De Bobotează, prin pogorârea harului Sfântului Duh se sfinţeşte apa devenind Agheasma mare, odată cu ea sfinţindu-se toate izvoarele pământului. Am trăit bucuria de a ieşi în întâmpinarea praznicului Botezului Domnului chiar la apa Iordanului, acolo unde minunea întoarcerii apelor cutremură pe orice creştin.
Şi pentru că Dumnezeu ne iubeşte, ne-a smerit o dată în plus pe toţi cei care am fost de faţă la sfinţirea Iordanului, primind cel mai frumos dar în sfântă zi de Bobotează. După ce am străbătut deşertul, am coborât într-o mare de oameni. Pelerini de pretutindeni se amestecaseră cu beduinii locului, iar de jur împrejur era puzderie de soldaţi israelieni înarmaţi. Toată lumea îşi dorea să ajungă cât mai aproape de Iordan, pentru a fi lângă soborul care avea să oficieze Sfinţirea apei. Un luciu de apă liniştită, verde ca smaraldul şi deloc limpede, îţi încântă privirea. În acest timp, o boare de vânt căldicel amplifică lumina care se cerne peste această sfântă sărbătoare, iar în culoarul creat special prin mijlocul mulţimii apare Patriarhul Ierusalimului şi al întregii Palestine, care alături de cruce mai poartă cu el un imens buchet de busuioc verde. A coborât la Iordan şi imediat după aruncarea buchetului de busuioc şi a crucii în apă, parcă se deschiseseră cerurile. O mare de lumină care a inundat întreg locul dintr-odată! Fotografiile pe care le-am făcut după Sfinţirea apei au un alt fel de lumină, greu de descris în cuvinte.
După slujba de sfinţire, imediat, chiar în prezenţa Patriarhului şi a soborului care îl însoţea, oamenii au sărit în apa rece ca gheaţa (chiar dacă afară erau aproape 20 de grade), fiecare dorind să ajungă primul la crucea pe care Patriarhul a aruncat-o chiar la jumătatea râului. În acelaşi timp, s-au eliberat porumbeii albi, dinainte pregătiţi, care au înconjurat de trei ori mulţimea, apoi au dispărut imediat. Mii de oameni, veniţi din toată lumea creştină, au năvălit pur şi simplu în apă pentru a primi Botezul mult-aşteptat. Unii intrau în apă cu hainele pe care le aveau de acasă, dar majoritatea a purtat cămaşa cea albă, specifică acestui unic eveniment creştin, cu care toţi vin la Iordan când se botează.
În sfârşit, am ajuns şi noi la locul visat. În momentul în care am atins apa rece ca gheaţa, eu personal m-am trezit ca dintr-un vis, cu o bucurie în suflet pe care n-o mai încercasem niciodată, trăind sentimentul curăţirii trupeşti şi sufleteşti în acelaşi timp. După "spălarea păcatelor", toată lumea se bucură, se înfrăţeşte, este o atmosferă de nedescris, iar apa luată din Iordan în această zi nu se strică niciodată. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost momentul în care cursul râului nu mai era lin, de la stânga la dreapta, ci tulburat, cumva clocotind. Pe o distanţă de aproximativ 100 de metri, au apărut ca nişte valuri, care se mişcau de la dreapta la stânga, ceea ce am surprins şi-n imaginile foto pe care le-am realizat în momentul acela. Auzisem despre această minune, dar, asemenea multora dintre noi, mi-am dorit să văd personal toate cele ce s-au întâmplat. O dată în plus, Dumnezeu ne-a arătat că lucrările şi tainele Sale sunt de necuprins pentru mintea doritoare de relevanţe. Exact cum ne învaţă psalmistul: "Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Şi ţie, Iordane, că te-ai întors înapoi? Munţilor că aţi săltat ca berbecii şi dealurilor, ca mieii oilor? De faţa Domnului s-a cutremurat pământul, de faţa Dumnezeului lui Iacob, Care a prefăcut stânca în iezer, iar piatra în izvoare de apă. Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă, pentru mila Ta şi pentru adevărul Tău" (Psalmul 113, 5-9). Ne uitam unii la alţii, fără prea multe cuvinte, încercând să nu ne mândrim pentru binecuvântarea primită din ceruri în această sfântă zi de Bobotează.
