suferinţe le oferim tot ce putem, cu toată dragostea, iar oamenii din jur vin şi ne ajută. Noi nu dorim să profităm de bunătatea oamenilor, pentru că Dumnezeu ne-a dat libertatea, putem alege binele sau răul, putem alege între a face bine şi a face răul, între a ajuta sau a întrista. Asta este creştinismul, iubirea, bunătatea, căci dacă nu avem toate acestea, zadarnică ne este osteneala”.

Pentru că poartă numele Sfântului Agaton, părintele stareţ le spune deseori credincioşilor care vin la mănăstire pilde din viaţa acestui sfânt: „Se spune că el mergea să îşi vândă rucodeliile lui şi a întâlnit un om pe drum, care era bolnav şi plin de bube. Acesta îi spune să îl ia şi pe el. Sfântul l-a luat pe umeri şi l-a ajutat, apoi şi-a vândut rucodelele şi cum vindea ceva, cel bolnav îi spunea: «Ia-mi o gogoaşă». Mai vedea şi altceva, îi spunea să îi mai cumpere, iar după ce a terminat acolo de vândut toate, l-a întrebat sfântul pe acest om bolnav şi neputincios unde să îl ducă. Bolnavul îi răspunde că acolo de unde l-a luat. L-a adus înapoi, iar după ce l-a lăsat jos, nu l-a mai văzut, pentru că era îngerul lui Dumnezeu. Aşa că noi trebuie să facem binele, nu căutăm la faţa oamenilor, ci la sufletele oamenilor. Eu încerc şi prin aceste pilde pe care le spun oamenilor să le arăt că este foarte important ca în viaţa noastră să facem bine, iar Dumnezeu ne răsplăteşte pe fiecare după mărinimia sufletului nostru”.

Familie în slujba lui Dumnezeu

Părintele stareţ Agaton Oprişan a transmis celor apropiaţi dragostea de Dumnezeu, astfel că în familia sa mai este un frate preot, la Bârsana, şi o soră care este la Mănăstirea Prislop Borşa, tot în Maramureş.

„Eu am fost primul care am plecat de acasă la mănăstire, am făcut primul pas, apoi, încet, încet, ei au venit după mine, nu ştiu de ce... Eu eram puţin mai dur cu ei, le impuneam, dar când aveau nevoie de ajutor la mine veneau, îi iubeam. Părintele care este acum paroh a venit la mine la mănăstire în vacanţă, copil fiind, şi a rămas acolo, nu a mai vrut să plece acasă. Apoi l-am înscris la seminar, mai departe a făcut Facultatea de Teologie, are şi doctorat la Cambridge, a stat şase ani în Londra şi şase ani în Scoţia. S-a implicat acolo foarte mult, dar se implică şi aici, la Bârsana, îl apreciez pentru că lucrează mult cu tinerii, iar în ziua de astăzi este foarte greu să câştigi tineretul, să îl apropii de Biserică. Alături de el, dar şi cu ajutorul altor translatori de aici din zonă am fost la vamă ca să ajutăm, aşa cum încercăm să ajutăm pe fiecare după cum putem”, a spus pr. Agaton Oprişan.

Hramul oferit de Înaltpreasfinţitul Iustinian

Numeroşi credincioşi vin la hramul paraclisului mănăstirii, de Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, însă mai este un hram iubit de credincioşi, care a fost pus la sugestia vrednicului de pomenire Înaltpreasfinţitul Iustinian. „El venea des aici, de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Nu avem biserică atunci, era un cort din scânduri, pentru că încă nu era nimic, nu era drum când am început, iar ca să ajungă şi Înaltpreasfinţitul, am făcut o potecuţă prin pădure, cu sapa. Înaltpreasfinţia Sa, în timpul heruvicului, cred, cum stătea cu ochii spre pădure, a văzut un stâlp de foc de la cer la pământ. Mi-a spus aşa: «Părinte Agaton, îţi dau ascultare. Sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul să o prăznuieşti ca lumina ochilor tăi din cap»”. Demisolul bisericii mari are hramul „Sfântul Marele Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon”. „M-am sfătuit cu Preasfinţitul Părinte Iustin, cu care am hotărât să punem acest hram”, a continuat protos. Agaton Oprişan.

Fapte minunate la Mănăstirea Petrova

La mănăstire s-au auzit de multe vindecări, iar unele sunt legate de mijlocirea Maicii Domnului. Aici este cinstită de către credincioşi o icoană a Maicii Domnului Pantanassa, pictată de un tânăr din Bucureşti pentru diploma de licenţă. „El a rămas orfan şi l-am ajutat să îşi termine facultatea. După ce a terminat-o, ne-a oferit în dar această icoană a Maicii Domnului. Este icoana care a plâns de trei ori, aici, în mănăstire. Sunt persoane care au visat această icoană - nu era pe atunci ridicată biserica, era în lucru paraclisul -, au visat ca să vină la mănăstire şi să se roage. O doamnă care a fost trimisă de la spitalul din Cluj acasă, pentru că va mai trăi doar o săptămână-două, cu metastază avansată, a visat-o pe Maica Domnului, aici. A venit, a stat la rugăciune şi a mai trăit apoi patru ani şi jumătate. Înainte de a muri, m-a sunat fiica ei şi mi-a spus că mă cheamă mama ei să îi dau binecuvântare, că ea pleacă la Domnul. Nu am băgat în seamă, dar după a treia zi m-am dus la ea, fiind şi duhovnicul ei. Am stat de vorbă cu ea, iar după o oră a cerut fiicei sale ceva de mâncare, ea care nu mâncase nimic, fiind în perfuzii. I-a dat ceva de mâncare, iar după ce am plecat, m-a sunat fiica să îmi spună că mama ei a plecat la Domnul”, a povestit pr. Agaton Oprişan.

Părintele stareţ ne-a mai spus şi cazul unei femei din sat, cu 17 operaţii, care, de la Târgu Mureş, a fost trimisă acasă, pentru că nu va trăi mai mult de trei săptămâni: „Rudele şi familia s-au pregătit cu haine şi prosop, cu tot ce trebuia, în afară de sicriu, pentru înmormântare. Femeia trăieşte şi acum. Când a venit la mănăstire i-am spus să nu se necăjească că o să meargă în continuare la săpat, la treburile gospodăriei, iar femeia se uita la mine gândindu-se că «eu aştept moartea şi părintele ăsta vorbeşte ceea ce nu trebuie». Este o femeie extraordinară, cu cele 17 operaţii ţine toate posturile, luni, miercuri şi vineri. Este un model pentru ceilalţi credincioşi. În Postul Mare nu mănâncă cu ulei decât sâmbăta şi duminica, iar miercuri şi vineri nu mănâncă fierturi, deşi îi spuneam să mănânce, că altfel îi slăbeşte organismul. Dar credinţa şi dragostea ei faţă de Dumnezeu este mare”.

Protos. Agaton Oprişan ne-a mai povestit mai multe întâmplări în care vindecarea este împlinită prin credinţa oamenilor şi mijlocirea Maicii Domnului. Mănăstirea are în apropiere şi un izvor despre care se spune că are apă vindecătoare: „În drumul care urcă spre mănăstire avem un izvor din care a băut apă multă lume şi s-au întâmplat multe lucruri minunate. Un copil de la Oradea a venit în anul 2000, în prima duminică din luna august, a stat cu părinţii la slujbă sâmbătă seara aici, iar când au plecat, copilul de şase ani şi jumătate care nu vorbea, la izvor, unde era o mică fântâniţă unde curgea apa, a vorbit prima dată şi a spus: «Tată, dă-mi să beau apă». Mai este un băiat din Rohia, avea şapte ani, care nu vorbea şi, auzind părintele său de acest izvor, a venit şi a luat apă şi a dus copilului, care a început să vorbească. S-au întâmplat şi alte minuni la acest izvor. Acolo vine foarte multă lume care îşi ia apă şi pentru acasă. Noi am făcut analize şi am văzut că are o puritate de 96 la sută. Dumnezeu lucrează, numai noi, oamenii, trebuie să deschidem ochii. Ochii sufletului, bineînţeles, către lucrarea şi minunile lui Dumnezeu”.

 

Citeşte mai multe despre:   Biserici din Romania