Chiar dacă oficial arta olăritului nu face parte din atât de mediatizatul "brand de ţară", ceramica din vetrele noastre de tradiţie constituie unul dintre principalele elemente prin care turiştii străini reuşesc să identifice spaţiul românesc. Vasele de Baia Mare, de Horezu sau de Rădăuţi stârnesc în continuare emoţii printre vizitatorii standurilor de la târgurile de profil din străinătate. Explicaţia: lucrul făcut de mâna omului, respectul pentru autenticitate şi strădania de a menţine meşteşugul aşa cum era practicat el acum câteva sute de ani. Şi mai avem ceva ce olarii din alte zone ale Europei n-au reuşit să păstreze: legătura cu pământul din care se zămislesc vasele.
De zeci de ani, încă din manualele şcolare, aflăm că România este o ţară de invidiat. Avem locuri minunate de vizitat şi tradiţii pe care Europa le-a abandonat de multă vreme. Şi totuşi, în ciuda acestor avantaje, rămânem o ţară al cărei potenţial turistic nu este exploatat nici pe jumătate. E drept că nu ne putem mândri cu o infrastructură normală, că nu avem căi acceptabile de acces, aspecte esenţiale când vine vorba de dezvoltarea turismului. Avem goluri imense şi atunci când vine vorba de promovarea României peste hotare. De ani buni se întocmesc proiecte şi se cheltuie imens pe un concept intens mediatizat, "brandul de ţară", ale căror rezultate, în mod practic, nu se văd. Nu e treaba noastră să analizăm dacă acest brand cuprinde elementele cu adevărat caracteristice nouă, românilor, prin care ne putem distinge şi particulariza în marea familie europeană. Dar, pentru ca turiştii străini să aibă temei în a alege România ca destinaţie turistică, poate că ar fi bine ca acesta să pună mai mult accent pe elemente ce ţin de structura noastră tradiţională: obiceiuri vechi, meşteşuguri, artă populară. Iar dacă mergem şi mai departe, poate că din acest faimos brand de ţară n-ar trebui să lipsească olăritul, o îndeletnicire care, în spaţiul european, tinde astăzi să părăsească liniile tradiţionale şi să împrumute tot mai mult din influenţele modernismului sau chiar să dispară.
Conform unei definiţii clasice, brandul nu e "ceea ce spui tu că eşti, ci ceea ce spun alţii despre tine". Vasele olarilor noştri spun de multă vreme, peste hotare, povestea ţării din care provin şi nu e de mirare că prin acest meşteşug suntem identificaţi, ca popor, în toată Europa. "Ceramica românească reprezintă un brand în sine, pentru că în multe ţări europene acest meşteşug este pe cale de dispariţie sau chiar a dispărut total. Mai sunt unele ţări care îl cultivă, însă într-o manieră modernă. În Europa, suntem în topul primelor ţări în ceea ce priveşte olăritul. Olarii români sunt mereu prezenţi la târgurile de profil din Franţa, Germania, Italia, Spania, Austria, China, Japonia, SUA. Un europarlamentar spaniol, care a vizitat târgul "Cucuteni" zilele astea, a fost pur şi simplu uimit să vadă cum se păstrează nealterată această ceramică arhaică", explică prof. Adrian Ardeleanu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi.
Olăritul, o tradiţie încă vie
Ceramica românească are marele noroc de-a fi fost păstrată intactă, ca meşteşug, de sute de ani. Aşa se face că în centrele vechi de olărit ale ţării vasele sunt realizate şi acum la fel ca la începuturi.
Modernismul n-a reuşit să pătrundă decât prin culori şi pigmenţi cu o durabilitate mai mare în timp, iar meşterii, pasionaţi olari din tată-n fiu, sunt interesaţi ca mai întâi să creeze şi apoi să vândă. În alte ţări ale Europei, ceramiştii inversează acest raport.
"Meşterii români care încă mai fac aceste vase nu sunt negustori, sunt olari pasionaţi. Iar ceea ce e mai important este că apare şi generaţia a doua de olari, copiii lor", consideră prof. Ardeleanu.
Atât în ţară, cât şi în străinătate, sunt foarte cunoscute vetre româneşti renumite prin arta olăritului: Horezu - Vâlcea, Vădastra - Olt, Baia Mare - Maramureş, Rădăuţi - Suceava, Schitu Stavnic - Iaşi, Braniştea - Galaţi, Corund - Harghita. Unii străini cunosc vasele româneşti de la târgurile organizate în ţările lor, alţii le descoperă întâmplător atunci când ajung în România. Atât românii pasionaţi de ceramica tradiţională, cât şi străinii, apreciază calitatea şi frumuseţea vaselor, grija pentru autentic, respectul pentru păstrarea meşteşugului aşa cum olarii l-au moştenit de la bunici şi părinţi. "Avem centre remarcabile de ceramică bizantină (ceramica zgrafitată de Rădăuţi, realizată de urmaşii renumitului meşter Constantin Colibaba, ceramica de Horezu), avem o ceramică românească de foarte bună factură din zona maramureşeană (centrele de pe Valea Izei, Valea Vişeului, Valea Marei), apoi meşterii de la Româna - Balş (Oboga - Olt), care au o particularitate în ceea ce priveşte orientarea ritual-ceremonială a vaselor lor (ulcioare de nuntă inconfundabile)", explică etnologul Ion H. Ciubotaru.
Misterioasa ceramică de Cucuteni
Să ne imaginăm câţi turişti ar putea ajunge în România, dacă am şti cum să promovăm un tip de ceramică pe cât de veche, pe atât de fascinantă: cea care aparţine culturii Cucuteni. O ceramică readusă la viaţă, după 5.000 de ani, de un ceramist pasionat, Ionela Mihuleac, născută în chiar străvechea aşezare care a dat numele culturii.
În 2004, cu ajutorul altei ceramiste din Cluj, Eugenia Pop, a studiat formele vaselor cucuteniene, tehnica de realizare a acestora, a construit un cuptor în care să poată arde vasele şi a redat aşezării de la Cucuteni faima culturii descoperite aici, odinioară.
"Am vrut să-i apropiem şi pe localnici de actul nostru artistic, pentru că la noi încă mai există această legătură cu pământul. Am avut un work-shop, timp de două săptămâni, am modelat primele vase, apoi le-am ars în cuptor sau în groapă. Am văzut că pot, că am simţul formei. Totul a pornit din pasiune şi din curiozitate. Apoi am fost încurajată de arheologi, de etnografi şi iată că au trecut şase ani. Lumea a început să descopere aceste vase şi să şi le dorească", povesteşte Ionela Mihuleac.
Toate vasele de tip cucutenian sunt modelate în mână, fără a folosi roata olarului, la fel ca acum 5.000 de ani. Vasele mici se nasc dintr-un simplu boţ de lut, adâncit şi subţiat până la o anumită formă, iar vasele mari prin adăugare de fâşii de lut (lipirea de colăcei de lut unul peste altul). Rezultatul final impresionează prin simplitate, eleganţă şi incită curiozitatea prin simbolurile şi elementele stilizate care particularizează atât de bine ceramica de tip Cucuteni de cea din alte culturi: roata solară (patru spirale îmbinate care reprezintă ciclul anotimpurilor), şarpele, animale stilizate. De asemenea, coloritul vaselor dă acea notă particulară, inconfundabilă: albul, roşul şi negrul brun. Pe bună dreptate, Ionela Mihuleac spune despre pictura de pe vasele sale că e una "muzicală". Asta e şi impresia privitorului: un dans ameţitor de linii şi forme, repetate, ca pe un portativ. Nu e de mirare, deci, că aceste vase, ce vin dintr-o cultură europeană străveche, sunt atât de apreciate şi preţuite. "În 2008, am participat la Expoziţia "Cucuteni" de la Vatican, o expoziţie care a avut un succes deosebit. Toate vasele mele au fost cumpărate. Cred că italienilor le-au stârnit interesul prin simplitatea lor", spune Ionela Mihuleac.
Baia Mare: colorit, originalitate, prospeţime
Olăritul are rădăcini vechi şi în Maramureş, zonă în care tradiţiile se păstrează nealterate de sute de ani. Un centru vechi de olărit din această zonă este cel de la Baia Mare, unde familiile Sitar şi Bledea scriu pe vasele de lut ce le ies din mâini istoria întreagă a oamenilor locului.
Doina Bledea este un ceramist cunoscut atât în ţară, cât şi în străinătate. S-a născut "între oale", cum îi place să spună, iar în urmă cu 20 de ani, atât ea, cât şi soţul, au lăsat baltă meseria de contabil şi s-au apucat serios de olărit. Au vândut tot ce aveau, şi-au cumpărat un atelier, l-au dotat corespunzător şi au început să practice riguros meşteşugul pe care-l cunoscuseră, încă din copilărie, de la părinţi şi bunici. "Este o meserie foarte grea, pe care n-o poţi face singur. Trebuie să implici toată familia. Dar este foarte frumoasă", spune Doina Bledea.
Vasele pe care le realizează acum familia Bledea au dus faima României în toată Europa. Iubitorii de ceramică tradiţională le recunosc uşor după forme, motivele utilizate, dar în mod special după colorit, după frumuseţile închipuite în lut ale Maramureşului istoric. Doina Bledea a reuşit să adune pe oalele sale de lut roşul şi verdele, acele culori vii atât de întâlnite în această zonă a ţării, astfel încât farfuriile sau ulcioarele sunt sprinţare, vesele, calde.
Familia Bledea mai este cunoscută şi prin frumuseţea ceramicii albastre, specifice zonei Saschiz, pe care au revitalizat-o şi cu care se prezintă cu mare succes la târgurile de profil. "Ceramica noastră păstrează elemente din mai multe zone maramureşene cu tradiţie în olărit: Baia Mare, Târgu Lăpuş, Valea Izei, Baia Sprie. Am mers mult în străinătate, în Franţa, în SUA, însă, peste tot, în domeniul ceramicii am văzut fabrici; totul e maşină. Pentru străini, vasele noastre sunt foarte interesante, pentru că sunt făcute la roată; apreciază frumosul şi formele", explică ceramista.
"Voi, românii, sunteţi recunoscuţi în lume prin sport şi tradiţie"
Florin Colibaba, celebrul olar de la Rădăuţi - Suceava, reprezintă a cincea generaţie dintr-o familie cu o tradiţie de 240 de ani în olărit. E celebru în lumea întreagă pentru ceramica de tip Kuty pe care o realizează. Jumătate din an, de altfel, şi-l petrece în atelierul de lângă Köln, din Germania, iar cealaltă jumătate la Rădăuţi, în atelierul construit în chiar incinta muzeului din localitate.
"Ceramica românească este un brand internaţional. Eu reprezint România la cel mai mare târg internaţional de ceramică, în Germania. Mi-aduc aminte că în 1999, când mă aflam la Festivalul Smithsonian Folklife de la Washington, în deschiderea oficială, americanii au spus: "Voi, românii, sunteţi recunoscuţi în lume prin sport şi tradiţie". E o chestie formidabilă, pentru că multe ţări îşi caută originea. Noi, românii, avem norocul să ne ştim deja rădăcinile, tocmai prin aceste tradiţii", consideră meşterul olar.
Ceramica lui Florin Colibaba este unică şi tulburătoare, tocmai pentru că păstrează motivele vechi de peste un sfert de mileniu. Este vorba despre o ceramică naivă, pe care sunt desenate scene biblice, scene de muncă, motive florale, zoomorfe, tot ce cuprindea universul ţăranului de odinioară.
"Este ceramica celor patru anotimpuri, datorită celor patru culori pe care le folosesc: albul - iarna, verdele - primăvara, galbenul - vara şi maroniul - toamna", explică ceramistul care face de 44 de ani această meserie.
Respectul pentru tradiţie, migala şi truda cu care sunt realizate vasele, acurateţea şi frumuseţea motivelor sunt atuurile cu care ceramica străveche a familiei Colibaba i-a cucerit definitiv pe nemţi. "Ei pun preţ pe adevărata tradiţie şi pe lucrul făcut de mână", spune Florin Colibaba.
"Cucuteni 5000", cel mai mare târg de ceramică din ţară
În perioada 25-28 iunie, în parcul Copou din Iaşi, a avut loc cea de-a 28-a ediţie a Târgului Naţional de Ceramică Tradiţională "Cucuteni 5000", cel mai mare târg de profil din ţară. Ca în fiecare an, au fost prezenţi meşteri olari din toate zonele cu tradiţie ale României, care au adus publicului deja fidel vase realizate pe tot parcursul anului. Şi tot ca de fiecare dată, scopul organizatorilor a fost acela de a promova ceramica tradiţională din centrele de olărit ale ţării şi din Republica Moldova.
În ciuda vremii capricioase, ediţia din acest an a fost una reuşită. O spun vizitatorii, dar mai ales specialiştii şi colecţionarii, cei pentru care orice manifestare de acest gen este un bun prilej să-şi sporească valoric colecţia. Tradiţia desfăşurării unui asemenea târg timp de 28 de ani în Iaşi a adus un plus în ceea ce priveşte educarea publicului cumpărător, pe a cărui fidelitate, an de an, olarii pot conta. "Publicul este cel care dă curaj meşterilor să continue această îndeletnicire. Târgul "Cucuteni 5000" este cel mai mare târg de ceramică din ţară şi asta datorită oamenilor, pentru care participarea la târg a devenit o tradiţie", consideră prof. Adrian Ardeleanu.
La această ediţie a târgului publicul a putut admira vasele meşterilor olari din Codlea - Braşov, Cătămărăşti Deal şi Dorohoi - Botoşani; Găleşoaia - Gorj; Corund şi Miercurea Ciuc - Harghita; Schitu Stavnic - Iaşi; Baia Mare - Maramureş, Şişeşti - Mehedinţi; Româna - Balş şi Vădastra - Olt; Marginea şi Rădăuţi - Suceava; Horezu, Lungeşti şi Vlădeşti - Vâlcea, precum şi din Chişinău, Drochia, Ialoveni şi Nisporeni - Republica Moldova. "De 28 de ani, Târgul de la Iaşi continuă să ţină ştacheta foarte sus, să adune meşteri de calitate de pe întreg cuprinsul ţării şi mai ales apare o generaţie de meşteri tineri, semn că meşteşugul va putea fi dus mai departe", a subliniat cunoscutul etnolog Ion H. Ciubotaru.
