Mărcuș, o parohie jertfelnică și iubitoare de Dumnezeu

Sfântul Ioan Gură de Aur asemăna Biserica unei „farmacii duhovnicești”. În hotarele acestui adevăr se circumscrie și înființarea, în 2005, după o lungă așteptare, a Parohiei Mărcuș, din Protopopiatul Câmpulung, Arhi­episcopia Argeșului și Muscelului. O comunitate mică, dar foarte activă, care în scurt timp a reușit să facă din fructul lucrării comunionale un reper referențial al vieții creștine argeșene, atât de încercată în perioada pandemiei.

Câmpulungenii de la Mărcuș „aveau din vremuri de demult deprinderea de a ridica ochii spre cer și de a-și pleca genunchii înaintea icoanei Maicii Preacurate”, scrie Înaltpreasfințitul Părinte Arhi­episcop Calinic în „Argumentul” monografiei bisericii cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur”. Ei trimiseseră vreme îndelungată „solie în ceruri pentru domnitorii lor, pentru frații aflați în necaz. De aceea, au dorit mereu să aibă o parohie și o biserică a lor”, mai scrie ierarhul. Lucru care s-a împlinit cu fiecare metru de biserică înălțat, cu fiecare lucrare, cu fiecare gest filantropic care a dat viață ansamblului de la Mărcuș.

Biserica mult visată

Povestea comunității din Mărcuș, astăzi un cartier al municipiului Câmpulung Muscel, este de fapt istoria unei comunități cu oameni jertfelnici și iubitori de Dumnezeu, cum ne mărturisește părintele paroh Daniel Marius Oprescu, cel care a desăvârșit împlinirea visului credincioșilor din această parte a orașului.

Încă dinainte de jumătatea secolului 20, creștinii din această „mahala” a orașului își manifestaseră dorința de a construi propria casă a lui Dumnezeu. Dorință adeverită și de documente ale vremii, de formarea unui „Comitet de construcție a bisericii”, consemnat într-un proces-verbal semnat de Vasile Pâslaru, alături de un grup de inițiativă de 20 de persoane, în aprilie 1947. Alte acte (un „Testament” din 1948, spre exemplu) oferă informații despre danii de terenuri și alte bunuri pentru cimitir și pentru ridicarea bisericii. Numai că visul locuitorilor de a-și avea propriul lăcaş de închinăciune s-a stins în timp, până ce, în 1995, doctorul muscelean Serafim Pâslaru, fiul lui Vasile Pâslaru, a donat terenul necesar ridicării bisericii. I s-a alăturat Gheorghe Oancea, primar al orașului, fiu al satului Mărcuș, care a susținut proiectul ridicării sfântului lăcaş. Dar abia după alți 10 ani, când a fost numit paroh aici preotul Fănel Ștefănescu, visul mărcușenilor a prins contur, prin amenajarea și organizarea în școala din zonă a unui paraclis în care se oficiau sfintele slujbe.

Părintele Daniel Marius Oprescu, actualul paroh și profesor la Seminarul Teologic „Iustin Patriarhul” din Muscel (continuatorul vechiului Seminar pentru orfanii de război, înființat de Patriarhul Miron Cristea în 1922), este cel care a desăvârșit importanta lucrare. „Slujesc în această parohie din decembrie 2005, când Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a rânduit ca aici să se ridice biserică. Încet-încet, proiectul a început să prindă formă, începând cu zidirea bisericii, apoi a capelei mortuare, a unui centru social cu hramul «Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel» și a unei case parohiale. În cei 16 ani care au trecut, toate aceste obiective au fost duse la bun sfârșit cu ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor de bine din zonă și nu numai. Comunitatea noastră este foarte mică. Adică are 63 de familii întregi și 41 de persoane văduve. Toți sunt credincioși jertfelnici și iubitori de Dumnezeu. O dovadă în acest sens este faptul că nu doar lucrările de construcție, ci și toate celelalte activități pe care le desfășurăm sunt susținute de toți enoriașii. Bătrânii locului vorbesc despre prezența pe acest deal al Mărcușului a unei comunități dacice. Strada principală a localității s-a numit la început «Dăcești». În timp, și-a schimbat numele datorită prezenței în zonă a mai multor familii care purtau numele de Drăcea, astăzi numindu-se Drăcești”, ne mărturisește preotul.

Bucurie și istorie

Sfântul lăcaş a fost ridicat „la roșu” în numai un an. Apoi a fost pictat de o echipă de artiști din Iași, familia Sabin și Gabriela Drinceanu, în perioada 2008-2009, fiind dotat după aceea cu toate cele necesare cultului: odoare, cărți, strane, veșminte, astfel încât, la data de 6 iunie 2010, chiar de ziua arhiereului locului, biserica a fost sfințită, primind hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur”. „Bucuria noastră a fost cu atât mai mare, cu cât sfântul lăcaş este prima biserică târnosită de către ierarhul nostru în calitate de arhiepiscop, deoarece în anul 2009 eparhia a fost ridicată la rangul de ­arhiepiscopie. În biserică, păstrăm veșmântul Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, care a acoperit sfintele moaște din racla de la Mănăstirea «Negru Vodă» din Câmpulung. Comunitatea noastră, împreună cu familia dr. Adrian și Mihaela Barbilian, a oferit un veșmânt nou pentru Sfântul Ioanichie, care la rândul lui, după o perioadă, va fi dăruit credincioșilor dintr-o altă parohie”, ne mai spune părintele paroh.

Privim pictura bisericii, ne închinăm în fața sfântului veșmânt, apoi afară admirăm priveliştea mărginită de înălțimile munților din depărtare. Miroase a fân proaspăt cosit și a veșnicie. O cruce veche, plină de inscripții, descoperită în curtea bisericii, dovedește o continuitate creștină în aceste locuri vechi, cu cetăți și așezări dacice, limes fortificat al fostului imperiu roman.

Istoria zonei se leagă evident de cea a orașului Câmpulung, unul dintre cele mai vechi din țară. „Pânza” orașului, cel mai însemnat și mai peremptoriu izvor privitor la obștea așezării, conține nu mai puțin de 38 de hrisoave datate între 1559 şi 1747, și-l men­ționează pe cel mai vechi, în care erau trecute privilegiile orașului, care a fost dat de către Matei Basarab „prin luminatul, blagocestivul și de Hristos iubitorul, răposatul Io Radu Negru Voievod, la leat 6800 (1292)”. Din 1330, după victoria de la Posada împotriva regelui Ungariei Carol Robert, la Câmpulung și-a ­stabilit reședința de scaun Basarab I (cca 1310-1352), primul domnitor al statului independent Țara Românească. O altă relicvă din piatră, extrem de interesantă, descoperită pe Dealul Mărcușului și aflată acum în curtea bisericii, își așteaptă datarea. Motivul floral și simbolistica desenate pe ea indică o moștenire locală, arhitecturală și creștină, foarte veche.

Comuniune și normalitate

Faptul că este și profesor l-a apropiat pe părintele Daniel Marius Oprescu foarte mult de elevi și tineri, ceea ce l-a determinat să implementeze în parohie câteva dintre activitățile extrașcolare pe care le-a gândit și desfășurat la nivelul școlii. „Din anul 2014, arhiepiscopul nostru m-a numit și responsabilul Biroului de activități pentru tineret și catehetice din Protoieria Câmpulung Muscel. În această calitate, m-am implicat în multe acțiuni, precum concursul «Bucuria de a fi creștin», care a numărat patru ediții. Desfășurăm, de asemenea, diverse cateheze la nivel de parohie, fie de hram, fie săptămânale, cursuri de chitară, activități pentru zile omagiale, cum este Ziua Marii Uniri, de pildă, sau focuri de tabără, și multe astfel de activități. În calitate de însoțitor și coordonator al grupului de la Argeș, din cadrul întâlnirilor internaționale ale tinerilor ortodocși (ITO), am participat la manifestările organizate la Baia Mare, București, Sibiu și Craiova. Sperăm să putem da statornicie acestor frumoase preocupări și să adăugăm la cele deja consacrate și altele. Copiii participanți la astfel de activități sunt în primul rând cei din parohia noastră. Un număr variabil în timp, dar care, de fiecare dată, însumează între 40 și 50 de participanți. Ne dorim să nu mai avem perioade de restricții, pentru a continua catehezele și activitățile dedicate unor zile importante din istoria neamului nostru, a Bisericii și a vieții comunitare, precum «Ziua mamei», «Îngerii, păzitorii copiilor», «Ziua veteranilor de război», pe care le desfășurăm în colaborare cu profesorii de religie, cu elevii noștri și ai altor școli din eparhie. Trebuie să mai amintesc aici și concertul de colinde din perioada Crăciunului, când oferim daruri copiilor, la care participă și corala preoților din Protoieria Câmpulung Muscel, precum și soprana Ioana Pădurariu, profesor la Liceul «Dinu Lipatti» din Capitală, fiică duhovnicească a parohiei noastre. Dacă lucrurile intră în normal, ne gândim să reluăm de pildă taberele de creație, pe care de regulă le organizăm fie la Mănăstirea Nămăiești, fie la Mănăstirea Ciocanu din apropiere, unde împreună cu copiii din parohie și cu alți copii și preoți deslușim tainele cântării sau ale picturii bisericești, alături de artiști consacrați”, ne mai spune părintele Oprescu.

La finalul întâlnirii noastre, l-am rugat pe părintele paroh să ne dea o definiție a slujitorului aproapelui, și iată ce ne-a mărturisit: „A fi slujitor, pentru mine, înseamnă să fiu aproape de sufletul credincioșilor, atât în momentele în care le este bine, cât și atunci când le este greu, încercând să le transmit certitudinea că, în orice stare s-ar afla, Dumnezeu nu-i lasă singuri. Îi vede, îi iubește și-i ajută să treacă cu bine peste toate încercările vieții, rânduind tuturor calea mântuirii sufletelor. Cred că în pandemie fiecare dintre noi am acordat mai mult timp meditației. În această perioadă, cu siguranță, ne-am făcut o introspecție sinceră, recunoscând mai bine momentul și locul în care ne aflăm, în raport cu binele și cu păcatele noastre, cu ceea ce mai avem de făcut și cred că, într-un fel sau altul, fiecare și-a propus să facă mai mult pentru el, pentru semenii săi, pentru comunitate, pentru apropierea de Dumnezeu. În Mărcuș, după ce s-au ridicat cele mai grele restricții de anul trecut, oamenii au venit la biserică și ne-au mărturisit faptul că în perioada în care au fost izolați au simțit mai acut că au nevoie de comuniune, de comunitate, de rugăciune mai multă, și că se simt mai apropiați de Dumnezeu și de Biserica lor”, ne-a mai spus părintele paroh.

La despărțire, ne-a oferit volumul „Sub asediu - Jurnalul unui preot”, pe care l-a scris în lunga perioadă de pandemie, din care cităm în loc de concluzie a acestui demers jurnalistic: „Cuvântul a lipsit cel mai mult. (...) În cele două luni, am fost martor la niște gesturi de altruism cum nu se pot închipui! Multe vor rămâne taină, căci unele nu se pot scrie sau descrie. (...) Am văzut oameni care și-au vizitat părinții la cimitir pe furiș. Dar nu i-au lăsat singuri, sau fără lumină; dar și oameni care au relativizat și batjocorit Biserica, ierarhia, autoritățile, legile, totul. Peste toate însă, am văzut că s-a împlinit un cuvânt al lui Hristos spus ucenicilor Săi: «În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea»!”