Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Mănăstirea pictată a Humorului, o cronică ce străbate veșnicia

Mănăstirea pictată a Humorului, o cronică ce străbate veșnicia

Galerie foto (27) Galerie foto (27) Reportaj
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 07 Iul, 2021

Sub Obcinele Bucovinei, în pădurile străbătute odinioară numai de apa Humorului, logofătul Toader Bubuiog a găsit de cuviință să ridice, la 1530, una dintre bisericile care aveau să întruchipeze peste veacuri toată frumusețea acestui ținut. Pictura exterioară și interioară, păstrată în bună parte până azi, arhitectura simplă, dar atât de grațioasă, precum și spațiile miniaturale dinăuntru conferă lăcașului, azi monument UNESCO, ținuta unui chivot al spiritualității românești.

E vară, dar în Humor zilele nu dau socoteală soarelui, ci-s năzuroase și slobod ploi când nici nu te aștepți. Adunați din zori sau ridicându-se din codri aproape din senin, norii se scutură întruna, burzuluiți, peste satul Mănăstirea Humorului. Hrănit de belșugul ploilor, verdele are aici nuanțe pe care nici nu le-ai fi putut bănui. O pătură de clorofilă s-a așternut peste tot, lăsând doar casele și brazii să crească din loc în loc. Iar în centrul acestui ocean verde - mănăstirea cu toate curțile ei, ca o machetă atent făurită.

Pe când logofătul Toader Bubuiog, sfetnicul voievodului Petru Rareș, a ridicat biserica, primprejur era doar codru adânc, neumblat. Și apa Humorului „curgând repede”, după cum chiar legenda numelui său spune. Așezarea, care a luat și numele mănăstirii, s-a înfiripat mai târziu, în secolul al 18-lea, apoi s-a tot întins, până în orașul Gura Humorului de azi. Biserica, construită după tradiție pe locul unui schit mai vechi, ctitorit de vornicul Ioan la 1415, a fost zidită și înfrumusețată după sfatul și porunca lui Petru Rareș, făcând astăzi parte din grupul celor opt biserici pictate la exterior din Moldova, toate incluse în Lista Reprezentativă a monumentelor UNESCO.

Acum, deși se află în mijlocul satului, se înfățișează la fel de tăcută, de smerită, îmblânzind parcă toate furiile lumii. O pace dulce răzbate dinspre zidurile vechi. Zgomotele toate se opresc la porți. Numai natura îndrăznește să trimită până aproape de biserică șoaptele sale. Dar asta nu face decât să te ajute pe tine, privitorule, să cobori mai ușor în poveste, căci și acum aproape cinci veacuri, când iscusiții meșteri zugravi vor fi pictat zidurile mănăstirii, vor fi fost împresurați de aceleași sunete - șuierul vântului, ciripiturile neîntrerupte, pocnetul ușurel al picurilor de ploaie izbind frunzele ce le ies în cale. Pe fondul acesta sonor s-a născut pictura exterioară a Humorului, cu roșul atât de prezent, ca o dovadă că verdele viu din jur nu putea avea tovarăș mai bun peste timp, ca să arate miilor de ochi ce vin să mângâie cu privirea aceste ziduri care e chipul vieții veșnice.

Scurtă privire spre începuturi

Biserica, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ales chiar de ctitor, a fost sfințită în anul 1530, așa cum arată pisania, fiind destinată unui așezământ monahal de călugări. La 1535, lăcașul a fost pictat, frumusețea scenelor zugrăvite la exterior aducându-i faimă încă din epocă. „Mănăstirea a fost construită de logofătul Toader Bubuiog, dar a primit donații și de la Petru Rareș, și de la hatmanul Daniel, care are un tablou votiv în pronaos, și de la Vasile Lupu, care a împodobit, în 1641, incinta mănăstirii cu turnul de apărare, aflat pe latura de nord”, explică maica stareță Parascheva Sorohan.
Mănăstirea Humor a fost una dintre cele mai bogate din Moldova, cu peste 163.000 de hectare de pământ, dăruite în decursul timpului de boierii și domnii țării. A avut domenii chiar și dincolo de Prut, Toader Bubuiog fiind născut în localitatea Bubuiogi, de lângă Chișinău. Până la Cacica și spre Sucevița, spun documentele, erau sate întregi donate de voievozi mănăstirii. În jur s-a închegat o comunitate mică, formată mai întâi din robii mănăstirii, la fel cum s-a întâmplat și la Probota, apoi așezarea s-a tot extins. În 1860, sătenii au construit clopotnița, care poate fi văzută și azi, dar și căsuța de la poarta incintei mănăstirești.

În 1785, la 10 ani după intrarea regiunii sub dominația austro-ungară, lăcașul a fost închis, fiind folosit o vreme ca depozit de materiale, apoi ca școală pentru copiii localnicilor. În perioada interbelică, dar și în bună parte din perioada comunistă, a fost biserică de parohie. Începând din anii ´70 ai secolului trecut, biserica mănăstirii a început să fie revalorizată, odată cu demararea lucrărilor la șantierul-pilot de restaurare, deschis aici de o echipă internațională de specialiști sub egida UNESCO. Așa că, ulterior, aceasta a avut statutul unui muzeu, fiind deschisă spre vizitare. La 1 iulie 1991, lăcașul a fost redat vieții monahale, revenind la misiunea sa inițială, de data aceasta ca mănăstire de maici. „În intervalul 1991-1996 s-au construit chiliile noi, pentru că aici nu mai existau decât biserica mănăstirii și turnul de apărare, chilii care au fost reabilitate în anul 2006. Apoi s-a construit Casa pelerinului, sfințită în 2007”, povestește maica stareță.

Pictura exterioară, marca Humorului

Dincolo de împrejurimile care te trimit cu totul în poveste, mănăstirea însăși e ca o veche cronică ale cărei file nu sunt scrise, ci pictate. O istorie întreagă a fost așezată, chibzuit, pe zidurile bătrâne, ca să poți pătrunde, scenă cu scenă, imagine cu imagine, înțelepciunea scripturilor. Harul zugravilor care au ostenit să scrie cu pensula ceea ce alții au scris cu slove se vede pe fiecare chip de sfânt, pe fiecare episod schițat, în culorile atât de vii, deși peste ele au trecut aproape cinci veacuri. Roșul cărămiziu, laitmotivul și marca Humorului, e cel care pune accentele, așa cum la Voroneț albastrul e și fundal, și decor. „Mănăstirea a fost împodobită cu această frumoasă frescă în stil bizantin, în 1535, de pictorul de curte al Măriei Sale Petru Rareș, Toma Zugravul, cu o echipă de încă trei pictori. Toma studiase la Veneția, unde a învățat tehnica picturii și folosirii culorilor. În niște scrieri vechi am găsit specificat că pictura exterioară a fost plătită de Petru Rareș. Secretul conservării roșului de Humor vine din faptul că această culoare a fost obținută din rocă. Chiar Toma spunea că aceste culori obținute din rocă pot «străbate veșnicia». Dar Humorul are și albastru, acel albastru pe care Voronețul l-a făcut celebru”, subliniază maica stareță. De altfel, Mănăstirea Humor a fost pictată înaintea Voro­nețului, deși această mănăstire era mai veche, fiind ctitoria voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt.

Zugravul Toma a dat pe zidurile Humorului nu doar examenul vieții sale profesionale, ci și măsura harului cu care a fost înzestrat. „I se spunea «Mutul», pentru că picta cu multă asceză (pe nemâncate și fără să vorbească). Aceasta se reflectă și în pictura lui. Dincolo de măiestria artistului, dincolo de mesajul pe care îl transmite fiecare temă iconografică în parte, este prezența harică. Și din aceasta putem gusta fiecare dintre noi, în funcție de credința noastră, de pregătirea și nivelul nostru duhovnicesc”, consideră maica Ana Hurjui, ghidul mănăstirii.

Interiorul, un tezaur iconografic

Pacea de afară sporește înzecit la interior. Spațiile mici, pictura de o frumusețe copleși­toare, scenele care te țin cu privirile pironite minute în șir îți dau impresia unui cald și binefăcător sentiment de ocrotire și de serenitate. Interiorul e împărțit în pridvor deschis - o premieră arhitecturală în rândul mănăstirilor bucovinene, pronaos, camera mormintelor cu tainița - o cămăruță a cărei intrare odinioară era mascată cu o icoană și în care se păstra tezaurul mănăstirii - naos și altar. În fiecare dintre aceste încăperi poate fi admirat un program iconografic specific. „Pronaosul este un spațiu de catehizare, de învățare a credinței, așa că aici sunt zugrăviți 33 de părinți din primele secole ale creștinismului, fiecare cu câte o filacteră - o cugetare din experiența lor de pustie. Prezența lor dau bisericii un statut de mănăstire. Brâul de solzi te duce cu gândul la pește, printre primele simboluri creștine. Labirintul întortocheat simbolizează drumul până la împărăție pe urmele sfinților, perdelele - îngrădirea spațiului sacru după modelul cortului lui Moise”, exemplifică maica-ghid.

În camera mormintelor sunt înmormântați ctitorii-fondatori, logofătul Toader Bubuiog și soția sa, Anastasia. Dar tot în interior este și mormântul Preasfințitului Eutimie, un cărturar de pe vremea domnitorului Alexandru Lăpuș­neanu, călugărit și îngropat, conform propriei dorințe, la Humor.

Iconostasul, din lemn de tisa, datând de la 1590, este una dintre piesele de mare valoare artistică ale mănăstirii. Două dintre icoanele de pe catapeteasmă sunt de secol 15, patru de secol 16, iar icoanele praznicale de secol 18. Miniaturalele uși împărătești provin de la primul schit al Humorului.

Restaurările și statutul de monument UNESCO

O mare primejdie pe care mănăstirea a avut-o de înfruntat în istoria sa a fost cea din anul 1653, când cazacii lui Timuș Hmelnițki, în urma unei expediții în Moldova, au incendiat-o.

„A existat un strat de fum care a acoperit pictura, dar care, din fericire, a avut un rol de protecție. În 1971-1972 Humorul a fost șantier-pilot, aici fiind realizată prima restaurare în rândul monumentelor istorice UNESCO. Restaurarea a constat în curățarea și consolidarea picturii la interior”, subliniază maica Parascheva Sorohan. Exteriorul a fost restaurat în perioada 1994-1999. Dar, din cauza schimbărilor de climă, a diferențelor mari de temperatură de la zi la noapte, de la anotimp la anotimp, pictura a mai suferit exfolieri, pentru exterior fiind necesare frecvent lucrări de curățare și consolidare.

O nouă restaurare a picturii din interior (consolidare, curățare și reintegrare) a avut loc în perioada 2005-2012, costurile fiind suportate de Ministerul Culturii. „Apoi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, de la cutia milei, din taxele de vizitare, am pus bănuț lângă bănuț și am restaurat camera mormintelor și pronaosul și am îndrăznit, tot ca șantier-pilot, în 2017-2019, să restaurăm pridvorul deschis. Pentru prima dată am reușit să facem aici, la Humor, reintegrare (părțile pe care pictura nu mai este vizibilă se reintegrează cromatic - n.r.) la exterior. Sperăm ca această intervenție să dureze cât mai mult în timp, pentru că, fiind la exterior, din cauza intemperiilor se mai exfoliază”, spune maica Parascheva Sorohan. Concomitent cu restaurarea picturii la interior a fost restaurat și turnul de apărare construit de Vasile Lupu, tot din fondurile mănăstirii, „prin aceasta devenind ctitori toți cei care, de la reînființare până astăzi, au contribuit cumpărând un bilet de vizitare, o lumânare”, după cum subliniază maica stareță.

Pentru viitorul apropiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, obștea monahală de la Humor dorește ca, printr-un proiect finanțat din fonduri europene, să reconstruiască vechea incintă a mănăstirii, pe fundațiile fostelor chilii. În această incintă va fi amenajat și un spațiu destinat unei expoziții muzeale permanente. „Înaltpreasfințitul Pimen spunea că monumentele UNESCO sunt ca un bătrân care mereu are nevoie de tratamente costisitoare. Și-i foarte adevărat, fiindcă aceste lucrări de restaurare trebuie repetate după 25-30 de ani”, consideră maica Parascheva Sorohan.

Aflată în grija celor 12 maici din obște și a celor doi părinți slujitori, Mănăstirea Humor duce mai departe, în timp, misiunea prorocită de Toma Zugravul, aceea ca prin frumusețea picturii exterioare să poată „străbate veșnicia”. Și chiar dacă locul nu mai este izolat ca la începuturi, maicile de aici își zidesc „mănăstire în inimă”, se roagă și muncesc neîncetat, stăruind în responsabilitatea pe care o au de a păstra nealterată valoarea universală a acestui monument.

 

Citeşte mai multe despre:   patrimoniul UNESCO  -   Mănăstirea Humor  -   Biserici din Romania