La 22 de kilometri de oraşul Târgu Neamţ, pe un drum ce urmează firul unui pârâiaş ce, la rândul său, îşi face loc anevoios printre stânci de gresie şi tufe de arin, departe de agitaţia modernismului sălbatic, direct în inima codrului, se află una dintre perlele isihasmului românesc, Mănăstirea Sihăstria. Paşii pelerinului ce vrea să guste din liniştea Sihăstriei sunt purtaţi prin locurile pe unde odinioară voievozii şi cronicarii îşi găseau liniştea alături de monahii ce le erau sfetnici la vreme de pace sau război, în apropiere de o altă perlă a isihasmului românesc, Mănăstirea Neamţ.
La doar patru kilometri de urcuş domol, după ce drumul părăseşte şoseaua principală ce duce spre Pipirig şi apoi spre Durău, Vatra Dornei sau Bicaz, pelerinul întâlneşte în calea sa Mănăstirea Secu. De aici, urcând uşor mai departe pe drumul ce devine mai îngust şi mai singuratic, descoperim în inima pustietăţii o oază de linişte, un colţ de rai, peste care veghează senină şi solitară Sfânta Mănăstire Sihăstria.
Odată ajuns în faţa impunătoarei porţi de lemn masiv ce străjuieşte intrarea în mănăstire, ochii minţii îţi călăuzesc deja gândul spre o lume aparte, la o uşă ce deschide calea spre grădina raiului.
Binecuvântarea de a păşi pe aceleaşi alei cu sfinţii
Emoţia creşte odată ce păşeşti pragul sfintei mănăstirii, gândindu-te că este o adevărată binecuvântare să păşeşti pe aceleaşi alei pe care odinioară păşeau marii duhovnici ai mănăstirii, precum părintele Cleopa Ilie sau Paisie Olaru, adevăraţi sfinţi încă din timpul vieţii lor, sau mari duhovnici din zilele de astăzi.
Însă locul care te face să uiţi de orice grijă cu care ai venit este chilia părintelui Cleopa, loc de pelerinaj pentru zecile sau sutele de pelerini ce vin la Sihăstria. În momentul în care ajungi în faţa chiliei, deja parcă îl vezi pe marele duhovnic întrebându-te în extraordinara-i smerenie, „La ce ai venit, la un putregai de moşneag?“ şi apoi să spună tuturor ce s-au aşezat deja şcolăreşte în jurul său „Mânca-v-ar raiul“.
Vorbele sale parcă vibrează parcă şi acum, la aproape 11 ani de la plecarea la Domnul a marelui duhovnic din chilia păstrată neschimbată de monahii Sihăstriei. Un alt mare duhovnic, al cărui nume este legat de mănăstire, este şi părintele Paisie Olaru, un părinte al răbdării, al blândeţii şi al dragostei, ce a transmis aceste virtuţi în sufletele ucenicilor săi, formându-i buni călugări, aleşi următori ai lui Hristos.
Curte neîncăpătoare în aproape orice zi
Mănăstirea Sihăstria, deşi nu are vechimea ctitoriilor voievodale ale Moldovei medievale, totuşi, în cele trei secole de existenţă, a reuşit să devină una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din ţară şi chiar de peste hotare datorită vizitelor întreprinse de diferiţi patriarhi ortodocşi, în frunte cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, dar şi de diferiţi oameni politici sau chiar capete încoronate.
Datorită vieţii alese din acest lăcaş de rugăciune, precum şi a marilor duhovnici care au vieţuit sau care vieţuiesc în momentul de faţă aici, curtea mănăstirii este neîncăpătoare aproape în orice zi.
Şi chiar dacă este dificil, având în vedere numărul mare de pelerini care vin zilnic, se menţine regula introdusă de părintele Cleopa pe vremea când era stareţ - de a oferi gratuit masă şi cazare timp de trei zile pelerinilor, fapt care face neîncăpătoare trapeza mănăstirii mai tot timpul, după cum spune stareţul mănăstirii, arhimandritul Victorin Oanele.
Complex monahal cu biserică veche, catedrală şi paraclis
Pelerinii care vin la Mănăstirea Sihăstria au ocazia să se închine în mai multe lăcaşuri de rugăciune, în interiorul complexului monahal existând biserica mare, catedrala, paraclisul şi biserica cimitirului.
Din ansamblul construcţiilor, biserica centrală, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, prezintă un interes deosebit datorită faptului că meşterul a reluat stilul clasic al bisericilor moldoveneşti. În această biserică se află şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă la Sihăstria la începutul secolului trecut.
După 1947, Sihăstria, dintr-un mic schit pustnicesc, a devenit o mănăstire misionară, căutată de mulţi pelerini, iar după anul 1989, numărul vieţuitorilor de aici a crescut la aproape 140 de persoane, iar credincioşii veneau în număr tot mai mare, astfel încât s-a simţit nevoia construirii unei biserici mai mari.
Aşa a prins viaţă o dorinţă mai veche a părintelui staret, arhimandritul Victorin Oanele, aceea de a realiza o biserică mult mai încăpătoare, ocrotitoare fiind aleasă Sfânta Teodora de la Sihla.
În 1999 s-a finalizat construcţia bisericii, iar în anul 2004 s-a terminat pictura interioară. La 7 august 2007 pictura şi exteriorul bisericii au fost resfinţite de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de atunci, astăzi Patriarhul României Daniel, împreună cu alţi cinci ierarhi, precum şi 70 de preoţi şi diaconi.
Tot în interiorul mănăstirii există şi Paraclisul „Sf. Părinţi Ioachim şi Ana“, în care se oficiază slujbele în lunile de iarnă. Acesta a fost construit în anul 1946, în locul vechiului paraclis mistuit de foc.
Cimitirul mănăstirii
Un alt loc, devenit, la rândul său, loc de pelerinaj este cimitirul mănăstirii, unde îşi duc somnul de veci vieţuitorii sfântului lăcaş de rugăciune, printre care şi mari duhovnici, precum părintele Cleopa sau părintele Paisie Olaru.
Cimitirul este aşezat în locul actual de către părintele Cleopa, între anii 1944-1945, sfinţia sa mutând aici rămăşiţele pământeşti ale călugărilor din cele trei cimitire existente până atunci.
Un loc aparte îl constituie mormântul părintelui Cleopa, unde, zilnic, pelerinii aprind lumânări şi se roagă celui ce până odinioară le-a fost povăţuitor.
Biserica cimitirului a fost ridicată din iniţiativa părintelui stareţ Victorin Oanele. La ridicarea acesteia s-a lucrat între anii 1987-1999, fiind sfinţită în ziua de 7 august 1999, de către PF Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de către PS Casian al Dunării de Jos, dându-i-se hramul „Învierea Domnului“ şi „Sf. Ioan Evanghelistul“. În biserică se slujeşte sâmbăta, de primăvara până toamna târziu, în special pentru părinţii adormiţi din cimitir.
Rugăciune şi muncă pentru toţi vieţuitorii
Primii vieţuitori de la Sihăstria au făcut legământ să nu fie îngăduită strângerea de averi personale, să nu se mănânce niciodată carne şi să nu se săvârşească păcate trupeşti. Potrivit paginii de internet a mănăstirii, http://sihastria.mmb.ro/, această rânduială este păstrată şi astăzi de către vieţuitorii de aici, fiecare dintre cei aproximativ 120 de vieţuitori, cât are mănăstirea, silindu-se să îşi îndeplinească cu râvnă şi dragoste ascultarea la care este rânduit.
Astfel, îi găsim pe călugări pictând icoane, scriind cărţi religioase, cântând la biserică, păstorind oile mănăstirii, croind haine sau făcând încălţări, făcând pâine sau pregătind mâncarea la bucătarie. În acelaşi timp, fiecare dintre aceştia respectă cu sfinţenie postul şi rugăciunile şi mai cu seamă una dintre virtuţi - dragostea, cea faţă de Dumnezeu şi cea faţă de semenii lor.
