Anul trecut, prin noiembrie am vizitat Muzeul de Istorie și Arheologie „Callatis” din Mangalia, dar nu am reușit să ajung la Documaci din cauza vremii. Și de data aceasta ploua, dar nu m-am mai lăsat intimidat - și am avut ce vedea! Neștiut decât de puțină lume, nevizitabil de către public, acolo se află cel mai impresionant ansamblu funerar din România. Argumente? Are 2.300 de ani, un coridor care avea 19 metri, o cameră funerară, cea mai veche tencuială pictată din țară, iar deasupra a fost un deal artificial cu înălțimea de 8 metri și diametrul de 60, iar pe un soclu masiv se afla o statuie care se vedea de pe mare, aflată la câțiva kilometri!
De data asta am avut noroc: am găsit la Movila Documaci o întreagă echipă la lucru. Vin aici cel puțin o dată pe an, să constate în ce stare e monumentul, să facă mici reparaţii, măsurători și cercetări amănunțite. Magdalena Ștefan, Dan Ștefan și profesorul Valeriu Sârbu ne-au vorbit pe rând, cu o admirabilă pasiune. Mare lucru să întâlnești oameni pasionați și extrem de bine documentați! Fără ei, am fi văzut doar un mormânt gol...
Mormânt care a fost jefuit prin secolul 5 d. Hr. Arheologii zilelor noastre au reușit să găsească doar un inel de aur, pe care sunt gravate o broască și un iepure - posibil ecou la fabula lui Esop? După ce au distrus cele două sarcofage aflate aici și au furat tot ceea ce era de valoare, hoții antici au izbit zidurile cu răngi și ciocane, le-au ciocănit cu unelte mai mici și au încercat să sape pe dedesubt, doar-doar o mai fi ceva - urmele sunt vizibile.
Dar măcar ansamblul rămăsese. Asta până în... 1993, când în movilă s-a intrat cu buldozerele, ca să se ia pământ pentru construcții! Era mai ușor decât să-l decoperteze de oriunde altundeva. La un moment dat, buldozerul a fost parcat chiar deasupra bolții funerare subterane... Noroc că anticii o construiseră impecabil - un semicilindru format din plăci care nu au nici un liant între ele.
Măcelărirea dealului - peste două treimi din pământul special așezat acolo la construcția mormântului - nu s-a lăsat însă fără urmări: ici-colo, absența presiunii acestuia a permis unora dintre dale să se îndepărteze. Deocamdată puțin, dar nimeni nu poate garanta ce va fi în viitor, în condițiile în care ansamblul nu este conservat încă, pentru că lipsesc banii necesari. Deocamdată s-au găsit fonduri doar pentru cercetare.
Și cercetare se face! Inclusiv o „hartă electrică”, pe care se poate vedea ce zone sunt și care nu sunt bune conducătoare de electricitate. O radiografie prin care vezi sub pământ. Plus senzorii măsurând umiditatea și temperatura, plus măsurătorile, calculele, documentarea şi câte altele.
De la nimic la monografie
Primele săpături s-au făcut în 1993, dar nu s-a păstrat documentația și cel care conducea lucrările a decedat. În 2011, s-au reluat cercetările sub conducerea profesorului Sârbu, iniţial pe bază de voluntariat, căci primii bani au venit abia în 2017 de la Ministerul Cercetării. Geologi, arhitecți, topografi și arheologi colaborează aici. „Nu știam aproape nimic!”, spune Magdalena Ștefan, „și provocarea a fost cu atât mai mare”. Azi, e gata de apariție primul volum al monografiei dedicate monumentului de la Documaci, care este comparabil cu unele din Grecia și Bulgaria aflate de mult pe lista UNESCO.
Tencuiala imită pietrele de construcție colorate, inclusiv marmura roșie, trasând și „rosturile” dintre acestea - practic simulează o clădire luxoasă decorată cu piatră scumpă! Este stilul iluzionist care a stat la baza dezvoltării mult mai cunoscutului stil pompeian. Tencuiala este formată din straturi succesive, lăsate să se usuce unul câte unul, cu praf de marmură amestecat în ultimul pigment, ceea ce îi conferă strălucire.
Podeaua a fost de piatră, acoperită de mortar. Urmele de pe pereți indică două sarcofage de marmură decorate ca niște paturi - unele dintre cele mai mari din lumea elenistică.
Spectaculos este și faptul că toate elementele identificate respectă unități de măsură antice (piciorul elenistic) și raporturi ale acestora, în relații matematice frumoase. „Arhitectul s-a jucat cu numerele! Poate că în spatele calculelor a existat și o semnificație filosofică. Oricum, nu a fost un constructor oarecare.” Camera funerară are de pildă raportul lungime-lățime 5:4, unul dintre cele mai plăcute din istoria picturii și a fotografiei, precizează Dan Ștefan.
Tot el ne spune că, atunci când au intrat aici, din tavan „curgea” o adevărată junglă de rădăcini. Odată cu ele, în mormânt a pătruns apa... Din fericire, acum umiditatea e stabilizată și hidroizolarea este semnificativ îmbunătățită.
Un personaj misterios
Pe pereții coridorului se pot vedea desene și litere (rune) scrijelite - conform datării - acum o mie și ceva de ani. Reprezintă corăbii de tip nordic, cavaleri, animale. De altfel, ansamblul a fost și locuit, una dintre dovezi fiind firidele pentru opaițe. Cu siguranță era un adăpost unde te aflai în siguranță!
În coridor se întâlnesc bolta semicilindrică şi tavanul triunghiular de model macedonean. Inițial s-a crezut că sunt din epoci diferite, dar s-a dovedit că sunt proiectate împreună. Și tot aici sunt urmele unei intrări forțate, prin lateral...
Tumulul, care este fix de trei ori mai mic decât „fratele” său Kasta de la Amphipolis, Grecia, avea un zid de piatră la bază - ca un tort -, ba chiar și un „trotuar” înconjurător. În partea estică se află un uriaș soclu de piatră, cândva îngropat și susținând o sculptură (probabil un leu) vizibilă de departe, reper pentru navigatori. În 1999, autori necunoscuți au smuls pietre din soclu trei zile la rând...
Acolo unde tumulul are o falie, ca o feliuţă tăiată din tort, echipa profesorului Sârbu a descoperit fragmente de ceramică - era probabil un loc de ofrandă pentru zei, unde vasele se spărgeau intenționat, așa cum grecii sparg și azi farfurii la petreceri.
Harta electrică sugerează că s-ar mai afla aici, îngropat, și un fel de altar, de 4x5 metri, tot pentru ofrande probabil - se știe că așa ceva era uzual la tumulii antici. Pe de altă parte, movila nu este singura din zonă, se lucrează deja la cea următoare.
Dar, la urma-urmei, cine a fost îngropat aici? Deocamdată nu se știe. Un rege al geților ori sciților, un conducător militar macedonean, un guvernator al zonei? 300 înainte de Hristos înseamnă imediat după moartea lui Alexandru Macedon, dar încă tatăl lui făcuse cuceriri pe aici. În orice caz, un personaj care avea resursele și autoritatea de a face așa ceva pentru el și familia lui.
Înainte de a pleca, într-un șanț mare săpat în vestul ansamblului am găsit o parte din restul echipei, lucrând sub o umbrelă imensă. O voluntară desena, alții făceau măsurători. La Documaci oamenii n-au stare și în mod sigur vom auzi curând noutăți de la ei.
