Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Marin Sorescu, geniul Olteniei creştine

Marin Sorescu, geniul Olteniei creştine

Galerie foto (9) Galerie foto (9) Reportaj
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 17 Apr, 2022

În nepreţuita constelaţie a valorilor autentice româneşti se înscrie fără îndoială şi marele Marin Sorescu. Poet, prozator, om de teatru şi dramaturg, artist, traducător, literat, om politic, într-un cuvânt spirit viu al culturii neamului nostru, olteanul de la Bulzeşti se ridică şi astăzi ca exemplu grăitor pentru posteritate.

În urmă cu mai bine de o jumătate de secol, un ­oltean din Bulzeştii Doljului, deja consacrat în agora culturii româneşti, publica în revista „Luceafărul” (nr. 2/1968) o „parabolă dramatică”, cu reflecţii de inspiraţie biblică. Frumuseţea şi profunzimea textului au prins ulterior viaţă pe cele mai mari scene de teatru din ţară şi din străinătate. Mesajul, socotit de mulţi critici asemenea unui testament, se arată până astăzi pătruns de o taină aparte, ştiută poate numai de creatorul ei. „Şi-am lăsat vorbă-n amintirea mea, măcar la soroace mai mari, universul întreg să fie dat lumii de pomană” (Marin Sorescu, Iona) - sunt cuvintele care m-au marcat ascultând pentru prima oară piesa de teatru în interpretarea marelui actor craiovean Ilie Gheorghe. Mai târziu, un alt mare oltean etalon, maestrul Tudor Gheorghe, îmi adâncea şi mai mult setea după acest inepuizabil abis de slovă românească, recitând inegalabil din „Rânduieli”: „Deştept, iscoditor, cunoştea bine ce-a fost înainte pe la noi,/ Avea parcă alt puls, dar cu o sută de ani în urmă. Lăcrima sec pentru stricarea rânduielilor. Și după cum citise el în/ Norii de la Cornu Caprii, nu era de-a bună” (recitându-l în 1983, artistul Tudor Gheorghe a fost declarat interzis pentru cultura românească de regimul comunist).

Preotul Ion Micu, duhovnicul familiei Sorescu

Puţină lume ştie că, pe lângă atât de cunoscuta dimensiune culturală a marelui Marin Sorescu, a existat şi un profund exponent religios al personalităţii sale. Prin acest important aspect constitutiv existenţial se defineşte în fapt întreaga istorie de familie a scriitorului din Bulzeşti. Preotul doljean Ion Micu, duhovnic şi apropiat al familiei Sorescu, dă mărturie astăzi despre această frumoasă înrâurire duhovnicească. De familia lui Marin Sorescu, fraţii şi nepoţii săi rămaşi la Craiova şi Bulzeşti, îl leagă multe amintiri pe părintele Micu din Mischi. Pentru a le reînvia, pornim alături de dânsul în căutarea frumosului de altădată, sursă de inspiraţie pentru o creaţie aproape inegalabilă precum cea soresciană.

Părintele Ion Micu, slujitor de peste patru decenii în Parohia Mischi din Protopopiatul Craiova Nord, a avut bucuria şi cinstea de a cunoşte îndeaproape istoria familiei Sorescu. A fost duhovnicul şi apropiat al celor doi fraţi ai marelui scriitor, profesorii ­George şi Ion Sorescu, pe care i-a spovedit şi i-a împărtăşit înainte de marea trecere în viaţa de veci. L-a cunoscut de asemenea şi pe fratele mai mare, pe Nicolae Sorescu, despre care spune că „s-a sacrificat pentru a-şi putea ajuta fraţii”. „Inspiraţia lui Marin Sorescu a fost ceva nativ. Imaginea meleagurilor natale l-a marcat profund, devenind sursă de inspiraţie pentru opera pe care a clădit-o mai târziu. Un lucru inedit, probat prin mărturii ale apropiaţilor săi, precum şi din spusele bătrânilor din parohia noastră, este acela că Marin Sorescu admira în copilărie Craiova din căruţă. Scriitorul şi-a intitulat ulterior una dintre creaţii după acest frumos obicei din copilărie. Legat de acest aspect s-a transmis prin viu grai, din povestirile credincioşilor noştri, că fraţii Sorescu erau purtaţi de părinţii lor în car din Bulzeşti până la intrarea în Craiova, unde, pe un platou înconjurat de ulmi, se organiza adesea un târg câmpenesc. Locul există şi astăzi, fiind un platou de unde se vede foarte frumos panorama oraşului. Bătrânii ulmi care înconjurau această poieniţă au purtat până de curând numele ţăranilor din parohia noastră: ulmul lui Nae, ulmul lui Petre, ulmul lui Ion etc. Trecând de multe ori prin preajma locului, mi l-am închipuit pe marele nostru scriitor, la vârsta de copil, contemplând cuminte din car orizontul cetăţii din liniştea poienii înconjurate cu ulmi”, spune preotul Ion Micu de la Mischi.

Povăţuit de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu să-şi pună în scris amintirile şi rodul slujirii pastorale de o viaţă, preotul Micu din Mischi a adunat zeci şi sute certificări inedite, luminând cărări şi oameni din istoria parohiei pe care o păstoreşte. Între ele, la loc de cinste se numără şi frumoasele amintiri, cele mai multe duhovniceşti, legate de familia Sorescu. Între descoperirile pe care le socoteşte inedite se găseşte legătura învăţătorului Ion Firulescu, dascălul părinţilor lui Marin Sorescu în vechea şcoală din Bulzeşti, cu localitatea Mischii. Venerabilul dascăl a venit astfel din Bulzeşti, ajungând să înveţe la Mischii generaţii întregi de copii, printre care şi tatăl, şi unchii preşedintelui Emil Constantinescu.

Biserica din Bulzeşti, un loc de istorie şi de suflet

Una dintre realizările de suflet ale scriitorului Marin Sorescu este restaurarea bisericii cu hramul „Înălţarea Domnului” din localitatea natală. Despre acest eveniment aparte în istoria localităţii, împlinit cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a vrednicului de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu, îşi aminteşte foarte bine profesorul Nicolae Bălaşa Sorescu, unul dintre nepoţii scriitorului. „Prin intermediul şi cu susţinerea lui Marin Sorescu, ­Mitropolitul Nestor Vornicescu a demarat un amplu proces de refacere a bisericii vechi din localitatea Bulzeşti. Deşi o ruină la vremea aceea, dărâmată până la jumătate, biserica a fost declarată ca şi existentă, ridicându-se de pe jumătatea dărâmată şi zidurile întregului lăcaş de închinare. Planurile bisericii se aseamănă foarte mult cu cele ale Mănăstirii Horezu. Oamenii de aici şi chiar familia Sorescu au avut dintotdeauna o evlavie aparte pentru acest loc. În cea de-a doua zi de Paşti, chiar înainte de a se reface biserica, sătenii se întâlneau aici şi slobozeau Păresimile, ospătând şi prăznuind împreună. De asemenea, multe tradiţii vechi, unele de origine iudaică, s-au moştenit şi în aceste locuri, credem noi legate de momentul retragerii ocupaţiei romane, pe aceste meleaguri rămânând şi statorni­cindu-se ostaşi din Legiunea Iudaică. Sfântul lăcaş a fost sfinţit de Mitropolitul Nestor în anul 1989, avându-l alături pe Marin Sorescu”, spune profesorul Nicolae Bălaşa.

Gena poetică şi literară a Soreştilor

Profesoara Silvia Beatrice Bălaşa Sorescu este nepoata de frate a lui Marin Sorescu. Cadru didactic de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială „Traian” din Craiova, distinsa doamnă a moştenit pe linie paternă dragostea de poezie şi literatură, înscrisă se pare în gena înaintaşilor sorescieni. Este autoarea mai multor volume de poezii, fiecare dintre ele cuprinzând modul clasic de expresie a liricii soresciene. Despre Marin Sorescu şi legăturile sale de familie cu Bulzeştiul şi cu Oltenia în general, prof. Silvia Sorescu spune că nu s-au stins niciodată. Marele scriitor a fost urmărit până în ultimul ceas al vieţii de „mitul eternei reîntoarceri” la Bulzeşti. Aici, aproape de casa părintească şi locuinţele fraţilor săi, Marin Sorescu şi-a construit o casă, care astăzi îi poarte amintirea şi numele. „Născut în anul 1936 aici, în Bulzeştiul Doljului, într-o familie modestă de ţărani, oameni simpli, cu aplecare către învăţătura de carte. Tatăl scriitorului, Ştefan I. Sorescu, a fost de fapt primul versificator al Soreştilor. Participând efectiv la luptele din Primul Război Mondial, scria în tranşeu versuri, de la dânsul păstrându-se mai multe manuscrise valorificate ulterior de către unchiul meu, George Sorescu. De aici, iată, gena creatoare! Marin şi-a făcut studiile primare aici, în comuna Bulzeşti, liceul, un an la Fraţii Buzeşti din Craiova, după care, datorită situaţiei materiale precare, rămânând orfan de tată, a mers la Liceul Militar de la Predeal. A simţit că înclinaţia lui era alta, hotărându-se în anul IV de liceu să urmeze Facultatea de Litere din Iaşi. Primele apariţii literare s-au concretizat în timpul liceului, afirmându-se cu totul în perioada studenţiei. A venit în Bucureşti, urmându-şi cu toată hotărârea visul. S-a afirmat mai ales ca poet, însă a abordat toate genurile literare, de la poezie, proză, teatru, eseistică, critică literară şi nu în ultimul rând artă. Aici, la Bulzeşti, îşi organizase un frumos atelier de pictură în casa pe care şi-o pregătise pentru zilele de tihnă şi de creaţie. Primul lui mentor şcolit a fost fratele său George ­Sorescu, care i-a fost ca un adevărat părinte”, spune prof. Silvia Bălaşa Sorescu.

Fraţii lui Marin Sorescu

Nicolae Sorescu, tatăl profesoarei Silvia Bălaşa Sorescu, a fost cel mai mare dintre fraţi. „El a trebuit să rămână în sat pentru a-i putea ajuta pe fraţii mai mici să finalizeze studiile. Despre tata, Marin spunea că, dacă şi-ar fi finalizat studiile, cu siguranţă l-ar fi depăşit ca inteligenţă. A iubit şi el poezia şi, deşi nu avea decât cele patru clase primare, totuşi a reuşit să publice patru volume de versuri. Era de o inteligenţă, de o fineţe şi o sensibilitate rare. A trebuit să se sacrifice pentru că tatăl lor a murit la 36 de ani, Marin avea atunci 3 ani, iar tata trebuia să întreţină familia alături de bunica. După tata au urmat ca vârstă George, Alexandrina, Marioara, Marin şi Ionică, cel mai mic dintre ei.

Profesorul George Sorescu a rămas memorabil în universul academic craiovean. Carisma şi geniul său literar l-au marcat profund pe Marin Sorescu, fiindu-i primul mentor şcolit din copilărie. „Despre George Sorescu, mentorul şcolit al lui Marin ­Sorescu, trebuie să ştim că a început să scrie versuri încă din şcoala primară. Mai târziu, fiind profesor la Turnu Severin, a fost descoperit ireversibil de fratele său, Marin Sorescu, care i-a descoperit notiţele literare şi astfel s-a îndrăgostit pentru totdeauna de folclorul românesc. După aceste lecturi princeps după caietele fratelui său, Marin a scris două basme culte: «Ion Ciobanu şi Ileana Torcătoarea» şi «Tartacor», inspirate după basmul fratelui său, George, «Ilina şi bujorul». Iată că amândoi au pornit de la folclorul şi literatura populară românească pe care l-au inserat în lucrările lor. La Marin Sorescu e de ajuns să dăm ca exemplu magistrala lucrare «La lilieci», un adevărat monument de cultură şi literatură populară românească. Opera lui Marin Sorescu este imensă. Dacă ar fi trăit, anul acesta ar fi împlinit 83 de ani”, mai spune Beatrice Sorescu.

Fratele mai mic al scriitorului, Ion Sorescu, în ultima parte a vieţii profesor la Şcoala „Sfântul Dumitru” din Craiova, a fost de asemenea pătruns de literatură. A trasmis acest mare dar urmaşilor, rânduind astfel o moştenire culturală perenă, care defineşte întru totul familia Sorescu. „Aproape toată familia a moştenit această mare dragoste de literatură. Suntem foarte mulţi veri din partea tuturor fraţilor care scriem poezie sau proză. Ca profesor este o mare cinste să-l predau la catedră, fiind o mândrie şi totodată o obligaţie imensă. Cel mai mult iubesc lucrarea «La lilieci», pe care o revăd de fiecare dată când păşesc aici, în Bulzeşti, locul care l-a inspirat pe Marin în această frumoasă epopee. Mă socotesc între ermeneuţii lui ­Marin Sorescu, alături de nume mari ale culturii româneşti, cum este de pildă maestrul Tudor ­Gheorghe, care îl recită cu atât de mult har aproape în fiecare concert al său”, conchide prof. Silvia ­Beatrice Bălaşa Sorescu.

Citeşte mai multe despre:   Marin Sorescu